Perioada supranumita in mod sugestiv Belle Epoque, cuprinsa intre 1891 si 1914, a constituit fara indoiala o trufanda istorica pentru Batranul Continent, care s-a delectat pe cinste cu stabilitatea sa economica si indiscutabila suprematie la vremea respectiva.
Latura psihedelica romaneasca a perioadei Belle Epoque
Valul de bunastare si modernitate care scalda cu generozitate intreaga Europa, isi puse amprenta si pe societatea romaneasca, in toate formele sale de manifestare, de la moda la activitati culturale si de la prosperitatea economica la comportamentul libertin si distractiile cu iz de can-can.
„Societatea din perioada Belle Epoque a fost una care a topait fara sa-si dea seama, pe un camp minat”, scria Paul Morand, referindu-se la profundele transformari de natura morala specifice acelor vremuri, catalogate drept „o plaga aflata in progresie lenta dar sigura”.
Europa isi extindea dominatia la nivelul tuturor continentelor, intarita de un model politic si cultural fara strop de rivalitate – leagan al revolutiei industriale si a primelor inovatii tehnologice spectaculoase – dar si taram fertil pentru cultivarea luxului, viciilor si aventurii pana la limite ce frizau paroxismul.
Somnul ratiunii naste monstri – petreceri scaldate in vin si coca
Moda frantuzismelor si a sampaniei servite in pantof cu toc fu preluata in mai toate tarile europrne, asadar contamina puternic si Romania, unde societatea era insetata de nou, inedit si extravaganta, pe fondul unui larg flux de raporturi economice, comerciale si culturale, dar si de natura vacantiera, cu Parisul, Viena, Roma, Londra sau Berlinul – autentice cornuri ale abundentei in materie de export de opulenta.
Grazie unui personaj a carui faima e azi acoperita de un considerabil strat de praf (la propriu si la figurat, referindu-ne la cocaina), respectiv medicul italian Paolo Mantegazza (1831-1910) – ilustru si excentric fiziolog, antropolog si etnofarmacolog, care si-a petrecut ani in sir pe teramuri sud-americane, patrunse si in Europa mirajul unui produs ce avea sa schimbe lumea: „coca”.
Mantegazza studie cu viu interes efectele substantei (benzoilmetilecgonina), pe baza experientei acumulate in randurile nativilor sud-americani, intuind o serie de avantaje ale utilizarii acesteia in ambient clinico-patologic, impresionat fiind de virtutile acelei plante miraculoase, pe care se grabi sa o aduca in Europa, ca pe un trofeu nepretuit.
Succesul spectaculos de care se bucura asa-numitul „Vin Tonique Mariani” (a la coca di Peru), preparat in „salsa Bordeaux” pentru parizieni de catre un chimist italian, pe numele sau Angelo Mariani (1838-1914), contribui la demararea in forta a afacerilor cu coca, generand cel mai exploziv profit comercial al secolului.
Petrecerile nu puteau fi considerate cu adevarat reusite daca nu erau scaldate in vin cu coca, iar efectele negative ale consumului acestui amestec seducator precum un cantec de sirena, fura complet ignorate, mai cu seama in conditiile in care „vinul miraculos” beneficia si de o publicitate pe masura, insusi Papa Leon al XIII-lea devnind un consumator impatimit.
Mai mult decat atat: Papa, incantat de efectele licorii si dependent de aceasta, il cataloga pe Mariani drept „binefacatorul lumii”, ceea ce atrase in scurta vreme, in vistieriile producatorului, incasari exorbitante.
Spre deosebire de substantele psiho-active aflate in voga, devenite aproape cvasi-banale, respectiv opiaceele si derivatele lor, ce condimentau alcoolul servit in cluburile selecte si in resedintele celor instariti la vremea respectiva, coca aduse si in Romania, indeosebi in capitala, moda exuberantei induse si a euforiei eterice.
In Bucurestiul antebelic incepura insa sa-si faca loc cu dibacie si produsele concurentei americane, desi mai dificil de procurat, avand in vedere distanta, dar cu atat mai apreciat de consumatori: „Coca Wine Metcalf” furnizat de un laborator din Boston, dar si „Maltine” – un produs importat direct din New York – preparat pe baza de malt imbogatit cu coca.
