Suntem in Roma, anul 80 dupa Christos.
Imaginati-va noul construit Colosseum in toata splendoarea lui.
Un barbat care a aparut in jocurile inaugurale ale Colosseumului a fost un gladiator pe nume Verus. Lupta sa a fost atat de impresionanta, incat a fost imortalizata de unul din cei mai mari poeti ai Romei antice. Cuvintele si faptele lui Verus din acest articol-documentar se bazeaza pe ultimele dovezi istorice legate de gladiatori.
Acesta este Verus. Iar aceasta e povestea lui.
Colosseum – Arena romana a mortii
Multi gladiatori proveneau de la marginile lmperiului Roman, din tari ca Moesia, la framantata frontiera romana din Balcani.
Intr-o zi de primavara, romanii ne-au atacat satul. Femeile si copiii au fugit. Noi am ramas si am luptat, dar nu aveam sanse de izbanda.
Asa am ajuns sclav.
A durat 50 de zile pana am ajuns în Italia. Am fost vanduti toti la o licitatie. Eu inca eram puternic si am ajuns intr-o cariera de la marginea Romei. Noi ii ziceam “hruba”. La miezul zilei simteai ca te coci de viu. Aveam o zicala: “In hruba nu exista oase batrane.” Lucram in fiecare zi de la rasarit pana la apus, dar n-au reusit sa ma franga.
Sclavii din cariera taiau piatra pentru o noua constructie impunatoare in centrul Romei. Era finantata de aici, din vistieria imperiala unde se gasea comoara luata din templul din lerusalim, in timpul razboaielor iudaice, cu sapte ani înainte.
O inscriptie descifrata recent ne arata pentru ce a fost folosita aceasta comoara: Un amfiteatru nou si vast cu o capacitate de 15000 de persoane, cel mai mare construit vreodata. Fusese cerut de noul imparat Vespasian si de fiul acestuia, Titus. Rolul lui urma sa treaca dincolo de simplul divertisment. Arena romana era cea mai importanta “unealta” politica din mainile unui imparat. Era locul in care intalnea si controla poporul Romei. Pentru a ridica aceasta noua arena, era nevoie de 100000 de metri cubi de piatra. Scoaterea pietrei din cariera distrugea oameni precum Verus.
Am lucrat 10 luni in “hruba”. Incepusem sa-mi pierd speranta. Apoi, intr-o zi, am primit o vizita. Se zvonea ca e un “lanista”, proprietarul scolii de gladiatori. Cautau recruti pentru arena. Isi adusese antrenorul cu el. Asta trebuia sa fie scaparea mea din “hruba”. Dar nu m-au ales pe mine.
Se spune ca sa devii gladiator inseamna sa faci un pact cu Moartea. Dar pentru mine moartea insemna libertate in comparatie cu “hruba”. In acest fel, soarta mea era in propriile mele maini. M-am luat la bataie cu el, desi nici nu-i stiam numele. Dupa numai doua zile eram deja in Roma. M-am simtit ca intr-o alta lume. Auzisem ca Roma are mai multi locuitori decat toate celelalte orase ale Italiei luate la un loc. Si toti locuitorii pareau sa fi iesit in strada…
Verus a fost dus la una din numeroasele scoli de gladiatori ce infloreau în jurul Romei. Un “lanista” cumpara si vindea gladiatori asa cum un club de fotbal cumpara si vinde jucatori in prezent. Era una din cele mai rentabile afaceri din intregul imperiu.
I-am jurat supunere totala acelui “lanista”. Juramantul gladiatorilor… Jumatate din gladiatori erau voluntari, cunoscuti sub numele de “gladiatori cu contract”. isi vindeau libertatea pe o perioada de pana la cinci ani fie pentru a-si plati o datorie, fie pentru a castiga faima in arena. In fiecare seara, Drusus, antrenorul nostru, ne poruncea sa ne imbaiem.
Dupa ce trudisem in cariera, ajunsesem intr-un loc in care existau maseuri. Cel cu care ma batusem se numea Priscus. Era celt si nu mai vazuse o baie in viata lui. Ne-au facut sa ne supunem vointei lor.
Pe cand Verus isi începea pregatirea, in intregul imperiu nu exista ceva mai important pentru Vespasian decat aceasta cladire. El credea ca, daca va ridica cea mai buna arena si va da cele mai bune spectacole, va asigura succesul dinastiei sale pentru multe generatii.
Totii cetatenii sai stiau asta. Pe atunci nu i se spunea Colosseum, ci Amfiteatrul Flavian, dupa numele de familie al lui Vespasian. Iar imparatul nu voia ca aceasta sa fie doar cea mai mare arena ridicata vreodata, ci si cea mai sofisticata.
