“Dacia preistorica” de Nicolae Densusianu – de la nebunie la extaz

“Dacia preistorica” de Nicolae Densusianu este una din cele mai stufoase si mai pline de labirinturi lucrari apartinand universului dacopatic. Se cuvenea asadar dupa atatia ani, mai bine de 110 ani, se cuvine o analiza obiectiva, o recenzie potrivita, a acestei carti, elaborata prin prisma construirii unui profil artificial al originii poporului roman, conferindu-i un substitut protocronist de identitate. Este cazul, in sfarsit, sa demontam aceasta “biblie” a dacopatilor.

“Dacia preistorica” de Nicolae Densusianu (1846-1911)

Impresionantul volum a fost publicat postum, in anul 1913, dedicand peste o mie de pagini unui subiect care continua sa starneasca polemici din pricina ambiguitatilor interpretative ale sustinatorilor unei iluzorii teorii privitoare la presupuse radacini preistorice ale dacilor, infiripate intr-un misterios teren fertil al civilizatiei pelasgilor.

Desi vechile scrieri apartinand istoricilor si aezilor Greciei Antice mentioneaza existenta, in vremuri stravechi, a pelasgilor in spatiul Batranului Continent, nu e catusi de putin limpede in baza caror considerente a socotit Densusianu ca pelasgii ar fi fost stramosii dacilor.

Mai mult decat atat: este cu adevarat de neinteles temeiul afirmatiei potrivit careia

Vechiul teritoriu al Daciei era locul pelasgilor – aici se aflau locurile acelea frumoase si fericite numite Campiile Elisee, unde se retrageau la batranetile lor eroii lumii vechi si unde favoritii zeilor traiau un veac de aur si o viata eterna”, dupa cum mentiona autorul.

Atat fantezia scenariului cat si modul in care este structurata lucrarea – de la exprimare si pana la continutul incarcat cu crampeie de informatii imprumutate din cele mai neasteptate (si nu in ultimul rand discutabile) surse – sugereaza mai degraba un puzzle in care piesele sunt imbinate la intamplare, nereusind sa daruiasca in final cititorului o imagine clara si coerenta care sa corespunda temei abordate.

Nu este de mirare asadar ca

Dacia preistorica a starnit numeroase controverse si nu a fost acceptata in mediul academic drept sursa stiintifica, ci mai degraba ca o lucrare fantezista”, dupa cum afirma Daniel Guta in materialul sau intitulat „Cine au fost pelasgii, poporul misterios din antichitate, care ar fi ajuns in Muntii Carpati” (2016).

De ce s-a aventurat Nicolae Densusianu intr-un teritoriu atat de alunecos?

Pe vremea cand Nicolae Densusianu asternea pe hartie randurile regasite in acest volum publicat postum, exista in lumea literara un „trend” care invita autorii sa exploreze alternative ale cararilor batute de altii, fie chiar si cu pretul apelarii la instrumente fanteziste care apartineau mai degraba folclorului, basmelor, interpretarilor spirituale, miturilor si legendelor.

Cartile semnate de Densusianu prezinta in particular o caracteristica ce tine de o abilitate surprinzatoare a autorului in evitarea concretului si dovezilor de netagaduit in general, dedicand un zel aparte zugravirii unor scenarii inchipuite, pentru care nutrea convingerea ca vor fi acceptate cu entuziasm pe scara larga precum o categorie aparte de postulate.

Este posibil ca teoriile sale sa fi fost elaborate la vremea respectiva tocmai cu asteptari superlative, oarecum similar actualilor producatori de filme cu monstri sau cu supereroi, care stiu foarte bine ca nimeni nu se oripileaza urmarindu-le actiunea in timp ce rontaie floricele pe canapeaua din fata televizorului, ba chiar ravnesc la un posibil Oscar pentru fantezia pe care fiecare din proiectele lor a imbratisat-o.

Evidenta acestei „metode” este remarcata de altfel si de Eugen Curtin in materialul sau intitulat „Dacia, tot mai preistorica” (2002), in care amintea de observatiile lui Andrei Oisteanu cu privire la protocronismul induiosator al lui Densusianu, oferind un exemplu cat se poate de elocvent:

Adam ar fi vorbit „de fapt” limba romana – e eventual de inchipuit ca o si scria, in alfabetul de tranzitie de la Eden la plaiurile buzoiene…”.

