Inelele Puterii: Gil-Galad si Celebrimbor

In randurile celor mai fascinante personaje din Inelele Puterii se inscriu si Gil-Galad si Celebrimbor – doi elfi de sange nobil, cel dintai apartinand Casei Finarfin, iar al doilea, Casei Feanor – ale caror actiuni si decizii au influentat in mod decisiv evenimentele istorisite in Stapanul Inelelor.

Ambii erau reprezentanti ai stirpei de elfi Noldor si purtau nume de origini Sindarin cu semnificatii deosebite, Gil-Galad insemnand „Stea Stralucitoare”, iar Celebrimbor insemnand „Mana Argintata si ambii au vietuit in perioada de trecere de la Prima la Cea de-a Doua era in Pamantul de Mijloc.

Gil-Galad fu ultimul Rege Suprem al elfilor Noldor, dobandind tronul dupa ce predecesorul sau, suveranul Turgon, fu ucis in batalia sangeroasa ce avu loc in timpul asedierii orasului Gondolin de catre ostirile lui Morgoth.

In anul 3434 SE, Gil-Galad avea sa incheie Ultima Alianta intre elfi si oameni, cu Elendil, spre a lupta impotriva Legiunilor Intunecate ale lui Sauron, care invada regatul din Lindon.

Celebrimbor in schimb, fu un print Noldor, fiul lui Curufin cel Siret si ultim exponent al nobilei Case Feanor, desavarsit artizan, care deveni suveran al tinutului Eregion si fondator al confraternitatii celor mai iscusiti faurari, cunoscuta sub denumirea de Gwaith-i-Mirdain.

Celebrimbor fu totodata creatorul Inelelor Puterii, utilizand in buna parte cunostintele pe care i le impartasi cu viclenie Sauron, care planuia sa le fure ulterior pentru a dobandi controlul total al lumii.

O istorie plina de evenimente zbuciumate

Gil-Galad vazu lumina zilei la o data si intr-un loc invaluite in mister, ca fiu al elfului Orodreth (Artaresto) si chiar daca varsta sa nu e cunoscuta cu exactitate, din sirul narativ al fanteziei rezulta ca era foarte tanar cand avu loc marea batalie Dagor Bragollach, care se solda cu una din cele mai devastante infrangeri pentru elfi, striviti sub tavalugul intunecat al fortelor lui Morgoth.

cand regele Turgon fu ucis, Gil-Galad ascunse coroana elfilor Nordor, refugiindu-se pe insula Balar, detinand concomitent si controlul asupra unui mic port situat in estuarul fluviului Sirion, zona in care ramase pana la sfrasitul Primei Ere si izbucnirea asa-numitului „Razboi al Maniei”.

In timpul acestui conflict belic, Beleriand-ul fu complet distrus, astfel incat Gil-Galad fonda un regat in Lindon, la nord-vest de Pamantul de Mijloc, intr-un teritoriu situat intre Muntii Azurii si Marea de Arda, in jurul Golfului Lhun, construind porturile Forlond, Harlond si Mithlond.

Fiind ultimul descendent ai regilor Noldor in exil, fu recunoscut ca Inalt Suveran ai elfilor din Occident, sub pavaza coroanei sale unindu-se elfi Sindar si Noldor, deopotriva, desi curand o parte din acestia din urma se declarara nemultumiti si parasira Lindon.

Calauziti de Celebrimbor, fondara regatul din Eregion, atrasi in buna masura si de descoperirea zacamintelor de mithril (sau Argintul de Moria) de la Khazad-dum.

In jurul anului 1000 SE, sauron incerca sa castige increderea elfilor, prezentandu-se la curtea lui Gil-Galad sub numele de Annatar (Lordul Darurilor), dar suveranul nu pleca urechia la viclesugurile sale si refuza orice propunere venita din partea lui.

In scimb Sauron fu primit cu bratele deschise la Eregion, unde reusi sa-l convinga pe Celebrimbor sa faureasca Inelele Puterii, pentru ca in anul 1600 SE, Lordul Intunecat sa forjeze el insusi in mare taina, Inelul Unic, cel mai puteric si mai periculos din toate.