Sub podeaua de lemn a arenei era un subsol adanc de 13 m. Ulterior, aici se gasea un sistem de elevatoare pentru animale si elemente de decor folosite in spectacole. Dar Vespasian se apropia de varsta de 70 de ani. Dornic sa vada Colosseumul gata in timpul vietii tatalui sau, Titus a poruncit grabirea lucrarii. Presiunea se rasfrangea asupra noastra.
Priscus era cel mai puternic din grupul nostru. Era nascut pentru asta. Drusus, fost gladiator, era modelul meu. Castigase sabia de lemn, adica libertatea, dupa o lupta minunata in arena. Daca el a reusit, voi reusi si eu.
Era dimineata testului final. Apoi au strigat numele meu.
Dupa 3 luni de pregatire si doar dupa ce “lanista” era multumit, un gladiator era selectat sa lupte in arena si întotdeauna in seara dinaintea luptei se dadea o petrecere. Multe femei romane facusera o obsesie pentru vedetele arenei. Erau dispuse sa plateasca pentru a-i intalni pe cel ce, poate, urma sa moara a doua zi in fata lor. Multe din ele erau divortate sau vaduve ce se bucurau de relativa libertate sexuala din Roma antica. Spectacolele erau platite de un sponsor, de obicei un politician aristocrat in cautare de popularitate.
Va salutam!
Nu in centrul orasului, ci in arenele mici din jurul Romei isi faceau debutul gladiatorii novici. Inainte de lupta, unii ii aduceau ofrande lui Nemesis, zeita norocului, a bogatiei si a razbunarii. Luptele cu gladiatori erau de departe cea mai apreciat forma de divertisment in Roma antica. Barbatii precum Verus intruchipau virtutile romane: curaj, dorinta de glorie, dispretul fata de moarte. In aceasta societate cruda, lupta pe viata si pe moarte reprezenta perfect ceea ce insemna “sa fii roman”. Luptele se duceau dupa niste reguli. Fiecare lupta avea un arbitru.
Priscus se lupta cu Septimus, un gladiator de la alta scoala. Era vestit pentru indemanarea sa cu plasa si cu tridentul.
E rândul meu. Luptam cu Murmillo, un luptator cu armura.
Ideea ca fiecare lupta se incheia cu moartea unui gladiator e doar un mit. Daca un luptator era ucis, sponsorul trebuia sa plateasca pentru inlocuirea lui. Ca gladiator, aveai cam 90% sanse sa supravietuiesti. Cand un gladiator era ranit, primea cele mai bune ingrijiri medicale din intreaga Roma. Doctorii romani erau vestiti pentru modul in care tratau ranile. Doctorii gladiatorilor au fost adevarati pionieri in tratamentul fracturilor si utilizau anestezice pe baza de opiu pentru operatii.
Priscus mi-a spus sa nu-mi para rau, dar eu voiam sa înving. Am cerut o a doua sansa, ca sa dovedesc ca eram un gladiator. Luptam cu un trac pe nume Ferox. El avea deja doua victorii. Stiam ca, daca sunt invins din nou, sponsorul nu ma va cruta a doua oara.
Victorie!
La castigarea unei singure lupte, un gladiator putea primi o suma egala cu solda pe un an a unui soldat roman. Dupa doar doua victorii, unul ca Priscus isi putea permite conditii de trai mai luxoase in scoala de gladiatori si chiar o statueta pentru rugaciunile sale. Dar existau si ghinionisti. Daca un gladiator suferea leziuni interne, doctorii nu îl puteau ajuta, iar moartea era inevitabila. Un serviciu funerar adecvat era preocuparea tuturor romanilor. Gladiatorii se adunau in “cluburi funerare”, pentru a plati pentru camarazii ucisi in arena.Multe din lucrurile pe care le stim despre viata gladiatorilor provin de pe pietrele lor funerare. Ele ofera detalii despre varsta si originea gladiatorului, despre luptele sale si despre cat era de vestit. Multi gladiatori aveau sotii si copii. Uneori, familia primea compensatii, daca luptatorul era ucis in arena.
Ne-am luat ramas-bun de la Severus, care incepuse o data cu noi. Eu si Priscus i-am promis Claudiei, vaduva lui, ca o vom proteja mereu. Noi, gladiatorii, eram o familie puternica. Dar inima mea inca tanjea dupa familia mea din Moesia.
In anul 79 d.C., pregatirile pentru jocurile inaugurale ale noului amfiteatru erau aproape gata. Titus, fiul imparatului, se ocupa de tot. Asemenea majoritatii nobililor romani, Titus era obsedat de luptele cu gladiatori. Tanar fiind, se antrenase alaturi de gladiatori si chiar mimase o lupta in arena. Titus ii încuraja pe cei din anturajul sau sa-i impartaseasca iubirea pentru varsarea de sange.
