Pentru toti cei ce indragesc calatoriile, insetati de a-si incanta privirile cu locuri pline de farmec dar mai putin cunoscute de publicul larg, judetul Salaj constituie o propunere extrem de atragatoare.
Lasand intr-un plan secundar binecunoscuta resedinta de judet – Zalau – ne-am propus sa prezentam in acest material, un top al obiectivelor cele mai intrigante si mai generoase din punct de vedere al surprizelor aflate in aceasta zona a Romaniei, la capatul unor carari mai putin batute de turisti, dar cu atat mai interesant de descoperit.
Este dificil de plasat in fruntea clasamentului unul sau altul, astfel incat lasam la latitudinea fiecaruia sa stabileasca o ordine personala a preferintelor, rezumandu-ne la a alcatui o lista de propuneri intocmita pe baza a trei elemente importante din punct de vedere al atractivitatii pentru fanii calatoriilor cu rucsacul in spate: frumusetea naturala, curiozitati si istorie.
Iata asadar cum se prezinta aceasta CALATORIE:
- Dealurile Marinului
Arcuite lin precum doua copai uriase, dealurile ce marginesc asezarea Marinului – unul la nord si celalalt la sud – par pur si simplu desprinse dintr-o pictura de Nicolae Grigorescu: satul Marin isi presara casele de-a lungul unui parau rasucit in doua suvoaie, de un pitoresc ce taie suflarea.
Pajistile verzi si palcurile de arbori incanta privirea, iar oamenii locului, primitori si veseli, se dau in vant dupa evenimente culinare deosebite. orice prilej este socotit binevenit pentru organizarea unui eveniment de tip „Zile cu Gust”, cum sustin localnicii – pastatori de traditii locale, atat ca port cat si ca obiceiuri.
Asezarea Marinului detine atestari documentare inca din anul 1458, cand era chemata cu precadere „Maron”, dar in vatra satului arheologii au descoperit vestigiile unei asezari neolitice si repere care au fost corelate civilizatiei dacice.
- Poiana Blenchii
Se afla de fapt pe linia imaginara ce desparte judetul Salaj de judetul Maramures si reprezinta o incantatoare zona care abunda in vai, stanci, paraie cu apa cristalina, arbori semeti si defilee cu un aspect impresionant.
Poiana Blenchii este in realitatea matca a patru asezari rurale: una care-i poarta numele si alte trei, cu denumiri sugestive: Gostila, Falcusa si Magura.
La numai 100 de kilometri de Zalau, Poiana Blenchii pare un taram de poveste in care asezarile omenesti se invecineaza cu arii complet ostile omului, dar pline de resurse pentru o fauna si o flora de exceptie. Aici, pasionatii de birdwatching pot descoperi un veritabil paradis al zburatoarelor, plin de specii salbatice cu adevarat dificil de intalnit in alte parti.
- Tunelul micului baraj de pe Valea Barsei
Pe Valea Barsei, coborand spre Somes Odorhei, se afla un mic baraj-surpriza, construit intr-o perioada de care localnicii nu-si mai amintesc, dar care prezinta o particularitate interesanta pentru cei ce bat cararile barsenilor: un tunel de circa 14 metri conduce apa pe firul vaii pe sub verdele dealului, impiedicand revarsarile necontrolate ale raului spre gospodariile locuitorilor zonei.
Desi are un aspect rudimentar, cu oprelisti din piatra masiva de-a lungul canalului, tunelul este extrem de eficient, salvand in nenumarate randuri populatia zonei de la inundatii in perioadele in care valtorile apelor repezi ale torentelor se abat asupra vaii.
La capatul estic al acestui reper se formeaza o acumulare de apa cu aspectul unui mic lacusor inconjurat de pajisti verzi, de un pitoresc aparte, care incanta privirea si incarca sufletul cu o stranie traire de pace si armonie cu natura.
- Lacurile cu somotei din matca raului Almas
In vecinatatea localitatii Balan, de-a lungul albiei raului Almas, se formeaza o serie de lacuri artificilale, rezultate de pe urma balastierei existente odinioara in aceste locuri, nu prea adanci, dupa care pescarii locului se dau in vant: secretul cararilor care poarta la lacuri poate fi dezvaluit doar de un pescar de prin partea locului, asadar drumetii neavizati nu prea au sanse sa le descopere fara indicatiile de rigoare.
Aceste lacusoare constituie paradisul unor bancuri de pesti deosebiti, cunoscuti prin partea locului sub denumirea de somotei.
Somoteii seamana intrucatva cu somnul, sunt destul de hidosi si verzulii si prezinta la partea frontala trei spine – doua laterale si unul pe creasta – care-i inteapa amarnic pe intrusii nepriceputi, provocandu-le dureri usturatoare.
Somoteiul practic nu are niciun dusman natural, e un predator feroce care ataca tot ce-i iese in cale cu o agresivitate iesita din comun si numai omul poate sa-i vina de hac in momentul in care i se agata in carligul unditei, aruncandu-l pe marginea lacului, intrucat nu e bun la gust.
Ecosistemul este insa cu adevarat fascinant, gazduind specii rare de pasari si animale ce se ascund cu abilitate in stufarisul salbatic al baltilor.
- Pietrele popii de la Creaca
Creaca gazduieste unul din cele mai misterioase obiective turistice de pe meleagurile Salajului – un coltisor de natura in care ochiul curios al exploratorului descopera cu surprindere o serie de formatiuni bizare de roci taiate in mod ciudat pe laturi, intr-un punct in care localnicii sustin ca s-ar fi aflat in vechime vatra unei asezari medieval-timpurie: Pietrele popii.
Batranii din Creaca istorisesc cu voce soptita, de parca s-ar teme sa nu trezeasca de prin vre-un ungher ascuns al gospodariei lor, fantomele trecutului, cum ca in locul cu pricina ar fi existat in vremuri de mult apuse un fel de lacas de cult, construit dintr-un soi de monoliti cu aspect ciudat.
Desi in prezent sunt acoperiti cu muschi si vegetatie salbatica, acestia sunt usor de remarcat din pricina formei lor bizare: una din aceste pietre impresionante prezinta pe o latura chipul fragmentat al unui om, cu scobiturile ochilor si proeminenta nasului usor de recunoscut, dar cu partea inferioara a fetei franta, de parca blocul de piatra ar fi cazut din cer si s-ar fi sfaramat la baza.
Si celelalte pietre au forme stranii, dand senzatia vie de a fi avut candva un rost anume, care e dificil de deslusit in prezent, asemenea unor cimilituri tainice, pentru care omul n-a reusit sa gaseasca dezlegare in vremurile moderne.
- Lacul Gostila
Este de departe cel mai incantator loc de pe meleagurile salajene – o explozie de verdeata ce inunda versantii abrupti in miezul careia oamenii au creat bazinul Gostilei, unde cerul se oglindeste in apa pe inserat, ca si cum s-ar odihni dupa o indelungata truda.
Culorile ce-si impletesc dulceata in acest colt ascuns de padure isi schimba nuantele in functie de intensitatea luminii, variind de la verde crud la galben-ocru si maron pe maluri si de la azuriu la albastru-cobalt sau verde inchis pe oglinda lacului, ca-ntr-o pictura impresionanta, realizata de mana tainica a unui artist fara nume.
In anumite puncte, padurea pare sa nasca direct din apele lacului, formand insule salbatice cu sol violaceu, ca desprins dintr-un film fantastic, stralucind in razele soarelui ori de cate ori ramurile copacilor se unduiesc in bataia vantului, deschizand brese prin frunzis pentru a lasa lumina sa le atinga vremelnic temelia radacinilor.
Este de departe unul din cele mai frumoase locuri de pribegie pentru iubitorii de drumetii.
- Castelul Ciorii
Este o constructie fascinanta, amplasata intr-o vaisoara de pe dealurile comunii Almasu, in localitatea Stana, intr-un punct in care nu se poate ajunge cu masina, ci doar urcand cu rabdare pe firul unei carari special proiectate pentru a conduce la acest obiectiv.
Castelul Ciorii constituie rezultatul muncii de proiectare a arhitectului Karoly Kos (1883-1977), care dorea cu ardoare un lacas-atelier de creatie ascuns in mijlocul naturii, unde inspiratia i-ar fi inundat cu generozitate spiritul de creativitate, permitandu-i sa lucreze nestingherit la proiectele sale de o originalitate aparte, nu numai arhitecturale, ci si scriitoricesti, grafice, etnografice si nu in ultimul rand celor ce-l defineau ca exponent al transilvanismului.
Nu e prea limpede de ce Kos a atribuit castelului acest nume bizar, cert este insa faptul ca zidurile constructiei sunt realizate din piatra de rau, in timp ce nivelul superior este rezervat in exclusivitate odailor si acoperisurilor tuguiate din lemn, cu turnul ascutit invelit complet in sindrila.
Potrivit unor atestari istorice regasite la Muzeul National Secuiesc din Sfantu Gheorghe, Castelul Ciorii a fost jefuit in timpul Primului Razboi Mondial – moment in care arhitectul s-a refugiat la Cluj – ulterior insa constructia a fost rearanjata si in prezent apartine urmasilor lui Kos, care nu si-au dat acordul pentru a permite vizitarea interioara a obiectivului de catre turisti.
- Piatra Corbului
Este un loc cu o aura mistica, legat puternic de bataliile purtate in vremuri de mult apuse de catre voievozii Gelu si Menumorut, dar si de cele apartinand unor timpuri ceva mai apropiate, in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial.
Transeele se mai vad si astazi intr-o zona botezata de localnici „La Ferestre”, dar Piatra Corbului se afla ceva mai sus, pe deal, unde se remarca nu fara o doza considerabila de uimire, dispunerea stranie a unor blocuri masive din piatra intr-o formatiune ce sugereaza o straveche arie destinata anumitor ritualuri necunoscute.
Nimeni nu stie cum au ajuns aceste pietre bizare in acest loc, ci doar ca aveau un rost al lor candva, iar in prezent par sa poarte inca un soi de incarcatura enegretica ciudata, pe care localnicii o socotesc „vrajita”, chiar daca nu stiu sa explice prea bine in ce mod actioneaza.
- Pestera Fara Nume
In rarunchiul Muntilor Mezes, dincolo de Izvorul Salamandrelor, intr-un punct de la nivelul caruia se poate admira intreaga panorama a satului Stana, se afla gura unei pesteri nu prea adanci, cu galerii inguste si o sala mai mare, incarcata de aburi care nu e prea clar de unde vin: e Pestera Fara Nume.
Nu-i usor de descoperit fara ajutorul locuitorilor din zona, dar odata ajuns la locul cu pricina, drumetul este rasplatit pe deplin: oricat de frig ar fi afara, odata patruns in pestera temperatura se schimba, incalzind trupul si daruind vizitatorului o stare ciudata de liniste si pace, ca o invitatie de a poposi o vreme in odaile sale tainice.
- Gradina Zmeilor
Este unul din cele mai fascinante obiective turistice de pe meleagurile noastre, in Galgaul Almasului, intr-o rezervatie naturala impestritata cu formatiuni de gresie cioplite de natura in fel si chip, al carui aspect a dat nastere multor legende.
In realitate, la nivelul intregii planete, specialistii au indentificat numai trei zone de acest tip, denumite „fund de mare cu roci vulcanice”, dar romanii au romantat lucrurile, botezand zona „Gradina Zmeilor”.
Potrivit povestilor din batrani, aici ar fi trait candva o fata frumoasa, harnica si buna la suflet, care avea o mama vitrega invidioasa si rea. Aceasta din urma ar fi blestemat-o sa se transforme in „stana de piatra”, doar pentru ca era indragita de toata lumea.
Blestemul cazu in cele din urma pe umerii fetei si se transforma intr-o stanca alba, cu forma identica siluetei tinerei cu pricina, cu parul despletit si straiele in bataia vantului, pe care oamenii locului au numit-o Fata Catanii, intrucat dragutul ei era plecat catana la oastea imparatului.
Zona este de un pitoresc aparte, multe din pietrele cu forme ciudate inspirand istorii din cele mai variate si mai fanteziste, calatorului ocazional fiindu-i greu sa o aleaga pe cea mai interesanta.
Bibliografie:
- Morariu, Tiberiu & Sorocovschi V. – „Judetul Salaj”, 1972;
- Vladutiu, Ion – „Turism cu manualul de etnografie”, 1976;
- Talaba, Ion – „Turism in Carpatii Orientali”, 1991;
- Vedinas, Traian – „Sistemul culturii taranesti”, 2000;
- Ciocian, Ion – „Biserica si societatea romaneasca din Transilvania: Vicariarul Silvaniei in a doua jumatate a secolului al XIX-lea”, 2000.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.