Europenii se pusera pe treaba la randul lor, astfel incat laboratoarele producatoare de vinuri miraculoase aparura si in Franta – „Vin Bravais”, „Quinquina” sau „Coca des Incas” – si in Spania – „Vino Armargos” – mult mai simplu de procurat in capitala romaneasca la acea vreme.
Nici englezii nu se lasara mai prejos: casele de toleranta bucurestene si cluburile private se aprovizionau serios cu „Coca Wine”, produs de compania Ambrecht din Londra.
Cititi mai multe despre:
CUM TRAIAU ROMANII IN PERIOADA INTERBELICA?
Dulceata nucilor de Guineea si primii stropi din stramosul bauturii Coca-Cola
Aproape ca nu exista familie instarita sau imobil prestigios frecventat de intelectuali in Bucuresti care sa nu dispuna de propria sa rezerva de produse pe baza de coca.
Pentru o majora diversificare a clientelei, incepura sa apara la sosea, in cadrul luxoaselor cofetarii in care se delectau doamnele din inalta societate, alaturi de baclavaua neaosa si de traditionalul serbet cu apa rece, dulciuri preparate din nuci de Guineea – ca sursa de cafeina – si primii stropi de apa minerala indulcita, cu extract de coca, acid citric si nuci de cola, intr-un cuvant, prima reteta a farmacistului John Stith Pemberton (1831-1888), pentru stramosul celei mai celebre bauturi racoritoare din lume: Coca-Cola.
Bautura era considerata un delicios tonic si digestiv acidulat si continea o cantitate de alcaloid usor superioara vinului frantuzesc (circa 8,4 mg pe uncie), pana in anul 1904, ulterior fiind diminuita doza aproape la jumatate.
Prajiturelele din nuci de cola erau importate din Africa Occidentala sau din InDonezia si aveau un gust preponderent amarui, intrucat prezentau un continut considerabil de metilxantine (printre care si cafeina), dar se vindeau la mare pret, din pricina istorioarelor fascinante pe care comerciantii le exportara odata cu produsul.
Nucile de cola erau considerate un produs de lux, asociat aurei mistice a sferei religioase Voodoo, exponentii acesteia utilizandu-le in cadrul ritualurilor specifice, dar si pentru proprietatile lor curative si excitante, motiv pentru care capatara si mai multa popularitate in randurile celor cu portofele bine garnisite.
Amestecul cu coca le transforma in veritabile focuri de artificii la nivel cerebral, generand efecte din cele mai stranii, in functie de proportiile in care erau amalgamate.
Cand consumatoarele isi epuizau rezerva, cadeau in lungi si profunde perioade de depresie, asteptand cu infrigurare urmatoarea ocazie de a-si procura un nou stoc.
In pasi de cotillion, pana in zorii zilei
Balurile de la Palatul Sutu si cele din saloanele Elenei Otetelesanu erau cele mai selecte puncte de intalnire a lumii bune din capitala, urmate de cele organizate de casele Vernescu, Stirbei si Bibescu, toate intrecandu-se in supeuri si daruri distribuite la cotillion.
Gurmanzii si cei pusi pe chef nu lipseau catusi de putin, iar printre acestia, distribuitorii de produse pe baza de coca obtineau favoruri din partea doamnelor sau domnilor instariti si gologani cu nemiluita de la tinerii fii de bani gata.
In pasi de cotillion se ajungea pana in zorii zilei, cand invitatii primeau in dar cutiute din materiale pretioase – portelan, lemn de trandafir sau aur si argint – in interiorul acestora doamnele ascunzand alte pretioase continuturi, pe care abia asteptau sa le deguste odata ajunse acasa, in compania cui doreau ele.
Reusita unui bal era cu atat mai rasunatoare cu cat reprezentantele sexului frumos erau mai exuberante si mai dispuse sa cocheteze, astfel incat, in cadrul unui bal mascat de pilda, se puneau la cale adevarate escapade – nu putine erau scandalurile ulterioare, din pricina aventurilor concluzionate cu o fuga de cateva zile cu un amant sau o amanta, spre destinatii discrete, unde ochii curiosilor nu se puteau apropia de gaura cheii.
Nebuniile, luxul si estravaganta scandalizau exact atat cat trebuia pentru ca sa mentina in topul popularitatii personajele de seama din asa-zisa „lume buna”, vesnic insetata de senzatii noi, obtinute de pe urma delicateselor pe baza de substante stupefiante si psihotrope.
