Interesul pe care specialistii il acorda, azi mai mult ca oricand, celui mai vechi manual de campanie electorala, atribuit lui Quintus Cicero, este pe deplin justificat, in conditiile in care politica se demonstreaza la fel de importanta ca in antichitate.

Este vorba despre un document de exceptie, intocmit de Quintus pentru fratele sau, Marcus Tullius Cicero, in plina campanie electorala pentru alegerile consulare din anul 63 i.e.n., cunoscut in ambient academic sub denumirea de „Commentariolum Petitionis” (sau „De petitione consulatus”).

 

Quintus Cicero: cum se castigau alegerile in Roma antica – manual de campanie electorala

In paginile acestuia se reunesc o multime de recomandari si indicatii, oferite candidatului in scopul castigarii cursei electorale, cu precizarea ca Marcus Tullius Cicero avea drept adrversari doua personaje remarcabile precum Gaius Antonio Hybrida si Lucius Sergio Catilina – exponenti ai unor puternice familii nobiliare.

Quintus se stradui asadar sa descrie in detaliu comportamentul pe care fratele sau trebuia sa-l adopte pe intreaga durata a alegerilor, pentru a reusi sa rastoarne o situatie in care se afla intr-o vadita pozitie de inferioritate valorica.

Optim planificator si organizator al campaniei electorale, Quintus stia ca fratele sau are nevoie de o extindere a plajei simpatizantilor in randurile celor pe care nici nu-i lua in seama in viata de zi cu zi, pentru a-si construi o noua imagine si a putea fi perceput de acestia drept un candidat pe deplin indreptatit sa-si adjudece rolul de consul.

Aceasta este o strategie frecvent intalnita si in zilele noastre, marturie stand platformele de social-network care abunda in conversatii condescendente cu electorii grupati in categoria „prietenilor necunoscuti” – o resursa considerabila pentru obtinerea a mii si mii de voturi.

 

Trucuri electorale – nu toate masurile sunt juste sau oneste

Daca ideea atragerii de noi si noi alegatori in gospodaria proprie prin gesturi amicale e una pasnica si pozitiva, nu toate trucurile electorale functioneaza pe aceeasi lungime de unda – lucru bine cunoscut si in atichitate.

Quintus Cicero nu neglija asadar oportunitatea de a obtine voturi in plus prin metode mai putin ortodoxe, respectiv cu ajutorul unor promisiuni electorale mai mult sau mai putin ancorate in realitate sau prin denigrarea adversarilor si sugestionarea electoratului.

E limpede ca pentru a construi o imagine nepatata pentru Marcus Tullius, lucrurile trebuiau controlate cu mare atentie, iar initiativele denigratoare se puteau desfasura in limitele unor asa-zise „atacuri blande”, care aveau drept scop crearea suspiciunilor cu privire la abilitatile adversarilor si la capacitatile lor politice si diplomatice, deopotriva.

Pana la urma, metodele pentru obtinerea consimtamantului electoral, respectiv pentru castigarea voturilor, sunt cam aceleasi azi, ca si in urma cu 20 de secole – la fel de eficace si practicabile de catre un abil operator modern”, scria Giulio Andreotti intr-o prezentare a acestui inedit manual antic.

 

Cine era Marcus Tullius Cicero si de ce nazuia sa devina consul?

cicero

Principala sursa de date istorice referitoare la Marcus Tullius Cicero este reprezentata de lucrarea „Vieti Paralele” a lui Plutarh, care-l descrie drept un personaj cu inclinatii deosebite pentru studiu, oratorie, folozofie si poezie si care frecventa oameni politici importanti, precum Quintus Mucius Scaevola Augur – o autoritate de necontestat in materie de drept roman antic.

Cand ceru sfatul Oracolui din Delfi in legatura cu modul in care ar fi putut deveni faimos, preoteasa care transmitea rapsunsurile in sanctualui lui Apollo, ii recomanda sa se orienteze dupa cum il ghideaza propria sa natura si nu conform opiniei maselor”, scria Plutarh.

Acesta fu principalul motiv pentru care se dedica initial avocaturii, pentru ca mai apoi sa inregistreze succese remarcabile pe post de chestor in Sicilia, intorcandu-se la Roma cu o reputatie de invidiat, ceea ce il incuraja sa paseasca pe drumul politicii.

Invata rapid ca e important sa-si aminteasca numele persoanelor cu care venea in contact, indiferent de pozitia lor sociala si de sarcinile pe care le indeplineau, ba chiar si adresele acestora, bunurile pe care le posedau, amicii si vicinii lor de casa.

Marcus Tullius se demonstra pe de alta parte iscusit in transformarea proceselor la care lua parte in calitate de avocat, in veritabile afaceri politice, creand aliante solide, care-i puteau fi de ajutor in cariera.

Incantat de promitatoarele calitati ale fratelui sau, Quintus se stradui din rasputeri sa-l sustina si sa-i netezeasca drumul spre consulat, devenind mana sa dreapta – managerul electoral de azi – impartasind aceeasi puternica dezaprobare pentru declinul catre care se indrepta la vremea respectiva Roma republicana.

E limpede ca in Roma antica doar oamenii bogati puteau deveni candidati, intrucat erau in masura sa suporte costurile electorale, precum si obligatiile succesive – rolul dobandit dupa alegeri nu era catusi de putin remunerat, astfel incat castigatorul alegerilor era constrans sa utilizeze propriile sale resurse materiale in vederea asigurarii unui mandat acceptabil.

Cei doi frati nutreau convingerea ca un consul capabil ar putea salva Roma de la deastru, croindu-i o noua soarta, menita sa o transforme intr-o metropola mai infloritoare si mai prospera ca oricand, iar acel consul trebuia sa fie fara urma de indoiala, Marcus Tullius Cicero.