Cand elfii descoperira ca fusesera indusi in eroare, Sauron le pretinse sa-i incredinteze toate celelalte inele, dar ei refuzara, motiv pentru care izbucni in 1693 un nou razboi.

Celebrimbor salva la timp cele Trei Inele Elfice, timitandu-i lui Gil-Galad doua din ele – Vilya si Narya – in timp ce pe cel de-al treilea – Nenya – il incredinta nobilei elfe Galadriel.

Cand Sauron invada Eriadorul, Gil-Galad il trimise pe Elrond in fruntea ostilor sale pentru a ajuta elfii din Eregion si totodata insarcina mesageri de incredere sa avertizeze Numenor de pericolul cumplit care se abatu asupra intregului tinut.

Elrond nu reusi sa stavileasca inaintarea lui Sauron, dar se retrase impreuna cu o serie de supravietuitori la Imladris, in timp ce Riador-ul fu ocupat de Fortele Intunericului.

O flota puternica trimisa de Tar-Minastir din Numenor isi uni fortele cu elfii din Lindon si in cele din urma legiunile lui Sauron fura respinse si Lordul Intunecat suferi o infrangere decisiva.

Dupa acest razboi, elfii nu mai fura atacati de Sauron pentru o lunga perioada de timp; Gil-Galad in numi pe Elrond vice-rege si-i incredinta inelul Vilya.

Cand regele Al-Pharazon din Numenor reusi sa-l captureze pe Sauron, partea Occidentala a Pamantului de Mijloc cunoscu cu adevarat pacea si Gil-Galad fu liber sa-si extinda influenta catre Nord, Sud si Est, dincolo de cursul raului Anduin.

Dupa distrugerea insulei Numenor, eveniment intrat in istorie sub denumirea de Akallabeth, nobilul numenorean Elendil si copiii sai ajunsera in Pamantul de Mijloc, fondand regatele Gondor (in Sud) si Arnor (in Nord).

In onoarea lui Elendil, Gil-Galad ctitori Turnurile Albe, care gazduiau unul din pretioasele globuri elfice Palantir, faurite de elfi in vremuri stravechi, cu proprietati magice, gratie carora putea fi dezvaluit viitorul.

Capturarea si sfarsitul lui Celebrimbor

Cand Sauron distruse Eregion, Celebrimbor, cuprins de disperare si impovarat peste masura de gandul ca totul s-a petrecut doar din pricina ca s-a lasat indus in eroare si a cazut prada viclesugurilor lui Sauron, il infunta direct pe Lordul Intunecat dinaintea portilor Casei Mirdain, dar fu infrant si luat prizonier.

De pe urma acestei victorii, Sauron reusi sa puna mana pe noua din Inelele Puterii, pe care le utiliza succesiv pentru a insela Oamenii, dar nu izbuti sa obtina si cele Trei Inele Elfice, intrucat Celebrimbor, prevazator, le trimise in mare graba celor mai de incredere elfi care le-ar fi putut purta si proteja vreodata: Gil-Galad si Galadriel.

Sauron porunci ca Celebrimbor sa fie torturat in cele mai variate si mai inspaimantatoare moduri, nadajduind ca din pricina acestor suferinte cumplite, elful sa-i destainuie locul in care a ascuns cele Trei Inele, dar neobtinand rezultate, il ucise.

Sfarsitul lui Celebrimbor surveni in anul 1697, dar Sauron, cuprins de o manie fara margini pentru ca nu reusise sa afle locul tainic in care se gaseau inelele atat de mult ravnite, ordona ca trupul lipsit de viata si strapuns de sageti al acestuia sa fie infipt intr-un tarus si purtat in fruntea legiunilor de orci precum un macabru stindard, in succesivele batalii purtate cu elfii, pentru a-i descuraja si a-i convinge ca nu mai au sanse de izbanda.

Dar moartea lui Celebrimbor avea sa-i indarjeasca si mai mult pe elfi, care avura in acest mod un motiv in plus pentru a-si indrepta mania impotriva lui Sauron, caci odata cu sfarsitul atat de indagitului lor semen, nu mai luptau doar pentru a indeparta Fortele Raului, ci si pentru a razbuna suferintele cumplie si moartea acestuia.