Belle Epoque – nu numai decadenta, ci si minti sclipitoare
Consumul de droguri in perioada Belle Epoque nu a atras insa numai decadenta si frivolitate de tip Moulin Rouge, ci a contribuit in oarecare masura, la paradoxala explozie de idei geniale, izvorate din preaplinul de cunostinte al intelectualitatii vremii.
Nu putini sunt oamenii de cultura, de stiinta, medicii, chimistii, farmacistii, filozofii si cercetatorii care utilizau extract de coca sau alte substante cu efecte similare, pentru a diminua presiunea intelectuala pe durata conceperii unor lucrari importante.
Cine ar putea zugravi trasaturile lumii filozofice azi, fara lucrarile lui Sigmund Freud, de pilda – el insusi consumator impatimit de cocaina si fascinat de capacitatea acesteia de a-i inlatura starile de epuizare.
„… la ultima depresie severa am luat din nou coca si o mica doza m-a ridicat in inaltimi intr-un fel minunat. Tocmai sunt ocupat adunand bibliografie pentru o oda in cinstea acestei substante magice”, ii scria Freud, entuziasmat, iubitei sale.
Convingerea ca a descoperit un fel de panaceu universal – „dar al zeilor pentru a satisface foamea, a fortifica pe cei obositi si a-i face pe cei nefericiti sa-si uite tristetile”, nu-i dadea pace, indemnandu-si colegii, medicii si colaboratorii sa utilizeze cocaina in practica lor de zi cu zi.
Aparentele beneficii ale substantei entuziasmeaza elita stiintifica a vremii: „universul medical se inflacareaza literalmente fata de alcaloidul miraculos, pana intr-atat incat pretul sau devine exorbitant”, dar efectele adverse sunt descoperite nu mult dupa aceea, odata cu acestea facandu-si loc in prim-plan si dezamagirea, psihoza si teribila dependenta.
Studiile ulterioara lanseaza semnalul de alarma in legatura cu pericolele legate de consumul de cocaina, dar pentru multi din cei o experimentasera, era deja prea tarziu, ceea ce-l impinse pe Freud sa treaca de la o extrema la alta, calificand de data acesta substanta, drept „al treilea flagel al omenirii” (dupa alcool si morfina).
Efectele drogurilor de odinioara in lumea stiintifica si culturala romaneasca
Desi multi exponenti ai valorilor stiintifico-culturale romanesti din perioada Belle Epoque cunosteau in buna masura aceste grave efecte ale consumului de coca, continuau sa-si procure doza necesara pentru evitarea crizelor de abstinenta si sa produca opere de exceptie, rezultat al impletirii propriului har creativ cu viziunile psihedelice dobandite de pe urma drogurilor.
Dupa cum apreciaza antropologul si istoricul religiilor Andrei Oisteanu in volumul sau intitulat „Narcotice in cultura romana” (2014), scriitori de seama din peisajul literar national erau dependenti de astfel de substante:
„Alexandru Odobescu lua mai ales morfina – a avut niste neuropatii in tinerete, cand se afla la Paris, iar un doctor i-a recomandat morfina. De atunci a devenit dependent”, mentioneaza autorul.
„Macedonski are nuvele in care alter-ego-ul este ele, se descrie cum lua pilule de hasis(…). Eminescu a fost tratat cu morfina. Opiaceele erau folosite in spitalele de alienare mintala (…) Ion Barbu prinsese gustul eterului si a cocainei, alaturi de Tudor Vianu, scriind o buna parte din lucrarile lor sub efectul eterului”, precizeaza Oisteanu.
Criticii vorbesc mai putin despre aceste aspecte ale creativitatii marilor oameni de cultura de odinioara, dar chiar si in aceste conditii, generatiile actuale au motive temeinice sa le fie recunoscatoare pentru operele lor, chiar daca o anumita doza de magie a acestora ar putea proveni din stari psihice alterate, tipice consumului de droguri…
Bibliografie:
- Castellani, Giovanni Alberto – „La Belle Epoque: storia segreta”, 1977;
- Ion, Narcis Dorin – „Bucuresti: in cautarea Micului Paris”, 2003;
- Ionescu, adrian-Silvan – „Moda si societate urbana in Romania epocii moderne”, 2006;
- Bruno, Alessandro – „La belle epoque: L’espressione del periodo di liberta e la sua fine”, 2017;
- Kalifa, Dominique – „La Veritable Histoire de la Belle Epoque”, 2017.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5