Aruncand o privire peste umar in trecutul istoric al romanilor, actele de eroism si cele de tradare s-au insiruit cu o frecventa care merita atentia analistilor, daca nu pentru a intocmi statistici, cel putin pentru a stabili autenticitatea unor evenimente cheie pentru destinele tarii noastre de-a lungul vremii.

Este vorba desigur despre aciuni de o importanta covarsitoare din punct de vedere istoric, intreprinse de personaje in masura sa influenteze soarta romanilor in bacinul Carpato-Dunareano-Pontic, din cele mai vechi timpuri pana in epoca moderna.

 

Epopeea tradarii la romani – cazuri ce au schimbat cursul istoriei

De la Iuda incoace, tradarea a cunoscut forme mai mult sau mai putin sofisticate de manifestare, nu neaparat sub forma implantarii unui pumnal intre omoplati, dupa modelul lui Brutus si al acolitilor sai cand l-au asasinat pe Cezar, ci sub multiple fatete, de la aparent inofensivele minciuni, la veritabile comploturi finalizate cu un deznodamant feroce.

Dar actele de tradare care au schimbat cursul istoriei romanilor beneficiaza de caracteristici oarecum surprinzatoare, avnd un numitor comun ce si-a facut simtita prezenta in mai toate situatiile: presiunile din contextul extern.

 

Cum a murit Burebista si de ce s-a destramat regatul dacilor

In jurul mortii lui Burebista s-au tesut de-a lungul vremii diferite istorii, mai mult sau mai putin invaluite in mister, dar cea mai plauzibila varianta este aceea a unei triple tradari, ingemanate intr-un complot cu urmari dezastruoase pentru intregul regat al dacilor.

Este vorba pe de o parte de nobilii nemultumiti care nadajduiau sa obtina mai multa putere si titluri proprii pentru teritorii mai putin vaste, rezultate de pe urma asasinarii lui Burebista prin impartirea teritoriala intre complotisti, de presiunea exercitata de romani asupra acestora in vederea slabirii rezistentei la frontiere si de tradarea preotului zamolxian Deceneu, aflat vesnic in umbra marelui rege dac.

“Unificarea Daciei intregi sub o singura stapanire nu era pe placul multora dintre nobilii daco-geti, nevoiti sa se inchine lui Burebista si sa renunte la vechea lor autonomie si la o parte din privilegiile lor. Aceasta aristocratie tribala nemultumita urzeste un complot. Si cam in aceeasi vreme in care isi afla Caesar caderea in plin Senat, strapuns de loviturile de pumnal ale conjuratilor, Burebista era si el ucis de o revolta a unor nobili”, scria Hadrian Daicoviciu in 1972.

 

De ce tradatorii unora devin eroii altora?

Dupa cum bine spunea Aurel I. Rogojan, „granita dintre tradare si eroism este o chestiune de referinte axiologice”, asadar in anumite circumstante, tradatorii unora se transforma in mod paradoxal, in eroii altora.

Dupa Burebista, Dacia a avut parte de un alt mare conducator – Decebal – perceput dincolo de teritoriile pe care le stapanea, drept un rege care a condus statul la apogeul dezvoltarii din toate punctele de vedere.

Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie se a scapa cu bine dintr-o unfrangere, pentru care lucru el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”, scria Constantin C. Giurescu in 1992.

Dar toate aceste calitati deosebite nu au reusit sa puna bete in roate giganticului val expansionist al Imperiului Roman, astfel incat, pana si Decebal fu infrant, fiind silit sa se retraga in munti si sa-si puna capat vietii, nu inainte insa de a ascunde comorile dacice in locuri numai de el stiute, pentru a nu cadea in mainile cuceritorilor.

Izvoarele istorice ofera numeroase indicii cu privire la impresionanta valoare a tezaurului detinut de Decebal la vremea respectiva, Dacia aflandu-se pe culmile sale de glorie si prosperitate – motiv pentru care romanii si ravneau la acest taram scaldat in lapte si miere.

In momentul in care Sarmizegetusa fu cucerita si incendiata, romanii ramasera descumpaniti de faptul ca nu se afla nimic interesant in cuferele cetatii, dar si in aceasta ocazi se gasi un tradator dispus sa dezvaluie secretul ascunzatorilor lui Decebal.

Este vorba despre unul din sfetnicii marelui rege dac – Bicilis – despre care istoricul latin Lucius Dio Cassius (164-229) scria in impresionanta sa lucrare, structurata in 80 de volume si intitulata „Istoria Romana”, ca ar fi dat o mana de ajutor romanilor la recuperarea grosului comorii, ascunse sub albia Sargetiei” – Streiul de astazi.

