Primele atestari documentare care confirma prezenta secuilor pe teritoriul Romaniei de azi, dateaza din epoca medievala timpurie, mai exact de la inceputul celui de-al doilea mileniu al erei noastre, in zona de nord-vestica a Transilvaniei actuale.
Izvoarele istorice-i atesta drept populatie distincta de maghiari, vorbind un soi de dialect care se apropia de graiul unguresc fara sa corespunda insa intru-totul acestuia, cu o organizare proprie si cu origini etnice asupra carora inca planeaza o multime de semne de intrebare.
Secuii din Romania: cine sunt si de ce vor tinut secuiesc?
Anumite surse afirma ca secuii ar avea indepartate origini scito-hunice, in timp ce altele le atribuie sorginte sarmatica, fara sa se limiteze insa la aceasta – exista si variante care le plaseaza radacinile la nivelul populatiilor pecenege, cumane, bulgare sau chiar cazaro-cabara.
Maghiarii din Romania vestica sunt incredintati ca secuii sunt de fapt predecesorii ungurilor care au descalecat in podisul Panoniei si in cel transilvanean in jurul anilor 895-896, ca urmasi ai hoardelor de huni ce strabateau in lung si-n lat aceste meleaguri. Fara intentia initiala de a se stabili definitiv aici.
Nu putini sunt insa expertii care sustin teoria potrivit careia secuii ar fi de fapt de origine avara – atasati din vremuri stravechi suvoiului dominant al maghiarilor, dar pastrandu-si cu indarjire propriile traditii, structuri sociale si mod de scriere, chiar daca in Transilvania se confundau preponderent cu ungurii.
Din toate documentele istorice care abordeaza chestiunea etniei secuiesti, inclusiv cele provenite din cronicile maghiare timpurii, rezulta fara urma de indoiala, ca acestia nu erau nici maghiari nici romani, ci pur si simplu o matrice etnica distincta, mai degraba urmasi ai avarilor care faceau parte din vechile trupe ale lui Carol cel Mare.
Cu timpul, secuii au decis sa se stabileasca in numar mare in zona sud-estica a Transilvaniei, unde si-au inradacinat familiile incepand din secolul al XIII-lea si pana in zilele noastre.
Parabola secuilor ca minoritate etnica din Romania: ce este Tinutul Secuiesc?
Din punct de vedere al graiului si al apartenentei religioase, secuii par sa fi fost supusi unui indelungat si intens proces de maghiarizare, chiar aflati in miez de plaiuri romanesti, dar in pofida tuturor presiunilor exercitate asupra lor, au reusit sa-si pastreze neintinate obiceiurile, portul si multe alte particularitati care le definesc identitatea proprie.
Importanta strategica a prezentei secuilor in arcul carpatic transilvanean – scut si pavaza pentru eventuale atacuri turcesti sau bulgare, a facut astfel incat acestia sa dobandeasca o serie intreaga de privilegii pentru cele sapte scaune infiintate initial in aceasta regiune, la carma carora se afla un comite secuiesc.
Istoricul maghiar Pal Engel (1839-2001), specializat in documentari medievale, descria secuii in lucrarea sa intitulata sugestiv „Magyarorszag vilagi archontologiaja, 1301–1457”, drept
„o comunitate bine organizata de razboinici darji si iuti la manie, care se indeletniceau pe timp de pace cu cresterea animalelor, beneficiind de autonomie deplina, atat din punct de vedere administrativ, cat si militar si judecatoresc”.
Dar asa cum demonstraza istoria, la vremea Marii Uniri din 1918, secuii transilvaneni nu mai detineau nici macar un strop din acea autonomie medievala descrisa in cele de mai sus, din pricina reformei administrative maghiare, ce a urmat indicatiile Imperiului Austro-Ungar, eliminand cu desavarsire privilegiile secuilor din Transilvania.
