Cine se teme de lupul cel rau – povesti care-ti vara lupul in casa si frica in oase
Lista povestilor care au drept protagonist lupul cel rau este lunga si vesnic deschisa, chiar daca in ziua de azi copiii nu par sa fie catusi de putin inspaimantati de figura mai mult sau mai putin stilizata a acestui predator legendar.
Inca din cele mai vechi timpuri, lupul era considerat unul din cele mai feroce animale ale padurii, cunoscut fiind naravul sau de a ucide nu numai pentru a-si potoli foamea, ci pur si simplu dintr-un instinct de nestavilit, care-l indeamna sa sfasie tot ce misca.
Legende si povestiri despre lupul cel rau
Dictonul latin „homo homini lupus” sau „omul este lupul omului”, este inspirat tocmai din ferocitatea atacurilor acestui predator, aducand insa in prim-plan tocmai faptul ca, in realitate, cea mai inspaimantatoare amenintare pentru om este insusi omul.
Reputatia proasta a lupului se oglindeste si in folclorul multor popoare, zicale precum „lupul isi schimba blana, dar naravul ba”, avand corespondenta in multe limbi ale lumii, ca sa nu mai vorbim despre zicala „am o foame de lup” sau „s-a varat in gura lupului”.
Nu-i de mirare ca pana si in domeniul medical s-a recurs la imaginea lupului pentru a identifica agresivitatea patologica – in secolul XX, specialistii au dat denumirea de „Lupus eritematoso sistemico” unei boli autoimune, caracterizata de o eruptie cutanata de forma unui fluture ce se regaseste pe fata pacientilor – forma care aminteste aspectul zonei albe de pe botul lupului.
Legendele cu varcolaci si istorisirile cu licantropi au alimentat de-a lungul timpului ideea ca lupul constituie un soi de vietuitoare care detine legaturi misterioase cu lumea umbrelor, cu vrajitoriile si magiile in care nu putini sunt cei ce cred chiar si in zilele noastre.
Varcolac versus licantrop – asemanari si deosebiri
Varcolacul este socotit de catre superstitiosi, un individ ce se transforma din om in lup la miezul noptilor cu luna plina – un soi de monstru care inghite soarele sau luna pe durata eclipselor (desi nu e limpede cum le da afara cand eclipsa ia sfarsit), in timp ce licantropul este un bolnav psihic, care se crede lup, actionand conform acestei convingeri, desi nu prezinta practic vreun aspect de natura metamorfozica.
Dar daca va intrebati ce anume au in comun aceste doua tipuri de personaje, ei bine, potrivit legendelor din batrani, ambele lor stari sunt socotite pedepse aplicate de zei unor fiinte umane care i-au maniat sau, in vremuri mai recente, in religia crestina, care l-au maniat pe Dumnezeu.
Calugarul dominican Toma de Aquino, sfant al Bisericii Catolice (1225-1274) – unul din pilastrii teologici si filozofici ai acesteia – scria intr-una din lucrarile sale ca „nu numai Dumnezeu aplica o astfel de pedeapsa, ci sta si in puterea sfintilor si a ingerilor – fie ei buni sau rai – darul de a transforma trupul omului, atunci cand acesta din urma le starneste mania, asa dupa cum Sfantul Petru l-a transformat in lup pe regele Vereticus al Galiei”.
Daca ar fi sa cantarim care pedeapsa e mai grea – cea a transformarii fizice in lup sau cea a transformarii la nivel mental – e greu de stabilit cine are mai mult de suferit – varcolacul sau licantropul? – facand abstractie desigur, de victimele lor…
CITITI MAI MULTE DESPRE:
CAINELE IN MITOLOGIE SI SIMBOLISM
Cum a devenit lupul sperietoare pentru om
Ca orice zoofobie, frica de lup implica teama de a fi mancati, devorati – este vorba despre proiectia asupra unui animal a propriei agresivitati, stare al carei temei se afla in viata efervescenta a copiilor aflati la varsta la care incep sa devina posesivi dar si distructivi, constientizand in acelasi timp ca anumite fapte au un pret anume, o pedeapsa, o consecinta negativa.
