Bogata istorie a culturii traditionale romanesti a oferit de-a lungul timpului o vasta sursa de inspiratie pentru autori de seama, care nu au ezitat sa imprumute elemente generice din mituri, legende si folclor, pentru a-si aduce valoroasa contributie la zestrea literara a neamului.

 

Mituri, legende si folclor pe meleagurile romanesti

Bogdan Petriceicu Hasdeu, Titu Maiorescu, George Calinescu, Nicolae Iorga, Nicolae Cartojan, Eugen Simion si multe alte nume sonore ale unei ramuri de cercetare ce a zamislit lucrari valoroase in domeniul analizei textelor apocrife romanesti si a istoriilor transmise pe cale orala in bazinul neamului nostru, au adus in prim-plan valorile de netagaduit ale unei culturi cu o identitate proprie, care dateaza din timpuri stravechi.

Potrivit studiilor intreprinse de istorici, etnologi si arheologi, probate cu dovezi stiintifice de nezdruncinat, poporul roman este unul din cele mai vechi popoare de rit crestin de pe teritoriul Batranului Continent, profilul sau spiritual si cultural fiind asadar marcat de procesul impletirii religiei cu plamadirea unui neam de sine statator, caracterizat de propriile traditii, datini si obiceiuri.

Pornind de la scenele sacre si apocrifele prezente pe vechile icoane de lemn si sticla si continuand cu colindele, basmele, descantecele, bocetele si snoavele, pana la legendele etiologice, fie ele in versuri sau in proza, perspectiva elaborarii unui studiu comparativ la nivelul diferitelor zone romanesti nu este tocmai floare la ureche.

La particularitatile regionale lingvistice si traditionale se adauga si influentele exercitate de-a lungul timpului de sirul tuturor celor ce au nazuit sa stapaneasca aceste plaiuri, calcandu-le hotarele cu osti insetate avutii – goti, huni, romani, tatari, slavi, turci si multi altii, care s-au straduit sa stearga cu desavarsire din peisaj neamul pasnic si gospodar al locului.

In ciuda tuturor evenimentelor potrivnice, miturile, legendele si folclorul romanesti au reusit sa-si pastreze mereu vie flacara existentei, propagandu-si valul de incarcatura simbolistica peste timp.

 

Cele mai frumoase legende autohtone romanesti

 

Legenda lui Mos Craciun

Legenda lui Mos Craciun

Legenda lui Mos Craciun s-a transmis pana in zilele noastre sub o forma oarecum idilica, in versiunea sa moderna protagonistul fiind un batranel simpatic si generos, care aduce daruri copiilor cuminti in ajunul celei mai frumoase sarbatori a anului, dar la originile sale, istoria este mult mai complexa si mai interesanta decat isi imagineaza azi generatiile tinere.

Este vorba despre o legenda care impleteste atribute sacre si profane, plamadind un personaj autohton remarcabil, care sufera o transformare radicala, martor fiind al unui miracol biblic: Craciun era un om necredincios, taciturn si artagos, in timp ce sotia sa era miloasa, harnica si iubitoare.

Craciun este cel ce-o alunga pe Maica Domnului, nefiind de acord ca aceasta sa nasca in grajdul sau, dar Craciuneasa, in mare taina, ii incropeste un culcus si o moseste, in ciuda poruncii sotului ei. Cand isprava acesteia ajunge la urechile lui Craciun, plin de manie, acesta-i taie bratele de la coate, dar Maica Domnului i le pune la loc, facandu-i-le mai frumoase si mai stralucitoare.

Minunea il copleseste pe Craciun si-l transforma instantaneu intr-un crestin desavarsit, caindu-se amarnic pentru necredinta sa dinainte si hotarand sa-si petreaca tot restul vietii sub semnul ocrotirii pruncilor, daruindu-le in fiecare an, la ceas de seara de ajun, dulciuri si jucarii menite sa-i inveseleasca si sa-i faca sa se simta iubiti.