Scaunele secuiesti – Aries, Ciuc, Chizd, Mures, Orbai, Sfantu Gheorghe si Tileagd – au existat doar pana in 1876, dar Tinutul Secuiesc si-a pastrat denumirea neoficiala pana in zilele noastre, cu referinta preponderenta la actualele judete Covasna, Harghita si Mures.
Controversele legate de acest argument continua sa tulbure spiritele localnicilor din aceasta zona de veacuri, multi dintre acestia nadajduind cu incrancenare sa redobandeasca intr-un fel sau altul privilegiile istorice de care au avut parte secuii in trecut.
Chestiunea etnica face astfel incat si in zilele noastre sa se incinga spiritele in anumite conjuncturi, nu putini fiind romanii transilvaneni care isi manifesta ingrijorarea in legatura cu posibilitatea ca modelul referendumului pentru independenta din Catalonia sa nu fie preluat si in Tinutul Secuiesc.
Cele cateva sute de mii de secui din Romania – ca bloc compact, a carui reprezentare numerica se afla in continua scadere, potrivit statisticilor din ultimii ani – nu par insa croiti pe un asemenea tipar, ci mai degraba asculta cu mai mult sau mai putin interes opiniile politicienilor motivati ca in campaniile lor electorale sa obtina cat mai multe voturi pe plan local, vazandu-si linistiti de treburile lor.
Interesant ar fi insa de aruncat o privire in directia atitudinii maghiarilor de la Budapesta, care sustin utopicul proiect al unei eventuale instituiri a autonomiei secuiesti in teritoriul romanesc de azi, in conditiile in care tocmai ei au fost cei ce au decis eliminarea definitiva a acesteia din peisaj, cu prilejul reorganizarii teritoriale din 1876.
Influenta exercitata de valul bolsevic si revendicarile teritoriale corelate
Asa-zisele tensiuni dintre secui si romani, nascute pe marginea chestiunii revendicarilor teritoriale, capata proportii mai mult la nivel politic decat in viata de zi cu zi a locuitorilor transilvaneni, fiind exacerbate in scop pur electoral.
Retorica autonomista a debutat cam in acelasi timp cu valul de idei bolsevice, al caror ecou s-a revarsat asupra unor lidei secui, incurajati sa sustina ideea promovarii proiectului constituirii unui „stat in stat”, respectiv a unei „republici secuiesti” care sa copieze modelul sovietic.
Statul maghiar a lansat la randul sau propunerea formarii unui soi de „enclave secuiesti” in Transilvania, dar cu apartenenta la Ungaria, inspirat de sugestiile (si sub presiunea) fostei URSS, care avansa in anii ’50, teoria crearii „Regiunii Autonome Maghiare”.
In realitate, Stalin era iritat de vadita independenta a Romaniei fata de manevrele sugerate de la Moscova, astfel incat incerca sa manipuleze Ungaria ca factor esential de presiune exercitata asupra guvernului de la Bucuresti, inoculand secuilor ideea de „eliberare din sanul unei Romanii strivitoare a etniei lor”.
„In subconstientul secuilor se infiripa ideea ca Romaniei ar trebui sa i se reproseze atitudinea de independenta la nivelul blocului socialist. Interesele Moscovei erau de a masca astfel cu abilitate propria sa politica de abuzuri si asimilare fortata a romanilor din Basarabia (Moldova), dupa 1945”, scria Ovidiu Maican intr-un material dedicat chestiunii pseudo-autonomiei secuiesti.
Toate aceste gaselnite, adaugate la convingerea secuilor de a nu fi cetateni ai statului roman si la tendinta lor de a revendica vesnic una sau alta, au reusit sa tulbure apele in regiunile transilvanene in care locuiau cele mai multe familii secuiesti, desi in sanul acestora ecoul discursurilor politice se estompa pe masura ce casatoriile mixte dintre secui si romani se inmulteau, iar ostilitatile luau proportii doar in mintile catorva lideri care nadajduiau sa obtina ceva avantaje de pe urma propavaduirii politicii Moscovei.
