Din punct de vedere evolutiv, corpul omenesc nu s-a schimbat prea mult fata de cel detinut de Homo Sapiens, dar nu acelasi lucru se poate spune si despre capacitatea sa de a-si construi in jur un ambient artificial.
Bionica si omul viitorului – hibrizi superinteligenti sau marionete?
Acest proces a marcat o evolutie spectaculoasa pentru modul in care corpul nostru a invatat sa se transforme, mai cu seama in ultimele decenii, intr-un teren propice pentru gazduirea ambelor tipuri de elemente: naturale si artificiale – un taram in care bionica detine suprematia absoluta.
Tehnologiile avangardiste au devenit azi solutii de natura terapeutica in multe specialitati ale medicinei, nu numai in ceea ce priveste aspectele ce tin de tratarea unor patologii sau de stimulari functionale efective, ci si ca instrumente pentru obtinerea unor performante superioare.
Imbunatatirea functiilor cu care suntem dotati de la natura, sporirea fortei musculare si multiplicarea abilitatilor noastre prin intermediul utilizarii de implanturi si proteze bionice tind sa castige tot mai mult teren in randurile celor ce tanjesc dupa randament si eficienta, constituind preludiul unei veritabile industrii futuriste, dedicate exclusiv corpului uman.
Dar toate aceste solutii tehnologice menite sa ne transforme in persoane mai bine pregatite pentru a face fata eforturilor de orice fel, reprezinta un pas catre schimbari radicale la nivelul functiilor naturale ale organismulu nostru?
Este acesta inceputul unei ere ce va marca transformari evolutive – in termeni biologici si fiziologici – care vor modifica infatisarea si structura omului, asa cum se prezinta el azi?
Vom achizitiona pe aceasta cale noi abilitati in detrimentul altora, sau suntem capabili sa le asiguram coexistenta si sa le transmitem multiplicate de la o generatie la alta?
Iata numai cateva intrebari care apar de indata ce se patrunde in teritoriul bionicii – disciplina aparuta ca fruct al sinergiei dintre biologie, electronica, informatica si medicina, cu o orientare speciala catre realizarea de aplicatii audio, biomedicale si bioelectronice, fara sa se limiteze insa la acestea.
Exista opinii care plaseaza bionica la originea procesului transformarii omului intr-un veritabil cyborg, sau intr-un gen de hibrid superinteligent om-masina, dar si teorii care avanseaza ipoteza ca oamenii vor deveni doar un soi de marionete, controlate si „tolerate” pana la un anumit punct de inteligentele artificiale pe care ei insisi le-au creat.
Oricat ar parea de neverosimile aceste scenarii, procesul a fost demarat, primii hibrizi om-masina aflandu-se deja printre noi, fie ei dotati cu gambe sau maini protezate, cu ochi si urechi bionice, sau chiar cu un penis bionic, asa cum propune o echipa de specialisti italieni, care nu a ezitat sa puna la punct proiectul denumit „Robot-Penis” – prima proteza robotica a organului sexual masculin – o solutie pentru depasirea limitarilor functionale specifice varstei inaintate sau ca o consecinta de natura patologica.
Dar daca intr-un viitor nu prea indepartat nu vom mai reusi sa distingem cu usurinta omul de robot, atunci inseamna ca brevetarea anumitor componente artificiale care vor face parte din corpul nostru va insemna ca vom breveta de fapt un nou tip de corp omenesc in sine? Sau ca ne vom regasi intr-un ambient in care vor convietui doua tipuri de oameni distincti care isi adjudeca planeta?
Nasterea artei bionice si reproiectarea corpului omenesc
In timp ce asteptam plini de speranta ca medicina regenerativa si alt gen de terapii bazate pe manipulare genetica sa avanseze solutii viabile pentru rezolvarea unor grave patologii, bionica se strecoara silentios dar ferm in peisajul secorului medical, oferind din ce in ce mai multe alternative de tip „compozitional”.