Apele raului ar fi fost deviate pentru a putea fi construita o camara destinata depozitarii tezaurului, pentru ca mai apoi incaperea sa fie sigilata si reacoperita cu apa in vechia albie.

Nu putini sunt istoricii care afirma ca Sarmizegetusa nu ar fi putut fi cucerita nicicand fara ajutorul unui apropiat al regelui Decebal, sustinand teoria potrivit careia Bicilis si-ar fi tradat suveranul chiar inaintea atacului decisiv, asigurand intrarea trupelor romane in cetate pe un drum ascuns.

Ulterior le-ar fi destainuit si locul in care era ascunsa comoara, pentru a obtine favoruri si bani din partea cuceritorilor.

 

La vremuri noi, tradari noi – cine si-a mai vandut sufletul?

Executand un slalom printre asasinari de conducatori renumiti si tradari odioase pentru o punga de galbeni, sau pur si simplu pentru a dobandi putere si influenta, istoria noastra nu duce lipsa de astfel de episoade incitante nici dupa formarea primelor state romanesti, ca sa nu mai vorbim dupa unificarea acestora.

De pilda, in urma unui act de tradare evident, voievodul moldovean Bogdan al II-lea – tatal lui Stefan cel Mare –  fu ucis miseleste in 1451 de catre fratele sau Petru Aron, la un ospat de nunta din Reuseni, dupa cum precizeaza cronicarii.

Si voievodul muntean Vlad Tepes avu parte la randul sau de un act de tradare dramatic: in 1462, Mahomed reusi sa cumpere boierii valahi nemultumiti de autoritatea domnului lor, cu promisiunea de a sustine inscaunarea lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, dupa fuga acestuia din urma in Ardeal.

Matei Corvin il suspecteaza insa de a pune la cale o impacare cu sultanul si-l inchide in temnita pentru mai bine de un deceniu, pe baza unor informatii mincinoase introduse in scrisori intocmite tocmai cu scopul discreditarii lui Vlad Tepes si trimise prin curieri speciali spre vest, de la sasii din Brasov.

VLAD Tepes

Abia in 1476 acesta reuseste sa-si redobandeasca pentru scurta vreme tronul, intrucat in 1477 moare in imprejurari misterioase, asupra carora planeaza aceeasi umbra a tradarii.

Stefanita Musatinul (nepotul lui Stefan cel Mare), fu cel sub domnia caruia demara un veritabil exod al boierilor spre teritoriul polonez din pricina nemultumirilor – fenomen care conduse la o alta tradare, ce implica si sotia domnitorului, Stana, fiinca lui Radu de la Afumati.

Simion Dascalul scrie ca Stefanita ar fi fost ucis tocmai de aceasta: ”L-au otravit doamna-sa”, in 1527, umilita din pricina faptului ca domnul ar fi preferat sa se casatoreasca cu sora ei mai mica.

Ca-ntr-un joc de domino, Radu de la Afumati, sfarsi la randul sau tradat de feudalii moldoveni invidiosi, care-l ucisera miseleste impreuna cu fiul sau, Vlad, intr-o bisericuta de pe Dealul Cetatutii – actul trecand in istorie drept cel mai odios asasinat, intrucat fu comis  sub privirea ingrozita a preotului, in lacas sfant, unde nu se putea nici macar patrunde cu arme.

Lista poate continua cu nume la fel de sonore ale unor domni tradati de cei care ar fi trebuit sa-i protejeze, printre acestia numarandu-se Petru Rares, Ioan Voda Viteazul, Petru Cercel, Mihai Viteazul sau Constantin Brancoveanu, pentru a enumera doar cateva din din acestea.

Tradati au fost si Horea, Closca si Crisan, precum si Tudor Vladimirescu, iar epopeea tradarilor a continuat si in perioada moderna, chiar daca nu sub forma unor episoade incheiate prin tortura sau decapitare.

 

Acte de tradare din epoca moderna

In perioada neutralitatii Romaniei din anii Primului Razboi Mondial, celebraLista a lui Gunther” a facut furori, cuprinzand circa 200 de nume ale unor personalitati din mediul politico-administrativ-cultural romanesc, care au influentat evenimentele interne sub umbrela Puterilor Centrale, creand propaganda filogermana si punand bazele unei veritabile retele de informatii locale.

