Majoritatea religiilor cred in viata de apoi: un paradis idilic unde te poti destrabala in voie daca ai fost cuminte si te-ai inchinat zeilor. Pasuni verzi cat vezi cu ochii, paraiase de apa si vin ce stralucesc in lumina soarelui, pace si probabil virgine cate doresti, nu?
Printre cele mai interesante, vechi, dar si pline de imaginatie mitologii se numara cea greaca. Grecii credeau ca cei care merita vor ajunge in viata de apoi in Campiile Elizee. Cei cu adevarat rai vor infunda Tartarul, un fel de gheena, talpa iadului.
Ce sunt Campiile Elizee?
In mitologia greaca, Campiile Elizee, numite si Elysium, reprezinta Paradisul unde zeii si zeitele isi petrec eternitatea in chefuri si nebunii. Locuitorii acestui loc paradisiac traiesc in beatitudine, la fel cum fac crestinii in Gradina Edenului. Pe pasunile inflorite, se canta si se danseaza din zori pana in noapte. Conform traditiei legata de Jocurile Olimpice se practica si sporturi in viata de apoi. Pentru ca trebuie sa fii mereu in forma.
Hades si Persefona stapanesc acest taram si isi tin curtea regala.
Unde gasim Campiile Elizee?
Grecii credeau ca poti gasi paradisul chiar si de pe Pamant. Sau, mai degraba, de pe mare. Se credea in Grecia antica ca daca mergi spre vest, la capatul lumii vei gasi fericirea. Multi scriitori ai lumii antice credeau ca Paradisul se afla pe tarmurile Oceanului, un rau care curge in jurul Pamantului. Hesiod se refera la Campiile Elizee ca la Insulele Fericitilor sau Insulele Binecuvantatilor.
Potrivit acelorasi surse, exista chiar si o a doua locatie pentru Campiile Elizee. Aceasta lume de apoi era separata de Hades prin Raul Lethe. Acest paradis le era promis initiatilor in Misterele cultului zeitei Demetra, Persefona si Hekate. Acesti adoratori erau invatati sa traiasca virtuos pana cand vor fi ridicati la statutul unui zeu dupa moarte. Atunci vor deveni si nemuritori. Doar asa vei putea pasi in aceasta utopie si sa traiesti o netarmuita fericire.
Cateodata, cele doua concepte de Campii Elizee erau combinate sau imprumutau trasaturi. De obicei, daca treceai de trei ori prin Campiile Elizee, puteai progresa spre Insulele Fericitilor, destinatia finala. Este fix ca in jocurile video, nu?
Mai tarziu, scriitori greci clasici au pretins ca locatia este la gura fluviului Dunarea, iar Insula Fericitilor este in Oceanul Atlantic.
Homer descrie Campiile Elizee in operele sale – Iliada si Odiseea. Hesiod, in lucrarea sa, Munci si Zile, descrie asemanator aceasta legenda. Poetul grec Pindar crede ca este vorba doar de o singura insula. Iar Virgil descrie o zona umbroasa, linistita, cu climat temperat, cu propriul soare si pleiada de stele.
Mai tarziu, Dante a presupus ca aceste Campii Elizee sunt nivelul cel mai de sus al Iadului, unde cei care nu au fost crestini erau trimisi. Un fel de rai care era pus intr-un fel de iad mai linistit. Schiller a vazut o viziune paradisiaca.
In secolul al XVI-lea, francezii au facut o gradina numita Champs-Élysées – Gradinile palatului Tuileries. Strazile Parisului au fost influentate si ele de aceasta denumire. Chiar si William Shakespeare le-a folosit.
Cine poate intra in Campiile Elizee?
La inceput doar zeii puteau avea acces aici. Si, desigur, cei favorizati de ei. Tot pe nepotisme se intra si acolo. Exact ca in orice companie de stat romaneasca care se respecta. In scrierile mai tarzii puteau intra si cei care traiau virtuos. Si astfel, populatia paradisului a crescut.
Si muritorii obisnuiti se puteau bucura de fericirea eterna. Se credea ca domeniul ceresc era condus de Cronus, potrivit lui Pindar si Hesiod. Homer credea ca era condus de Rhadamanthus, unul din judecatorii iadului.
Cand muritorii ajungeau la Hades ei erau trimisi in Campiile Elizee daca traiau corect. Pasunile Asphodel erau pentru cei care nu fusesera nici prea buni, nici prea rai – un fel de Purgatoriu. Iar cei malefici erau trimisi direct in Tartar, iadul cel mai de jos.
Sufletele trimise in Campiile Elizee trebuiau sa bea din Raul Lethe pentru a uita toate suferintele de pe Pamant.
