Spiridusii sunt creaturi imaginare din folclorul romanesc. Insa aceste fiinte mitologice interesante sunt foarte putin cunoscute in Romania. Ele au devenit populare datorita cartilor si filmelor bazate pe trilogia Stapanul Inelului de J.R. Tolkien. Deasemenea, literatura fantasy din ultimele decenii a scos in fata tot felul de personaje fantastice precum:

  • goblinii inspirati de folclorul nordic
  • piticii si dwarfii inspirati de folclorul celtic, irlandez si nordic (viking)
  • elfii si kobolzii din mitologia nordica
  • spiridusii si zanele inspirate de folclorul scotian, irlandez si islandez
  • geniile protectoare din Grecia antica si Roma antica
  • demonul familial lutin de la francezi,
  • omuletul Brownie din povestile scotiene,
  • piticul Leprechaun din mitologia irlandeza care ascunde vasul cu aur la capatul curcubeului
  • duhul Domovoi din mitologia slava.

 

In folclorul romanesc si in povestile romanesti, spiridusii sunt spirite, din latinescul “suflu” sau “duh de viata“, adica duhuri pozitive care traiesc in preajma caselor oamenilor si aduc in general noroc. Aceasta este viziunea primara, insa cu timpul, aceasta perspectiva s-a modificat, spiridusii devenind in general agenti ai diavolului, ei insisi demoni, rauvoitori, cruzi si malefici.

Spiridusii apar peste tot in miturile si superstitiile romanilor, insa trebuie identificati corect si scosi din ascunzatoare. Ei iau forma unor spirite, duhuri, genii ale naturii.

 

Care este originea spiridusilor?

Originea spiridusilor se presupune ca este legata de credinta in geniile casei din Grecia si Roma antica. Aceste genii sau spirite tutelare ale casei sunt intalnite fie in apropiere de civilizatie, fie in salbaticie, in paduri si dincolo de lumea noastra. Dar originea lor poate fi mult mai veche. Divinitati ale naturii, spiridusii au fost influentati de crestinism si de un amalgam de credinte legate de invierea mortilor. Cand, la inceputuri, cultul marilor divinitati pagane a fost interzis de crestinism, zeitatile caminului, apropiate de preocuparile zilnice ale poporului (sa aiba recolte abundente, animale sanatoase, case curate etc) nu s-a sters de tot. Cultul lor a devenit secret, numele s-a transformat…

 

Spiridusii in folclorul romanesc

In mitologia romaneasca spiridusul este vazut ca un demon primit de vrajitoare sau de o alta persoana care isi vinde sufletul Diavolului pentru a fi folosit ca sluga pentru implinirea unor dorinte.

De obicei discutam despre un spiridus care ies dintr-un ou de gaina neagra si care seamana cu un sarpe in miniatura.

„un dracusor in carne si oase sau intruchiparea acestuia intr-o vietate vazuta sau nevazuta care, la casa unde sade, aduce toate nenorocirile de pe lume, atata timp cat traieste omul”.

Spiridusul este sinonim cu Nichipercea, Nicornila, Sarsaila, Vasilica, Mititelul. Un spiridus este infatisat ca avand chip de pui de gaina care se poate metamorfoza in diferite vietati: musca, mata, caine, iepure, tap, cal.

Spiridusul este un drac mic, dar puternic si atotstiutor, vioi, poznas si descoperitor de lucruri noi. El poate satisface orice dorinta a stapanului sau: leaga sau dezleaga indragostitii, aduce boala, suferinte, moarte, prevede viitorul etc. In schimbul implinirii dorintelor, stapanul lui este obligat sa-l hraneasca, sa-l adape si sa-i dea sa fumeze. Nerespectarea pactului atrage mari neplaceri, uneori moartea celui care l-a cumparat. Spiridusul se poate procura prin diferite mijloace:

  • invelirea in calti sau vata a unui ou de puicuta neagra si purtarea lui noua zile si noua nopti la subtioara pana iese Spiridusul cu chip de pui;
  • cumpararea de la o vrajitoare care doreste sa scape de el;
  • preluarea Spiridusului prin obiectul gasit sau furat de la persoana care il are etc.

 

La moarte isi chinuieste stapanul care, dupa ce isi da sufletul, acesta merge direct in Iad. De aceea, cei care il au, incearca sa scape de el spre batranete. inainte de moarte: il vand, il alunga prin marturisire la preot si cetanie la biserica, prin acte de binefacere (Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia).

Puteti gasi mai multe informatii in cartea lui Marian Sim. Pl., Mitologie romaneasca, Editie ingrijita, cuvant inainte si note de Antoaneta Olteanu, Editura Paideia, Bucuresti, 2000.

 

Spiridusii si spiritele padurii

Pe langa spiritele binevoitoare ce locuiesc in casele oamenilor si au grija de ele, spiridusii rai traiesc de obicei in paduri si in alte locuri considerate periculoase, in afara civilizatiei.

Cele mai importante sunt desigur Spiritele Padurii. Ele sunt reprezentari mitice specifice civilizatiei lemnului care salasluiesc in copaci, in planta numita muma padurii (Lathraea sqamaria) sau care iau infatisare de animal (iapa, bivolita, vaca) si de om infricosator (Muma Padurii, Fata Padurii, Mosul Codrului, Omul Padurii, Ciuma Padurii, Padureana si altele). Ele pot fi intalnite noaptea, pe Luna Plina sau pe Luna Noua, in paduri si tufisuri, pe campuri si la rascruci de drumuri unde pedepsesc (sperie, iau glasul, ologesc etc.) femeile care torc in ziua de marti, barbatii care fluiera sau canta din fluier prin padure si trezesc copiii Mumei Padurii, taietorii de lemne care nu respecta regulile padurii, persoanele care culeg poame din padure (mere si pere salbatice, alune etc.) in ziua de Probejenie. Aceste spirite ale padurii sunt atestate in toate zonele etnografice si sunt o componenta de baza a Panteonului romanesc.

 

BREHNELE, spiridusii malefici din folclorul romanesc

Daca ar fi sa ma gandesc la cele mai diavolesti fapturi mitologice din padurile romanesti acestea ar fi cu siguranta Brehnele. Ele seamana oarecum cu trollocii lui Robert Jordan din cartea Roata Timpului. Un amestec de troli si orci, creaturi mitologice pe jumatate oameni, pe jumatate animale, impreunari ciudate, cu aspect de om si capete de animale. Si ele foarte asemanatoare cu zeii Egiptului antic.

Personaje ale mitologiei populare romanesti (specifice mai ales Moldovei si Bucovinei), imaginate ca duhuri ale padurii, mincinoase (din cuvantul de origine slava Brehati „a minti”, iar brehnea insemnand „minciuna”).

Brehnele sunt niste duhuri mici, ca niste spiridusi ghidusari, care se tin numai de dracii, speriindu-i pe cei prosti si fricosi. Locuinta lor e in scorbura copacilor si prin tufisuri. Sunt urati, pociti, croiti din membrele amestecate intre ele ale animalelor, pasarilor si insectelor. Unele au cap de broasca, trup de pasare si gheare de soparla, incat „cand le vezi, te cuprinde greata ori spaima” (M. Olinescu).

In general nu sunt socotite duhuri deosebit de periculoase, functia lor se reduce mai ales la derutarea si inspaimantarea drumetilor prosti si fricosi. Ele fac parte din tipologia spiritelor padurii, fiind o varianta mai putin demonica decât Muma-Padurii (T. Pamfile, Dusmani).

Uneori se aseamana, pâna la mici detalii, cu Turca, Cerbul, Capra, Borita etc, practicate in timpul sarbatorilor de iarna in diverse regiuni ale tarii.

Polonezii au si ei ca spirite de padure Borvy-le, care in ura lor pentru oameni, ii fac sa-si piarda drumul, invârtindu-se imprejurul aceluiasi loc. In afara de acestea au si alte zeitati de padure, cu caracter  mai mult sau mai putin apropiat de cel a Mamei-padurii noastre.

 

 

 

(Visited 101 times, 1 visits today)