Taramul moldovenesc este fara indoiala, unul din cele mai bogate teritorii din punct de vedere al traditiilor etimologice, al miturilor, povestilor si basmelor transmise pe cale orala si scrisa, din vremuri indepartate, pana in zilele noastre.

Asa dupa cum bine scria odinioara Petre Ispirescu, „In Moldova si la Dumnezeu toate sunt cu putinta”, iar zestrea folcloristica si culturala a oamenilor locului o demonstreaza din plin, oferind fir de tors celor ce au studiat timp de secole specificul acestora, incercand din rasputeri sa intocmeasca simandicoase cataloage dedicate, fara sa ispraveasca nicicand o lucrare de asemenea dimensiuni si complexitate.

Poate ca dificultatea unei astfel de aventuroase intreprinderi deriva tocmai din faptul ca in Moldova, mitul, snoavele si povestirile populare se intrepatrund intr-o maniera extrem de profunda cu literatura elaborata de un lung sir de figuri de seama care-si au originile pe aceste plaiuri – poeti si scriitori prolifici, ale caror lucrari monumentale depasesc granitele unui segment denumit de specialisti nu fara emfaza „clasic”, devenind ei insisi mituri ale romanilor de pretutindeni.

De la primii cronicari romani din Moldova, precum Grigore Ureche sau Miron Costin si pana la Sadoveanu, Creanga, Eminescu sau Alecsandri, pentru a enumera doar cateva din numele sonore inscrise in panoplia celor mai de seama reprezentanti ai culturii moldovenesti din toate timpurile, aproape ca nu exista autor important de pe aceste meleaguri, care sa nu se fi inspirat sau sa nu fi incercat sa transpuna in propria sa opera, miezul cu talc al miturilor, legendelor si povestilor locuitorilor acestei regiuni.

 

Personaje cu nume simbolice din folclorul popular moldovenesc

Personajele din povestile moldovenilor poarta nume simbolice, care au darul de a le aplica un fel de patalama caracteriala inconfundabila – lista este lunga si poate cu usurinta sa aduca zambetul pe buze, numai cu enumerarea acestora: Ilies-Malaies, Mucea-far-de-moarte, Statu-Palma-Barba-Cot, Gerila, Setila, Flamanzila, Stramba-Lemne, Sfarma-Piatra, Pasari-Lati-Lungila si multi altii, asemenea lor.

Moldova este zona cu cea mai efervescenta imaginatie din acest punct de vedere – nici un alt popor nu se poate mandri cu o zestre atat de bogata si de colorata de eroi de poveste si nici cu darul de nepretuit cu care sunt inzestrati moldovenii, de a istorisi snoave si istorii iesite din comun cu un talent fantastic si intr-un grai de o nemarginita frumusete.

Caracteristica de baza a legendelor si povestilor din zona Moldovei este tocmai aceea ca nu se bazeaza nicidecum pe o liota de elemente miraculoase, ci purced din viata reala, de zi cu zi, a moldovenilor si din intamplarile care le condimenteaza existenta: boierii si argatii, taranii care trudesc la padure sau la camp, fatuca cea inteleapta si vrednica, vecinii din sat, negustorii si tot poporul ce umplea targurile si iarmarocurile de odinioara – oricine din acestia poate deveni erou pe neasteptate si protagonist al unei povesti menite sa tina ascultatorul cu sufletul la gura.

Si pentru ca tabloul sa fie complet, moldovenii au avut istetimea de a personifica pana si zilele saptamanii, pentru a zamisli forte benefice, menite sa vina in ajutorul omului de rand, care se confrunta cu incercari de tot soiul – Sfanta Mircuri, Sfanta Vineri, Sfanta Sambata sau Sfanta Duminica se ivesc deseori in istorisirile locului, spre folosul celor credinciosi, care izbutesc sa infranga raul, avand astfel de aliati puternici.

Ca numitor comun al basmelor moldovenesti, se remarca o constanta a apelarii la nuanta hazlie in istorisirea evenimentelor – o caracteristica de necontestat a umorului local, care apropie mult basmele si snoavele moldovenesti de prototipul unui gen literar cunoscut din timpuri de demult: fabula.

