Cum au ajuns dacii in Egipt!

Cum au luptat soldatii daci in armata romana dupa cucerire? Si, mai ales, cum au ajuns sa lupte la dracu-n praznic, tocmai in Egipt? Da, asta este o intrebare foarte grea. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nu s-a scris aproape deloc despre asta. Mai mult zvonuri si teorii care au mangaiat urechea publicului larg avid de istorie mistificata. Vom vedea cum isi trimiteau soldatii daci scrisori unul altuia de la un capat la altul al Imperiului, cum vorbeau despre bautura, datorii si prostituate, dar si ce surprize am gasit in gropile antice de gunoi. 

 

Cum au ajuns soldatii daci recrutati de Imperiul Roman in Egipt?

De la bun inceput se cuvine precizat ca acest subiect este unul sensibil in istoriografia romaneasca, de vreme ce ramine vadit legat de problema continuitatii si de pasiunile nationaliste ale istoricilor despartiti de frontiere sau de traditii diferite. Ca sa nu mai vorbim de dacopati sau de alte teorii ale conspiratiei pe care le-am lamurit in episoadele din descriere daca sunteti curiosi.

Insa de citeva decenii avem izvoarele epigrafice care au iesit la iveala din tarana si ne-au adus cu ajutorul arheologilor, informatii nebanuit de bogate. Asadar, hai sa lasam patima, politica, nebunia, nationalismul, dacopatia si analfabetismul functional deoparte si sa ne concentram pe date, dovezi arheologice si inscriptiile descoperite de-a lungul Imperiului Roman si in Dacia Romana. Adica fix cele care dovedesc existenta acestor luptatori daci in slujba Imperiului Roman dupa cucerirea Daciei.

In plus, norocul a suras arheologilor si au fost descoperite in ultima perioada tot mai multe categorii de documente precum diplomele militare sau ceramica din Desertul Oriental din Egipt, deopotriva in greaca si latina, datind din vremea lui Traian si a sucesorilor sai.

Numele dacice continua sa ramina extrem de rare in provincia Dacia – azi putem recunoaste intre 10 si 15 asemenea exemple – foarte putine, desigur, dar asta din cauza cunoasterii insuficiente a celei mai mari parti a teritoriului Daciei romane. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca populatiile dacice traiau – uneori amestecate cu alte neamuri, mai ales tracice – pe tot cuprinsul Moesiei Inferioare si in partea de nord-est a Moesiei Superioare, cum o dovedeste onomastica.

In ultimii ani, datorita noilor descoperiri si programului LIMES, despre care nu stie nimeni, cercetarile au avansat. Acest program este coordonat de Muzeul National de Istorie a Romaniei si se ocupa de inscrierea siturilor romane de pe teritoriul Romaniei pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Asadar au fost facute fotografii aeriene, cercetari geofizice, periegheze, scanari LIDAR etc.) in colaborare cu alte muzee si institutii ale statului pentru a intocmi o asa-zisa „ruta a castrelor”, ceea ce inseamna ca 20 de obiective vor beneficia de proiecte de punere in valoare in acest Program.

De-a lungul timpului au fost inregistrate in descoperiri pe tot cuprinsul Imperiului peste 200 de nume dacice.

Precum a fost cazul si cu alte populatii recent supuse, romanii au procedat, pe linga distrugerea sistematica a centrelor fortificate sau simbolice din regatul dac cucerit pe urma celor doua razboaie singeroase, nu numai la o militarizare a noii provincii pazita de soldati legionari si auxiliari, dar si la o incorporare a multora dintre tinerii indigeni, ca si a unora dintre prizonierii de razboi, in fortele auxiliare.

Astfel, mii de recruti au fost trimisi la alte granite ale Imperiului, cum vedem acum in Egipt si Syria, dar si in Britannia si pe limes-ul germanic sau in nordul Africii, pentru un serviciu de 25 de ani.

Unitati „etnice” sunt de regula create; astfel a fost cazul cu acele alae/cohortes Dacorum. Cele mai multe dintre auxilia Dacorum au fost create de Traian, unele fiind remodelate de Hadrian, iar altele fiind infiintate sub Marcus Aurelius.

Ceea ce stim de putina vreme este ca nu toate au fost create dupa cucerire (106), citeva fiind infiintate imediat dupa primul razboi dacic (101-102) in teritoriile ocupate si desigur din grupurile de daci cu capeteniile lor care au trecut treptat de partea Romei, constienti de adevaratul raport de forte. Este cazul acelei cohors I Ulpia Dacorum, creata de Traian pe la 103/104, pentru a fi trimisa in Syria, unde va participa la expeditia partica. Diplomele militare ne arata o eliberare masiva a primului contingent din aceasta cohorta, cunoscindu-se acum mai mult de 10 cópii ale constitutiei din 29 martie 129, toti daci or, cei ce au supravietuit razboiului partic sunt deja cetateni romani, si inca sunt cu totii Marci Ulpii, semn al unui privilegiu acordat cohortei de catre Traian. 

Dar inca de la inceputul folosirii lor in armata romana, soldatii daci, fie ei prizonieri sau tineri recrutati cu forta, nu au fost rezervati doar unitatilor lor „etnice”, ci au fost varsati cel putin in egala masura in alte trupe auxiliare din diferite provincii. Diplomele au permis recunoasterea – pentru prima data pentru neamurile care au servit drept rezervor de recrutare –, unor cicluri de recrutare la 25 de ani ale acestor Daci; ele par a afecta mai mult Moesia Inferioara, dar poate si Dacia, punctul lor de plecare fiind insa epoca razboaielor dacice: aceste valuri de recrutare masiva sunt 101/102, 127/128, 153 (din pacate, diplomele sunt tot mai putine dupa aceasta perioada).

In paralel, recrutarea regionala si mai apoi locala au estompat acest fenomen. In Britannia, la Banna (Birdoswald), am vazut in episodul trecut faimoasa cohors I Aelia Dacorum miliaria care la inceputul sec. III afiseaza o falx dacica; la acea data se renuntase de mult la recrutarea etnica, nu se poate insa vorbi despre o marca a identitatii, ci doar de o emblema a unitatii, asemenea numelui purtat peste veacuri. IMAGINEA

Daca pe tot cuprinsul secolului al II-lea dacii au alimentat aceste trupe auxiliare, ei incep pe urma sa fie treptat recrutati si in legiuni.

Momentul esential survine insa prin reformele militare ale lui Septimius Severus: impreuna cu tracii si pannonienii, provincialii din Dacia ajung sa serveasca nu numai in legiunile danubiene dar si, printr-un proces de selectie, in trupele de elita din capitala care-l protejau sau il insoteau in expeditii pe imparat: este vorba de cohortele pretoriene si equites singulares Augusti, sau de noua legio II Parthica, incartiruita in preajma Romei, la Albanum.

In plus, acesti soldati nu plecau singuri in provinciile de serviciu: unii erau deja insurati, femeile lor de origine dacica aparind uneori in diplomele pastrate; altii isi gaseau tovarase de viata in provincia de serviciu.

Pina la anul 140, familiile soldatilor auxiliari sunt mentionate daca este cazul (femei, copii), descendenta lor primind, asemeni militarului eliberat, cetatenia romana, iar veteranul primind conubium, dreptul casatoriei legitime cu cea cu care se unise, pentru ca ai lor copii sa fie considerati cetateni romani pe deplin.

Soldatiii daci ilustreaza integrarea prin serviciu militar, romanizarea lor – impreuna cu famiile care vietuiau pe linga castre – fiind de netagaduit. Multi dintre ei se reintorc in provincia de origine, cu familiile lor, dupa ce „vazusera lumea”, la propriu.

Desertul Oriental din Egipt a devenit faimos prin cele peste 15000 de ostraca, adica ceramica, in greaca si latina, dintre care doar o parte au ajuns la cunostinta publicului savant prin publicatii. Cele mai multe texte se refera sau au fost inscrise de soldatii – majoritar auxiliari – care serveau, de regula prin rotatie, in numeroasele praesidia, adica fortarete,IMAGINEA 5 care presarau drumurile militare si comerciale de la Coptus (in valea Nilului) inspre porturile de la Marea Rosie.

Printre sutele de soldati care apar in aceste surse conservate de nisipul Egiptului apar o gramada de nume care au dat bataie de cap primilor specialisti: ele sunt purtate de soldati traci si daci, multe antroponime fiind noi sau extrem de rare. Pentru onomastica dacica, putem constata acum ca nume tipic dacice, care pareau mai inainte regale, sunt de fapt obisnuite: Avizina, Dekebalos, Dekinais, Diourpanais, Natopor.

Din diplome aflam despre acesti bravi soldati originari din provincia Dacia.

