Mitul creatiei

Un mit al creatiei este un simbol narativ despre cum a început lumea si modul în care oamenii au locuit-o prima oara. În timp ce în utilizarea populara termenul mit se refera de multe ori la povesti false sau fanteziste, culturile privesc miturile lor despre creatie ca fiind adevarate intr-o proportie mai mica sau mai mare.  În societatea în care ne aflam astazi, un mit al creatiei este de obicei considerat ca un corolar de adevaruri profunde, metaforice, simbolice si, uneori, istorice. Ele sunt de obicei, desi nu întotdeauna, considerate mituri cosmogonice – descriu starea amorfa a universului si felul in care lumea noastra sau alte lumi au luat nastere. De obicei aceste tipuri de mituri impart anumite caracteristici.  

mitul creatieiEle sunt adesea considerate relatari sacre si pot fi gasite în aproape toate traditiile religioase cunoscute omului. Acestea sunt toate povesti cu si despre ersonaje care sunt fie zeitati, de obicei cu figuri umane, dar si animale, care de multe ori vorbesc si se transforma cu usurinta. Ele sunt adesea situate într-un trecut indepartat, ceea ce istoricul religiilor, Mircea Eliade, a denumit “in illo tempore” (“la acea vreme”). Miturile  creatiei ridica adresa întrebari profunde, semnificative pentru societatea care le împartaseste, dezvaluind viziunea lor centrala asupra lumii si a cadrului pentru a intelege cultura si individul într-un context universal.

Miturile creatiei se dezvolta în traditiile orale si, prin urmare, au de obicei mai multe versiuni, Ele sunt cea mai comuna forma a mitului gasit in cultura umanitatii. Practic, inainte de religie, ele sunt esenta noastra. Ele detin invataturile vremilor apuse pe cand nu exista nici alfabetul, nici tiparul.

A intelege mitul

În mitul creatiei din taoism se spune: “Calea a dat nastere unitatii; unitatea a dat nastere dualitatii; dualitate a dat nastere trinitatii; trinitatea a dat nastere creaturilor nenumarate” ( Daodejing , secolul al IV-lea i.Hr) 
Mitul creatiei, asa cum este el conceput si inteles de o comunitate, este de o importanta viatala pentru evaluarea lumii, pentru orientarea oamenilor in univers si pentru modelele de baza ale vietii si culturii. Asa invata oamenii ceea ce este bine si ceea ce este rau.

crearea ceruluiMiturile creatiei ne spun cum au început lucrurile. Toate culturile au astfel de mituri Ele sunt miturile noastre primare, prima etapa în ceea ce ar putea fi numit viata psihica a speciei umane. Ca si culturi, ne identificam prin visele colective pe care le numim mituri ale creatiei sau cosmogonii. Miturile  creatiei explica în termeni metaforici cine suntem noi în contextul lumii, si astfel ele dezvaluie prioritatile noastre reale, precum si prejudecatile noastre reale. Felul in care ne imaginam lumea spune multe despre ceea ce suntem.

Teologie si filosofie

Acest termen se refera la mitul creatiei asa cum il privesc crestinii intr-o comunitate religioasa. El este experimentat sau inteles ca realitate inerenta. Termenul “creatie” se refera la inceputul tuturor lucrurilor, fie prin vointa sau actiunea uneii fiinte divine, prin emanatie de la o sursa primara sau prin alte modalitati. 

Mircea Eliade sustine: Mitul povesteste o istorie sacra; se refera la un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul ireal al “începuturilor”. Cu alte cuvinte, mitul povesteste cum, prin faptele unor fiinte supranaturale, o realitate a prins existenta, fie ca este vorba de întreaga realitate, Cosmos, sau doar un fragment de realitate – o insula, o specie de planta, un anumit tip de comportamentul uman, o institutie.