In mod paradoxal, alaturi de teama de lup, in om rasare si un soi de invidie pentru anumite caracteristici ale sale: prerogativele care il definesc drept un vanator iscusit, vederea pe timp de noapte, olfactul, rezistenta fizica si nu in ultimul rand, strategiile de atac in haita.
Lupul, in reprezentarea sa masculina careia-i corespunde simbolul razboinicului nemilos, a constituit o imagine imprumutata de multe triburi, armate sau popoare razboinice, fie sub forma directa, ca blana protectoare a umerilor si casca infricosatoare din cap de lup, fie sub forma stilizata, ca imagine pe un stindard.
Stramosii nostri daci, obisnuiau odinioara sa poarte in lupta, in varful unei lanci, capul de lup prelungit cu un gat subtiat la partea posterioara asemenea cozii unui sarpe care, in goana cailor, scotea un suier inspaimantator menit sa inghete sangele in vine adversarilor.
In timpurile moderne insa, exista motive intemeiate pe care omul le-ar putea asocia lupului in sens negativ: in afara faptului ca licantropia a fost recunoscuta ca o patologie psihica reala, mai exista si asa-numitul „sindrom al omului-lup”, pe numele sau stiintific – hipetricoza congenitala – care consta in pilozitate excesiva pe fata si pe corp, cu exceptia palmelor si picioarelor, care transforma mai exact infatisarea omului intr-o aratare blanoasa, cu fire de par care pot atinge chiar si lungimea de 25 de centimetri, din pricina unei mutatii genetice ereditare.
Unul din motivele pentru care mitul varcolacilor ar putea fi asociat acestui tip de patolgie este tocmai faptul ca indivizii afectati de hipertricoza se izolau, marginalizati fiind la nivel social si devenind discriminati sau maltratati, ceea ce-i determina sa iasa din casa numai pe timp de noapte, cu speranta ca nu vor intalni pe nimeni – asadar in acest caz ar fi vorba despre un mit ancorat in realitate, desi nu sub forma fantezista a personajului care inghite luna sau soarele.
Povesti cu lupi care ne-au fermecat copilaria
In ciuda tuturor rautatilor puse pe seama lupului, putem privi jumatatea plina a paharului chiar si cand vine vorma despre un astfel de animal inspaimantator, gandindu-ne la multimea povestilor care ne-au fermecat copilaria si care nu ar fi putut transmite nimic interesant, fara personajul lor negativ, lupul:
- Capra cu trei iezi – este poate cea mai indragita poveste istorisita pe meleagurile noastre, semnata de Ion Creanga, care relateaza siretenia lupului aflat in cautare de prada suculenta si usor de prins, dar si istetimea iedului cel mic si a mamei-capra, care-i intind o cursa, parjolindu-l in groapa cu jar. Partea cea mai indragita de micuti este insa cantecelul utilizat de capra pe post de parola de acces, pe care-l invata orice copil inca din primii ani de viata: „trei iezi, cucuieti…”. Morala povestii este ca micutii nu trebuie sa deschida usa oricui si nici sa stea de vorba cu strainii;
- Scufita Rosie – povestea scrisa de Fratii Grimm, ilustreaza voracitatea lupului care devoreaza atat fetita din padure, cat si pe bunica ei, dar un vanator iscusit impusca lupul si le salveaza din burta sa nesatioasa. Si aceasta poveste detine un mesaj subliminal: dialogul halucinant dintre fetita si lupul deghizat in bunica are menirea de a spori intensitatea emotionala la maxim, inainte de un deznodamant tragic: „bunico, de ce ai ochii atat de mari?…”;
- Cei trei purcelusi – James Orchard Halliwell-Phillipps a fost cel dintai care a publicat aceasta istorioara in 1886, dar varianta populara este mult mai veche, cunoscund o serie intreaga de modificari de-a lungul timpului, mergand in pas cu materialele din care se construiau casele la un moment dat. Povestea subliniaza faptul ca lucrurile trainice, bine facute au darul de a ne proteja, de a ne feri de necaz, in timp ce superficialitatea si lipsa de seriozitate conduc deseori la deznodaminte nefericite;