De altfel, Curtin insusi dezvaluie faptul ca

Nicolae Densusianu nu a fost niciodata nici atat de riscat, nici atat de concis incat sa se lamureasca intr-o formula”.

Prabusit in abisuri sau ridicat in slavi – un volum cu amprenta glorioasa

Ca si cum ar fi fost destinat sa imprumute aura pseudo-glorioasa a manierei in care Densusianu si-a elaborat hazardata teorie protocronista, volumul, fie el prabusit de critici in abisuri infernale, fie ridicat in slavi de catre admiratorii patologiilor dacopate, dobandi pe masura trecerii timpului, o amprenta speciala, care tinde sa fie asociata unui soi de eruditii pe care nu oricine in e in masura sa o descifreze.

Motiv pentru care fu si reeditat, cu pretentia de a oferi publicului larg o varianta inedita de accesare a unui filon de informatii menite sa dezvaluie existenta in negurile timpului, a unei Atlantide inverse, dupa cum defineste Curtin „Dacia preistorica” a lui Densusianu.

La randul sau, reputatul istoric si arheolog Vasile Parvan (1882-1927), remarca in opera sa intitulata „Getica, o preistorie a Daciei”, ca

romanul fantastic „Dacia preistorica” e plin de mitologie si filologie absurda, care la aparitia sa destepta o admiratie si un entuziasm nemarginit printre diletantii romani in arheologie”.

La fel de taios se exprima si eruditul istoric, filosof si sociolog Alexandu D. Xenopol (1847-1920), in aprecierile sale cu privire la acest volum:

„… teoria autorului potrivit careia dacii ar fi inchegat intaia civilizatie a omenirii arata ca avem de-a face cu un produs ce apartine sovinismului si nu cu unul al stiintei...”.

La polul opus s-au situat insa opiniile admiratorilor lui Densusianu, care nu numai ca nu considera ideile autorului drept fructul unui nationalism extrem, ci chiar imbratiseaza cu ardoare ipoteza ce sustine ca poporul roman isi

trage sevele dintr-o natiune superioara”, care s-ar fi aflat la temelia formarii intregii civilizatii europene, dupa cum afirma Ion N. Oprea in lucrarea sa intitulata „Dacia preistorica N. Densusianu prezentata de C.I. Istrati” (2016).

In realitate insa, prefata semnata de C. I. Istrati fu mai degraba o „favoare iesita din comun” pe care reputatul om de stiinta si intemeietor al scolii romanesti de chimie organica, o darui lucrarii cu pricina, in memoria unui autor care „a urmarit cu o hotarare de fier ideea pentru dovedirea careia si-a dat linistea si viata”.

De notat ar fi printre altele insa, ca pana si sustinatorii teoriei lui Densusianu fura siliti la un moment dat sa ridice neputinciosi din umeri si sa se dea batuti la capitolul „dovezi stiintifice”, admitand faptul ca Dacia preistorica, in lipsa de inscrisuri si documente revelatoare, se bazeaza mai mult pe traditii populare orale, definite pompos drept cronici pastrate in memoria colectiva a unei comunitati sau a unui popor”.

Meticulozitate versus inutilitate si invers

In opinia analistului Alexandru Nemoianu, „Nicolae Densusianu a fost unul din cei mai harnici si meticulosi truditori spre dezvaluirea trecutului romanesc”, dupa cum afirma in „O fascinanta poveste istorica: Nicolae Densusianu, Dacia preistorica”, (2007).

Dar daca in anumite circumstante meticulozitatea se incununeaza fara indoiala cu laurii virtutii, din pacate, in cazul lucrarii lui Densusianu, aceasta fu destinata sa invesmanteze straiele inutilitatii, atat din punct de vedere al unei posibile valori istorice, cat si din punct de vedere pur literar, negasindu-si un loc potrivit nici in teritoriul basmelor, nici in cel al operelor cu adevarata insemnatate stiintifica sau istoriografica.

Dacia preistorica avanseaza o teorie lipsita de acele pietre de temelie elementare care garanteaza trainicie unei lucrari ce-si propune sa trateze tematica sensibila a originilor unui popor, alunecand pe panta fantasmagoriilor care nu pot conduce la concluzii viabile.

Peste o mie de pagini de o inutilitate coplesitoare – o opera care surprinde mai degraba prin absurdul dedicarii de timp pretios pentru a fi scrisa si ulterior pentru a fi citita.