Ultima Alianta si sfarsitul lui Gil-Galad

Cand Oamenii si Elfii incheiara alianta din 34631 SE impotriva lui Sauron, Elendil si Gil-Galad isi unira fortele in Pamantul de Mijloc, la fortareata de pe colina Amon Sul, unde se afla pastrat cu mare grija un alt glob Palantir, spre a alunga odata pentru totdeauna Lordul Intunericului.

In perioada urmatoare Alianta marsalui spre Impladris, unde stationara timp de trei ani, apoi ostirile sale traversara Muntii Innegurati indreptandu-se spre sud, unde infransera o impresionanta armata a inamicului, chiar la intrarea in Mordor.

Fortand patrundrerea prin Pasul Blestemat, pornira un cumpli asediu asupra fortaretei Barad-dur, in care Gil-Galad lupta indelung, croindu-si drum printre fortele dusmanilor cu lunga sa spada si cu vestita lance Aeglos, atat de temuta de adversarii sai.

Dupa sapte lungi ani de asediu, Sauron insusi iesi din tainicele sale incaperi si cu puterile sale malefice izbuti sa intrerupa atacul Aliantei si sa faciliteze avansarea armatei sale spre poalele muntelui ce gazduia vulcanul Amon Amarth.

Aici avu loc batalia cumplita dintre Sauron si cei doi aliati, Gil-Galad si Elendil, in finalul careia Lordul Intunericului fu infant, dar cu pretul vietii celor doi mari conducatori de osti, care pierira la randul lor in lupta.

Intr-un ravas trimis de fiul lui Elendil, Ilsidur, la Minas Tirith, acesta istorisea ca Gil-Galad fu ars in lupta de mana neagra a lui Sauron.

Dupa moartea lui Gil-Galad, titlul de Rege Suprem ai elfilor Nordor nu mai fu revendicat de nici un alt pretendent in Pamantul de Mijloc, desi Elrond ar fi avut dreptul sa il obtina, fiind nepotul legitim al regelui Turgon.

Sfarsitul lui Gil-Galad avu darul de a indurera deopotriva lumea elfilor si oamenilor, intrucat fu admirat si pretuit de ambele parti, astfel incat moartea sa constitui izvor de inspiratie pentru multe legende si balade, transmise peste sute si sute de ani, din generatie in generatie.

Un exemplu elocvent in acest sens il constituie de altfel si fragmentul cuprins in „Stapanul Inelelor”, Cartea I, cap. XI – „Un pumnal in intuneric”, in care Sam recita un poem ce istorisea tocmai ultima confruntarea dintre Sauron si Alianta, intitulat „Caderea lui Gil-Galad” – o oda scrisa intr-o limba tainica, straveche, tradusa cu iscusinta de Bilbo Baggins:

Un rege precum dansul nu fu nicicand pe lume,

Caci Gil-Galad si astazi e-n vers de menestrel,

Cantand cum elfi si oameni, in pace si-armonie

Traiau candva-impreuna, sub bunul sau drapel.

Lancia-i era temuta si neinfranta spada,

Coifu-i lucea in soare cu splendide lumini,

In noapte mii de stele ce-si au salas pe bolta

Se oglindeau intr-insul, ca stropii cristalini…

Dar cu mult timp in urma, pieri in zari, departe,

Si nimeni nu mai stie unde se afla acum;

Caci astrul sau maistru cazu in guri profunde,

La Mordor, unde totul e mistuit de fum…”.

Bibliografie:

  1. Tolkien, J.R.R. – „Il Silmarillion”, 1989;

  2. Duriez, Colin & Respinti, M. – „Tolkien e il Signore degli Anelli. Guida alla terra di mezzo”, 2001;

  3. Tavella, Emanuela – „Tolkien: dalla fiaba al mito: creazione e significato dell’universo fantastico de Il signore degli anelli”, 2002;

  4. Lazu, Robert – „Lumea lui Tolkien”, 2004;

  5. Lazu, Robert & Cernauti-Gorodetchi, Mihaela – „Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien”, 2007;

  6. Monda, Andrea – „J.R.R. Tolkien: L’imprevidibilità del bene”, 2021.

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 157 times, 1 visits today)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.