Demon, Diavol sau Inger cazut?

Demon, Diavol sau Inger cazut?

Ne-au inspaimantat de secole, iar imaginea lor este intotdeauna asociata cu raul, cu tenebrele, dar simbolismul adevarat al demonului ascunde cu adevarat raul din noi, nuantele sufletului uman si complexele labirinturi ale constiintei. De la paznic si geniu tutelar pana la inger decazut, demon si apoi diavol e cale lunga.

In mitologia greaca, demonii sunt fiinte divine sau asemanatoare zeilor prin puterea pe care o detin. Demonul fiintei umane a fost deasemenea identificat cu vointa divina si, prin urmare, cu destinul omului. Apoi cuvantul a ajuns sa desemneze zeii inferiori, si, in sfarsit, duhurile rele.

Conform unei alte traditii de interpretare, demonii erau sufletele mortilor, genii tutelare sau temute, intermediare intre zeii nemuritori si oamenii vii, dar muritori. I se atribuia fiecarui om un geniu care indeplinea rolul de sfetnic de taina, actionand mai mult prin intuitii spontane decat prin rationamente. Acesta reprezenta oarecum inspiratia sa interioara.

Demonul simbolizeaza o iluminare superioara, care iese din ordinea normala a lucrurilor, permitand sa se vada mai departe si mai sigur, dincolo de aparente. Ei autorizeaza chiar incalcarea regulilor ratiunii in numele unei lumi transcendente care tine nu numai de cunoastere, dar si de destin.

Spre deosebire de demonul interior, care este un fel de simbol al legaturii particulare a omului cu o constiinta superioara si indeplineste uneori rolul de inger pazitor, pentru multe populatii primitive demonii sunt fiinte distincte si nenumarate, invindu-se pretutindeni, atat in imprejurarile bune, cat si in cele rele ale vietii. Pentru aceste populatii, cum sunt, de exemplu, cele din Indonezia, universul este populat cu fiinte vizibile si invizibile: plante miscatoare, suflete de animale care redevin oameni sau de oameni care au devenit animale, demoni care locuiesc in cele sapte niveluri ale lumii subterane, zei si nimfe care locuiesc in cele sapte ceruri suprapuse, toate putand sa se regaseasca in cele sapte etaje ale lumii oamenilor si chiar in om – microcosmos in macrocosmos – toate fuzionand deasemenea intr-o unitate miscatoare si polimorfa.

Pentru demonologia crestina, asa cum o intalnim la Pseudo-Dionisie Areopagitul, demonii sunt ingeri care si-au tradat natura, dar care nu sunt rai nici prin origine, nici prin natura. Daca ar fi rai prin natura, nu si-ar avea originea in Bine, nu s-ar numara printre fiinte, si dealtfel cum ar fi putut ei sa se separe de ingerii cei buni, daca natura lor ar fi fost rea dintotdeauna? Starpirea demonilor nu este deci rea in masura in care se conformeaza naturii sale ci tocmai in masura in care nu se conformeaza acestei naturi. Ei se dovedesc a fi dusmanii oricarei naturi, potrivnicii fiintei.

Mitul Diavolului se inrudeste cu miturile Dragonului, sarpelui, paznicului pragului (monstrul) si cu simbolismul inchiderii, al pragului. A trece de pragul interzis inseamna sa fii blestemat sau sfintit, victima a diavolului sau ales al lui Dumnezeu: este caderea sau inaltarea. 

Ideeii de Dumnezeu ii este asociata ideea de deschidere a centrului inchis, de har, de lumina, de revelatie. Diavolul simbolizeaza toate fortele care tulbura, intuneca, slabesc constiinta si o fac sa regreseze spre nedeterminat si ambivalent: centru al intunericului, in opozitie cu Dumnezeu, centru al luminii. Unul arde in lumea subterana, celalalt straluceste in cer. 

Indiferent de infatisare, el se va deghiza intotdeauna, el este Ispititorul conditiei umane. Cand este reprezentat sub forma unui animal constituie un simbol al caderii spiritului. Rolul diavolului se reduce la a-l deposa de om de harul lui Dumnezeu aici pentru a-l supune dominatiei sale. El este ingerul cazut, cu aripile taiate, care vrea sa franga aripile oricarui creator. Este sinteza fortelor care deghizeaza personalitatea. In schimb, ca element care divide, Diavolul indeplineste o functie aflata la antipodul celei a simbolului, care este de a reuni. In Japonia, duhurile diabolice (Tengu) sunt reprezentate sub forma unor spiridusi din munti, avand nasuri lungi sau ciocuri de pasare rapitoare. 

In tarot, al XV-lea arcan major invita la reflectie asupra diavolului. El exprima combinarea fortelor si a celor patru elemente ale naturii in mijlocul carora se desfasoara existenta omului: dorinta de a-si satisface pasiunile cu orice pret.

Spre deosebire de situatia in care predomina fortele bine ordonate, diavolul reprezinta un regres spre dezordine, spre divizare si disolutie, nu numai pe plan fizic, ci si la nivel moral si metafizic.

Diavolul evoca o lume de mijloc, o lume unde intre om si animal nu mai exista nicio diferenta. Diavolul domneste asupra fortelor oculte. Cel care spera sa ajunga la stiinta ascunsa, la puterea oculta, trebuie sa ramana in echilibru asemenea unui acrobat sau sa tina in frau tendintele opuse ale abisului asemenea eroului pe carul sau, sa dobandeasca pacea interioara asemenea pustnicului sau sa raspandeasca cu generozitate, dupa ce si-a invins propriile dorinte, binefacerile stiintei. Invingator sau invins, nu poti fi egal cu fortele neantului. Aceste forte sunt insa indispensabile echilibrului insusi al naturii: doar Lucifer, purtator de lumina, putea deveni printul intunericului.

Pe plan psihologic, diavolul semnifica sclavia care il asteapta pe cel ce se supune orbeste instinctului, dar el subliniaza in acelasi timp si importanta fundamentala a libidoului, fara de care nu exista dezvoltare umana

 

(Visited 579 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *