Sarbatorile anotimpului friguros detin un loc special in traditia romanilor, unul din cei mai indragiti protagonisti ai acestor evenimente fiind insusi Mos Craciun – personaj asociat pretutindeni darurilor plasate sub pomul de iarna.
Dar variatiile pe aceeasi tema nu lipsesc catusi de putin pe plaiurile noastre, in functie de zonele etnografice ale tarii regasindu-se o multime de particularitati marcante ale traditiei Craciunului, cu intreaga lor suita de elemente derivate, de la colinde la straiele populare si de la specialitatile culinare de sezon la superstitiile legate de prosperitatea gospodariei.
„Portretizarea Craciunului ca o sarbatore de familie, a bunavointei si compasiunii”, dupa cum precizeaza Nicolae Sfetcu in volumul sau intitulat „Craciunul – obiceiuri si traditii” (2016), s-a extins de-a lungul veacurilor pe mai toate meridianele lumii, dar romanii-i acorda o atentie cu totul si cu totul speciala, plasandu-l in topul celor mai importante sarbatori de peste an.
Indiferent de zona pe care intentionam sa o exploram insa din acest punct de vedere, se remarca fara indoiala numitorul comun al succesiunii evenimentelor ce se desfasoara in luna decembrie a fiecarui an, structurate potrivit unei scheme intrucatva stereotipe, asemenea unei lucrari intocmite pe baza celor trei parti componente de baza: introducerea, cuprinsul si incheierea.
Astfel, inainte de Craciun, avem parte de un soi de „preludiu”, ce cuprinde pregatirile din ce in ce mai frenetice, pe masura ce se apropie momentul sarbatorii in sine, culminand cu „Ajunul”, pentru ca mai apoi sa se paseasca in faza de celebrare efectiva, pe data de 25, pentru a se continua cu atmosfera sarbatoreasca si in zilele succesive, pana la Anul Nou si nu de putine ori, chiar si dupa acesta.
Credinte din batrani, cu priza la toata lumea
In ciuda afirmatiei lui Tudor Pamfile, care sublinia in lucrarea sa – „Sarbatorile la romani. Craciunul. Studiu etnografic” (1914) – faptul ca „ar fi o amagire copilareasca sa ne lasam purtati pe valurile credintei bucovinene ce sustine teoria potrivit careia Craciunul este socotit de popor ca un mosneag ce vine pe un cal alb, dupa al treilea cantat de cocosi”, nu putine sunt credintele din batrani care s-au bucurat de o priza fantastica la nivel general, perpetuandu-se din generatie in generatie cu un succes demn de toata stima.
Mai in gluma, mai in serios, de la vladica pana la opinca si de la cei mai varstnici pana la cei mici, oamenii tind sa imbratiseze cu entuziasm mai toate versiunile mosului cu barba alba si mustati rasucite, imbracat cu tunica si pantaloni rosii, care transporta intr-un sac doldora de surprize, cate un dar pentru fiecare.
Fie ca vine pe un cal alb, sau in saniuta trasa de reni, ca se strecoara pe hornul casei sau pur si simplu patrunde in mod miraculos pe gaura cheii, Mos Craciun detine in imaginarul colectiv acelasi rol benefic si purtator de bucurie in sanul familiei, care-i garanteaza locul privilegiat in topul preferintelor generale in materie de personaje de basm.
Putini sunt cei ce-si mai amintesc insa ca aceasta imagine a celui mai indragit Mos al tuturor timpurilor, isi are originile in seria de ilustratii realizata in 1862 de Thomas Nast pentru publicatia „Harperas Weekly”, Santa Claus fiind batranul generos care impartea daruri soldatilor nordisi in timpul razboiului american de secesiune.
Romanii si amprenta puternica a religiei ortodoxe
Pe de alta parte insa, romanii sunt in mare masura marcati de perceptele religiei ortodoxe, care-l identifica de fapt pe Mos Craciun in persoana Sfantului Nicolae – fost arhiepiscop al cetatii Mira, din vechea Licia, in Asia Mica.
Romanii il cinstesc pe Mos Nicolae insa in data de 6 decembrie a fiecarui an, astfel incat nu e prea limpede cum s-a suprapus celuilalt Mos, care vine in noaptea de Craciun.
