O povestire scrisa in mai 2013 cu gandul la iarna trecuta.
Corbul si lupul
Era inceput de februarie. Soarele isi pierduse blandetea. Din cand in cand un licar scurt, lipsit de vlaga, se oglindea printre norii aburii.
O lacrima sclipea prin valea ascunsa, coborand incet deasupra lacului rece. Cativa fulgi timizi isi faceau loc, accentuand linistea. Pasii ei scrasneau sub zapada moale. O catifea zgribulita, patata ici- colo de marginea paduricii. In crang, un lup istovit, cu gafaiala aburinda din imensu-i bot umed isi lasa trupul istovit sa zaca cateva secunde. In amortire… Totul era parca suspendat, sufocant, fara viata. Si totusi padurea respira. Greoi, incet, un plaman cu varfuri albe si poale verzi, cu mii de suflete ascunse printre crengi, scorburi, hrube sau adaposturi de iarna. Pinii plangeau sub greutatea ramurilor, iar lacul paraia in adancuri. Fuioare jucause se ridicau dintre munti curgand spre dealuri si inconjurand lacul se retrageau intr-o fortareata cu ziduri albe.
Inaintarea era dificila si epuizarea isi spunea cuvantul. Simtea o sete istovitoare si in jur nu era nimic s-o potoleasca. Stranse din dinti si merse mai departe. Transpiratia se amesteca cu aburul si stropii albi o impingeau inapoi. Dintr-o data de langa ea, un fald negru, imens se ridica drept in ceruri. Un corb negru ca taciunele se ridicase dintre licheni speriat de pasii ei. Negrul mat plutind usor peste intinsul alb o facura sa se opreasca. Privi apoi in jos si vazu fapta zburatorului intunecat. O dara de sange, proaspat, in zapada imaculata. Isi intoarse privirea si continua. Gasi in cele din urma poteca sau ce mai ramasese din ea.
O urma si in scurt timp ajunse. Isi dadu seama ca ocolise foarte mult…totul parea la fel.
Lacul era mai tacut ca niciodata. Inghetasera si cei cativa copacei de pe margini. Se apropie de bancuta veche si isi intinse picioarele. Era in sfarsit calma. Si bataile nebunesti ale inimii se potolisera. Parca se mai incalzise si vantul adia. O raza sau doua se strecurau prin tavanul de nori. Lua un pumn de zapada si isi uda buzele uscate. Era atat de rece. ..Un fior o napadi.
Deveni dintr-o data atenta la sunetele din jur. Linistea aceea devenise apasatoare. Nimic nu mai misca si parca isi auzea si cel mai mic gand. Ii venea sa strige doar ca sa sparga cupola asta infioratoare. Isi stranse haina, isi aranja fularul si se ridica gata sa fuga din nou. La cativa metri, parca rasarita din gheata, o statuie sculptata – un barbat. Ramase surprinsa de aparitie mai ales acolo, in locul ei, atat de departe in padure. Pe acea vreme nesuferita. Si totusi el statea acolo nemiscat. Nu vru sa para nepoliticoasa si ii facu un gest salutandu-l.
Strainul nu schita nicio miscare. Statea nemiscat, iar frigul deveni dintr-o data mai patrunzator. Aburii si ceata se adunara in jurul lui, iar lacul scrasni amar. Silueta incepu parca sa se miste spre ea. O cuprinse o panica subita si nu stia ce sa faca. Pana sa nascoceasca ceva, strainul era la trei pasi. Ii observa pardesiul pana la pamant si parul lung, negru, trecut de umeri. Niciun fir de nea nu-l atinsese. Negru – ca silueta corbului din departari. Doar ochii pareau vii, inghetati chiar. Un albastru palid, rece, ca lacul. Tufisurile se miscara in spatele lui si un lup imens sari spre el. Alb patat cu negru, cu ochi fiorosi si gura intredeschisa. Janie facu doi pasi in spate ingrozita de aratare.
Atunci se auzira primele cuvinte ale strainului. Mai degraba, doua soapte care taiau vantul.
– Linisteste-te! E cu mine!
Privirea nelinistita a fetei si pozitia ei ii dadura probabil altceva de inteles.
– Nu-ti va face nimic! Crede-ma!
Ultimul cuvant sfichiui aerul si pe loc se supuse. Fara niciun semn, lupul stravechi se opri langa stapan. Pareau amandoi decupati dintr-o saga islandeza cu eroi, monstri si creaturi fantastice. Nemiscati, parca nerespirand, topindu-se in peisaj. Cu o voce autoritara, i se adresa fetei:
– Ce cauti aici? Rastit. Pe vremea asta? Cu cine ai venit?
Intrebarile venire repede, ca un tais. Fara echivoc. Fara pauza. Surprinsa la inceput, Jaine isi reveni. Aroganta si stapanirea de sine isi spusera cuvantul.