La vremea respectiva, ofiterul german de informatii, Alfred Gunther, nu banuia ca lista sa va servi ulterior pentru o serie intreaga de rivalitati politice interne, care au dezvaluit un autentic registru al ticalosiei celor ce „s-au plecat in fata puterii aurului de la Berlin, Viena si Budapesta, in momentele cele mai grele pentru neamul nostru, dupa cum scria Ion Rusu Abrudeanu in 1921.

Faimos este si cazul lui Alexandru Sturdza (1869-1939), colonelul care a trecut de partea inamicului in timpul Primului Razboi Mondial, pregatindu-si minutios fuga din fata trupelor ruse, pe care le percepea drept unitati de ocupare a teritoriului romanesc, intr-o conjunctura ce anunta sfarsitul statului roman.

Istoricii clasifica perioada respectiva drept leagan al primelor eforturi de alcatuire a „retelei cominterniste”, fondata de Lenin si bolsevici in scopul rasturnarii burgheziei la nivel international, cu ajutorul agentilor Moscovei, infiltrati oriunde se izbutea.

Ocuparea Romaniei, in ciuda servitutilor din a doua parte a celui de-al doilea razboi mondial, de sovietici, a introdus tradarea ca politica de stat”, scria Olga Sandu in 2012, precizand faptul ca aceasta a fost o „situatie care s-a prelungit pana in 1989”.

Pe fondul furnizarii de informatii sovieticilor, Ioan Mihai Pacepa (n. 1928) devine sef adjunct al Departamentului de Informatii Externe a Romaniei comuniste si mai apoi, consilier personal al lui Nicolae Ceausescu, pe care-l tradeaza, cerand azil politic in SUA, in 1978, dedicandu-se spionajului impotriva blocului sovietic.

Intr-un comunicat oficial, purtatorul de cuvant al Guvernului american a calificat activitatea lui Pacepa drept „o importanta si unica contributie adusa Statelor Unite”.

Si Emil Botnaras (1904-1976) a avut o viata tumultoasa, sub semnul tradarii: devenit locotenent de artilerie, se lanseaza intr-o aventura amoroasa cu sotia unui superior, compromitandu-si cariera si fiind transferat intr-o garnizoana basarabeana, fu contactat si convins sa devina spion sovietic.

In 1932 Botnaras dezerteaza si se refugiaza in URSS, frecventand Scoala superioara a serviciilor speciale sovietice de la Moscova, pentru a reveni in Romania ilegal, unde fu prins si inchis in penitenciarul de la Caransebes.

Isi reia activitatea de spionaj si se ocupa de organizarea unor unitati paramilitare clandestine, coordonand sabotarea frontului de la poarta Iasului in timpul ofensivei sovietice din 1944 si implicandu-se direct in operatiunea de destituire si condamnare a maresalului Ion Antonescu de catre Regele Mihai.

In perioada consolidarii regimului comunist in Romania, Botnaras deveni loial sustinator al lui Nicolae Ceausescu si unul din cei mai influenti membri ai elitei comuniste, acordandu-i-se inalte onoruri si medalii.

Muri in plina glorie si i se dedica si un bust, plasat in fata Caminului Cultural din Milisauti, Suceava.

Dupa 1990, tradarea a imprumutat aspecte mult mai rafinate si s-a invesmantat in straie de rutina, contaminand politica romaneasca in mai toate straturile sale.

Nu putini sunt politicienii care s-au demonstrat dispusi sa isi plaseze dosul in doua luntre, tradandu-se reciproc in mod repetat si schimband partidele de apartenenta precum sosetele murdare, lansand moda formarii de partide din cenusa celor destramate.

 

Dar, ca pentru a incheia intr-un mod mai putin dramatic aceasta epopee a tradarii la romani, sa ne amintim de celebra replica a lui Caragiale, menita sa mai indulceasca intrucatva situatia: „Tradare, tradare, dar s-o stim si noi”… 

 

Bibliografie:

  1. Balan, Mircea – „Istoria tradarii la romani”, 2002;
  2. Gosu, Armand – „Politica externa comunista si exil anticomunist”, 2004;
  3. Selejan, Ana – „Tradarea intelectualilor: Reeducare si prigoana”, 2005;
  4. Solomovici, Tesu – „Un dosar incendiar – Pacepa”, 2005;
  5. Neumann, Victor & Heinen, Armin – „Istoria Romaniei prin concepte – Perspective alternative asupra limbajelor social-politice”, 2010.

 

 

 

(Visited 91 times, 1 visits today)