Indiferent de zonele tarii asupra carora ne indreptam atentia din acest punct de vedere, dar cu precadere in ariile rurale, ortodocsii cunosc bine legenda potrivit careia Sfantului Nicolae, facandu-i-se mila de fiicele unui om sarac, ce nu se puteau marita din pricina ca erau lipsite de zestre, a strecurat in prag de iarna, in casa familiei respective, cateva pungi cu galbeni menite sa-i scoata din impas.
Aceasta initiativa ar fi avut darul de a instaura traditia darurilor impartite tuturor celor dragi, dar mai cu seama celor aflati in dificultate.
Mos Craciun in Bucovina si Moldova
Zona nord-estica a Romaniei sau mai exact aria acoperita de Bucovina si Moldova, adopta o atitudine extrem de calda cu privire la aceasta sarbatoare speciala, dedicand o mare parte din timp si resurse pregatirilor specifice.
Din seria obiceiurilor dedicate se remarca respectarea postului Craciunului, cu toate consecintele sale comportamentale, organizative si gospodaresti, de la plamaditul colacilor de post, la curatenia generala si de la costumele populare si traistutele pregatite pentru colindat, la asigurarea unei rezerve de mere, nuci, turte, covrigi si alte bunataturi de post, pentru a fi daruite colindatorilor.
„In Postul Craciunului hori si nunti nu se fac prin sate, mai nicaieri si singurele prilejuri de adunari si petreceri pe aceste vremuri nu sunt decat sezatorile, furcariile sau clacile de noapte, unde se lucreaza de obicei putin si se petrece in destul, vorbindu-se, mai ales, cantandu-se si cate odata jucandu-se, in asteptarea dezlegarii, cu mancarea de carne”, scria Tudor Pamfile in 1914.
Bucovinenilor si moldovenilor le place sa se innoiasca inainte de Craciun cu articole de imbracaminte sau incaltaminte de sezon; nici cei mai subtirei la punga nu rezista tentatiei, limitandu-se insa la cheltuieli si optand macar pentru un accesoriu potrivit momentului – o caciula, un fular, manusi sau ciorapi caldurosi cel putin, pentru ca sa „alunge ponoseala din casa”.
De regula, pe 20 decembrie (de Ignat), se taie porcul, intrucat e o zi de sarbatoare cu dezlegare la ulei si vin, iar oamenii gospodari se intrec in prepararea de produse din carne, pentru dat la sare si la afumatoare, pastrandu-se ulterior in camari pentru mesele indestulate ale Craciunului si Noului An, dar si pentru intreaga perioada friguroasa si a primaverii urmatoare, slanina ajungand deseori chiar pana la vremea secerisului.
In seara de Ajun, copiii merg cu colindatul pe la casele oamenilor si aduna bunataturi in traistute, dar in ultimii ani, acestea au fost inlocuite cu bani, dulciuri sofisticate care nu mai respecta retele de post, portocale si alte fructe exotice.
In dimineata de Craciun oamenii merg la biserica, isi fac daruri si intind mese copioase, stropite din belsug cu vin rosu, dar precedate aproape fara exceptie de traditionala tuica fiarta cu zahar si piper – prilej de dezlegat limbile, de glumit si istorisit patanii din cele mai neobisnuite, pentru a incanta oaspetii si cu dulceata povestirii, nu numai cu cea a bucatelor alese.
Mos Craciun in Ardeal si in Muntenia
Si prin partile Ardealului si ale Munteniei se merge cu colindatul in Ajunul Craciunului, dar si cu asa-numitul „Buna Dimineata” (la Mos Ajun), dupa cum remarca acelasi Tudor Pamfile, conform unei traditii din batrani:
„Copiii de la etatea de sapte pana la treisprezece ani se intrunesc la unul din hanurile mari ale comunei, adunand dupa putere cate o suma pe care o dau carciumarului ca sa plateasca lautari pentru a le canta si a-i indemna la joc”.
Chiar daca in prezent carciumarul a pierdut definitiv acest privilegiu, copiii continua sa se adune in cete, sa se doteze cu traistute sau ruccsacele si sa se organizeze pentru colindat, urand gazdelor sanatate, voiosie si belsug, cu un entuziasm direct proportional cu colidetele ce le sunt daruite.
Ceva mai elastici din punct de vedere al regulilor, ardelenii le ofera uneori si cate un paharel de vin colindatorilor ceva mai maricei, ca supliment la colacei, poame si banuti, ca pentru a le da o importanta majora, socotindu-i demni de anumite atentii ingaduite de regula doar adultilor.
Putini isi mai amintesc insa in prezent faptul ca celebrul refren „Buna dimineata la Mos-Ajun / Ne dati sau nu ne dati/ Ne dati sau nu ne dati / Ne dati? Ne Dati?”, a fost muzicalizat inainte de 1900, de unul din cei mai prolifici compozitori romani de piese corale religioase – unul din pionierii acestui gen muzical: Alexandru Podoleanu – moldovean de origini, dar a carui stralucita cariera a inflorit in capitala, pe baza impresionantei zestre folcloristice romanesti de pe intreg cuprinsul tarii.
Mos Craciun in Oltenia si in Banat
O caracteristica aparte a obiceiurilor din preajma Craciunului in Oltenia si in Banat este legata de oportunitatile de socializare pe care le ofera aceasta sarbatoare speciala, indeosebi in ceea ce priveste „tatonarea terenului” in materie de insuratoare pentru tinerii holtei dein zonele rurale si nu numai.
Cu pretextul vizitelor din zilele premergatoare Craciunului, tinerii care intentioneaza sa-si gaseasca o soata „asezata”, gospodina si de familie buna, cauta cu infrigurare sa patrunda in casele oamenilor gospodari care au fete de maritat, iscodind in stanga si-n dreapta, cu speranta ca vor afla persoana potrivita pentru proiectele lor de intemeiere a unei familii.
In perioada interbelica, in anumite zone rurale, de Craciun, pretendentul se prezenta la usa celei pe care o dorea ca soata si-i aducea in dar o naframa brodata cu maiestrie sau, atunci cand punga-i era ceva mai bine garnisita, o caciulita de astrahan.
Daca fetei ii placea darul si petitorul, acesta era ospatat din belsug, impreuna cu membrii familiei, la masa de pranz a Craciunului, iar la plecare i se daruia o plosca cu vin rosu si un cozonac sau o turta rumenita cu prune dulci la interior.
Ritualul constituia un mod de incurajare a petitorului in ceea ce priveste viitoarele intalniri cu fata de maritat, care se materializau in primavara anumui succesiv, incepand cu 1 Martie si pana de Mucenici – perioada cunoscuta azi mai pe larg ca „saptamana de Martisor”, intr-o declaratie oficiala a intentiei de casatorie.
Azi, in anumite zone ale Olteniei si Banatului, desi traditia darurilor intre indragostiti s-a pastrat in buna parte, obiectele daruite au adoptat o cu totul alta destinatie: din partea pretendentilor de regula se daruiesc accesorii vestimentare, dupa vointa si dupa putinta, de la posete la bratari, ceasuri elegante, parfumuri sau esarfe de lux, in timp ce din partea fetelor, vinul bun si cozonacul rumenit s-au pastrat cu sfintenie, pentru a nu mai vorbi de pranzul copios din ziua Craciunului.
Bibliografie:
- Pamfile, Tudor – „Sarbatorile la romani. Craciunul. Studiu etnografic”, 1914;
- Caraman, Petru – „Substratul mitologic al sarbatorilor de iarna la Romani si Slavi”. contributie la studiul mitologiei crestine din orientul Europei”, 1931;
- Caraman, Petru & Ciubotaru, Silvia – „Colindatul la romani, slavi si la alte popoare: studiu de folclor comparat”, 1983;
- Ion Ghinoiu, Ofelia Vaduva, Cornelia Plesca, Institutul de Etnografie si Folclor “C. Brailoiu” – “Sarbatori si obiceiuri: Banat, Crisana, Maramures”, 2001;
- Sfetcu, Nicolae – „Craciunul – obiceiuri si traditii”, 2016.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.