Casa jaguarului era un simplu luminis in padurea tropicala. Cand au ajuns acolo se mai afla inca un jaguar care ii astepta. Era sotia jaguarului si nu parea prea incantata sa-l vada pe om. “Cine este acesta, Jaguar?” a intrebat ea. Jaguarul i-a povestit de promisiunea sa catre Botoque. “Ce? Ca si cum viata n-ar fi asa dificila, acum trebuie sa cresc un om ca fiul meu? Asta nu ne va aduce decat necazuri”. A marait amenintator, dar jaguarul n-a vrut sa asculte. “O promisiune e o promisiune”, a spus in final.
Curand, jaguarul si sotia sa s-au apucat sa prepare cina. Botoque privea atent ca sa vada cum vor pregati tapirul pentru cina. “Cum vom manca carnea?” a intrebat Botoque. “Va trebui sa asteptam pana maine cand soarele este sus pe cer pentru a incalzi suficient carnea pentru dintii nostri!”. Jaguarul a ras si i-a spus: “Nu este nevoie, fiule. Vom folosi altceva pentru a face carnea usor de mancat. Asteapta si vei vedea!”. Jaguarul l-a condus pe o poteca catre alt luminis unde a vazut o minune. Un foc rosu-portocaliu intens ardea si pocnea intinzandu-se pana la stele. Ochii lui Botoque statea sa-i iasa afara din orbite. “Ce este asta?” a intrebat el tremurand. “Ii spunem foc”, i-a raspuns jaguarul. “Il folosim pentru multe lucruri”. Jaguarul a pus tapirul intr-un rotisor si l-a pus deasupra focului. Curand, un miros delicios i-a lasat apa in gura lui Botoque. Nu mirosise niciodata asa minunantie. Carnea tapirului incepuse sa se prajeasca. Apoi jaguarul a scos carnea si i-a dat o bucata spunandu-i sa incerce. Era cel mai minunat lucru pe care il gustase Botoque vreodata. A devorat mancarea. Dupa un timp scurt, era satul si fericit. Se gandea ca focul e un lucru minunat. Curand a adormit fericit.
A doua zi, jaguarul a plecat la vanatoare si l-a lasat pe Botoque cu sotia sa. Sotia jaguarului i-a aratat destul de repede ce inseamna pentru ea. Cand Botoque a mai cerut sa guste din tapir, sotia jaguarului a marait si si-a aratat ghearele. Ca sa evite sa devina cina din acea seara, Botoque s-a suit rapid intr-un copac. A stat acolo pana s-a intors jaguarul acasa. Jaguarul si-a intrebat sotia ce cauta Botoque acolo, iar sotia i-a spus ca il dispretuieste. Cei doi s-au certat, dar jaguarul a castigat. I-a spus lui Botoque sa se dea jos si ca nu se va mai purta cu el asa niciodata. “Esti fiul meu adoptiv, iar sotia mea se va purta cu tine asa cum se cuvine”, i-a spus el. Asa ca jaguarul l-a luat in alt luminis si i-a aratat arcul si sagetile. Acolo l-a invatat sa vaneze si sa loveasca tinta. Au repetat indelung pana Botoque a devenit expert.
A doua zi, jaguarul a mers iar sa vaneze. In ciuda promisiunii, sotia jaguarului l-a incoltit pe Botoque “Nu vei fi niciodata unul din noi. Sotul meu e un prost. Dar voi avea grija de asta. Intentionez sa te rup in bucati si sa te mananc. Ii voi spune apoi ca ai fugit in padure si nu te vom mai vedea niciodata. Problema mea va fi rezolvata, iar stomacul meu va fi plin”. Insa Botoque apucase sa puna mana pe arcul si sagetile sale. In timp ce sotia jaguarului se pregatea sa atace, o sageata a lui i-a strapuns inima. Sotia jaguarului si-a dat ultima suflare. Atunci si-a dat seama Botoque ca e timpul sa plece in satul sau. Si-a luat armele, a pus un taciune in cateva frunze, a luat carnea si a plecat.
Tarziu in noapte, dupa ce alergase toata seara, Botoque ajunge in satul sau. Toata lumea, inclusiv cumnatul sau, era bucuroasa ca il vedea in viata. Botoque nu a pierdut timpul. Le-a arata focul si ce putea face el. Desi ingrijorati si tematori la inceput, satenii au inceput sa isi gateasca carnea. Si-au dat seama ca focul si aceste noi arme le pot oferi o viata mai buna. “Trebuie sa avem acest foc si toate secretele jaguarului!” au strigat satenii in cor. Asa ca razboinicii condusi de Botoque au plecat spre ascunzatoarea jaguarului. Jaguarul inca nu se intorsese de la vanatoare. Asa ca au furat toti taciunii din foc, armele si carnea ramase.
Cand a ajuns jaguarul acasa a gasit un dezastru. Totul era furat, iar sotia sa era ucisa. Tocmai de omul pe care il salvase. Jaguarul si-a dat seama ca totul se terminase prin acea tradare. De acum inainte trebuia sa isi castige hrana cu ghearele si coltii, nu cu arcul si sagetile. Va trebui sa-si manance carnea cruda. Roata se invartise. Oamenii detineau acum secretele si el ramasese fara nimic. Jaguarul s-a maniat. Nu va mai avea niciodata incredere in oameni. Pentru el nu vor mai fi niciodata altceva decat mancare. Nu ii va mai cruta vreodata.
Aceasta este povestea prin care tribul kayapo a castigat magia focului si puterea armelor. Asa ca, atunci cand ratacesti prin jungla noaptea si esti in fata unui jaguar, vei vedea in ochii sai rosii focul furat. Chiar inainte de a-ti intalni sfarsitul.
Boto encantado: delfinii fermecati
Cuvantul “boto” vine de la delfini, iar “encantado” inseamna “fermecat” in portugheza. In timpul zilei, boto erau delfinii rozalii din rauri ce se jucau cu vasele de pescuit. Se credea ca aveau sub ape un regat al frumusetii si perfectiunii, numit Encante. Dar noaptea lucrurile se schimbau. Seara, delfinii fermecati se schimbau intr-un barbat chipes si irezistibil cu pielea deschisa la culoare. Doar un semn de pe frunte ii putea da de gol. De obicei, delfinul sub forma de om aparea pe malurile unui rau imbracat foarte colorat si stralucitor. Hainele pareau a fi de moda veche, cu palarie de paie.
Se credea ca acesti boto distrugeau petrecerile aparand langa oricare sat care tinea o astfel de celebrare sau eveniment. Deveneau foarte repede centrul atentiei, spuneau glume foarte bune si erau de-a dreptul irezistibili. Spre finalul petrecerii, anunta pe toata lumea cum mult fast ca va pleca doar ca sa fie implorat sa mai ramana. Nu pleca niciodata de la petrecere singur. Cu siguranta cineva se indragostea de miscarile lui gratioase si glumele sale. Femeile tinere erau in mod natural atrase de acesti boto aratasi. Boto erau adevarati tricksteri. Dar a doua zi se trezeau insarcinate. De obicei, femeile veneau de bunavoie cu el. Dar daca era nevoie, boto isi putea folosi magia pentru a le convinge.
Dupa o noaptea neuitata de pasiune, boto se furisa si disparea din oras. Se intorcea in raul din care iesise si in lumea magica Encante de sub apa. Chiar si astazi multi sustin ca sunt copii de boto. Asa poti explica usor o sarcina, nu?
Mitul boto e folosit de parintii prea protectori pentru a-si tine copiii acasa noaptea. Niciodata nu te poti duce noaptea la rau. Boto au tot felul de puteri speciale. Potrivit folclorului din zona Amazonului, boto sunt cantareti desavarsiti in a fermeca fetele. Ei pot invoca si furtuni si au vraji speciale prin care te fac sa-i urmezi. Pot indoi vointa oricui. Se stie ca uneori se intorc la tinerele mame si le rapesc copilul. Copilul va ajunge in lumea de sub ape si nu va mai fi vazut niciodata.
Mitul boto este foarte prezent chiar si astazi in Amazon. La petreceri sau seara dupa intuneric, lumea inca mai crede in delfinii fermecati. Festivitatile se tin departe de ape, adanc in jungla. Samanii din sate sunt foarte buni la crearea unor vraji pentru alungarea boto. Poti scapa de un boto daca ii ceri sa isi dea palaria de paie jos de pe cap. Asa vei vedea ca e ceva ciudat la mijloc. Sau daca ii spui ca nu este invitat la petrecere. Fiind fiinte extrem de politicoase si tinand la eticheta petrecerilor vor parasi incaperea.
Dar cum a evoluat aceasta legenda oare? In Amazon exista o veche traditie despre delfini si latura lor mistica. Sunt creaturi cu mari puteri in aceasta lume. Aduce ghinion sa ucizi un delfin in culturile din aceasta zona. Si este considerat de rau augur sa te uiti in ochii unui delfin. Daca o faci, vei trai cu mari cosmaruri pana la sfarsitul zilelor.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
4.5