Mitologia indienilor nativ-americani: credinte, zei, ceremonii

Mitologia indienilor nativ-americani este o parte esentiala, foarte importanta, a continentului american. Toate povestile si legendele maretei Americi se astazi se datoreaza acelor vremuri si acelor triburi.

Pionierii Americii nu ar fi ajuns astazi aici. Iar povestea lor nu ar fi fost atat de impresionanta. Cei care au traversat America, prin Sudul mocirlos, prin padurile magnifice si muntii uriasi, printre pradatori si suferind de foame, au inteles acest tinut altfel. Dar cei care au fost inaintea lor acolo, indienii, au trait pe acel pamant inca de la inceputuri.

Asadar, povestile si folclorul lui Paul Bunyan si John Henry ca mari exploratori, sotia lui Davy Crockett.Sally Ann Thunder,  Johnny Appleseed, Pecos Bill care a fost crescut de coioti si care convingea animalele sa lucreze pentru el, marele lider apas Geronimo, marinarul Old Stormalong ce s-a luptat cu krakenul, legenda frumoasei Pocahontas.

Pe langa aceste mari figuri istorice sau legendare, au aparut monstri si fiinte supranaturale. Pe unele le-au adus colonistii, altele se aflau aici de secole. Altele au fost imprumutate de la indienii nativi. Bigfoot, Diavolul din Jersey, Doamna Alba, Omul Molie, inspaimantatorulJackalope, Nain Rouge din Detroit, Wendigo in Minnesota, Chessie – un fel de monstru Loch Ness.

Mitologia americana de astazi are la baza mitologia indienilor nativ-americani. Ea a fost imprumutata, influentata, mixata si completata.

  • Mitologia indienilor nativ americani
  • Cultura si traditii la indienii nativ-americani
  • Credintele religioase si obiceiurile indienilor nativ-americani
  • Legendele indienilor nativ-americani

Ce este mitologia indienilor nativ-americani?

Mitologia indienilor nativ-americani este bazata pe o coletie de mituri si legende privind originile oamenilor, natura universului, zeitatile, stramosii si eroii. Miturile si legendele erau transmise verbal din generatie in generatie de povestitori si batranii tribului.

Rolul Vraciului sau Samanului era foarte important in cultura indienilor nativ-americani. El era educatorul si istoricul tribului, pastratorul miturilor legendelor, traditiilor si intelepciunii tribale. Mitologia indienilor nativ-americani povesteste despre vietile oamenilor, animalelor si zeilor. Ei incearca sa explice originile si valorile fundamentale.

Triburile diferite aveau mituri diferite. Povestile, legendele si miturile ce au format baza mitologiei indienilor variau in functie de locatii. Ei nu impartaseau un singur corp de mituri.

Fiecare trib si-a dezvoltat propriile povesti si legende despre crearea lumii, nasterea primilor oameni si viata si faptele zeilor, eroilor si stramosilor.

Totusi existau anumite credinte impartasite de toti. Credinte mitologice, in special animismul si adorarea naturii. Animistii credeau ca sufletele sau spiritele exista, nu numai in oameni, dar si in animale, plante, copaci, pietre. Toate fortele naturii si fenomene precum ploaia, soarele si luna au aceste spirite.

Ideea animismului este probabil una dintre cele mai vechi credinte umane si dateaza din epoca pietrei. Aceasta credinta era comuna la triburile de vanatori si culegatori. Sub toate aceste mituri transpare ideea ca fortele spirituale traiesc in toate lucrurile vii – animate sau fara suflare.

Miturile creatiei si Fiinta Suprema in mitologia indienilor nativ-americani

Legendele indienilor nativ-americani, mitologia, religia, istoria si ritualurile nu sunt elemente separate. Toate erau tesute impreuna in legende variate, mituri si povesti ce defineau identitatea tribului si dadeau sens si ordine vietii lor. In ciuda numarului imens de mituri, povesti si legende, anumite teme se repeta periodic. Unul dintre conceptele cheie ale mitologiei indienilor nativ-americani este creatia.

Cele mai importante componenente ale mitologiei lor sunt miturile legate de crearea lumii. Zeii creatori au adus la viata universul si omul. Asa isi explica indienii nasterea omului, originea pamantului, a animalelor, mancarii, mortii si vietii de apoi.

Numele creatorilor si fiintelor supreme, marilor zei, ce creaza lumea variaza considerabil intre triburi. Insa o mare zeitate la care se refera cu termenul de Marele Spirit, apare in mai multe mituri. La fel apar si alte zeitati importante precum Mama Pamantului si Tatal Cerului.

Alte mituri fondatoare se refera la zeitati principale ca :

  • Femeia Paianjen din mitologia tribului Hopi,
  • Napi din mitologia tribului Blackfoot,
  • Tirawa din mitologia tribului Pawnee,
  • Wakan Tanka din mitologia indienilor Sioux
  • Awonawilona, zeul-soare, zeul creator la indienii Zuni

 

Acesti mari zei au lasat mersul si ordinea lumii pe mana altor zeitati mai putin importante. Aceste zeitati secundare sunt personificari ale fortelor naturale, precum vantul.

Zeitati, spirite si tricksteri in mitologia indienilor nativ-americani

Zeitatile secundare si spiritele din mitologia indienilor americani sunt adesea personificari ale animalelor. Alteori ale fortelor naturale. Mitologia contine multe zeitati si spirite.

Unele dintre cele mai interesante fiinte sunt tricksterii, cei care se transforma sau isi pot schimba pielea, Kachinas, eroi si fiinte supranaturale mitice. multe dintre zeitatile mai putin importante, precum spiritul Yei de la indienii Navajo, mediaza legatura dintre oameni si Marele Spirit. Alte spirite restaureaza ordinea in lume si folosesc ca invatatori pentru oameni. Ei au calitati pozitive dar si negative – pot fi distrugatori, rauvoitori si imprevizibili, alteori pot fi binevoitori si comici.