Functiile mitului si cum ne poate ajuta

Toate miturile legate de creatie sunt într-un sens etiologice pentru ca incearca sa explice cum s-a format lumea si cum a aparut umanitatea.

arta creatieiEtnologi si antropologi care studiaza aceste mituri spun ca, în contextul modern, teologii încearca sa discearna sensul omenirii pornind de la adevaruri revelate, iar oameni de stiinta investigheaza cosmologia cu instrumente legate de empirism si rationalitate, dar miturile creatiei definesc realitatea umana în termeni foarte diferiti.

În trecut, istoricii religiilor si cei care studiaza miturile, le-au tratat ca forme primitive, elementare ale stiintei sau religiei in stadiul sau incipient si le-a analizat într-un sens literal sau logic. Cu toate acestea ele sunt astazi privite ca naratiuni simbolice care trebuie întelese în contextul cultural adecvat. 

Miturile servesc pentru a defini o orientare a omenirii în lume. Ele sunt baza unei viziuni asupra lumii care reafirma locul si modul în care oamenii se raporteaza la lumea naturala, la orice alta lume spirituala si intre ei. Ele actioneaza ca o piatra de temelie in educatie si formare, o filosofie de viata exprimata prin simbol. Ne e greu sa intelegem asta pentru ca am renuntat sa mai invatam in acest fel.

Istoricul David Christian a cuprins mai multe probleme comune miturilor creatiei:

Fiecare început pare sa presupuna un început mai timpuriu. În loc de a întâlni un singur punct de plecare, întâlnim o infinitate, fiecare ridicand aceeasi problema. Nu exista solutii complet satisfacatoare la aceasta dilema. Ceea ce trebuie sa gasim nu este o solutie, ci doar un fel de a face fata misterului si trebuie sa facem acest lucru folosind cuvinte. Cuvintele pe care le folosim de obicei sunt insuficiente pentru asemenea sarcina. Asa ca trebuie sa folosim un limbaj poetic sau simbolic; si. un astfel de limbaj, folosit de un om de stiinta, un poet sau un saman, poate fi usor înteles gresit.

Clasificarea miturilor

Eliade si colegul sau Charles H. Long au dezvoltat o clasificare pe baza unor motive comune care reapar în povesti din întreaga lume. 

mitul creatiei la egipteniClasificarea identifica cinci tipuri de baza:

1. Brahma, zeul hindus al creatiei, apare dintr-un lotus aflat in buricul lui Vishnu, care sta cu Lakshmi pe sarpele Ananta Shesha;

2. Creatia “ex nihilo” în care creatia este prin gând, cuvânt, vis sau secretiile corporale ale unei fiinte divine;

3. Creatia prin mitul scufundatorului, adesea o pasare sau amfibian trimis de creator in adancurile marii primordiale pentru a aduce la suprafata nisip sau mal care va servi pentru a crea lumea

4. Mitul emergentei in care precursorii trec printr-o serie de lumi si metamorfoze pana la atingerea lumii prezente.

5. Creatia prin dezmembrarea unei fiinte primordiale – spargerea oului cosmic sau restabilirea ordinii dupa haos.

Crearea pamantului in Popol Vuh la mayasiMarta Weigle a mers mai departe dezvoltand în continuare si rafinand aceasta tipologie. A evidentiat astfel noua teme, adaugand elemente cum ar fi faber deus, o creatie mestesugita de o zeitate, creatia prin munca a doi creatori care lucreaza împreuna sau unul împotriva celuilalt, creatia prin sacrificiu si creatia prin divizare/conjugare, acumulare/conjunctie, sau secretie

Un sistem alternativ bazat pe sase teme narative recurente a fost proiectat de Raymond Van Over:

Un abis primordial, o întindere infinita a apelor sau spatiului
O divinitate initiala care este trezita sau o entitate eterna în abis
O zeitate initiala peste abis
Un ou cosmic sau embrion
O zeitate primordiala creand viata prin sunet sau cuvant 
Viata prosperand din corpul mutilat sau cadavrul unei zeitati primordiale.

