E foarte greu de inteles pentru un occidental simbolistica desertului, intinderea lui, magia neasemuita care il inconjoara. Zeci de legende, povestiri, mituri si eroi se nasc si mor aici. Sa ne aducem aminte de colonelul Lawrence al Arabiei, de seria “Dune” a lui Frank Herbert, de expeditiile lui Marco Polo prin desertul Gobi, cea a lui Livingstone in desertul Kalahari. Sa nu uitam de povestile din cele “O mie si una de nopti”, de profetul Mohamed si de tot ce a adus la viata pustiul. Pustiurile au modelat lumea, i-au dat forma, au protejat imperiile ca granite naturale sau au adapostit rute comerciale faimoase. Tot ele au inghitit imperii si le-au sters de pe fata pamantului. Nisipul deserturilor ascunde istoria, civilizatia si visele noastre. Pustiul sau desertul inchide in sine doua sensuri simbolice esentiale: nediferentierea originara si intinderea superficiala, sterila sub care trebuie cautata Realitatea.
Oamenii au trait de milenii in deserturi. Multi, precum bosimanii din Kalahari, aborigenii australieni sau triburile indiene nord-americane au fost doar vanatori-culegatori. Alte popoare au dezvoltat un stil de viata nomad crescand oi, capre, vite, camile, iaci, lame sau reni calatorind pe distante mari in cautarea hranei. Tuaregii si berberii au fost cunoscuti in Sahara pentru comertul lor.
Scriitorii au portretizat desertul in romanele lor, filmele, artistii si filosofii i-au vazut fara romantica, dar si pe cea sangeroasa. Criticii l-au vazut ca pe un loc al extremelor, de la viata la moarte, de la metafora a razboiului, religiei, moralei sau a trecutului primitiv. Spatiul lor aparent infinit poate reflecta eternitatea. Cum putem intelege notiunea desertului cand nu traim in el? Un aspect profund al purificarii au sadit in acest simbol popoarele Cartii caci, vrand sa renunte si sa se indeparteze de riturile fertile, riturile agriculturii prin excelenta, ei au apelat la desert ca la un loc al puritatii morale. Desertul este prin excelenta locul supranatural unde revelatia devine posibila.
Asa cum am discutat anterior, desertul joaca un rol simbolic important în filmele si lucrarile literare din Vest. Intr-un mod similar cu profetii biblici, cowboy americani renunta la viata civilizata pentru a imbratisa un nou stil de viata – cel al fugarului, al nelegiuitului, al celui care cunoaste desertul.
Sa ne gandim la influenta desertului in formarea poporului egiptean si a mitologiei lui.
Desertul la popoarele Cartii
Nu este de mirare ca islamul utilizeaza acest simbolism, dar, se pare, mai degraba, sub al doilea aspect. Astfel, Abd al-Karim al-Jili spunea: “Turma rataceste in desert in afara salasului sau. Cate hotare de netrecut nu se arata caravanei care nazuieste spre El!” Se observa cat de mult evoca aceasta cautare a Esentei pe cea a Pamantului Fagaduintei de catre evreii ratacind in desertul Sinai, ca si pe cea a Graalului.
In ezoterismul izmaelit, desertul inseamna fiinta exterioara, trupul, lumea, lucrurile luate ca atare pe care le strabati ca un orb, fara sa intrezaresti Fiinta divina ascunsa inauntrul acestor aparente. De altfel, dupa Sf. Matei, desertul este populat cu duhuri. Dimpotriva, pentru Richard de Saint-Victor, desertul este inima, locul vietii eremitice interiorizate. Totusi, contradictia este aparenta, caci Iisus a fost ispitit in desert, iar pustnicii – precum Sf. Anton – au indurat asaltul demonilor. Pustnicii desertului inimii nu sunt, probabil, nici ei scutiti de acest lucru. Desertul lor este acela al dorintelor si imaginilor diavolesti exorcizate.