Viata sub arme, timp de mai multe decenii (25 de ani, uneori mai mult, pentru auxiliari) prilejuieste nu atit insusirea latinei vorbite – pentru cei care nu o stapineau – sau a limbii grecesti in Egipt, dar si familiarizarea cu practicile epigrafice, culminind cu mindria de a fi servit imparatul, de la care decurg privilegiile gravate pe diplomele pastrate generatie dupa generatie, care sunt cópii personalizate ale constitutiei afisate la Roma. Deci oricat ar vrea teoriile conspiratiei sau dacopatii lui Roxin sa sustina contrariul, dacii nostri s-au romanizat. Nu exista nicio indoiala aici. Cercetarile o arata clar ca lumina zilei!

Izvoarele pastrate in Egipt ofera nenumarate exemple de insusire sau de folosire a scrierii, mijloc la care pot apela si cei fara stiinta de carte. Unul dintre auxiliarii daci a scrijelit in jurul anului 110 un graffiti urias de 3 metri pe peretele stincii care a dat nastere numelui antic al fortului de la Krokodilo (AE, 1996, 1647). Nu putem fi decit izbiti de latina sa aproximativa, invatata in cei 5 ani de cind fusese recrutat. Iata ce a scris

Dida Damanai filius nationis Daqus ecves ale Vocontiorum turma Maturi armatum feci stationi meses cvincve pro salutem imperatore feliciter. „Dida fiul lui Damanais, de neamului daq, calaret din ala Vocontiorum, turma lui Maturus, facui cinci luni sub arme la statio. Pentru sanatatea de la imparat! Noroc bun!”

Rareori viata sub arme a auxiliarilor sau a legionarilor implica expeditii sau era sub semnul unor primejdii iminente, majoritatea zilelor petrecindu-se intr-o rutina pe care, cel putin in Egipt, scrisorile incercau sa o usureze, impreuna cu pachetele expediate.

In sec. al II-lea, dacii par a fi fost masiv distribuiti pe tot cuprinsul Imperiului. In Egipt avem mentionati mai bine de 70 de soldati, in cel putin 6 trupe diferite.

Cresterea cantitativa a izvoarelor permite insa si accesul la fragmente din istoria sociala a acestor soldati: viata familiala si raporturile cu alti civili, solidaritatile militare cu manifestarile lor, accesul la scriere si diferitele cai de comunicare (insemne de proprietate pe ceramica, scrisori private, epitafuri).

Diplomele arata ca pe timpul lungului serviciu de 25 de ani multi soldati intretineau uniuni care erau tolerate de comandantii militari, copiii nascuti din aceste casatorii fiind inregistrati, mai inainte de a aparea pe constitutia imperiala afisata la Roma si copiata ulterior pe diplome.

Gropile de gunoaie de pe linga acele praesidia din desertul Oriental din Egipt au pastrat nu numai note efemere referitoare la viata cazona sau corespondenta oficiala, dar si scrisori intre tovarasi de arme din forturi diferite, sau schimburi de mesaje cu civilii care aprovizionau soldatii (unii deopotriva negustori si „pesti”), subiectele cele mai frecvente privind ratiile de apa, hrana (mai ales legume si tot ce poate fi verde, pe linga carne), amforele de vin, problemele legate de bani si bineinteles de datorii, prostituatele.

Mesajele trimise erau scrise fie de soldati, fie, cel mai adesea, scrise pentru ei de civili intreprinzatori. Solidaritatea dintre soldatii daci care isi scriu deseori si isi transmit salutari este manifesta.

 

Asadar, dragi mitologi am aruncat o privire in oglinda trecutului ca sa intelegem cum era viata acestor soldati daci in Egipt, dincolo de lumea lor cunoscuta. Oare ce gandeau acesti bravi luptatori luati din muntii nostri si dusi tocmai in Egipt, in desertul fierbinte plin de scorpioni, crocodili si cate si mai cate minunatii. Oare acolo s-au inchinat unor zei precum Isis si Ra, sau Horus si Osiris sau au ramas fideli zeilor stramosilor lor, precum Zalmoxes? Asta vom vedea in episodul urmator cand vom afla exact cuvintele scrise cu manuta lor in poezii si scrisori. Da, un episod intr-adevar unic si multa munca de cercetare! Eu sunt Delmo, zeii sa va aiba in paza.

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 199 times, 1 visits today)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.