Lupta care se da in sufletul lui Craciun cel necredincios in momentul in care vede minunea infaptuita de Maica Domnului constituie samburele talcuit al dualitatii sale si nu in ultimul rand, un mesaj de trecere de la o perioada pagana, lipsita de bucurii si de lumina, la cea crestina, in care omul credincios se bucura de toate cele ingaduite celor drepti.

In traditia romaneasca, indiferent de zona de referinta, moasele se bucura de o pretuire deosebita, fiind socotite atat femei ocrotite de Maica Domnului si inzestrate cu un har aparte pentru a putea inlesni aducerea pruncilor pe lume, cat si un soi de „liant” intre cei credinciosi si cei necredinciosi, in slujba izbanzii vietii asupra mortii si a luminii asupra intunericului.

 

Legendele copacilor sacri din Romania

Legendele copacilor – lemnul ca esenta sfanta, cu infinite valori spirituale

Copacii ocupa un loc privilegiat in folclorul romanesc, fiind prezenti in toate formele de manifestare a istorisirii unor evenimente de demult – cantece populare, basme, balade, colinde sau poeme, deopotriva.

Pornind de la rolul sau esential pentru un mediu in care omul vietuieste in armonie cu natura, copacul este el insasi o entitate vie, in care sevele pulseaza precum sangele in trupurile muritorilor, sortiti fiind insa sa moara la randul lor, dar si sa supravietuiasca intr-un fel, in structura caselor si lacasurilor de cult, in lemnul crucii si-n obiectele realizate din trunchiul sau.

Copacul are totodata si rol de transmitator al cunoasterii, scoarta sa fiind printre primele suporturi pe care au fost inscriptionate simboluri, mesaje sau harti rudimentare.

In teritoriul romanesc nu exista zona in care sa nu se remarce prezenta arborilor in folclorul local:

  • in Moldova – teiul si stejarul,
  • in Oltenia – plopul si salcamul,
  • in Ardeal – nucul si marul,
  • in Transilvania – fagul si frasinul
  • in Muntenia – bradul si alunul, pentru a enumera doar cateva din variantele posibile, fara a ne limita insa la acestea.

 

Copacii primesc in legendele romanilor calitati speciale –  

  • pot darui viata fara de moarte,
  • bogatie nemasurata – mere de aur,
  • pot face ca, mestecand un tip anume de frunze, omul sa inteleaga graiul animalelor si pasarilor,
  • adapostesc lumi fermecate si fermecatoare 
  • se transforma in capcane verzi, in care nepoftitii se pot rataci fara urma.

Valentele mistice ale copacului in cultura romaneasca se intrepatrund in mare masura cu perceptele crestinesti ale poporului nostru, care cinstesc intr-un mod aparte crucea de lemn – suportul pe care a fost rastignit Iisus – ca simbol al rascumpararii noastre sufletesti de sub puterea diavolului. Acesta este substratul care se intrezareste in toate slovele traditionale romanesti in care copacii apar inserati, atribuindu-li-se proprietati iesite din comun, ca martori ai tuturor evenimentelor de seama din viata romanului.

 

Mituri si legende romanesti preluate in literatura clasica

Nu putine sunt cazurile in care legendele romanesti au fost preluate, respectiv integrate in vastul circuit al textelor literare clasice – ca modele de o frumusete aparte – dupa tiparul carora numerosi autori de seama si-au plasmuit propriile opere alese.