Eram la scoala de gladiatori de mai mult de un an, cand am fost chemat la vila unui nobil bogat. Gardienii mi-au spus ca oameni importanti doresc sa ma cunoasca. La vila era o petrecere. Facusera cheltuieli uriase. Gazda a anuntat programul de divertisment. Toti s-au intors spre mine. Cei mai puternici oameni din Roma scandau numele meu. Dar eu ma simteam amortit… Era prima oara când ucideam un om si nu in arena, ci la o petrecere de oameni bogati.
Prisce!
M-am intors la scoala, sa-i spun lui Priscus ce s-a intamplat. Dar toate lucrurile lui disparusera, chiar si statueta pentru rugaciune. Unde e Priscus? Fusese vandut unei scoli din sud. Mi s-a spus ca a fost doar o afacere.
In anul 79 d.C., Vespasian a murit, chiar inainte de terminarea Colosseumului. Ramasese in sarcina lui Titus, noul imparat, sa implineasca cel mai mare vis al tatalui sau. Titus isi facuse|multi dusmani in Roma. El credea ca jocurile inaugurale pentru Colosseum ii va îmbuna. Planuise cele mai spectaculoase jocuri vazute vreodata in Roma. Dar, dupa cum Titus stia prea bine, pentru asta gladiatorii nu erau de ajuns.
Uciderea animalelor salbatice in arena era extrem de apreciata. Dresorul avea una din cele mai dificile misiuni in arena.
Trebuia sa dreseze leii si tigrii sa faca ceva impotriva naturii lor. In fata multimii în delir, animalele trebuiau sa atace si sa manance oameni. Pentru a se obisnui cu gustul, erau hranite cu carne de om. Totul a mers bine la pregatirea jocurilor inaugurale……pana intr-o noapte de primavara a anului 80 d.C.
Mirosul de fum m-a trezit. Vantul indrepta focul catre Suburra, zona in care locuia Claudia, vaduva lui Severus. Mi-am tinut promisiunea.
In incendiul din anul 80 d.C. au ars zone intinse din Roma timp de 3 zile si 3 nopti. Era al doilea dezastru din timpul domniei lui Titus. Cu un an in urma, eruptia unui vulcan din sudul Italiei distrusese orasul Pompei. Conform scrierilor lui Suetonius, cetatenii Romei incepusera sa se intrebe daca nu cumva noul imparat cazuse in dizgratia zeilor. Titus le-a spus consilierilor sai|ca era un om distrus. Stia ca pedeapsa pentru esec era moartea prin asasinare.
Dar mai avea o sansa sa-si salveze reputatia si, poate, chiar viata. O cladire din centrul Romei nu fusese atinsa de flacari.
Colosseumul era aproape gata. Acum, Titus putea anunta jocurile inaugurale.
In vara anului 80 d.C., Colosseumul si-a deschis portile pentru un spectacol ce avea sa dureze 100 de zile. Biletele erau gratuite si fusesera distribuite tuturor familiilor privilegiate din Roma. Jocurile de noroc erau incurajate, iar spectatorii recunoscatori erau coplesiti cu cadouri. Dar familiile nu stateau la un loc. Femeile aveau cele mai proaste locuri, la ultimul etaj al arenei.
Era momentul sa inceapa distractia. In celulele din subsolul Colosseumului, sute de criminali isi asteptau soarta. In timpul jocurilor romane, animalele erau adeseori atat de inspaimantate de uralele din multime, incat refuzau sa-si atace victimele. Daca se întâmpla asta, dresorul era considerat vinovat. Toata dimineata, spectacolul mersese prost. Eram siguri ca imparatul va dori sa se revanseze dupa-amiaza…
Acum era randul gladiatorilor necunoscuti sa lupte in grup. De data asta era altfel. Imparatul voia sange, asa ca era de datoria gladiatorilor sa moara. Conform scrierilor lui Suetonius, Titus a lasat publicul sa decida rezultatul luptelor. Atractia zilei urma sa fie lupta dintre cei mai buni doi gladiatori ai Romei.
Si aici se incheie povestea mea.
Titus a rostit numele meu. Nu stiu cine imi va fi adversar. Stiu doar ca invinsul nu va fi crutat.
Lupta dintre Verus si Priscus a fost singura lupta de la Colosseum inregistrata vreodata in detaliu.
Lupta a fost descrisa de poetul Martial. Verus si Priscus se lupta. Imparatul isi urmeaza propria lege: Lupta se duce fara scut, pana ce un deget este ridicat.
Lupta se incheie in egalitate. Egal au luptat, egal fi-vor rasplatiti. Imparatul le trimite cate o sabie de lemn si amandoi primesc aplauzele victoriei. Asta s-a intamplat sub domnia ta, imparate! Doi au luptat sii ambii au învins!
O sabie simpla din lemn, o frunza de palmier si libertatea. Lupta a fost unul din momentele culminante ale jocurilor inaugurale.
Titus a murit rapus de o boala misterioasa 6 luni mai târziu, dar a murit ca unul din cei mai iubiti imparati din istorie.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Pingback: Povestea unui gladiator | Lupul Dacic