Multi neopagani cred astazi ca Elysium este un paradis pe mai multe nivele, cu rauri de apa si vin si pasuni verzi. Cei mai virtuosi pot avea acces in Orasul de Aur pentru eternitate. Ar fi frumos sa bei dintr-o apa ce te ajuta sa uiti tot ce este rau!
Ce este raul Lethe?
Lethe este unul dintre cele cinci rauri ale Infernului lui Hades. Acest infern, la care multi se refera chiar prin numele zeului “Hades”, avea 5 rauri:
- raul Lethe (care inseamna uitare) care te facea sa uiti
- raul Styx, poarta de intrare prin care pluteau toate spiritele, cel mai mare rau din Infern si locul in care este scaldat nemuritorul Ahile
- raul Acheron – “lipsit de fericire“, raul durerii, se credea ca aici asteapta sufletele sa vina luntrasul Caron, uneori este descris ca un lac negru
- raul Cocytus, raul lamentarii, curge in Acheron din Styx, un rau mizerabil
- raul Phlegethon, raul de foc, sursa eruptiilor vulcanice, el curge cu lava si inconjoara iadul in Enerida
Raul Lethe trece prin pesterile lui Hypnos, zeul somnului. Intrarea este plina de plante hipnotice. Sunetul si lumina nu intra in aceasta pestera. Raul are granita cu Elysium, paradisul unde eroii si semizeii erau trimisi.
Cei care beau din Lethe uita suferintele, si murmurul acestui rau induce greata. Cand luai o gura din aceasta apa iti uitai viata anterioara
Mitul lui Er si apa Lethei care te face sa uiti existenta anterioara
Mitul lui Er ne povesteste despre un om care a murit in batalie si experienta sa despre viata de apoi. La 10 zile dupa lupta, cand se strangeau cadavrele de pe camp, al lui era inca intact. Er calatorise in viata de apoi cu alte suflete in urma bataliei. Aici descoperise un loc extraordinar cu 4 intrari. Doua din ele duceau in ceruri, iar alte doua in pamant. Judecatorii indreptau sufletele spre cer, daca erau virtuosi, sau spre subteran, daca erau imorali. Cand a fost randul lui Er, i s-a spus sa astepte, sa tina minte si sa spuna pe Pamant ce a vazut.
Sufletele din ceruri ii povesteau experienta fericita, iar cele de jos ii descriau suferinta fara margini. Dupa 7 zile, Er a calatorit cu alte suflete spre un alt loc cu un curcubeu incandescent pe cer. Aici li s-a dat un tichet cu numar. Ei da, grecii le aveau de atunci! Cand numarul de pe bilet era anuntat, trebuiau sa paseasca in fata si sa-si aleaga viitoarea viata. Er observa toti isi alegeau o noua existenta opusa, non-etica, fata de cea traita anterior. Un suflet bun alesese sa fie dictator in viata viitoare, altul care fusese animal preferase sa redevina om, iar sufletele rele alegeau vieti umile.
De aici, Er si cohortele de suflete au plecat spre campiile Uitarii, unde curgea raul Lethe. Fiecare suflet calator a trebuit sa bea de aici o anumita cantitate. Toti uitau si isi reincepeau calatoria. Er n-a fost lasat sa bea. Nu si-a adus aminte cum a ajuns inapoi pe Pamant, dar s-a trezit in varful rugului funerar. Si le-a povestit tuturor ce vazuse!
Aethalides, fiul lui Hermes care nu si-a uitat existentele anterioare
Insa exista si exemple de figuri din mitologia greaca care n-au reusit sa-si uite existenta. Este vorba de Aethalides. Fiul muritor al lui Hermes si membru al Argonautilor.
Desi a baut din raul Lethe si s-a reincarnat ca Euphorbus, Hermotius, Pyrrhus si apoi Pythagora, era in stare sa-si aduca aminte vietile anterioare si avea o memorie de elefant.
Orfismul si raul aducerii aminte – Mnemosyne
Un concept similar a existat si in orfism. Aceasta religie era bazata pe invataturile si cantecele poetului mitic si muzicianului Orfeu.
Aici este introdus un alt rau important, Mnemosyne. Adica aici puteai alege din ce rau vrei sa bei – din Lethe vei uita, din Mnemosyne iti aduceai aminte. Invatatura era ca sufletul este prins intr-un ciclu nesfarsit de morti si renasteri in alt trup. Asa se naste teoria transmigratiei sufletelui in mai multe corpuri, de-a lungul unui numar infinit de existente pana atingi Paradisul. Si asta doar prin asceza. Nu vi se pare cunoscut conceptul? Crestinismul a fost influentat masiv. Adoratorii acestei religii erau ingropati cu tablete de aur ce aveau instructiuni pentru viata de apoi.