Inca de timpuriu, mitul etnogenezei neamului, conturat in legenda cunoscuta sub numele de Traian si Dochia, a fost consemnat in documente de o valoare inestimabila, cum ar fi de pilda „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir, apoi in lucrarile lui Romulus Vulcanescu si nu in ultimul rand, in cele semnate de George Calinescu.

traian si dochia

La randul sau, mitul existentei pastorale – „Miorita” – se regaseste in intreg spatiul romanesc in numeroase variante, care oglindesc o abordare extrem de originala a subiectului vizand destinul celui ce doreste doar sa traiasca in pace si armonie cu natura, dar se pleaca umil in fata mortii, demonstrand un comportament lirico- dramatic, asemenea celui ce imbratiseaza conceptul ca viata i-a fost pecetluita cu semnul fatalitatii, fara putinta de schimbare.

miorita

„Legenda Mesterului Manole – Monastirea Argesului” cuprinde in esenta sa unul din cele mai frumoase mituri ale jertfei pentru creatie un mit estetic ale carui rezonante se transpun si azi in mai toate domeniile in care se nazuieste perfectiunea, constienti fiind ca perfectiunea nu poate fi atinsa: „nu exista performanta fara sacrificiu”.

Istoria ctitoriei Manastirii Argesului a fost insa preluata si reformulata in zeci si zeci de variante in mai toata zona balcanica, desi o serie de etnologi si istorici socotesc de necontestat faptul ca numitorul comun al acestora se afla intr-un fond comun, ca mit al sacrificiului in general, preluat de-a lungul timpurilor din cultura geto-traca.

balada mesterul manole legenda manastirii argesului

Mitul dragostei neimplinite se regaseste in variantele baladei „Zburatorul”, in care protagonistul este de fapt o entitate non-umana ce imprumuta imaginea emblematica a celui ce tulbura linistea sufleteasca a tinerelor fete, determinandu-le sa tanjeasca dupa iubire, asa dupa cum afirma George Calinescu.

La randul sau, Romulus Vulcanescu, defineste mitul Zburatorului drept:

cel mai graitor si mai intens tipar al suferintei unei iubiri neimpartasite, ca blesem al unei semidivinitati erotice – un demon arhaic de tip malefic”, pentru care nu se afla leac decat in descantecele, rugaciunile si ritualurile practicate de initiati.

Mitul trecerii pragului dintre viata si moarte este poate chiar mai bine reprezentat in traditia poporului roman decat oricare din celelalte rude apropiate ale sale, descinzand din jalea bocetelor si cantecelor ritualice de inmormantare ale vremurilor de odinioara si evoluand in forme lirice de o dulceata aparte, din care se desprinde cea mai profunda simtire a romanului – far traducere in alte limbi – dorul.

Ca ultima taina a existentei umane, curmarea firului vietii este considerat in traditia romaneasca un pas savarsit catre eternitate, care desi este socotita o matrice in care sufletul omului „se elibereaza de grijile vietii tecatoare”, descatuseaza un sentiment de durere nemasurata in inimile celor dragi, care pierd o persoana iubita – o prezenta cu un rol esential in propriul lor rost pe pamant.

 

Toate aceste caracteristici ce definesc spiritualitatea romaneasca, detin radacini adanci in istoria neamului nostru pe plaiurile mioritice, pastrand vie memoria unor evenimente sau a unor fapte ce dau un sens profund aspiratiilor poporului nostru in spatiul carpatin, intr-o matrice culturala de o frumusete deosebita, care merita pretuita si pastrata cu sfintenie, asemenea unui tezaur de o valoare inestimabila.

 

Puteti gasi Legende romanesti aici 

Si un pachet special de Craciun cu legende romanesti si colinde aici.

 

 

Bibliografie:

 

  • Hasdeu, Bogdan Petriceicu – „Cuvente din batraniVol. II – Cartile populare ale romanilor din secolul al XVII-lea in legatura cu literatura poporana cea nescrisa”, 1878;
  • Calinescu, George – „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”, 1941;
  • Vulcanescu, Romulus – „Doua tipuri de mitologie romana”, Bucuresti, 1944;
  • Pop, Marius Ciprian – „Reflexe ale literaturii apocrife in cultura populara romaneasca”, 2016.

 

 

 

 

(Visited 77 times, 1 visits today)