Casa Dragonului – House of the Dragon – noul serial HBO inspirat din cartile lui George R.R. Martin

Casa Dragonului – noul serial HBO inspirat din cartile lui George R.R. Martin

Genul fantasy a oferit fir de tors multor autori de romane captivante, dar cartile lui George R.R. Martin se disting fara indoiala in acesta categorie, printr-o nota de originalitate fara egal si prin complexitatea lumii pe care a imaginat-o pentru personajele sale.

Pe marginea seriei „Cantec de gheata si foc” pe care a semnat-o in perioada 1996-2011, s-au construit nenumarate critici, analize si aprofundari, care au avut parca darul de a le amplifica impactul asupra pasionatilor genului.

Lumea imaginara din Westeros si Essos ofera spatiu deopotriva oamenilor si creaturilor fantastice, interactionand intr-o maniera unica si cu atat mai fascinanta ca pentru a construi intrigi si evenimente neprevazute ce au darul de a surprinde peste masura, chiar pana la a cocheta cu socantul si absurdul deopotriva.

Ca nimeni altul, George R.R. Martin stie sa ne atraga in vartejul fanteziei pe care o creeaza, determinandu-ne sa luam parte la actiunile personajelor sale ca si cum am imbraca propriile lor straie: buni sau rai, onesti sau vicleni, iubitori sau dusmanosi – rand pe rand ne insusim fragmente din personalitatile acestora si ne trezim pe nabagate de seama in miezul unor incredibile aventuri, alaturi de dragoni, oameni ai gheturilor, lupi gigantici, corbi cu un singur ochi si chiar copaci cu puteri magice…”, scria Joseph Rex Young in lucrarea sa intitulata sugestiv „George R.R. Martin and the Fantasy Form” (2019).

Numarul impresionant de personaje si complexitatea intrigii seriei a inspirat diferiti autori in redactarea unor veritabile „ghiduri explicative” ale cartilor lui George R.R. Martin, care au avut menirea de a clarifica multe din incalcitele tesaturi ce stratifica intreaga lucrare, dar chiar si asa, „cititorul ramane cu o multime de semne de intrebare dupa ce sfarseste de devorat fiecare volum in parte”, dupa cum afirma James Loeder in „Beyound the Wall: Exploring George R.R. Martin’s a Song of Ice and Fire” (2012).

Structura fanteziei epice „Cantec de gheata si foc”

Initial, George R.R. Martin isi propusese sa creeze o trilogie sub semnul acestei sigle, dar lucrurile au luat intorsaturi neasteptate pe durata in care lucra, determinandu-l sa-si extinda proiectul la cinci romane publicate si alte doua in faza nefinalizata.

Cele cinci opere terminate au dobandit titluri sugestive si captivante, menite sa starneasca interesul cititorilor si sa le alimenteze imaginatia, sporindu-le nerabdarea pentru a afla ce se ascunde in paginile volumului cu pricina:

  1. „A Game of Thrones” (Urzeala tronurilor) a fost publicat in august 1996 sub forma unui volum structurat pe 73 de capitole;
  2. „A Clash of Kings” (Inclesctarea regilor) a vazut lumina tiparului in noiembrie 1998, la doi ani dupa predecesoruil sau, totalizand un numar de 70 de capitole;
  3. „A Storm of Swords” (Iuresul sabiilor) a aparut in august 2000, cuprinzand nu mai putin de 82 de capitole:
  4. „A Feast for Crows” (Festinul ciorilor) a fost publicat in octombrie 2005 si include numai 46 de capitole – aproape pe jumatate fata de stufoasele sale predecesoare;
  5. „A Dance With Dragons” (Dansul dragonilor) a apraut in iulie 2011 si e alcatuit la randul sau din insiruirea a 73 de capitole.

La cestea s-ar adauga alte doua volume nefinalizate, intitulate „The Winds of Winter” (Vanturile iernii) si „A Dream of Spring” (Un vis de primavara), despre care autorul a comentat laconic, spre dezamagirea curiosilor: „ce sa va spun, e o poveste complexa cu mii de personaje” – deci nimic care sa dezvaluie cate ceva din ceea ce se ascunde in spatele cortinei.

Succesul serialului „Urzeala tronurilor” si gustul amar al finalului sau

Ar fi fost cu adevarat surprinzator ca un roman precum „A Game of Thrones” sa nu se propulseze si in lumea filmului sub o forma sau alta, iar David Benioff si D.B. Weiss s-au straduit sa transpuna cel mai reusit astfel de format artistic in serialul omonim a carui premiera a avut loc pe canalul HBO in aprilie 2011.

Succesul exploziv al celor opt sezoane totalizand 73 de episoade a avut darul de a crea pattern-uri in vorbirea curenta, de a lansa tendinte in moda si nu in ultimul rand, de a inspira jocuri video spectaculoase, piese muzicale sau benzi desenate, pentru a enumera doar o parte din efectele colaterale ale impactului seriei asupra telespectatorilor de pe toate meridianele lumii.

Caracteristica deosebita a acestui serial consta in faptul ca realizatorii sai au reusit sa transpuna pe micile ecrane un univers perceput mai degraba ca varianta istorico-medievala, in ciuda elementelor fantastice de netagaduit existente la nivelul scenariului:

„…esti tentat sa crezi cu adevarat ca in lumea noastra, candva, in Evul Mediu, ar fi avut loc astfel de evenimente, intrigi si fenomene, chiar daca nu de putine ori avem de-a face cu magia, transformari miraculoase si alte artificii care ne amintesc caracterul fantezist al chestiunii”, remarca Elena Romanello in lucrarea sa intitulata „Regine, draghi e guerrieri: La guida non ufficiale a Game of Thrones” (2020).

La acest punct de forta s-a adaugat si talentul urias al artistilor care au facut parte din cast, multi dintre acestia devenind peste noapte veritabili idoli pentru numerosi telespectatori: Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Kit Harington (Jon Snow), Jason Mamoa (Khal Drogo), Maisie Williams (Arya Stark), Lena Headley (Cersei Lannister) sau Jack Gleeson (Joffrey Baratheon), pentru a enumera doar cateva exemple elocvente in acest context.

In ciuda tuturor acestor valori insa, finalul serialului pare sa fi starnit un puternic val de numultumire in randurile fanilor, pe de o parte din pricina eliminarii din peisaj printr-o moarte violenta a eroinei Daenerys Targaryen si pe de alta parte din cauza optiunii de a intruni un consiliu ad-hoc pentru a stabili viitorul taramului respectiv, sub semnul intelepciunii lui Bran Stark.

Un serial nemaipomenit, cu un final de doi bani”, nu s-au sfiit sa se lamenteze criticii la nivelul blogului dedicat, desi nu putini au fost si cei ce au postat opinii aflate la polul opus, exprimandu-si parerea pozitiva ca finalul a fost imbibat in mod premeditat in extracte dezamagitoare, pentru a lasa loc unor deschideri optimiste catre o continuare cu siguranta ceva mai luminoasa…

Nemultumirile au cantarit insa mult mai greu in balanta, ajungandu-se pana la punctul in care a fost semnata o petitie la nivelul careia se solicita producatorilor refacerea completa a ultimului sezon – pretentie cu neputinta de satisfacut, desigur.

„House of the Dragon” (Casa dragonului) – un spin off al casei HBO pe rampa de lansare

Ca pentru a mai indulci spiritele, celebra casa HBO a anuntat pregatorea unui nou serial inspirat din opara lui George R.R. Martin, respectiv din romanul intitulat „Fire & Blood” (Foc si sange), a carei actiune se desfasoara cu cateva secole inaintea celei din „A Game of Trhones”, avand drept pivot central istoria Casei Targaryen si inaintasii indragitei eroine Daenerys.