- Baiatul care striga „lupul!” – este una din cele mai vechi istorisiri, atribuite scriitorului, fabulistului si filozofului antic grec Esop (620-560 i.e.n.), care relateaza cum un copil nazdravan se distra pe seama satenilor, care se repezeau sa-i sara in ajutor de foecare data cand striga ca zareste un lup in preajma oitelor sale. Alarma falsa a functionat insa numai la inceput, spre amuzamentul baiatului, dar oamenii refuzara sa dea fuga sa-l salveze tocmai cand lupul se ivi cu adevarat, socotind ca este vorba din nou de o pacaleala. Morala povestii este ca cel ce minte frecvent nu mai este crezut nici macar atunci cand spune adevarul;
- Lupul si vulpea – povestea a fost culeasa din folclorul popular de Fratii Grimm, istorisind modul in care isi primeste pedeapsa un lup nesatul, care pretindea ca vulpea sa-i procure de mancare. Siretenia vulpii il aduse pe lupul cel flamand in situatii din care iesea cu oasele rupte de ghioagele satenilor pe care incerca sa-i prade, pana ce, din pricina lacomiei sale, isi umfla burta cu mancare atat de mult, incat ramase blocat in pivnita unui gospodar, care-l omora din bataie. Morala povestii este ca istetimea mintii pote invinge forta bruta a muschilor si ca aviditatea este una din cele mai aprige defecte, putand impinge la fapte ilogice, cu consecinte pe masura;
- Iepurele si lupul – o alta poveste populara care sugereaza ca lupul ar fi puternic, dar nu prea istet – prinzand un iepuras, lupul il purta la vizuina sa, scotand dupa obicei, un urlet din gatlej: huuu-huuuu… Iepurasul il pacali sa deschida gura, strigandu-i ca atata vreme cat urla „huuuu”, nu se teme catusi de putin, in timp ce daca ar urla „hauuu”, i-ar ingheta sangele in vine. „Ah, nu ti-e frica? Stai ca-ti atat eu tie”, isi spuse lupul in gand si se apuca sa urle din toti rarunchii „hauuu”, desclestand astfel falcile puternice si lasand sa-i scape prada, care o rupse la fuga prin boscheti. Povestea ridiculizeaza lipsa de intelepciune a lupului, dar si ingamfarea acestuia, deopotriva: dorinta sa de a-si inspaimanta crunt prada inainte de a o manca, l-a facut sa piarda ceea ce prinsese dupa o zi intreaga de panda.
Nu putine sunt povestile cu lupi, care au inspirat carti, filme, desene animate, benzi desenate si video-jocuri de succes, cum ar fi de pilda:
- celebrul roman „Colt Alb” al lui Jack London,
- filmul „The Grey: La limita supravietuirii” (2011), in regia lui Joe Carnahan,
- „Wolves of the Calla” (2005), de Stephen King
- video-jocul „The Wolf Among Us” (2013-2014) – aventura grafica in care lupul cel rau a fost transformat in protectorul unei comunitati, pentru a enumera doar cateva.
Lista ramane insa deschisa, desi lupii nu mai constituie azi un soi de sperietori pentru copii, ci si-au recapatat prestigiul de animale maiestuoase si neintrecute in arta vanatorii in grup, fascinanti prin modul lor de organizare si rezistenta la conditiile neprielnice ale vremii pe timp de iarna.
Bibliografie:
- Freud, Sigmund – „Dalla Storia di una Nevrosi Infantile. Caso clinico dell’uomo dei lupi”, in Opere Vol. VII B. Boringhieri, Torino, 1975;
- Chang, SN; Hong, CE; Kim, DK; Park, WH – „A case of multiple nevoid hypertricosis” – The Journal of Dermatology, 1997;
- Duggan, A.E.; Haase, D.& Callow, H.J. – „Folktales and Fairy Tales: Traditions and Texts from around the World”, 2016.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5