Cartea Mortilor din Egipt
Credinta intr-o viata care urma mortii i-a determinat pe marii egipteni sa-si imbalsameze mortii si sa construiasca piramidele. Voiau astfel sa le fereasca de trecerea timpului, caci timpul e trecator, iar piramidele sunt vesnice. Dincolo de mormant, mortul traia o viata asemanatoare cu cea de pe pamant. De aceea scenele care il insoteau erau desprinse din muncile campului si traiul zilnic. Statuete sfinte si talismane magice erau menite sa-l protejeze pe decedat in calatoria sa.
Dupa moarte mai ramaneau sufletul (Ba) si dublul (Ka sau Khaibit. Cea mai de pret dorinta a unui egiptean era ca sufletul sau sa ajunga in imparatia mortilor alaturi de Osiris, in locul de odihna etern. Formule magice, incantatii, vraji. ritual, imnuri, instructiuni totul era folosit cu un singur scop: atingerea paradisului.
Intreaga istorie a Egiptului, traditii stravechi s-au impletit insa problema vietii si a mortii a ramas una obscura. Cunoastem o parte dintre obiceiurile acestora, insa cea mai importanta parte ne-a fost transmisa sub forma Cartii Mortilor. Inainte formulele magice erau scrise pe sarcofagele mumiilor, dar odata ce ele au prins forme omenesti, toate riturile au fost inscrise pe papirusuri care il insoteau pe mort in calatoria spre Osiris.
Dupa 600 i.Hr, cele 400 de “articole” s-au regasit in doar 165. Aceste articole erau menite sa-l apere pe mort, sa-l protejeze, sa-i arate calea si sa-l treaca cu bine de marea judecata. Astfel, greutatile pot fi invinse caci dupa ce moare, sufletul decedatului bate la portile celeilalte lumi, dar monstri precum Set-Typhon il ataca. Doar cu magie si o sulita fermecata reuseste acesta sa mearga mai departe. Apoi, Mut, spiritul oceanului primitiv si Nuit, zeita cerului, ii deschid usile imparatiei mortilor caci le-a invins pe cele pamantesti.
Thot si Anubis, zei apropiati oamenilor, il ajuta si-l ghideaza spre raul infernului unde, o barca cu un vaslas il asteapta pentru a raspunde intrebarilor despre imparatia de dincolo. Aceste texte funerare sau Vraji de Chemare sunt foarte poetice. Exista similaritati in scrierile orfice din Italia si Creta in secolul al VI-lea i. Hr.
“O, pazitor al barcii misterioase, eu ma grabesc, eu vin sa vad pe tatal meu Osiris. Care-i numele meu? Intunericul e numele tau? Care-i numele meu? Cel care calauzeste marea zeita pe drumul sau e numele tau. Care-i numele tau? Nuit (cerul) este numele tau” – aceasta formula fiind rostita in fata luntrasului.
La inceput, egiptenii puteau influenta zeii prin formule rituale si ii puteau astfel atrage de partea lor. Dar, in timp, morala religioasa a devenit obiectiva, astfel incat tribunalul ceresc nu mai putea fi implorat sau inselat. Acesta era alcatuit din Osiris care veghea de pe tronul sau, din Thot si Anubis care cantareau in balanta faptele mortului, din Wait, zeita adevarului si justitiei si alti 42 de zei infernali si Amait (mancatoarea) – un monstru jumatate hipopotam, jumatate crocodil care inghitea pe cei nepotriviti. Dupa ce rostea cele cuviincioase, salutand juriul, decedatul spunea: “Va aduc Adevarul si am nimicit pentru voi pacatele”. Defunctul trebuia apoi sa-si insiruie pacatele sub forma negatiilor: “nu am facut raul, n-am faptuit violenta, n-am furat, n-am omorat miseleste oameni, n-am chinuit vaduva, n-am mintit in fata tribunalului, n-am cunoscut necredinta, n-am fost neglijent, n-am mintit in fata tribunalului …”
Thot dadea verdictul dupa ce observa balanta, iar Osiris, marele judecator spunea: “Defunctul sa iasa victorios, ca sa poata merge oriunde i-ar placea, aproape de spirite si de zei. Acum cunoaste numele celor 14 locuinte, ale celor 14 usi si ale celor 14 pazitori, toate ii sunt sub puterea sa. Se socoteste acum egal cu Osiris. Toti zeii il inconjoara si il iubesc, caci el este ca unul dintr-insii”.
Astfel, in Egiptul Antic, viata era vazuta ca o purificare, caci moartea era adevarata viata, o reintoarcere demult asteptata. Viata era pregatirea pentru moarte si pedeapsa greselii strabunilor in fata lui Ra.