In cele din urma, nu este de mirare ca pana si anumiti admiratori ai autorului, precum Alexandru Nemoianu, se resemneaza sa afirme ca

„…importanta ca istoric a lui Nicolae Densusianu nu salasuieste (…) in multimea datelor prezentate, ci in modul lui de gandire, in filosofia lui istorica” – un mod de a lasa portile deschise oricaror teorii fanteziste pentru toti cei dispusi sa imbratiseze cu entuziasm ipoteze similare in orice alt domeniu, de la cea potrivit careia Pamantul ar fi plat si pana la cea care sustine ca hepatita poate fi invinsa de garagara cu saramura.

Mai mult decat atat, in finalul pledoariei sale care se doreste innaltatoare pentru „monumentalul volum”, Nemoianu insusi afirma ca

Dacia preistorica este o uluitoare poveste istorica”, pe care ne indeamna sa o acceptam, sa o mestecam si sa ne declaram incantati de savoarea-i ranceda, in virtutea discutabilei convingeri potrivit careia „asa se pastreaza credintele”.

Dificil de acceptat ca lectura acestei lucrari ofera ceva benefic sau constructiv pasionatilor de subiecte istorice, ci in cel mai fericit caz, se prezinta doar ca o stufoasa culegere de argumentari dezlanate pentru un pseudo-scenariu SF care nu si-a gasit (inca) un producator dispus sa finanteze filmarile.

Sau, dupa cum afirma Eugen Ciurtin in materialul sau intitulat Dacia, tot mai preistorica” (2002):

Ea (lucrarea, n.a.) s-a vrut in mod clar acea prima sinteza cu privire la teritoriul antic al Daciei care sa ilustreze nu numai o arhicontinuitate, ci si un viitor; dar n-a izbutit sa iasa decat un „sic cogito” al arheologiei, in care mediumnitatea deseori invocata a pelasgilor avea sa aduca deservicii precise ideii de stiinta istorica”.

Mult mai putin ingaduitor este insa Alin Beta atunci cand trateaza argumentul Densusianu si pseudoistoria” (2010), afirmand caDacia preistorica reprezinta o exacerbare a imaginatiei unui scriitor care a citit clasicii greci si romani si atat, precizand de altfel ca lucrarea lui Densusianu nu are vreo legatura cu istoria”.

Este evident c? Densusianu nu a fost un istoric autentic, iar cartea sa in care dacismul este exagerat pana la ridicol, produce mai mult rau unui demers stiintific corect, dar care (…) poate produce in mintea adolescentilor semidocti fantasme de preamarire spirituala”, concluzioneaza autorul.

Bibliografie:

  1. Ciutin, Eugen – „Dacia, tot mai preistorica”, 2002;

  2. Babes, Mircea – „Renasterea Daciei”, 2003;

  3. Nemoianu, Alexandru – „O fascinanta poveste istorica: Nicolae Densusianu, Dacia preistorica”, 2007;

  4. Alexe, Dan – „Dacopatia si alte rataciri romanesti”, 2015;

  5. Oprea, Ion N. – „Dacia preistorica N. Densusianu prezentata de C.I. Istrati”, 2016;

  6. Guta, Daniel – „Cine au fost pelasgii, poporul misterios din antichitate, care ar fi ajuns in Muntii Carpati”, 2016.

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 155 times, 1 visits today)

1 thought on ““Dacia preistorica” de Nicolae Densusianu – de la nebunie la extaz”

  1. Dupa cum afirma si istoricul Ioan Negru in recenzia sa din revista “Studii si cercetari istorice” (1915), cartea prezinta unele erori si presupuneri care nu au niciun fundament real. Mai mult, autorul nu a fost un expert in istorie si nici nu a avut acces la toate documentele si informatiile necesare pentru a-si sustine teoriile.
    Astfel, trebuie sa tratam “Dacia preistorica” cu o doza sanatoasa de scepticism si sa nu o acceptam ca pe o biblie a originilor noastre. Este important sa avem o abordare critica si sa facem diferenta intre fapte istorice dovedite si speculatii. Daca vom face acest lucru, putem aprecia lucrarea lui Densusianu pentru efortul sau de a explora tainele si misterele originilor noastre, fara a lua insa totul de bun fara o analiza obiectiva si riguroasa.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.