Dante, Keats si Byron, pana la Sylvia Plath, chiar si Stephen King au folosit acest concept.
Se credea ca raul Limia, intre Spania si Portugalia era raul Lethe. Alt rau din Spania, Guadalete, a fost botezat Lethe si cele doua tabere aflate in razboi au preferat sa uite cearta.
Ce era Lumea de Apoi in Grecia antica?
In moarte, ca si in viata, unii trebuiau sa sufere, iar altii sa cunoasca fericirea. Asadar, lumea cealalta in Grecia antica a reflectat aceeasi realitate.
Hadesul era locul unde ajugeau toate sufletele. Aici se facea triajul. O lume invizibila muritorilor, condusa de Hades.
Lumea de Apoi era inconjurata de 5 rauri, fiecare reprezentand o emotie legata de lumea de dincolo:
- Styx – ura
- Acheron – durerea
- Lethe – uitarea
- Phlegethon – focul
- Cocytus – vaietul
Pentru a intra in Hades trebuia sa treci raul Styx cu feribotul lui Charon, luntrasul. Charon primea sufletele si le ghida. Si trebuia sa-si primeasca plata pentru calatorie. Mortii erau ingropati cu o moneda sub limba. Ca sa nu o piarda!
Cine nu putea plati, era dat jos. Exact ca la cursele de taxi din Bucuresti! Daca nu te ingropasera rudele dupa traditie, erai intors din drum.
Nici intrarea in Lumea Cealalta nu era un loc prea fericit. Aici te asteptau personificarile:
- Anxietatea
- Durerea
- Bolile
- Batranetea
- Foamea
- Frica
- Agonia
- Moartea
- Somnul
Daca nici asta nu te speria, intrarea mai era pazita si de Cerber, cainele cu trei capete al iadului. El trebuia sa impiedice sufletele sa plece.
Trei judecatori decideau soarta sufletelor si locul lor:
- Minos
- Rhadamanthus
- Aeacus
Prima locatie pentru fericiti erau Campiile Elizee – Elysium.
A doua locatie erau Campiile Pedepsei daca comiteai crime impotriva zeilor. Insusi Hades le alegea pedeapsa individual.
A treia locatie erau Campiile Asphodel, pentru cei de mijloc.
Hades, o prezenta morala foarte stricta, locuia in Infern. El a fost perceput ca inamic al oamenilor. Ba chiar si al zeilor. Insa Zeus primise cerul, iar Poseidon marea la impartire. Lui Hades ii revenise lumea de dedesubt. De aici se leaga mitul lui Hades si al Persefonei.
Cum puteai comunica cu mortii in mitologia greaca?
Sufletele mortilor traiau in lumea de apoi foarte asemanator ca si cei in viata. Insa psihicul lor era inghetat. Mortii aveau aceeasi infatisare ca si atunci cand erau in viata. Trebuia sa le aduci mereu ofrande. Cateodata, chiar si ofrande de sange – in Odiseea lui Homer. Bijuterii, mancare si chiar haine erau lasate pentru morti pentru a fi folosite in Hades.
Se credea ca nu exista timp in lumea de apoi, nici trecut sau viitor. Cei vii puteau comunica cu cei morti doar daca intrau in Hades.
Eroi care au calatorit in Infern
Orfeu este unul dintre cei mai importanti eroi care au calatorit in Infern si s-au intors inapoi. El a plecat dupa iubita sa sotie, Euridice care murise. Orfeu si-a folosit lira magica pentru a fermeca paznicii infernului si a patrunde in lumea de jos. Pana si Hades si Persefona au fost de acord s-o elibereze pe Euridice. Insa aceasta a facut o greseala teribila: in drum spre iesire nu s-a putut abtine si s-a uitat inapoi. Asta seamana cu alta poveste biblica.
Eusebia, pietate in traducere, era un concept foarte interesant in Grecia antica. In lumea greaca, era foarte important sa nu fi uitat odata ce ai murit. Pentru asta pe morminte erau desenate scene din viata acelei persoane. Pentru a-i pastra amintirea vie.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Pingback: Top 10 mituri din Platon | Mythologica.ro
4.5
Pingback: Poseidon, zeul marii in mitologia greaca | Mythologica.ro
Pingback: Valhalla, paradisul razboinicilor in mitologia nordica | Mythologica.ro
Pingback: Baldur, zeul luminii care invie si lupta impotriva intunericului | Mythologica.ro