Ex nihilo

Creatia “Ex nihilo”, adica din nimic, este un mit tipic al creatiei. Acesta este gasit in povestile din Egiptul antic, in Rig Veda, in Bibile si in Coran. Deasemenea, foarte multe culturi animiste din Africa, Asia, Oceania si America de Nord au mituri asemanatoare. In unele versiuni se crede ca lumea a luat nastere prin cuvant, vis, suflu sau gand pur al unui creator, dar aceasta creatia poate lua nastere si din secretiile acestuia. Acest creator atipic poate sau nu exista in intuneric sau in apele primordiale.

Crearea lumii la azteciCreatia din haos

De obicei, inaintea de aceasta nu exista altceva decat o intindere fara forma. In aceste versiunin cuvantul “haos” poate insemna “dezordine” si acest abis sau vid contine materia prima prin care lumea va lua fiinta. Haosul poate fi descris ca având consistenta vaporilor sau a unei ape mari si, uneori, sarata sau noroioasa. Aceste mituri asociaza haosul cu raul si uitare, în contrast cu “ordinea” (cosmosul), care este binele. Dar aceasta intelegere este una gresita pentru ca cele mai multe culturi cred ca la sfarsit haosul se va intoarce.

Lumea-mama sau lumea-parinte

Într-un mit maori al creatiei, cuplul primar Rangi si Papa, sunt reprezentati intr-o imbratisare stransa

Exista doua tipuri de mituri-mama in lume, care descriu atat o separare cat si o divizare a unor entitati primordiale. Uniunea eterna dintre primii parinti – Cerul (masculin) si Pamantul (feminin) este distrusa pentru a da nastere altor zeitati. Creatia poate fi si rezultat al uniunii sexuale.

Al doilea tip descrie cum din membrele unui fiinte ia nastere lumea. Sange, oase si organe devin cerul, pamantul, animalele si alte fiinte. Aceste mituri au tendinta de a sublinia animismul.

Aparitia

In acest mit umanitatea apare din alta lume in cea pe care o locuieste in prezent. Lumea precedenta este considerata de obicei pantecul mamei pamant si procesul este asemanator cu nasterea. Rolul moasei este jucat de obicei de o zeitate de sex feminin ca femeia-paianjen in mitologia indienilor nativ-americani. Caracterele masculine apar foarte rar in aceasta versiune si, de regula, specialistii le considera opuse miturilor ex nihilo in care o forta masculina da nastere lumii. 
CreatiaÎn cultura Kiva, la vechile cat si actualele popoare Pueblo, apare sipapu – o gaura rotunda mica in podea care reprezinta portalul prin care stramosii au aparut pentru prima data in aceasta lume. 
De obicei fiintele umane sau cele supranaturale trec printr-o serie de lumi subterane pana sa ajunga in acest loc. Adesea, trecerea dintr-o lume in alta sau dintr-o etapa in alta este impiedicat de forte interioare, un proces al germinarii din alte timpuri. 

Scafandrul

Scafandrul este un personaj comun în diverse mituri traditionale ale creatiei. Scufundarea in ape pentru a aduce la suprafata pamant. Unii cercetatori interpreteaza aceste mituri psihologic în timp ce altii le interpreteaza cosmogonic. Aceste mituri sunt comune în folclorul indienilor nativ-americani, dar pot fi gasite printre Chukchi si Yukaghir, la tatarii si multe populatii fino-ugrice. Modelul de distributie al acestor povesti si traditii sugereaza ca au o origine comuna in regiunea estica a coastei asiatice si s-au raspandit pe masura ce popoarele au migrat spre vest în Siberia si spre est in America de Nord.

Scufundatorul, de obicei un amfibian va face multiple incercari, iar lumea va fi construita abia dupa ultima incercare.

(Visited 39 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *