Lumea lui Harry Potter este uimitoare. Inca de la lansarea cartilor am fost impresionati de creaturile si monstrii ei. Mai ales datorita faptului ca autoarea s-a inspirat din toate mitologiile lumii. Chiar si din folclorul si legendele europene. Iar aceste bestii vin in toate formele si infatisarile: frumoase, dar necrutatoare, dragute si ucigase, dar si de-a dreptul infricosatoare.
Astazi vorbim despre Top 10 creaturi magice care apar in filmele Harry Potter.
10. Selkies, sirene date dracu’
Vom incepe acest top cu cele mai putin infricosatoare creaturi. Ba nu, v-am mintit! Chiar credeti ca am face asta. Desi ai crede ca sirenele sunt gagici frumoase care stau dezbracate topless la soare, in cartile Harry Potter nu-i deloc asa.
Aceste selkies sunt o rasa care traieste sub apa din lacurile Scotiei. Desi seamana putin cu sirenele din legendele noastre, ele arata foarte infricosator. Cu pielea gri, parul zburlit si dintii aia zbarliti si ascutiti, cu siguranta nu ai vrea sa intalnesti vreunul cand esti la scaldat.
Practic in cartile Harry Potter intalnim referiri la trei specii:
- oamenii marilor din legendele Greciei antice cunoscuti ca sireni
- selkies care traiesc in Scotia
- merrows care traiesc in Irlanda
Se pare ca toate aceste rase impartasesc dragostea pentru muzica. Desi aparent inofensive, daca iti este frica de inec sau nu stii sa inoti, deja avem o problema.
Selkies apar in miturile din Islanda, Insulele Faroe, dar si in mitologia scotiana si irlandeza. Aceste creaturi mitologice traiesc in mari, isi leapada pielea naparlind ca un sarpe cand urca pe uscat si, in cele mai multe mituri, sunt intalnite dansand si cantand. De obicei avem mituri in care oamenii se indragostesc de oameni si le fura pielea pentru a-i forta sa se casatoreasca cu ei.
9. Thestral, caii-scheleti
Topul asta l-am gandit cu cele mai infricosatoare si puternice creaturi din cartile Harry Potter. Si daca un cal-schelet nu baga frica in oase nu stiu ce sa mai zic. Oase si schelete, ati inteles ironia, nu?
Aparent acesti cai-cadavre sunt foarte ciudati. Nu poti judeca o carte dupa coperta, corect? Ei bine, nici acesti cai nu-i poti vedea. Doar daca ti s-a intamplat ceva teribil. Mai precis, daca ai vazut moartea si ai acceptat-o. Desi urati ca noaptea, ei sunt foarte docili, scot sunete foarte frumoase si au o latura eroica cand il salveaza pe Sirius Black.
Putem zice ca aceste creaturi bifeaza toate criteriile noastre: adica sunt si frumosi si ingrozitori in acelasi timp. Arata ca niste cai amestecati cu un wyvern, fara piele si cu aspect reptilian. Au si aripi desigur si pot zbura, desi imi este greu sa imaginez cum. Adica nu trece aerul prin aripile alea rablagite.
Oricum, in concluzie, acesti cai sunt terifianti si nu te lasa sa dormi noaptea. Adica nu stiu ce as face daca as intalni unul.
8. Boggartul
Nimic nu este mai infricosator ca un Boggart. Exista o vraja simpla pentru a-l respinge, insa cati dintre noi suntem in stare sa ne acceptam propria frica si sa o infruntam? Insa ganditi-va putin: cum ar fi sa aveti in fata cea mai mare frica a voastra? Si ea sa prinda contur, sa devina reala? Unora le este frica de clovni, altora de un profesor din scoala. Pe Harry Potter il ingrozesc cele mai terifiante fiinte existente in lume: Dementorii.
Boggartul locuieste si se ascunde in intuneric si ia forma celor mai rele cosmaruri ale tale. Nimeni nu stie cum arata un boggart cu adevarat, ne spune profesorul Lupin.
Un Boggart se pare ca este nemuritor si se poate trasnforma oricand. Iar cel mai bine ar fi sa nu-l infrunti niciodata singur. El poate haladui prin sifoniere, pe sub pat, sub birouri si prin paduri, iar sunetele pe care le scoate sunt asemanatoare cu ale unei fantome. Ca si fantomele, Boggartii sunt spirite care intruchipeaza emotiile umane.
Se pare ca rasul este cel mai bun leac, dar si cea mai buna protectie. Asadar, vraja care il ajunga are legatura cu ridicolul.
In mitologia celtica, un bogart sau bogle este un spirit al casei, uneori de ajutor, alteori rauvoitor. In folclor, el traieste in mlastini si arata ca un pitic grotesc si paros.
Acesti bogarti sunt foarte asemanatori mitului Bogeyman, omul bau-bau care asteapta copii in intuneric. Dar autoarea lui Harry Potter recunoaste ca s-a inspirat din Manxmouse: The Mouse Who Knew No Fear, o nuvela pentru copii de Paul Gallico aparuta in 1968.
Boggartul mai seamana si cu un Cucuy, un monstru din folclorul spaniol si latin.
7. Varcolacii
Un varcolac este cunoscut ca licantrop in universul Harry Potter si este o creatura infricosatoare. Un om care la luna plina se va transforma intr-un ucigas. Varcolacul va semana ca forma cu un lup, dar exista diferente notabile intre ei.
Om in timpul zilei si varcolac in timpul noptii, aceste creaturi iti pot rupe gatul de urgenta. Aceste bestii sunt imense si pot merge pe picioarele din spate. Dupa transformare, varcolacii isi pierd controlul si sunt animati doar de instinctul ucigas. Blestemul poate fi suportabil cu o potiune magica. Un varcolac nu poate alege momentul transformarii si nu realizeaza pe cine ucide. Isi va aduce aminte totul doar cand isi reia forma umana.
Ca si in folclorul european, pentru a deveni varcolac trebuie sa fii muscat in timpul lunii pline de un varcolac tranformat.
Exista insa si cazuri de varcolaci nascuti cum este profesorul Lupin. Nu exista leac pentru licantropie, iar gloantele de argint nu au efect asupra lor.
Citeste mai multe despre: Legenda varcolacilor: totul despre varcolaci, origini, traditii
6. Acromantula
Va plac paianjenii? Atunci ce ziceti de unii uriasi, veninosi, dar si in stare sa vorbeasca? Traiesc in Padurea Interzisa din Hogwart, in grija lui Hagrid. Sa fim seriosi, fara un astfel de paianjen precum Aragog, Harry Potter nu ar fi gasit Camera Secretelor.
Sunt la fel de mari ca un cal, au 8 ochi, si 8 picioare negre, imense si paroase. Paianjenii acestia tes si ei panze. Ne aduc aminte de infruntarea dintre Frodo si paianjenul Shelob in Stapanul Inelelor. Se crede ca ei traiesc in junglele din Asia in cartile Harry Potter si au fost create de vrajitori. Rolul lor era de a pazi comorile, dar mancau si carne de om din cand in cand. Traiesc de obicei in colonii cu sute de paianjeni.
In folclor indienilor nativ-americani, paianjenii reprezinta intelepciunea.
De-a lungul istoriei, au existat mai multe reprezentari culturale ale paianjenilor în cultura populara, mitologie si în simbolism. De la mitologia greaca pana la folclorul african, paianjenul a fost utilizat în cultura umana pentru a reprezenta multe lucruri diferite, iar în ziua de azi personajele legate de el ne trimit inapoi in trecut. Iata cum Shelob din Stapânul Inelelor si Spider-Man din seria de benzi desenate si filmele cu acelasi nume isi pun amprenta asupra gandirii noastre. Paianjenul a simbolizat de-a lungul vremii rabdarea si perseverenta datorita tehnicii sale de vânatoare, asezand pânze si asteptand ca prada sa cada singura in capcana. Este, de asemenea, un simbol al raului si rautatii pentru ca veninul lui este otravitor si provoaca o moarte lenta si dureroasa, care este adesea vazuta ca un blestem. În plus, paianjenul a inspirat creatiile oamenilor inca de la geoglifele din era pre-columbiana pana la spectacolele de pe Broadway sau curentul SF steampunk.
Cititi mai multe despre Paianjenul in mitologie si folclor
5. Basiliscul
Dintre toate creaturile magice si monstrii infricosatori care colinda pamantul, nu exista unul mai curios si mai mortal decat basiliscul. El este Regele Serpilor. Acest sarpe de dimensiuni uriase traieste sute de ani fiind nascut dintr-un ou de gaina clocit de o broasca. Basiliscul este veninos, dar te si poate impietri cu privirea. Cine il priveste in ochi va muri pe loc. Paianjenii sunt dusmanul mortal al basiliscului. Iar basiliscul fuge doar de cantatul cocosului care il poate ucide. Un basilisc poate ucide vrajitori si este foarte temut.
Basiliscul apare ca un sarpe de culoare verde inchis cu ochi galbeni imensi. Povestea acestui sarpe seamana foarte mult cu cea a gorgonelor din mitologia greaca, si in special, cu a Meduzei, femeia cu serpi in par ce isi putea impietri dusmanii dintr-o privire.
Exista un remediu din radacina de mandragora care poate fi folosit pentru a depietrifica victimele. Veninul lui este de asemenea foarte periculos si cunoaste un singur antidot, extrem de rar: lacrimile unui phoenix. Veninul este atat de puternic incat poate distruge obiecte. Foarte asemanator cu un acid coroziv in viata reala, el poate distruge puternicele horcruxuri, talismanele mortii.
Vasiliscul (numit si bazilisc, din limba greaca = animal regal) este o reptila fabuloasa care, în legendele europene, inclusiv în mitologia romaneasc?, este reprezentata de obicei ca o combinatie de sarpe si cocos cu coroana, avand puterea de a ucide prin privire sau prin otrava rasuflarii.
Vezi povestea: Mitul MEDUSEI si al lui PERSEU: originea MEDUSEI si a GORGONELOR, nasterea lui Pegasus
4. Phoenix
Aceste pasari sunt creature fascinante care sfideaza legile naturii. Ele pot cara greutati imense, lacrimile lor au puteri vindecatoare si pot invinge moartea. Phoenixul renaste din propria cenusa atunci cand moarte.
Au dimensiunea unei lebede impestritata cu rosu si galben, cu ciocul si ghearele aurii, ochi negri si coasa ca a unui paun. Penele isi stralucesc in intuneric si sunt fierbinti la atingere. Tot din aceste pene se fac cele mai celebre baghete magice de vrajitori. Ei traiesc in varful muntilor si sunt binevoitori. La batranete izbucnesc in flacari si renasc tineri din propria cenusa. Asadar, pot fi nemuritori. Fawkes este phoenixul celebru, companionul lui Albus Dumbledore. Aceste creature sunt imume la privirea basiliscului, sunt foarte devotate si vin in sprijinul celor care cred cu adevarat. Lacrimile lor vindeca veninul basiliscului, dar pot aduce la viata un om din pragul mortii. De asemenea, ei vor creste curajul in inima celor inocenti si care au nevoie de ajutor, dar vor baga si frica in inimile servitorilor raului.
Ei mai pot si trimite mesaje la distanta, penele lor arzand putand reaparea oriunde isi doresc. Si cantecul lor este la fel de magic. Este o creatura atat de speciala incat doar catiga vrajitori au reusit sa o imblanzeasca.
Phoenixul este o creatura inspirata din mitologia greaca. El apare si in mitologia din Egiptul antic, India, China. Avem referiri la pasarea egipteana Bennu, la pasarea hindusa Garuda, dar si la cea chineza fenghuang. Toate acestea sunt pasari mitologice care pot fi comparate cu phoenixul.
Citeste mai multe despre Cele mai tari creaturi legendare si monstri mitologici
3. Hipogrif
Hipogrifii sunt creature magice care au picioarele din fata, aripile si capul unui vulture imens si corpul, picioarele din spate si coada unui cal. Sunt foarte asemanatori cu grifonii.
Ciocul lui are culoarea otelului, iar ochii ii sunt stralucitori si portocalii. Culorile lor pot varia de la gri, bronz, rozaliu, culoarea alunei si pana la cea a cernelei negre. Sunt animale carnivore si foarte periculoase. Mananca de obicei insect, pasari si mici mamifere.
Invatam din cartile Harry Potter ca exista o eticheta in preajma lor. Nu trebuie insultati cu niciun pret si tin foarte mult la politete si maniere. Sunt creaturi foarte mandre si orgolioase care cer respect.
Cel mai cunoscut hipogrif este Buckbeak, si el crescut de Hagrid. Desi greu de imblanzit, ei vor arata foarte mare afectiune si loialitate.
Vezi clipul despre: Monstrii hibrizi ai Greciei antice
2. Dragon
Nu poti gandi o lume magica fara dragoni, corect? Traind peste tot in lume sub diferite forme, specii, nume si culori, dragonii sunt o parte importanta din lumea magica a lui Harry Potter. Sa fim seriosi, credeti ca Urzeala Tronurilor ar fi avut atat de mult succes fara dragoni?
Ca sa nu mai punem la socoteala ca astia sufla foc. Iar puterile lor sunt nemaipomenite. Mai ales cand reusesti sa-i imblanzesti. Creaturi enorme, distrugatoare si periculoase, dragonii dispun de multe arme printre care coltii, ghearele, dar si coada. Reptilele acestea sunt inspirate din mitologia asiatica si din folclorul european.
In cartile lui Harry Potter intalnim pana si nasterea unui dragon, furtul unui ou de dragon, dar si calaritul unuia.
Dragonii intra in cea mai afurisita categorie de creaturi. La doar sase luni pot scuipa foc, iar mamele-dragon varsa foc pe oua doar pentru a le incalzi. La 12 luni sunt in stare sa zboare, iar la 2 ani este deja matur. Daca cresti un dragon trebuie sa ii dai brandy amestecat cu sange de gaina la fiecare jumatate de ora. In loc de lapte de dragon, nu? In carti si filme apar dragoni din Tara Galilor, din Ucraina, Ungaria, Norvegia, Australia, Suedia, China.
Este nevoie de o duzina de vrajitori doar pentru a ameti un dragon. Pentru a-i tine departe de incuiati, dragonii sunt tinuti in rezervatii
Vezi clipul despre: Dragonii: mitologie, origini si cum au devenit malefici
1. Dementor
Cele mai nenorocite creaturi magice care exista. Astia pot suge umorul si buna dispozitie din tine. In tot ce am citit in cartile Harry Potter, dar si din filme, nu cred ca poate exista creatura sau monstru mai infricosator ca un Dementor.
Un Dementor este cel mai spurcat spirit care calca pe pamant. Ei infecteaza pana si cele mai intunecate colturi ale lumii, cele mai murdare locuri, scaldandu-se in distrugere si disperare. Ei sug pacea, speranta si fericirea din aer. Nu trebuie cu niciun pret sa te apropi de un Dementor. Pentru ca daca o vei face fiecare sentiment bun, fiecare amintire fericita va fi golita din tine. Daca ii lasi, Dementorii vor umple acest gol cu suferinta si se vor hrani din tine si prin tine reducandu-te la ceva fara suflet, rau, de nedescris. Vei ramane doar cu cea mai urata experienta a vietii tale.
Un Dementor se misca ca o fantoma, alunecand ca intr-un mediu lichid. Iau forma umana, inalta de trei metri, in haine rupte de culoare neagra si, la apropierea lor, emana frig. Nu au fata si nici ochi, ghidandu-se doar dupa emotiile umane. In jurul lor, lumina si zgomotele sunt supte. Un monstru intunecat care se hraneste cu sentimente umane si genereaza disperare in jur. Iti poate consuma sufletul, lasandu-te in stare de legume.
Dementorii sunt asociati cu gardienii inchisorii Azkaban, locul celor mai periculosi criminali magici din lume. Nu au onoare sau loialitate si pot fi alungati doar prin vraja Patronus de cei mai talentati vrajitori. Ei au mai fost folositi ca garzi pentru a insoti prizonierii sau a-i teroriza pe prizonieri pentru a obtine informatii.
De asemenea, nu pot fi ucisi si se inmultesc acolo unde exista descompunere precum ciupercile. Cel mai periculos lucru este “sarutul” unui Dementor. Atunci te lasa fara suflet, furandu-ti intreaga existenta si personalitate.
In mitologiile lumii exista astfel de creaturi, insa cea mai importanta influenta in crearea acestui monstru a avut-o autoarea J.K.Rowling. Inspiratia ei a venit din urma numeroaselor episoade de depresie care s-au desfasurat inaintea sa aiba acest succes enorm. Practic simtea o absenta a sperantei, a faptului ca nu va mai putea fi vreodata fericita.
Dementorii reprezinta depresia din fiecare din noi. Ei pot semana cu Nazgulii sau Calaretii Negri din cartile Stapanul Inelului de Tolkien.
In folclorul celtilor exista Changling sau Abiku in folclorul african.
Citeste mai multe despre Zeii si mitologia celtilor
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5