 

Un text ce sugereaza ca aparenta e desori mai importanta decat realitatea

Pentru a atinge dezideratul castigarii alegerilor, Quintus puse la punct un proiect alcatuit din 58 de argumente, reunite in cadrul a 14 capitole, al caror scop era acela de a planifica fiecare miscare a lui Marcus Tullius, ca intr-o partida de sah, la finalul careia rezerva un „mat” spectaculos adversarilor sai. 

Quamquam plurimum natura valet, tamen videtur in paucorum mensium negotio posse simulatio naturam vincere”, scria Quintus – ceea ce s-ar rezuma prin conceptul potrivit caruia „un pic de teatru si de improvizatie nu strica”…

In opinia acestuia, candidatului abil ii revin o serie de sarcini bine definite:

  • cea de a-si maguli electoratul;
  • de a promite avantaje potentialilor alegatori;
  • de a se prezenta puternic si demn de admiratie;
  • de a face promisiuni precise dar nu exagerate;
  • de a-si defaima adversarii;
  • de a lupta pentru a atrage de partea sa prieteni si sustinatori influenti;
  • de a vizita zonele de interes adaptandu-se electoratului local;
  • de a nu cadea in capcana adoptarii unei pozitii politice rigide.

Dincolo de regulile generale ale jocului insa, Quintus miza pe forta de penetrare a elementului de noutate pe care-l introducea in instructiunile sale, respectiv pe construirea unei imagini ireprosabile, regasita in societatea moderna sub formula de „self-made man” sau, mai pe romaneste, de „om dintr-o bucata, care s-a realizat prin fortele proprii”.

In plus, Quintus exploata o resursa pe care putini o remarcasera la vremea respectiva si anume cea a faptului ca anumiti candidati sunt batuti din start, daca se reaminteste in mod repetitiv publicului cine sunt ei cu adevarat, in ce imprejurari au incalcat legea si ce alte chestiuni murdare li se pot asocia.

Quitus mentioneaza asadar in paginile materialului cu pricina, ca atata vreme cat Marcus va apela la talentul sau oratoric indiscutabil pentru a aduce in prim-plan cu elocventa ticalosiile celor doi adversari ai sai, succesul ii va fi garantat.

 

Antice aspecte de natura propagandistica in campania electorala

Quintus nu a neglijat nici aspectele de natura propagandistica, indicand in mod clar trei categorii de „agenti” implicati in astfel de actiuni si anume: salutatores, deductores si adsecatores.

Salutatores – termenul definea acele persoane cvasi-anonime, care cultivau cu prefacatorie mai multi candidati simultan, dar despre care Marcus era informat cu acuratete si pe care le saluta cu o consideratie deosebita, ca si cum ar fi fost cu adevarat sustinatorii sau exclusivi, rezervandu-le o atentie aparte, pentru a-i determina sa abandoneze concurenta cu desavarsire;

Deductores – persoanele care isi adjudecau cel mai prestigios rol in contextul campaniei electorale, respectiv cele carora le revenea sarcina de a escorta candidatul care for, cu scopul atragerii atentiei publicului larg asupra personalitatii marcante a acestuia;

Adsecatores – grupul de persoane carora le era ingaduit sa insoteasca asiduu si indeaproape candidatul – in mod voluntar sau contra cost – celor dintai dandu-le de inteles ca vor beneficia de recunostinta vesnica, iar celor platiti pretinzandu-li-se participarea continua la actiunile de sustinere a candidatului pana la ultima sa clipa de viata publica, iar in cazul in care acest lucru nu este posibil, sa garanteze transmiterea stafetei unui membru de incredere al familiei, care sa preia obligatiile in cauza.

Marcus fu sfatuit sa se pregateasca si in ceea ce priveste posibilitatea de a da nas in nas cu dusmani procurati pe vremea avocaturii, oferindu-le spontan pe tava scuzele de rigoare si asigurandu-i ca se va ocupa personal de rezolvarea problemelor lor atata vreme cat vor demonstra ca sunt dispusi sa-i devina aliati.

 

Cat de autentica este lucrarea in opinia specialistilor?

Desi anumiti istorici contesta autenticitatea documentului, exista argumente solide in favoarea sa, intrucat atestarile documentare il indica drept veridic suport electoral pentru Marcus Tullius Cicero, beneficiind de elogiile indiscutabile ale acestuia.

Mai mult decat atat: o serie intreaga de similitudini intre structurile lingvistice, metaforele si constructiile oratorice prezente in manual si anumite opere succesive semnate de Marcus Tullius, indica in mod clar ca acesta a fost puternic influentat de instructiunile fratelui sau, Quintus.

 

Cert este insa ca, fie el semnat de Quintus Cicero, fie de un autor necunoscut, manualul cuprinde indicatii demne de luat in seama pentru o campanie electorala de succes, atat pentru vremurile in care Roma antica avea nevoie de un consul capabil, cat si pentru vremurile actuale, in care oamenii politici de succes nazuiesc sa-si croiasca o cariera stralucita in acest secor atat de alunecos si de plin de surprize.

 

 

Bibliografie:

  1. Richardson, John S. –  “The ‘Commentariolum Petitionis”  1971;
  2. De Lorenzi, Andrea – „Il manuale per la campagna elettorale di Marco Tullio Cicerone: Commentariolum Petitionis”, 2010;
  3. Malaguti, Cinzia – „La propaganda elettorale ai tempi della Antica Roma”, 2016;
  4. Vepz, Nini – „Le elezioni nella Roma Antica, tra campagna elettorale, manifesti e operazioni di voto”, 2018.

 

 

 

(Visited 114 times, 1 visits today)