 

Animalele in basmele moldovenilor

Nu putine sunt basmele moldovenesti in care protagonistii sunt animale ale padurii, ale apelor sau ale vazduhului, care graiesc sau actioneaza asemanator oamenilor, in incercarile lor de a-si croi drum prin hatisurile vietii.

Moldovenii istorisesc astfel de povesti atribuind fiecarui animal in parte o anumita trasatura de caracter: vulpea este sireata, ursul este puternic dar cam tolomac, cioara e inteleapta si oportunista, lupul e calic si las, capra cu trei iezi e cea mai buna mama din lume, puricele e nesuferit si lacom, iar albina este intruchiparea harniciei.

Imitand comportamentul uman, toate aceste vietuitoare servesc drept pilda pentru cei ce le afla povestea, indeosebi gratie unei originale incheieri, din care se desprinde neaparat cel putin o invatatura de minte.

Totusi, din larga paleta de basme si povesti locale, nu lipsesc nici aratarile inspaimantatoare „clasice”, care traiesc in codrii stufosi si intunecati sau in maruntaiele pamantului – zmei fiorosi, balauri cu mai multe capete, cotoroante sau chiar Scaraotchi in persoana – toti infranti fara exceptie, de cate un Fat-Frumos si voinic, ce reuseste sa cucereasca in final faima, averi nemasurate si nu in ultimul rand, pe Ileana Cosanzeana.

 

Mituri istorice, ctitorii lacasurilor de cult din Moldova

Meleagurile moldovenesti gazduiesc un numar mare de lacasuri de cult ctitorite de voievozii timpurilor de demult, fiecare din acestea fiind asociate unei legende, la fel ca si cei ce au poruncit cladirea lor.

Deosebit de credinciosi si recunoscatori Domnului pentru fiecare batalie cu turcii din care ieseau victoriosi, voievozii moldoveni porunceau adesea sa se construiasca o biserica spre lauda si inchinaciune catre Cel de Sus, care le-a ajutat sa izgonesca de nenumarate ori cotropitorii.

Acest gen de initiativa se regaseste insa in intreaga tara, multe din manastirile faimoase ale romanilor avand propria legenda, propriul mit, propria istorie legata de domnia unui anumit voievod – Moldova se afla insa pe primul loc din acest punct de vedere, manastirile ctitorite in timpul domniei lui Stefan cel Mare alcatuind un veritabil sirag de nestemate presarate pe intreg cuprinsul zonei.

Stefan insusi este socotit de romanii de pretutindeni un personaj de legenda, fiind canonizat drept sfant in 20 iunie 1992, prin autoritatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane – document din care se desprinde pretuirea pentru acest legendar personaj al istoriei Moldovei si romanilor in general:

Prin asemenea fapte virtuoase a stralucit dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare, care a carmuit Tara Moldovei 47 de ani, inarmat cu platosa credintei in Dumnezeu, cu cea a postului si rugaciunii si cu multe fapte ale dragostei crestine inchinate Bisericii si poporului sau; a zidit un foarte mare numar de biserici si manastiri, inzestrandu-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtator de biruinta a luptat cu pretul vietii sale pana la jertfelnicie pentru apararea hotarelor tarii si a credintei stramosesti fiind numit aparator al crestinatatii, a miluit pe saraci si a rasplatit pe luptatorii osteni, a aratat indurare si pe cei gresiti i-a indreptat”, se precizeaza in actul de canonizare.

Interesanta este insa si istoria anumitor lacasuri de cult moldovenesti mai putin impunatoare ca aspect, dar care au fost ridicate in circumstante cu adevarat deosebite – Manastirea Dintr-un Lemn, de pilda, aflata la Francesti, detine o istorie aparte, plina de farmec.