Pornind de la observarea si analizarea functiilor organismului uman, ingineri, electronisti , informaticieni si medici laolalta, nu-si precupetesc eforturile pentru a da nastere unei noi forme de arta, menite sa „redeseneze” corpul uman intr-o varianta semi-robotica: arta bionica.
Desi poate parea o asociere de termeni contradictorii, arta si bionica se ingemaneaza negresit atunci cand este vorba de reproiectarea unui brat sau a unei gambe, ca sa nu mai vorbim despre ochi sau despre implanturi sofisticate dedicate organelor interne.
In anul 1974, Martin Caidin lansa pe micile ecrane americane, serialul intitulat „The Six Millon Dollar Man”, care istorisea aventurile unui astronaut caruia i se protezau gambele si un brat, dotandu-le cu componente robotice si i se implanta un ochi bionic, in masura sa-i asigure abilitati iesite din comun.
Atazi s-a trecut insa de la arta cinematografica la arta plamadirii efective a unor astfel de „accesorii”, care transforma omul intr-o entitate noua: modelele de brate si maini bionice, cu un grad de complexitate mai mic sau mai mare sunt perfectionate pe zi ce trece, astfel incat deja omul poate dispune de o generatie ultrasofisticata de mana artificiala – cea realizata de specialistii din cadrul Ecole Polytechnique Federale din Lausanne (Elvetia), sau de bratul bionic controlat cu impulsurile primite de la nivel cerebral – sau in termeni mai simpli, cu forta gandului – pus la punct in laboratoarele Rehabilitation Institute din Chicago (SUA).
Asta in timp ce oamenii de stiinta de la Jet Propulsion Laboratory, din Pasadena (SUA) lucreaza la un proiect ce urmareste producerea de polimeri electroactivi, in masura sa formeze muschi artificiali de o suta de ori mai puternici decat cei naturali.
In ceea ce priveste cortexul, e dificil de stabilit cu exactitate numarul si varietatea proiectelor ce vizeaza identificarea unei solutii de tip interactiv om-masina sau de inlocuire a unei zone nervoase atrofiate la nivel cerebral si de crestere a potentialului de control al creierului uman asupra dispozitivelor electronice de orice tip.
Neurotehnologia nu cunoaste odihna, iar chipurile implantate cerebral pentru monitorizarea activitatii nervoase deja nu mai constituie o noutate, ci sunt completate de veritabile proteze neuronale, menite sa reproduca functii superioare ale creierului, precum memoria sau ratiunea.
Kevin Warwick, de la Universitatea din Reading (Marea Britanie), s-a autodefinit „cyborg”, dupa ce si-a implantat in propriul corp o serie de chipuri care-i asigura capacitatea de a controla la distanta usi automatice, computere si alte dispozitive similare.
Toate acestea ne indreptatesc sa ipotizam ca omul se afla intr-o perioada de tranzitie, in care se vede propulsat catre depasirea propriilor limite gratie tehnologiilor avangardiste sau, asa cum afirma Roberto Manzocco in lucrarea sa intitulata „L’arte bionica ridisegna l’omo” (2014), „specia umana isi hotaraste propriul destin evolutiv”.
Alti specialisti de renume international, precum Ray Kurzweil (SUA), Nick Bostrom (Marea Britanie) sau Riccardo Campa (Italia), sustin aceeasi teorie potrivit careia omul promoveaza azi longevitatea radicala, considerand procesul de imbatranire asemenea unei patologii pentru care se pot prescrie tratamente eficiente si elaborand in paralel, multiple alternative de sporire a capacitatilor fizice si mentale, fie prin intermediul manipularilor genetice, fie prin interactiunea corpului si mintii cu computere si roboti dedicati.
Versiunea 2.0 a omului este asadar pe cale sa prinda contur intr-un mediu in care modul de gandire si de acceptare a schimbarii sufera la randul sau transformari radicale, sub umbrela unei noi filozofii si scoli de gandire pregatite sa sustina, sa apere si sa promoveze bionica.
La drum de rascruce – pana unde se poate ajunge pe calea bionicii?
Privita ca o oportunitate de a studia si a profita de multiple avantaje in domeniul imbunatatirii functiilor motorii ale organismelor vii, bionica ar putea fi catalogata drept un nod la nivelul carora se amalgameaza multe specialitati, incepand cu cibernetica si continuand cu ingineria moleculara, biologia, chimia, electronica, matematica, fizica si nu numai.
Din aceasta perspectiva ia nastere asadar o intrebare la care e dificil sa se formuleze un raspuns: pana unde se poate ajunge pe calea bionicii?
Supranumita si „inginerie creativa”, bionica se concretizeaza in aplicatii, metode si sisteme inspirate din natura si concepute in scopul perfectionarii anumitor abilitati, functii si/sau aptitudini, pana la un nivel ce nu cunoaste restrictii speciale atunci cand implica o componenta adanc implementata in taramul tehnologiilor futuriste.
Tenacitatea specialistilor in materie a condus chiar la fondarea a noi si noi ramuri in acest domeniu, cum ar fi de pilda neurofiziologia sau electrofiziologia, iar unele aplicatii extrem de sofisticate isi gasesc aplicabilitatea si in achizitionarea de informatii prin intermediul organelor de simt artificiale si a circuitelor de semnale de la nivelul retelelor nervoase.
Aceasta indrazneata abordare de solutii alternative in domeniul bio-tehnologiilor aplicate a demonstrat insa fara drept de apel, doua chestiuni fundamentale:
- Faptul ca o structura sau o masinarie artificiala poate indeplini sarcini in mod similar cu sistemele biologice;
- Faptul ca avantajele unui sistem biologic depind de acumularea si reutilizarea datelor, de corelarea a numeroase informatii ce provin de la diferiti senzori si de procesele de transfer utilizate.
Acestea sunt premisele ce constituie surse de inspiratie pentru trasarea unor obiective specifice in cercetarile bionice, in orice proiect de realizare a unei „copii omoloage”, a unui „model simulant”, sau chiar a unei combinatii intre cele doua.
Dar lucrurile nu se opresc aici: ultimul strigat in materie e reprezentat de ceea ce se numeste „business biomimetics” – o tehnica menita sa faciliteze implementarea de principii si practici derivante din sistemele biologice la nivelul unor strategii de marketing sau de management, in procese organizatorice si in contextul de „strategic thinking”.
Aceasta este un soi de gaselnita pe care specialistii nu au ezitat sa o utilizeze cu succes in industria farmaceutica, informatica, telecomunicatii si in domeniul militar, dar si la nivelul unor entitati guvernative mai mult sau mai putin recunoscute oficial.
Bazat pe lucrarile de specialitate elaborate de Phil Richardson din cadrul University of Bath (Marea Britanie), conceptul a fost lansat cu ceva timp in urma la Camera Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit (2009), sub forma unor propuneri de utilizare a naturii pentru identificarea de solutii bio-ingineresti in mai orice domeniu.
Iata de ce, privind in perspectiva, se poate afirma fara sovaiala ca sistemele hibride oferite de bionica vor tinde sa-si largeasca plaja de aplicabilitate, cucerind noi si noi teritorii, propunandu-se drept solutii de asistenta sau chiar substituenti ai omului in activitati din cele mai variate, pana la atingerea unui nivel de perfectiune ce va putea prelua controlul, transformandu-si propriul creator intr-o veritabila marioneta.
Un viitor sumbru pentru om? Sa intrebam sistemele bionice…
Bibliografie:
- Perkowitz, Sidney – Digital People: From Bionic Humans to Androids, 2004;
- Hung, George K. – Biomedical Engineering Principle of the Bionic Man, Vol.5, Singapore, 2010;
- Turicchia, Lorenzo – Il futuro dell’uomo bionico, 2012;
- Mukannd, John – The Man with the Bionic Brain and Other Victories over Paralysis, 2012;
- Manzocco, Roberto – L’arte bionica ridisegna l’omo, 2014.
Cititi intreaga serie aici:
Seria “Evolutia umanitatii si viitorul ei”
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5