Shankaracharya foloseste simbolismul desertului (maru) mai degraba in primul sens, pentru a semnifica uniformitatea originara si nediferentiata, in afara careia nimic nu exista decat iluzoriu, ca un miraj. La maestrul Eckhart, desertul in care domneste numai Dumnezeu este nediferentierea regasita prin experienta spirituala, identica din acest punct de vedere cu marea simbolismului budist. La Angelus Silesius, Esenta divina este desertul, el afirmand chiar ca trebuie sa ajungi mai sus decat Dumnezeu, intr-un desert, adica pana la indistinctia principiului. Facand un paradox verbal se poate chiar afirma ca simbolul desertului este printre cele mai fertile simboluri din Biblie.
Pamant arid, pustiu, fara locuitori, desertul semnifica pentru om lumea indepartata de Dumnezeu, taramul demonilor la Matei si Luca, locul pedepsirii lui Israel in Deuteronomul si al ispitirii lui Iisus la Marcu.
Totusi, scriitorii biblici nu pot accepta ca exista imprejurari mai puternice decat Dumnezeul lor. De aceea, pentru a relua exemplele de mai sus, sederea poporului lui Israel in desert este considerata de profeti ca timpul in care poporul trebuie sa se incredinteze cu totul doar harului lui Dumnezeu. La fel Iisus, biruitor in confruntarea cu ispititorul, este slujit, in pustiu, de catre ingeri afirma Marcu.
De aceea calugari crestini de mai tarziu se vor retrage in desert ca ermiti (desert in greceste se spune eremos), pentru a-si infrunta atat propria natura, cat si pe cea a lumii numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Semnificatia simbolica a termenului apare aici foarte bine, de vreme ce foarte curand nu s-a mai socotit ca este necesar sa te retragi in desert pentru a duce o viata de pustnic.
Cum sederea lui Israel in desert fusese o dovada stralucita a puterii lui Dumnezeu, iudaismul a inceput sa astepte cu fervoare o epoca in care imprejurari asemanatoare ar fi putut prevesti mantuirea definitiva. Astfel, istoricul Flavius Iosef relateaza ca un profet a adus din pustie multimi entuziaste, evident pentru a veni mai repede in intampinarea interventiei ultime a lui Dumnezeu. Dupa cucerirea Ierusalimului si incendierea Templului care semnifica prabusirea sperantelor nationale ale iudaismului, o miscare de masa adreseaza o singura rugaminte invadatorului roman: invinsii cer permisiunea de a se retrage in pustiu. Cu siguranta credeau ca acolo este locul cel mai potrivit pentru a astepta mantuirea finala de la Dumnezeul lor. Acestea sunt speculatiile pe care trebuie sa le intrevedem dincolo de avertismentul evanghelic: “Deci, de va vor zice voua: Iata (Mesia) este in pustie, sa nu iesiti” spune Matei. In sfarsit, probabil nu din intamplare Ioan Botezatorul propovaduieste in pustie pentru a vesti iminenta venire a lui Mesia cel asteptat. Loc propice revelatiilor, desertul favorizeaza demersurile falsilor profeti, cat si pe cele ale celor adevarati.
Tot in perspectiva unui nou exod, repetand conditiile primului, trebuie sa intelegem Apocalipsa. Scrisa intr-un moment de durere si restriste pentru poporul evreu, aceasta prevestire este doar o relatare fantastica a celor deja intamplate – poporul alungat in pustie si sfarsitul lumii lor.
Ambivalenta simbolului este izbitoare daca il consideram plecand doar de la imaginea solitudinii: este sterilitatea, fara Dumnezeu si este fecunditatea, cu Dumnezeu, dar datorata numai lui Dumnezeu. Desertul reveleaza suprematia harului: in ordinea spirituala nimic nu exista fara el, totul exista prin el si numai prin el. Desertul este Lumea Veche.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
1