Potrivit atestarilor istorice, manastirea ar fi fost ridicata in timpul domniei lui Matei Basarab, utilizandu-se lemnul unui unic stejar secular, spre slava unei icoane a Maicii Domnului, pastrata pana in zilele nostre, in lacasul de piatra al bisericii cetrale. Legenda istoriseste cum un calugar ar fi gasit din intampare, in scorbura unui stejar secular, icoana cu pricina, moment in care ar fi auzit din cer o voce ce-l indemna sa ridice lacas sfant din lemnul arborelui aceluia.

Studiile specialistilor au confirmat la randul lor aceasta versiune, icoana fiind identificata drept un nepretuit obiect de cult, realizat in secolul al al IV-lea in cadrul manastirii grecesti Theothokos, dupa un celebru model ce ar fi apartinut insusi Apostolului Luca – cel ce se spune ca a pictat-o pentru prima data pe Feciara Maria.

 

Dar de ce „Moldova”? Legenda unui nume destinat vesniciei

Desi parerile sunt impartite in ceea ce priveste originea denumirii Moldovei, istoricii tind sa concorde asupra samburelui de adevar continut in legenda lui Dragos Voda, dar nu imbratiseaza acelesi opinii in ceea ce priveste numele acestei zone.

Dimitrie Cantemir (1673-1723) mentiona in celebra sa lucrare „Descrierea Moldovei”, o istorie potrivit careia Dragos Voda ar fi strabatut muntii impreuna cu circa trei sute de insotitori, pe la jumatatea secolului al XIV-lea, avand alaturi de sine o catea de vanatoare ce-i era mult draga, pe nume Molda.

La poalele muntilor, Molda se repezi asupra unui zimbru maret, care incerca sa se salveze in apele repezi ale unui rau, unde fu ajuns de sagetile vanatorilor, in timp ce cateaua muri in valtoarea apelor, spre intristarea lui Dragos Voda.

Intamplarea il facu sa hotarasca pe data ca apele raului cu pricina sa poarte numele de Moldova, in amintirea curajoasei si fidelei sale catele, in timp ce punctul in care avura loc aceste fapte fu botezat Roman, dupa numele seminitiei sale.

Potrivit scrierilor cronicarilor, asezarea capata drept stema capul zimbrului, care se regaseste zi in ziua de azi ca simbol al identitatii moldovenesti, atat pe steagul Moldovei, cat si parte din stema Romaniei, amplasat in coltul din dreapta-sus, intre aripile acvilei incoronate.

Exista insa si o versiune complet diferita, sustinuta si de scriitorul pasoptist Costache Negruzzi (1808-1868), care afirma ca numele Moldovei ar proveni din termenii latini ce indicau regiunea respectiva drept „Mollis Dacia” sau „Mollis Davia”, de la „mollis” care avea semnificatia de „placut” sau „incantator” – ca atribut al plaiurilor nespus de frumoase, ce i-au impresionat pe romani odinioara.

In opinia acestuia, raul cu pricina ar fi luat numele regiunii si nu invers, iar cateaua lui Dragos Voda nu ar avea nimic de-a face cu toponimia Moldovei.

O a treia varianta este avansata de catre Bogdan Petriceicu Hasdeu (1938-1907), care sustinea ca denumirea acestor meleaguri prezinta influente germanice, avand origini in termenul „mulda”, care inseamna in limba gotica „praf”.

Lingvistul era convins sa termenul desemna apa prafoasa a locului si ca aceasta s-ar afla la originea numelui de Moldova.

Nu putini sunt insa istoricii care sustin valabilitatea unei teorii ceva mai simpliste, potrivit careia numele de Moldova ar veni pur si simplu de la „molid” – copacul frecvent intalnit pe aceste meleaguri, in zonele de deal si muntoase ale regiunii.

 

 

 

Bibliografie:

  1. Rosetti, Radu – „Povesti moldovenesti”, 1920;
  2. Agrigoroaiei, Elidia – „Legende din Moldova”, 1984;
  3. Oisteanu, Andrei – „Motive si semnificatii mito-simbolice in cultura traditionala romaneasca”, 1989;
  4. Ispirescu, Petre – „Snoave sau povesti populare” (1873), editia 2011.

 

 

 

 

(Visited 370 times, 7 visits today)