Multi zei au roluri si caracteristici diferite. Tricksterii apar ca o categorie aparte si sunt adesea indentificati cu anumite animale. Tricksterii sau clovnii iau forma acestor animale.

Cei mai comuni tricksteri sunt:

  • Coiotul
  • Paianjenul in Marile Campii si regiunile sud-vestice
  • Iepurele in regiunile estice
  • Corbul la triburile din nord-vest

 

Alte figuri din mitologia indienilor americani sunt gemenii si eroii. Gemenii au de obicei caractere total opuse, iar calitatile lor reprezinta dualitatea – binele impotriva raului, dreptatea impotriva nedreptatii. Gemenii sunt folositi in multe mituri si legende in povesti morale. 

Eroii sunt fiinte cu mare putere si curaj. Ei intreprind actiuni marete. Adesea ei sunt copiii unui zeu. Sunt vazuti ca protectori ai oamenilor. Eroii ucid monstrii si lupta impotriva spiritelor rele. Ei sunt invatatori ai oamenilor in arte, mestesuguri si vindecare.

Avem si alte creaturi mitice in context: serpi cu coarne, Avanyu, pasarea tunetului, Kokopelli si pasarea Piasa.

Cultura indienilor nativ-americani

Niciodata nu mi-a iesit din cap acel vraci indian imbracat in portul popular Blackfoot. Sau poate va ganditi la acel Winnetou celebru. Sau cantecul magic al samanului ce se invarte in jurul focului in transa. Celebrul Dans al Fantomelor in ritmul nebun al tobelor.

Cultura este un termen ce are multe intelesuri care caracterizeaza un grup de persoane in privinta credintelor, practicilor si comportamentului. Aceste tipare si credinte sunt practicate in anumite unitati sociale. Ele au traversat intreaga America. Cultura si istoria indienilor nativ-americani din America de Nord se refera la misteriosii schimbatori de forma, viziunile si transele samanice, animalele initiatice si puterile lor, credintele despre pasarile tunetului si Marele Spirit.

Inca din epoca de piatra, indienii au trait fie nomad, semi-nomad sau static. Traiau in triburi separate pe intinsul continent. Multi dintre ei au impartasit credinte si cultura asemanatoare, in ciuda distantelor si diferentelor. Indienii americani au ocupat America de Nord mii de ani inaintea sosirii europenilor. Cultura lor nord-americana si cultura preistorica nu s-a alterat in aceste momente. Avem marturii chiar si astazi. Indienii nativ-americani nu au trecut prin schimbarile si transformarile ce au dus la Epoca de Bronz si Epoca de Fier. Armele lor erau facute din piatra, nu experimentau cu metale si cultura lor era inca primitiva.

Religia si credintele – animism

Religiile si traditiile primitive ale indienilor americani erau bazate pe cultura animismului. Animismul era o doctrina impartasita de toate triburile.  O credinta a triburilor de pe intregul cuprins al Americii de Nord. In animism se crede ca tot ce exista in univers are spirit, traieste. Furtunile, trasnetul, ploaia, muntii, pesterile, raurile poseda suflete si spirite. Indienii americani nu aveau cunostinte stiintifice sa-si explice natura. Asadar, acesta era felul lor de a-si explica soarele, ploaia si alte forte controlate de spirite. Indienii adorau animale, plante si mutle altele. In festivaluri, ceremoniile si rugaciunile incercau sa castige favoarea zeilor.

Credinta era dominata de samanism. Aici, un lider religios servea ca mijlocitor intre lumea vizibila si cea invizibila. Samanii sau Vracii aveau puteri speciale. Aveau cunostinte de medicina si magie si vindecau oamenii, controlau vanatoare si preziceau viitorul.

Ceremonii, ritualuri si festivaluri

Ideea de baza a animismului in religie si cultura s-au extins mai mult in timp ce oamenii si-au intarit convingerea ca Marele Spirit sau spiritele erau investite si interesate de viata oamenilor. Astfel, indienii tineau ceremonii speciale si ritualuri pentru a venera si imbuna zeii. Ritualurile ne arata un amestec de interese promovand si prezervand vanatoare si agricultura si supravietuirea poporului, aratand respect spiritelor. Natura si omul colaborau.

Festivalurile religioase erau incorporate in cultura si aceste ceremonii erau tinute in anumite sezoane de-a lungul anului. De obicei aveau loc in timpul perioadelor agricole importante. Festivalurile tineau zile intregi si erau acompaniate de ospaturi bogate, cantece, muzica si dansuri. Ceremoniile si ritualurile erau tinute cu religiozitate, iar cultura a ramas neschimbata timp de multe generatii. Unele dintre ele se tin si astazi.

Cultura festivalurilor si ceremoniilor include cantatul si dansatul. Cultura indienilor nativ-americani include dansuri faimoase precum:

  • dansul pipei
  • dansul caprioarei
  • dansul ploii
  • dansul bizonului
  • dansul scalpului
  • dansul cosului
  • dansul cainelui
  • dansul porumbului verde
  • dansul sarpelui Hopi
  • dansul razboiului
  • dansul soarelui
  • dansul fantomelor.

 

Multe dintre aceste dansuri erau specifice anumitor culturi sau triburi. Cultura si traditile indienilor americani erau legate de aceste triburi specifice. Obiceiurile si traditiile le dadeau propria identitate.

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 5,200 times, 1 visits today)

2 thoughts on “Mitologia indienilor nativ-americani: credinte, zei, ceremonii”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.