Labirintul, Mitul labirintului – simbol si origini, este, la origine, palatul cretan al lui Minos, in care era inchis Minotaurul si de unde Tezeu nu a putut iesi decat cu ajutorul firului Ariadnei. Trebuie deci retinut in primul rand planul lui complicat si dificultatea parcursului sau.
Mitul labirintului – simbol si origini
Labirintul este, inainte de toate, o incrucisare de drumuri dintre care unele sunt fara iesire si constituie fundaturi, prin mijlocul carora trebuie sa descoperi drumul ce duce in centrul acestei ciudate panze de paianjen. De altfel, comparatia cu panza de paianjen nu este exacta, caci aceasta este simetrica si regulata, pe cand esenta insasi a labirintului este de a circumscrie in cat mai putin spatiu un paianjenis cat mai complex de carari si sa intarzie astfel sosirea calatorului la centrul catre care ravneste.
In Mitul labirintului – simbol si origini vom incerca sa studiem toate aspectele principale ale simbolului.
Dar acest traseu complex se regaseste in stare naturala in anumite pesteri preistorice strabatute de o retea de culoare de acces; este desenat, ne asigura Vergilius, la intrarea salasului Sibilei din Cumae si este deasemenea gravat pe dalele catedralelor, cunoscut pana si in Egipt (Herodot povesteste in Cartea a Doua din Istorii despre o constructie labirintica gigantica langa “Orasul Crocodililor” – descoperit in secolul al XIX-lea in provincia Faioum).
Caci – si asocierea lui cu pestera o indica – labirintul trebuie deopotriva sa ingaduie accesul la centru printr-un fel de calatorie initiatica si sa-l interzica celor care nu sunt calificati pentru aceasta. In acest sens, labirintul a fost apropiat de mandala care comporta uneori un aspect labirintic.
Este vorba deci de figurarea unor incercari initiatice discriminatorii, care precedau inaintarea catre centrul ascuns. Exemple asemanatoare au fost gasite la indienii nativi-americani (vedeau labirintul ca pe un simbol sacru sau un stramos), iar cele mai veche s-au gasit in Goa si in nordul Indiei datand din 2500 i.Hr. Modelele variaza, unele fiind chiar ciudate pentru intelegerea noastra de europeni. In timp ce in preistorie ele serveau drept capcana pentru spiritele rau-voitoare, in Evul Mediu s-au transformat in drum de pocainta, cu sensuri sacre, iar azi le privim doar ca metafore.
Labirinturile gravate pe dalele bisericilor erau totodata semnatura unor confrerii initiatice si substituirile pelerinajelor la Sfantul Mormant. De aceea in centru poti afla unori fie arhitectul insusi, fie Templul din Ierusalim: alesul ajuns in Centrul lumii sau simbolul acestui centru.
Credinciosul care nu putea indeplini in realitate pelerinajul parcurgea cu imaginatia labirintul, pana ce ajungea in centru, la locurile sfinte: era pelerin pe loc. Facea drumul tarandu-se pe genunchi, ca de exemplu de-a lungul celor doua sute de metri ai labirintului de la Chartres. Biserica si indeosebi crestinismul, a inteles sensul fizic, imediat, nu si pe cel ascuns. Constructorii catedralelor, in schimb, au invatat mai multe.
Labirintul a fost utilizat ca sistem de aparare la portile oraselor fortificate si era desenat pe machetele caselor grecesti antice. In ambele cazuri este vorba de a apara orasul (sau casa), conceput a fi situat in centrul lumii, a-l apara nu numai impotriva dusmanului omenesc, dar si impotriva influentelor malefice.
Dansul lui Tezeu, zis si dans al cocorilor, este desigur legat de intortocherea labirintica. Or exista si in China dansuri labirintice care sunt dansuri de pasari (precum dansul lui Yu), avand si ele un rol supranatural.
Tezeu si Minotaurul in Labiritntul lui Dedal. Palatul din Cnossos si firul Ariadnei.