Ce presiuni se exercita in prezent asupra secuilor
Potrivit conceptului care sustine ca „istoria se repeta”, chestiunea autonomiei Tinutului Secuiesc revine mereu in actualitate, gratie eforturilor depuse actualmente de Rusia, interesata in exercitarea influentei asupra a cat mai multor tari estice, pentru a le transforma in veritabili sateliti proprii.
„Dezbina si cucereste” este un dicton a carui profunda valabilitate a fost demonstrata in repetate randuri de-a lungul istoriei, motiv pentru care nu e de mirare ca Rusia incearca si in prezent sa aplice aceeasi strategie universal recunoscuta (fie in scopuri belice, fie in cele pur geopolitice).
„In cazul in care Romania revine cu insistenta asupra chestiunii originii comune a romanilor cu populatia din Republica Moldova, anumiti vecini ar putea declansa o campanie intensa de revendicare teritoriala”, subliniau in repetate randuri, oficialii de la Moscova.
Subterfugiul nu poate functiona insa in acest caz, intrucat pe de o parte, in Transilvania lipseste cu desavarsire factorul minoritatii rusofone, asa cum se intampla cu Moldova sau Ucraina, iar pe de alta parte, presiunile exercitate de guvernul maghiar de la Budapesta in acest context nu sunt vazute cu ochi buni nici de catre Uniunea Europeana, nici de SUA.
Sunt secole de cand asa-zisa „problema secuiasca din Romania” este abordata astfel de catre binomul ruso-maghiar, dar fara prea mult succes, concretizandu-se doar in discursuri politice neancorate in realitate si intr-o discreta readucere in prim-plan a frustrarii legate de disparitia privilegiilor secuimii din trecut, menite sa reaminteasca acestora usturimea unei palme pe obraz aplicate chiar de Ungaria.
Putini sunt cei care-si mai amintesc in ziua de azi detaliile legate de contextul istoric in care a avut loc Marea Unire din 1918 si de solicitarea Antantei, in 1919, inaintata Ungariei, de a-si retrage prezenta de pe teritoriul transilvanean – moment in care Budapesta a decis sa urmeze calea sugerata de Rusia sovietica si de Stalin.
Cei ce azi se straduiesc sa dezgroape mortii, uita ca nu e o idee tocmai stralucita, fiindca sunt primii care vor trebui sa se confrunte cu mirosul, ca sa nu mai vorbim de absurdul unei situatii unice in intreg contextul fostelor tari socialiste.
Intre timp, secuii din Romania isi vad linistiti de treburile lor, se dedica familiei si rezolvarii problemelor de zi cu zi, muncesc, invata si se relaxeaza la fel ca si romanii, sasii sau maghiarii si nu in ultimul rand, privesc la televizor cu neincredere, promisiunile politicienilor care le cer votul in baza unor utopice proiecte vizand asa-zisa lor autonomie viitoare.
Bunul simt elementar ar putea constitui cheia rezolvarii oricarei chestiuni legate de Tinutul Secuiesc, unde isi face simtita prezenta din plin identitatea comunitatilor istorice consacrate, invitand toate partile implicate sa evalueze la justa lor valoare actualele conditii socio-politico-economice ale regiunii, fara sa alunece pe panta inselatoare a continutului unor acte din trecut, a caror valabilitate nu corespunde catusi de putin cu dinamicile prezente.
Bibliografie:
- Benko, Samu & Demeny, Lajos & Vekov, Karoly – „Rascoala secuilor din 1595-1596: antecedente, desfasurare si urmari”, 1978;
- Russu, Ion I. – „Romanii si secuii”, 1990;
- Lacatusu, Ioan & Lechintan, Vasile – „Nicolae Iorga despre secui si rostul lor intre romani”, 2014;
- Pop, Ioan-Aurel – „Identitatea romaneasca”, 2017;
- Mihaly, Hermann Gusztav – „Cronici si documente controversate privind istoria secuilor. Fragmente si interpretari”, 2017.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5