Clasa politica romaneasca a oferit de-a lungul istoriei un amestec bizar de personaje indoielnice si de personalitati impresionante, care si-au pus intr-un fel sau altul amprenta pe destinul tarii noastre – unii transformandu-se in protagonistii literaturii caragielesti, in timp ce ceilalti au devenit modele de integritate si patriotism in cununa elitei oamenilor de stat ai Romaniei.

 

Fara a comenta indelung faptele pentru care s-au distins aflandu-se in pozitiile-cheie din care se hotaraste in mod sistematic destinul unei tari, ochiul curios al istoricilor a aruncat o privire si pe gaura cheii vietii personale a acestora, dezvaluind o serie intreaga de particularitati de natura ceva mai intima din vietile lor de familie.

Desi se spune pe drept cuvant ca in mod inevitabil clasa politica este o parte a natiunii si oglinda ei, elementele ce o alcatuiesc sunt tot de natura umana si ele, prezentand asadar si vulnerabilitati, nu numai darzenie, inteligenta si eruditie.

„Afacerile galante” erau la mare moda spre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, pe de o parte pentru ca reprezentau un soi de picanterie ce sporea faima anumitor personaje din inalta societate, asa cum se intampla de altfel si azi, in contextul procesului de nestavilit pe care-l numim „gossip”, iar pe de alta parte, pentru ca era una din putinele distractii ale vremii in afara de politica.

Desi se vehiculeaza mult supozitiile vizand aventurile galante ale politicienilor si barbatilor blazonati in general, la vremea respectiva, femeile nu se lasau mai prejos, avand propriile lor povesti amoroase, idile mai mult sau mai putin impartasite, flirturi si cochetarii menite sa le sporesca farmecul si popularitatea si nu in ultimul rand … sa le mentina tinere.

Legaturile cu femeile casatorite erau chiar mai frecvente decat cele cu femei libere, pentru ca sub umbrela casniciei se petreceau deseori lucruri interesante fara sa creeze obligatii ulterioare, desi scandalurile animau frecvent mediul high-society al vremii.

Totusi, detaliile legate de vietile de familie ale marilor oameni politici romani se regasesc mai usor oglindite in scrierile istoricilor si jurnalistilor decat cele ale doamnelor lor, care preferau sa „traiasca intens clipa”, fara sa faca valva in jurnale. La randul lor, jurnalistii preferau sa speculeze informatiile picante din viata politicienilor, practicand o discretie aparte in raport cu aventurile reprezentantelor sexului frumos, de favorurile caruia se luptau intens sa beneficieze chiar ei.

 

Barbu Catargiu (1807-1862), asasinat politic prezis de o ghicitoare din Paris

Prim-ministru al tarii pentru numai cateva luni (din februarie pana in iunie 1862), Barbu Catargiu a fost un descendent direct al marelui domnitor roman Constantin Brancoveanu, de orientare conservatoare, remarcandu-se prin opozitia fata de masurile violente si manifestarile care ar fi putut tulbura linistea publica, inclusiv a celor revolutionare de la 1948.

In ceea ce priveste insa viata de familie, Barbu Catargiu se demonstra un barbat pasional si hotarat, indragostindu-se nebuneste de o rusoaica de vita nobila, cu origini italiene, Ecaterina Parravicini, cu care se si casatoreste si care-i daruieste o fiica – Marita.

La randul sau, Ecaterina isi iubea si stima nespus sotul si gospodarea cu mare grija mosia de la Maia, unde  organiza adesea ospaturi si baluri ce durau pana in zori, cu invitati de seama din randurile boierilor si oamenilor politici ai vremii, pentru a inlesni discutiile acestora pe marginea unor argumente care necesitau o vadita „indulcire” cu halvita si visinata parfumata, adusa direct din pivnitele bine garnisite ale conacului, dar si pentru flirturi si cochetarii la fel de apreciate.

Potrivit unor istorisiri ale vremii, sirurile nesfarsite de trasuri ce purtau la conac domni si doamne de o eleganta si un rafinament aparte, imprastiau mireasma parfumurilor frantuzesti in aerul incins al platoului pana departe, transformand o buna bucata a Baraganului intr-un veritabil loc de promenada.

Castelul Catargiu de la Maia era de o frumusete rara, fiind inconjurat de o minunata gradina in stil englezesc, proiectata si amenajata de faimosul arhitect peisagist Wilhelm Mayer (parintele Parcului Cismigiu din Bucuresti), care nu se zgarci la decoratiuni, fantani, alei si plante exotice, printre care paseau tantosi paunii.

Catargiu nu avu parte insa de o viata indelungata pentru a se putea bucura de toate aceste lucruri minunate care-i luminau existenta, pentru ca deveni victima unui asasinat politic, invaluit pana azi in mister, cercetarile fiind intrerupte brusc la vremea respectiva, fara vreo explicatie pertinenta.

O legenda transmisa insa pana in zilele noastre, sustine ca o renumita ghicitoare din Paris, cunoscuta sub numele de Madame Lenormande, i-ar fi prezis politicianului in detaliu destinul tragic, informandu-l ca va muri „doborat de foc de arma” inainte de a implini 55 de ani – o coincidenta cel putin curioasa, socotind imprejurarile in care s-a stins din viata Catargiu.

 

Mihail Kogalniceanu (1817-1891), mare crai si amorez si colectionar de dameze

Liberal moderat, Mihail Kogalniceanu a fost premierul tarii in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza si ministru de externe sub domnia regelui Carol I, fiind socotit unul din cei mai influenti intelectuali romani ai vremii, faimos insa si pentru emancipata sa atitudine fata de femei.

Femeia, in lexiconul meu, inseamna o fiinta gingasa, slaba, dragalasa, frumoasa, facuta din flori, din armonie si din razele curcubeului, capricioasa si rea cateodata, buna de mai multe ori, o fiinta facuta pentru amor, menita a pune in lanturi pe eroii cei mai neinduplecati, care pentru un zambet te face de-ti vinzi viata din asta lume si partea din rai din cealalta lume, care are un suflet ce intelege tot ce este frumos, care pentru cel mai mic lucru cateodata plange si alta data-i in stare sa-si jertfeasca viata, care-i destoinica sa implineasca faptele cele mai mari, care cand e blânda ca o turturica si cand turbata ca o leoaica, care cand e cruda, cand miloasa; femeia este un amestec de gratii, de bunatate, de rautate, de duh, de cochetarie de slabiciuni si de tarie, a careia mai toata viata se margineste intre a iubi si a fi iubita; o femeie, in sfarsit, este un ceva ce nu se poate nici descrie, nici numi, nici hotara matematiceste…”, scria Kogalniceau in 1841, cu un vadit idealism romantic.

S-a casatorit cu Ecaterina Jora, vaduva colonelului Iorgu Scortescu, o femeie in varsta de 25 de ani, care-i darui trei baieti si-o fata, dar asta nu-l impiedica sa-si procure reputatia de crai de ambient select, acumuland in palmares un nesfarsit sir de amante, „contabilizate” cu acuratete intr-un carnetel intim din care rezulta ca nu prea era interesat de statutul social al acestora – de la servitoare la rafinate insotitoare de budoar, nu lasa sa-i scape nimic, desi nu era tocmai un barbat atragator ca aspect, indesat, rotofei si cu gambe strambe, dar deosebit de cheltuitor cand era vorba de aventuri galante, motiv pentru care a si murit sarac lipit.

Printre cele mai pasionale relatii ale sale extraconjugale se numara una de o importanta ceva mai aparte, cea cu Raluca „Ralu” Lamotescu (care i-a daruit la randul ei o fiica, Maria, recunoscuta oficial de Kogalniceanu) – o tanara pe cat de frumoasa pe atat de posesiva si de geloasa, care se stradui din rasputeri sa-l faca sa divorteze, sfarsind prin a-l plictisi ingrozitor si indepartandu-l in loc sa si-l apropie.

Ca pentru a-si justifica vesnic nepotolitul apetit pentru femei, Kogalniceanu sustinea ca Viata noastra este atat de scurta, atat de monotona, atat de plina de suparari si de necazuri, incat, cand ni se infatiseaza un minut de fericire, ar fi o nebunie pentru noi daca l-am lasa sa treaca, fara sa ne bucuram de dansul – principiu pe care l-a urmat cu indarjire pana in ultimul sau ceas de viata, facand avansuri deocheate infirmierelor din spitalul parizian unde fu operat (a unsprezecea oara) pentru gravele sale probleme renale…

 

Ion I. C. Bratianu (Ionel Bratianu, 1864-1927), barbat galant pasionat de printese

Socotit drept cel mai insemnat om politic roman al tuturor timpurilor, avand un rol fundamental in realizarea Marii Uniri de la 1918 si in aplicarea reformei din perioada interbelica, Ion I.C. Bratianu era si un barbat pasional, ale carui aventuri galante reuseau sa se ridice la acelasi nivel cu ilustra sa reputatie de politician.

Acest aspect din viata sa personala demonstreaza insa ca si cei mai abili diplomati de cariera isi pot da cu stangu-n dreptu’ cand e vorba de gestionarea chestiunilor amoroase, unde logica si rationamentul pragmatic isi pierd cu usurinta incarcatura constructiva, lasand loc unei paradoxale stangacii.

Modul in care este descris de catre Auguste-Felix-Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire, nu lasa sa se ghiceasca latura sa galanta, de pe urma careia s-a procopsit cu o serie intreaga de complicatii:

Excela prin a castiga fara sa-si faca dusmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit in el cele mai inalte calitati, care il fac unul din marii oameni de stat ai generatiei sale, mult mai mare decat cei trei mari: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la tari mici, oameni mari”.

Din relatia sa pasionala cu printesa Maria Moruzi-Cuza (vaduva fiului lui Alexandru Ioan Cuza) a rezultat un fiu – Gheorghe I. Bratianu, dar asta nu l-a impiedicat pe tata sa intenteze divort in ziua imediat urmatoare oficierii cununiei sale religioase cu printesa Maria.

Bratianu pare sa fi manifestat o atractie speciala pentru doamnele influente ce purtau acest nume, intrucat cea mai importanta legatura romantica a fost tot cu o Marie de rang inalt – Regina Maria, pe care reuseste s-o cucereasca cu inteligenta sa vie, dublata de atitudinea galanta, in doze mici si dese.

Si ca sa-si completeze palmaresul de cuceritor, Bratianu se casatoreste cu o descendenta a unei familii de o indicutabila importanta pentru tara noastra – Eliza Stirbei, furandu-i-o efectiv rivalului sau in ale politicii, Alexandru Marghiloman, cu care aceasta se casatorise in pofida unei diferente semnificative de varsta, transformand-o intr-un veritabil trofeu. Fire sprintara si capricioasa, Eliza se entuziasma spontan pentru o multime de lucruri, spre a le abandona la fel de rapid, plictisindu-se de ele fie din start, fie lasandu-le facute pe jumatate, ceea ce-i aduse lui Bratianu motiv continuu de polemici in casa.

Totusi, partea plina a paharului era ca acest gen de viata de familie, plina de neprevazut, nu-i mai acorda timp sa se vare in alte buclucuri de natura sentimentala, desi faima si personalitatea sa atragea la fel de mult doamnele din inalta societate.

Potrivit istoricilor, moartea lui Ionel Bratianu este invaluita in mister, suspectandu-se de a fi fost inlaturat in mod discret din peisajul politic romanesc al vremii, avand in vedere ca o banala „gripa” il rapune intr-un moment in care nu dadea semne de subrezire a sanatatii.

Sotia sa, Eliza, trece la cele vesnice abia dupa trei decenii de vaduvie, la varsta de 87 de ani, dupa ce a fost expropriata de comunisti si silita sa paraseasca domeniile mostenite de la sot.

 

Iuliu Maniu (1873-1953), “Sfinxul”, personaj-simbol al luptei romanilor, care nu s-a casatorit niciodata

Nu toti politicienii de odinioara au dus insa o viata indoielnica din punct de vedere sentimental, ci au existat si cei de o sobrietate indiscutabila, precum Iuliu Maniu.

Opozant al regimului lui Ion Antonescu, a fost cel ce a reusit sa-l convinga pe tanarul Rege Mihai I al Romaniei, sa contribuie la inlaturarea acestuia de la putere, favorizand astfel declararea legitimitatii politice a actului infaptuit pe 23 august 1944. El s-a opus si instalarii guvernului lui Petru Groza, protestand impotriva incalcarii democratiei, motiv pentru care fu arestat si intemnitat ulterior de catre comunisti.

Spre deosebire de Bratianu, viata intima a lui Iuliu Maniu s-a situat la polul opus: nu s-a casatorit niciodata, desi se spune ca ar fi avut, in mare taina, o legatura amoroasa cu o farmacista unguroaica din Simleul Silvaniei, pe nume Klara, pe care desi o pretuia nespus, isi impuse sa o tina la distanta din motive politice, pentru a nu alimenta interpretarile gresite ale celor ce-l socoteau un personaj-simbol al luptei pentru natiunea romana, intr-un context politic deosebit.

Soarta-i fu, in mod dramatic, complice pentru aceasta decizie, intrucat Maniu isi petrecu restul vietii fie implicandu-se profund in activitatile politice ale vremii, fie in inchisorile comuniste (din 1947 in 1951), incat nu a mai avut timp sa se orienteze catre alte posibile partenere de viata.

Ochii sai albstri si patrunzatori, nu puteau trece neobservati in randurile reprezentantelor sexului frumos, Maniu fiind supranumit „Sfinxul”, pentru atitudinea sa impunatoare si rece. Daca „Sfinxul” a avut sau nu si alte povesti de iubire secrete este foarte de greu de stabilit, intrucat discretia sa vizand aceste chestiuni era fara indoiala, desavarsita.

Fostul premier muri intr-o noapte geroasa de iarna, pe 5 februarie 1953, intr-una din cele mai sinistre temnite ale vremii, in Sighetul Marmatiei, marturisindu-i unuia dintre colegii sai de celula – Nicolae Carandino – regretele pentru povestea sa de dragoste neimplinita din tinerete…

 

Cu mic, cu mare, sub semnul patimilor omenesti

Se spune ca fiecare om isi are „demonii sai”, iar marii oameni politici romani ai vremurilor trecute nu faceau nici ei exceptie: unii isi pierdeau averile la jocurile de noroc, altii umblau continuu dupa fuste si aproape toti adorau paharelul si tabacul.

Dar aceasta latura a caracterului lor omenesc nu-i coboara catusi de putin in ochii natiunii, ci-i apropie chiar si mai mult de omul de rand, care le socoteste slabiciunile drept maruntis plasat fara succes in balanta faptelor lor marete, pentru a compensa destine ce nu de putine ori au fost curmate in mod tragic, prin asasinare sau suferinte cumplite.

Cu mic, cu mare, toti ne petrecem viata sub semnul patimilor omenesti”, asa dupa cum cu intelepciune scria odinioara Nicolae Iorga, un alt mare om de stat roman, victima a legionarilor care l-au ucis fara ezitare, consternad lumea intreaga…

 

 

Bibliografie:

  1. Iorga, Nicolae – „O viata de om – asa cum a fost”, 1984;
  2. Lecca, Octav-George & Caragiale, Mateiu I. – „Familiile boieresti romane: istorie si genealogie dupa izvoare”, 2000;
  3. Sturdza, Mihail-Dimitri – „Familiile boieresti din Moldova si Tara Romaneasca”, 2004;
  4. Neagoe, Stelian – „Oameni politici romani”, 2007.

 

 

 

(Visited 82 times, 1 visits today)