Ce este Raiul si Iadul? Unde ajung sufletele dupa moarte in mitologia romaneasca?
Raiul si Iadul sunt adaposturile ultime, definitive ale sufletelor mortilor. Ele sunt specifice religiilor indo-europene si crestine.
In foarte multe traditii mitologice, folclorice si religioase mai ales, iadul este un loc de eterna tortura si pedeapsa pentru sufletele damnate in viata de apoi sau in lumea de dincolo cu alte cuvinte, adesea dupa inviere. Religiile descriu adesea iadul ca nesfarsit si atemporal. Cele care cred in reincarnare il descriu ca pe o etapa, o perioada intermediara intre doua existente. In mod tipic, aceste credinte situeaza iadul sub suprafata pamantului si vorbesc despre intrari dinspre lumea celor vii. Alte destinatii in viata de apoi includ Paradisul, Purgatoriul, Cerul si marginea Infernului (limbus in traditia catolica).
Rai si Iad in mitologia romaneasca
Soarta fericita sau nefericita a oamenilor plecati in Lumea de Dincolo atarna de faptele bune sau rele savarsite aici. Ca urmare, este, intr-un anumit fel, previzibila la inmormantare. Textele Scripturii cuprind numeroase informatii despre taramurile Postexistentei care despart oamenii ce au trait impreuna aici, pe pamant. Acestea sunt impartite in doua lumi fundamental opuse: Raiul si Iadul.
Credinciosii merg in Rai, numit Imparatie, Ierusalim ceresc, Noul Ierusalim, Sfantul Ierusalim, Cetatea cea Mare, Sanul lui Avraam. Iar pacatosii merg in Iad, Ghena, iezerul de foc. Acolo, credinciosii vor sluji neincetat lui Dumnezeu, ii vor canta laude si il vor adora in rugaciune.
Cuvinte pentru Rai:
- Crestinism – Rai
- Islam – Djanne (arab. “minune”)
- Iudaism – samaim (“cer”)
Cei pacatosi vor suferi in focul vesnic, vor fi aruncati de la domnul. Intr-u loc unde va fi intuneric, plangere, scrasnire a dintilor, unde focul nu se va stinge si viermele care il va roade va fi neadormit.. Acesti siluiti vor avea parte de munca vesnica..
Atat recompensele cat si pedepsele sunt vesnice. Ele sunt proportionale cu faptele din viata pamanteana. Sufletele merg direct in Rai sau in Iad, dupa cum au facut bine sau rau in viata pamanteana.
Starea din Rai si Iad dupa judecata individuala este identica cu starea din Rai sau Iad dupa judecata universala. Acolo, sufletele isi amintesc ce au facut in viata si recunosc dreapta lor randuire. Asadar, se crede ca sunt constiente. Pedepsele si recompensele dupa judecata universala sunt vesnice spre deosebire de cele date la judecata individuala care sunt provizorii. Totul se invarte in jurul termenului “pacat” si “vesnic“, omul sub o continua amenintare divina.
Pedepsele provizorii pot fi modificate prin rugaciunile celor vii. La judecata universala, se restituie integralitatea fiintei umane, trup si suflet. Cine a savarsit cele bune cu sufletul si cu trupul, amandoua componentele vor primi raspalata si invers.
Cei drepti si cei pacatosi – recompense si pedepse
Vor invia atat dreptii cat si pacatosii. Pamantul va da corpul omenesc inapoi asa cum l-a primit. Va fi exclus din corp tot ce este consecinta pacatului, a mortii, a infirmitatii, bolilor, slabiciunilor, batranetii. Natura umana va inceta sa mai fie umana, va trece intr-o stare spirituala superioara. Cei care vor fi gasiti in viata la judecata universala vor suferi aceleasi schimbari. Sufletele pot trece, in acest stadiu, de la starea de rau la starea de bine prin rugaciunile fratilor.
Dupa judecata universala, trupurile vor invia. Deci fericirea si suferinta vor fi si ele trupesti. In cantecele funerare care alcatuiesc “Cartea romaneasca a mortilor” nu apare ideea de Iad sau apare cu totul accidental. in schimb, apare in numeroase contexte, ideea de Rai ca de imparatie a Mortii.
In traditia crestina, cuplul lumina- intuneric va simboliza cele doua elemente opus – cerul si infernul. Plutarchos descria deja Tartarul ca fiind vaduvit de soare. Daca lumina se identifica cu viata si cu Dumnezeu, atunci infernul inseamna absenta a lui Dumnezeu si a vietii.
Pedeapsa suprema – Judecata de Apoi si Lumea de Dincolo
Esenta intima a infernului este insasi pacatul capital, in care cei osanditi sunt morti, ar crede teologii. Inseamna pierderea lui Dumnezeu si, cum nimic altceva nu poate da sperante sufletului despartit de corp si de realitatile sensibile ale defunctului, asta este totuna cu nefericirea absoluta, cu lipsa esentiala, cu chinul misterios si de nepatruns. Inseamna esecul total, definitiv, ireparabil al unei existente umane. Covertirea pacatosului nu mai este posibila, inrait in pacat, el va ramane vesnic ostaticul pedepsei sale.
Dar, pare-se ca de obicei, crestinismul nu a inteles prea bine metafora si simbolistica infernului. I-au asociat mai degraba moartea si noaptea, apoi nefiinta si uitarea. Cert este ca acest loc de dincolo era mai apropiat de stramosii nostri. Noi insa nu-l mai putem intelege. Si de unde a pornit aceasta dorinta de pedespsire a “pacatosului”. Daca pacatul nu exista ce sens ar mai avea iadul? Si, pana la urma, unde ii punem pe nevinovatii prinsi la mijloc? Mai poate fi considerat iadul real in aceste conditii sau doar o simpla speculatie a unor minti prea convertite?
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.