– Ar trebui mai degraba sa te intreb ce cauti tu aici? riposta ea accentuand mesajul.
Strainul parca zambi, putin ironic.
- Ninsoarea se va inteti. Trebuie sa pleci acasa … pana nu e prea tarziu. Desi finalul suna ca un avertisment lugubru, Janie nu se lasa intimidata. Era obisnuita cu astfel de baieti. Si de obicei ajungeau sa faca ce voia ea. Era doar o chestiune de timp. Cel din fata ei parea altfel. Cu totul altfel….
- Si de unde stii asta? Bunicul a spus ca azi nu va mai ninge. Sau tu poate ai vorbit cu norii, nu? chicoti ea fortat. In plus, e proprietatea noastra, asa ca eu ar trebui sa te intreb ce cauti aici. Credea ca asta il va impresiona cand auzi raspunsul sec.
- Nu poti avea ce nu este al tau. Desi voia sa-i dea o replica usturatoare se opri. Nu-si dadu seama de ce. Era nervoasa, iritata. In cateva secunde, strainul asta ii daduse peste nas si o injosise cum n-o facuse nimeni. L-ar fi bagat cu capul in zapada si l-ar fi sufocat acolo. Nimeni n-ar fi stiut …. isi indeparta rapid gandurile. Il examina mai atent. Era inalt de statura, aproape tanar. Era greu sa-ti dai seama si tocmai asta o inciuda.
- Janie, spuse el, trebuie sa pleci acasa! Si fu ceva in aceste cuvinte. Ceva ce o misca. O senzatie pe care nu o mai cunoscuse. Un sunet care ii rasuna in minte si se tot repeta.
– Cum se face ca imi stiti numele si eu nu il stiu pe al d-voastra? tuna Janie protocolara. Atunci strainul se apropie Lupul ii imita miscarile. La un pas, lupul era atat de mare incat spaima o cuprinse iar. Se dadu inapoi, isi prinse piciorul si se impiedica. Isi pierdu pe data echilibrul si se trezi intr-o balta acoperita de zapada si de …. lup. Se uita in ochii ei. Nemiscat. Parca nici nu respira. Se auzi atunci un raset ciudat. Strainul radea de ea. Si asta era prea mult pentru Janie. Fara sa se mai gandeasca, se ridica si aproape se arunca asupra lui. La cativa centimetri de fata lui ratiunea o opri. Isi dadu seama ca era singura in mijlocul padurii cu un necunoscut si un… lup. El ii zambi palid, insa zambetul nu parea deloc linistitor. Se oferi sa o insoteasca pana la liziera. Si oricat ar fi insistat, stia ca nu-l va putea face sa se razgandeasca. Lupul se misca aproape instantaneu si o lua inainte.
Amandoi paseau de parca pluteau. Doar pasii ei risipeau linistea. Mergea tacuta. Se gandea la ciudata intamplare. Pe drum o ajuta de cateva ori sa se ridice. Voia sa-i vada mai bine ochii, chipul, mainile. Dar necunoscutul parea impasibil. Nici macar nu se prezentase. Asa era, normal, gandi ea, lipsit de maniere. Il intreba de unde ii cunoaste numele, dar se lovi, din nou, de tacerea lui. Cand incerca sa-l chestioneze lupul parea ca se apropie amenintator. Si intelese ca mai bine ar tace din gura.
Ajunsera in scurt timp la liziera. Se apleca sa-si innoade ghetele si cand se intoarse se trezi singura. Strainul si lupul lui disparusera. La fel cum aparusera.
Se grabi acasa. Se lasase noaptea.
Bunicul o astepta ingrijorat in fata focului. Ar fi iesit dupa ea daca n-ar fi fost blestemata asta de guta.
O intreba ce se intamplase la o cana de cacao fierbinte in fata focului si fata ii spuse totul. Batranul cazu pe ganduri si deveni tacut. Atunci ii povesti ca pe vremea cand era fecior, in aceste paduri tinere fete rataceau seara. Multe povesteau ca se intalnisera cu un strain insotit de un lup. Unele innebunisera, altele disparusera. Legenda spunea ca era fiul unui conte nebun care era blestemat de un adorator al diavolului sa colinde padurile in cautarea unei sotii. Vrajitorul se indragostise de sotia lui si o rapise. In clipa in care o salveaza sotia sa moare innecata in lac. De atunci el o cauta mereu. O sotie care sa-l iubeasca ziua si noaptea in piele de om….cat si de lup. Noaptea mergea ca lup, iar ziua sub infatisarea unui corb. Numai in apropierea primei zile a lunii martie, cand soarele apunea isi putea arata adevarata natura…insotit de cele doua toteme.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.