Este vorba despre serialul „House of Dragons” (Casa dragonului) – un proiect structurat pe succesiunea a 10 episoade, turnate atat la nivelul platourior din Cornwall (Anglia), cat si pe cele din Caceres (Spania) si din California (SUA), a carei premiera ar putea avea loc in cursul anului 2022.

In aceasta faza se cunosc putine lucruri concrete vizand intriga serialului, respectiv dezvaluirea potrivit careia actiunea se va concentra asupra declansarii unui razboi civil in sanul membrilor Casei Targaryen, cu pretinderea tronului si a suprematiei de catre doua factiuni ale aceleiasi stirpe.

Conform relatarilor purtatorilor de cuvant ale studiourilor HBO, distributia serialului se prezinta dupa cum urmeaza:

  • Paddy Considinein rolul  Viserys I Targaryen;
  • Emma D’Arcype post de  Rhaenyra Targaryen: fiica lui Viserys, rezultata din prima sa casatorie;
  • Milly Alcock in straiele copilei Rhaenyra Targaryen;
  • Olivia Cookedrept  Alicent Hightower – regina din Westeros si mama vitrega totodata pentru Rharnyra Targaryen;
  • Emily Careyo intruchipeaza pe copila Alicent Hightower;
  • Matt Smithinterpreteaza personajul Daemon Targaryen – un razboinic abil, imblanzitor de dragoni si frate mai mic al lui Viserys;
  • Rhys Ifansin rolul Otto Hightower – tatal lui Alicen si mana dreapta a regelui Viserys I Targaryen;
  • Steve Toussaintpe post de  Corlys Velaryon – lord al casei Velaryon;
  • Eve Bestin straiele personajului Rhaenys Velaryon – sotia lordului Corlys;
  • Sonoya Mizunodrept  Mysaria – sclava straina ce avea sa devina cea mai de incredere aliata a lui Daemon Targaryen;
  • Fabien Frankel il interpreteaza pe Criston Cole – priceput spadasin;
  • Tony Woodhead in rolul lui Ser Rylan Mallister.

Razboiul crunt din sanul familiei Targaryen ar fi declansat din pricina rivalitatii la tron dintre Aegon II Targaryen – primul nascut al cuplului Viserys-Alicent si sora sa vitrega, Rhaenyra Targaryen, rezultata din prima casatorie a regelui Viserys I.

Intrigile si planurile personajelor implicate in desfasurarea evenimentelor vor avea desigur darul sa ne fascineze cel putin la fel de mult ca cele din „Urzeala tronurilor”, daca e sa dam ascultare opiniilor specialistilor in materie.

Avand in vedere ca serialul va avea la carma doi monstri sacri precum insusi autorul romanului – George R.R. Martin si scenaristul american Ryan J. Vondal, avem motive temeinice sa ne asteptam la focuri de artificii, mai cu seama in conditiile in care cei doi par sa fi fost extrem de receptivi la criticile fanilor vizand ultimul sezon din „Urzeala tronurilor” si deznodamantul acestuia – o lectie din care ar fi multe de invatat”, scria tabloidul spaniol „Hoy” intr-un articol dedicat scenelor  pentru care cu fost programate filmari pe platourile din Caceres.

 

Bibliografie:

  1. Martin, George R.R. – „Cantec de gheata si foc”, 1996-2011;
  2. Loeder, James – „Beyound the Wall: Exploring George R.R. Martin’s a Song of Ice and Fire”, 2012;
  3. Battis, Jes & Johnston, Susan – „Mastering the Game of Thrones: Essays on George R.R. Martin’s A Song of Ice and Fire”, 2015;
  4. Cannata, Fabiola – „ Il trono di spade dal romanzo alla realtà”, 2015;
  5. Young, Joseph Rex – „George R.R. Martin and the Fantasy Form”, 2019;
  6. Romanello, Elena – „Regine, draghi e guerrieri: La guida non ufficiale a Game of Thrones”, 2020.

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 1,211 times, 1 visits today)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.