Ritualul de la Paris – codexul maiasilor
Cunoscut ca si Codex Peresianus sau Codex Pérez, acest codex este unul dintre cele trei ramase ale civilizatiei mayase din perioada post-clasica (900–1521 d. Hr). Pictat in vestul Yucatanului, probabil la Mayapan, acesta este foarte deteriorat in prezent si textul lipseste in unele locuri. Este consevat in prezent la Biblioteca Nationala din Paris si vorbeste despre semnele astrologice.
De arte moriendi din Evul Mediu
“Arta de a muri” face referire de fapt la doua texte latine din Evul Mediu datand din 1415 si 1450 si care da sfaturi si instructiuni despre “o moarte buna” potrivit crestinismului din Evul Mediu tarziu. A fost scrisa dupa epidemiile de ciuma si a avut mare succes, fiind tradusa in majoritatea limbilor din vestul Europei.
Prima, scrisa de un calugar dominican din Constance, Germania, a devenit foarte populara in Anglia, vorbind despre tentatii: lipsa credintei, disperarea, nerabdarea, mandria spirituala si avaritia. Din cele sase capitole, al treilea contine si cele 7 intrebari care trebuiesc puse unui om pe moarte. O alta varianta a aparut in Olanda, evident mai scurta.
Bardo Todol – cartea mortilor din Tibet sau Mantuirea prin Auzire in planul post-mortem
Ideile despre moarte ale diferitelor popoare ne sunt cunoscute, dar adeseori neclare. Asta pentru ca a existat dintotdeana o diferenta culturala intre Occident si Orient. Deasemenea, pentru asiatici nu exista moartea naturala, ea fiind cauza unei razbunari divine, a vrajitoriei sau a unui accident. Aceste carti, pasaje, papirusuri care ne-au ramas de la antici si care exprima “arta de a muri” nu sunt altceva decat clavis absconditorum, ideea despre moarte a unui popor face lumina in valorile acestuia in viata, cum spunea Mircea Eliade.
Ceremonia sufletului pentru 40 de zile, de la tibetani, prezentata in Bardo Thodol constituie o stare intermediara (Bardo inseamna intre constiinta vietii si cea a mortii). In acest timp el trece prin anumite experiente mistice unde poate fi ajutat doar de meditatii si asceza, altfel se va reintoarce in ciclul reincarnarilor si nu se va putea elibera ajungand in raiul buddhist – Amitabha. Fara un ghid, fara un scop, el se va trezi iarasi in starea animalica.
In prezent, aceasta este singura ceremonie cunoscuta care are efect dupa moarte. Daca nu a avut timp in viata, mortul poate invata si dupa. Lama, preotul tibetan, ii recita, invatandu-l, ajutandu-l sa se salveze, impartasindu-i cunostinte spre a-l putea face sa atinga Nirvana. Aceasta stare intermediara prin care mortul trece se imparte in trei:
– Chikhai Bardo, starea de tranzitie, care dureaza trei zile, in transa trupul nu-si da seama ca a murit
– Chonyid Bardo, starea experientei realitatii,
– Sidpa Bardo, starea reincarnarii
Lama are grija ca mortul sa fie lucid si constient, indemnandu-l spre ce este real, caci tot ce va vedea in primele zile ale mortii este doar o drama simbolica, adevarata realitate fiind Buddha. Citirea cartii funerare este gandita ca trezirea la realitate, trezirea din vis, caci toate celelalte sunt iluzorii. Binele si raul pe care il vede “dincolo” nu sunt decat transpunerea propriilor bucurii sau spaime. Dupa prima tranzitie, mortul va imbraca trupul-constiinta si va fi plimbat prin rai si iad sub forma unei drame cosmice fantastice. Tot acest misticism si magie sunt facute ca spiritul sa recunoasca esenta, sa renunte la aparenta si sa vada adevarata realitate.
Pretash-radha din Garuda Purana indiana
Purana (insemnand literalmente “din timpuri stravechi”) sunt texte antice hinduse care elogiaza diferite zeitati, indeosebi trinitatea indiana Brahma-Vishnu-Shiva.
Aceasta este una dintre puranele inchinate lui Vishnu si parti din aceasta este folosita de unii hindusi ca liturghie religioasa. Purana Garuda apare sub forma unui dialog intre Vishnu si Garuda, regele pasarilor. Ea face apel la viata de apoi, punand autocunoasterea ca un corolar al intregii vieti omenesti pentru eliberarea spiritului. Ni se vorbeste deasemenea despre starile intermediare dintre nastere si renastere, cunoscute occidentalilor ca Rai si Iad (probabil reminescente crestine) intrucat in textele mai vechi lipsesc cu desavarsire. Se aminteste aici si de Yama, zeul imparatiei mortilor. Insa locurile descrise dintre Rai si Iad sunt doar statii, nu opriri permanente in calatoria sufletului.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.