Simbol al unui sistem de aparare, labirintul vesteste prezenta a ceva pretios sau sacru. Poate avea o functie militara, de aparare a unui teritoriu, unui sat, unui oras, unui mormant, unei comori: nu le permite accesul decat celor care-i cunosc planul, adica initiatilor. Acesta este simbolul principal in Mitul labirintului – simbol si origini.
Are o functie religioasa de apararea impotriva asalturilor raului: raul nu este numai demonul, dar si intrusul care se pregateste sa violeze tainele, locul sfant, intimitatea relatiilor cu divinul. Centrul pe care-l protejeaza labirintul va fi rezervat initiatului, celui care in timpul incercarilor initiatice (ocolisurile labirintului) se va fi aratat demn sa aiba acces la revelatia misterioasa. O data parvenit in centru este ca si consacrat, introdus in arcane, este legat prin secret.
Ritualurile labirintice pe care se intemeiaza ceremonialul de initiere au tocmai drept scop sa-i arate neofitului, in chiar timpul vietii sale pamantesti, felul de a patrunde, fara a se rataci, in teritoriile mortii (care este poarta unei alte vieti). Intr-un anume fel, experienta initiatica a lui Tezeu in labirintul cretan echivaleaza cu cautarea Merelor de Aur din Gradina Hesperidelor sau al Lanii de Aur din Colhida.
Fiecare din aceste incercari nu semnifica altceva, in limbaj morfologic, decat patrunderea victorioasa intr-un spatiu greu accesibil si bine pazit in care aflai un simbol mai mult sau mai putin transparent al puterii, al sacralitatii si al nemuririi.
Labirintul ar putea avea si o semnficatie solara din cauza dublei securi al carei Palat ar fi si care este gravat pe mai multe monumente din perioada minoica. Taurul inchis in labirint este si el un element solar. Poate simbolizeaza, in aceste perspective, puterea regala, dominatia lui Minos asupra poporului sau.
In timp ce spirele etajate ale unui zigurat urmaresc proiectia in spatiul cu trei dimensiuni a unui Dedal helicoidal, numele insusi al labirintului, Palatul Securii aminteste ca la Cnossos salasul mitic al Minotaurului era mai ales sanctuarul dublei securi (emblema a regalitatii) adica al traznetului arhaic al lui Zeus-Minos.
In traditia cabalistica, preluata de alchimisti, labirintul ar indeplini o functie magica, ar fi una din tainele atribuite lui Solomon. De aceea labirintul catedralelor, serie de cercuri concentrice, intrerupte in anumite puncte, astfel incat sa formeze un parcurs ciudat si inexplicabil, ar fi purtat numele de Labirintul lui Solomon.
In ochii alchimistilor, ar fi o imagine a lucrarii depline a Operei, cu dificultatile sale majore: aceea a caii ce trebuie urmata pentru a atinge centrul unde se desfasoara lupta celor doua naturi; aceea a drumului pe care trebuie sa-l parcurga artistul pentru a iesi din el. Aceasta interpretara ar putea fi corelata cu o anumita doctrina ascetico-mistica: a se concentra asupra siesi, printre miile de drumuri ale senzatiilor, ale emotiilor si ale ideilor, suprimand orice obstacol din fata intuitiei pure si a se intoarce la lumina fara a se lasa inselat de ocolisurile drumurilor. Dusul si intorsul din labirint ar fi simbolul mortii si al reinvierii spirituale.
Labirintul duce de asemenea in interiorul sinelui, spre un fel de sanctuar intern si ascuns, unde troneaza ceea ce este mai tainic in fiinta omeneasca. Gandul te duce la acel Sfant Duh despre care crestinii cred ca se afla in adancul nostru (inca nu au inteles un simbol atat de profund si vechi precum labirintul) sau chiar din subconstient.
Si pe unul si pe altul, constiinta nu-i poate gasi decat dupa multe ocoluri sau in urma unei concentrari intense pana la acea intuitie finala unde totul se simplifica gratie unei iluminari, unei intelegeri absolute. Acolo, in cripta, se regaseste unitatea pierduta a fiintei, care se raspandise in multimea dorintelor.
Sosirea in centrul labirintului, precum la capatul unei initieri, introduce intr-o loja invizibila, pe care artistii labirinturilor au lasat-o intotdeauna inconjurata de mister sau, mai bine, pe care fiecare o putea umple conform intuitiei sale proprii si ale afinitatilor personale. Asta ne trimite direct cu gandul la masonerie.
In legatura cu labirintul lui Leonardo da Vinci, Marcel Brion evoca aceasta societate, compusa din persoana din toate secolele si din toate tarile, umpland cercul magic pe care Leonardo il lasase in alb caci nu era scopul mintii sale de a explicita prea mult semnificatia acestui sanctuar central al labirintului.
Labirintul ar fi o combinatie a celor doua motive: spirala si coada impletita/cosita si ar exprima o vointa foarte evidenta de a figura infinitul sub cele doua aspecte pe care le imbraca in imaginatia oamenilor, adica infinitul in vesnica devenire al spiralei si cel al vesnicei intoarceri simbolizat de cosita. Cu cat calatoria este mai grea, cu atat obstacolele sunt mai numeroase si grele, cu atat mai mult adeptul se transforma, invata, experimenteaza, intelege si, in cursul acestei initieri, dobandeste un nou sine.
In epoca moderna, Mitul labirintului – simbol si origini – apare reprezentat in filme si carti, dar isi pierde cu adevarat semnificatia de transmigrare, de initiere. In filme ca “Labirintul lui Pan”, “Hellboy” sau “Inception” vedem ramasite ale acestui simbol.
Transformarea eului care se desfasoara in centrul labirintului si care se va afirma fara echivoc la capatul calatoriei de intoarcere, la sfarsitul acestei treceri de la intuneric la lumina va insemna victoria spiritualului asupra materialului si, in acelasi timp, al vesnicului asupra efemerului, al inteligentei asupra instinctului, al stiintei asupra violentei oarbe.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
BIG LIKE!!!!Multumesc mult.Am luat 10 pe tema!!!:D
Ar trebui sa te punem sa faci un articol nou 🙂
E interesant articolul…De fapt, traim in labirint. Am studiat cateva” constructii” informationale de pe internet si toate sunt labirintice. Vai de cei ce au cazut in panza de paianjen a grupurilor new age! Printre fluturasii atrasi de mirajul denumirii atragatoare am fost si eu. Vezi un grup cu a carui denumire rezonezi si te inscrii in el. Totul se petrece doar pe net, dar observi dupa un timp ca esti tinut captiv in iluzie in diverse moduri. Venind din afara sistemului new age, sau yoga, sau reiki, simteam ca membrii grupului sunt ei insisi captivi, dar nu-si dau seama. Pentru ca…toti gandesc la fel, folosesc aceleasi mantre sau rugaciuni, ori metode de protectie. Masoneria este tot un sistem inchis ce-si devoreaza lent membrii. Cei din varful piramidei rezista cel mai mult pentru ca sunt in fruntea bucatelor, dar degenereaza mai rapid decat zilierii din straturile de jos. La fel si in cazul sectelor. Cei din centru beneficiaza de privilegii, dar viteza de degenerare este mai mare decat cea a novicilor de pe margine ce spera emotionati sa ajunga cat mai aproape de guru?. Suntem captivi in labirintul neuronal pe care il hranim cu propriile ganduri si cu foaaaarte multa informatie. Mai sunt si acum unii care cred ca Dumnezeu e doar o minte cosmica. Asta ma duce cu gandul la Vrajitorul din Oz. Oamenii se inchina la papagali care le pun pe nas ochelari cu lentile de diverse culori. Ma intreb care grup dintre cele vizitate pe net mi s-a parut cel mai traznit. Cred ca grupul matriceanoiiromanii, pentru ca aia se credeau consiliul cristic al Romaniei. Dar…am intalnit pe fb un tip care se credea Dumnezeu, altul mi-a zis ca e inger al karmei si ca el m-a creat in laboratoarele din Atlantida. Am descoperit pe net o Romanie traznita. Si m-am inchinat fericita ca nu sunt nici masoana, nici victima vreunui Oz supranumit guru sau maestru spiritual.
“…in cursul acestei initieri, dobandeste un nou sine.” -Este gresita expresia un nou Sine. Poate un nou Ego?
4.5
5
F interesant
5