Divinatia în Roma antica
Divinatia – cuvânt de provenienta latina (divinatio, -onis). Folosit pentru prima data în jurul secolului al XIV-lea. Divinatia se defineste ca ansamblul de practici specificare care au ca scop final aflarea viitorului. Divinatia si astrologia in Roma antica era folosita pentru a intelege vointa zeilor.
DIVINATIA ÎN IMPERIUL ROMAN
În cadrul imperiului roman, Divinatia si astrologia in Roma antica a jucat un rol esential. În toate aspectele vietii din acea vreme, practicile divinatorii se integrau perfect, pornind de la viata religioasa, pâna la cea personala si cea sociala. Fiind un serviciu de larg consum, acesta se adresa atât conducatorilor cât si oamenilor de rând.
Înca de pe vremea aceea s-a realizat o distinctie clara între formele divinatorii. Astfel exista divinatia naturala, prin care se întelege orice informatie primita direct de la zei, prin intermediul viselor si a profetiilor. si divinatia experimentala sau artificiala, prin care se întelege informatia primita prin interpretarea semnelor primite de la zei (zborul pasarilor, fulgere, cutremure, etc) si de asemenea prin actiunile voluntare a oamenilor (aruncarea zarurilor). Cicero este cel care delimiteaza aceste forme. În tratatul sau, De divinatione, acesta analizeaza formele divinatorii regasite în cadrul imperiului roman. În afara de Cicero, Platon, Tacitus ofera informttii despre apetitul romanilor pentru divinatii.
Tot în acea perioada apare o dihotomie clara conform careia Divinatia si astrologia in Roma antica este un instrument divin, prin care zeii ofera oamenilor posibilitatea de a trece peste limitele specifice speciei. Însa orice forma de magie sau divinatie necromantica (aflarea viitorului utilizând spiritele celor decedati) este considerata o activitatea indezirabila, o maniera vulgars si nepotrivita de a capata informatiile necesare. Într-o oarecare masura si astrologia este inclusa în acesta categorie defavorizata. Mecenas îl avertizeaza pe Octavius Cesar ca magii trebuie sa dispara, în schimb divinatia si sacrificiile se dovedesc a fi necesare si practicile acestora trebuie cultivate
Cele mai utilizate forme de ghicit privind Divinatia si astrologia in Roma antica erau auspiciile, haruspiciile si arta fulgurala.
Cititi mai multe despre:
Roma: origini si inceputuri
Educatia si sclavia in Roma antica
Religia in Roma antica si Imperiul Roman
AUSPICIILE
Arta augurala sau auspicia reprezinta divinatia prin zborul sau cântul pasarilor. Existau diverse metode de citire a miscarii pasarilor. Într-o forma mult mai complexa se tine cont de directia în care zboara pasarile (stânga – dreapta), specie, numar. Stânga este asociata cu moartea, reprezinta anormalitate si dezastru.
Însa într-o forma mai simpla pentru divinatie era utilizata doar prezenta lor în anumite contexte importante pentru un individ anume sau pentru soarta societatii. De asemenea se tine cont de mediul normal în care pasarea vietuieste, iar prezenta ei într-un mediu nefamiliar este un semn divinatoriu important. Însasi întemeierea Romei se realizeaza utilizând auspiciile. Cei doi frati se duc pe doua coline, Remus pe Aventi, iar Romulus pe Palatin. Lui Remus i se arata sase vulturi, iar lui Romului doisprezece. Maestrii interpretarii semnelor îl proclama pe Romulus drept învingator.
Înainte de a începe interpretarea pasarilor cerului se stabilea un orizont ce avea sa fie studiat si de asemenea se impuneau reguli stricte cu privire la divinatie. Astfel orice greseala, mica sau mare, conduce la anularea actului divinatoriu, mai ales daca era vorba despre evolutia statului. Bineînteles ca în acest caz reputatia celui în cauza era grav avariata.
Un astfel caz de eroare umana este inclus de Titus Livius în “De la fondarea Romei” privind razboiul împotriva samnitilor. Astfel Papirius consulta auspiciile si desi „puii nu voiau sa piguleasca”, paznicul lor s-a încumetat sa rosteasca o minciuna, vestind pe consul ca “puii manânca cu o pofta nebuna”. Oamenii incercau prin orice mijloace sa tina legatura cu zeii, sa le ghiceasca vointa si sa le fie pe plac iar divinatia si astrologia in Roma antica ii ajutau sa isi inteleaga rolul.
Prezenta auspiciilor era atât de importanta în cadrul societatii romane este atât de importanta, încât la un moment dat nu se întâmpla nimic fara consultarea lor, indiferent ca era vreme de razboi sau pace. Auspiciile dobândesc o importanta si mai mare atunci când se asociaz?acu magia primei zile. Acesta presupune interpretarea augurala în prima zi a anului pentru a descoperii evenimentele faste si nefaste de pe parcursul anului, iar apoi se aduceau jertfe zeilor, în special lui Jupiter.
HARUSPICIILE SI ARTA FULGURALA
Haruspicia reprezinta capacitatea de a întrevedea viitorul utilizând ca obiect de analiza viscerelor animalelor, în special pasari. De origine etrusca, aceasta metoda divinatorie este puternic împamântata si în imperiul roman. Legat de aceasta metoda Platon afirma ca ficatul este facut pentru divinatie reflectând intentiile si sentimentele. Se credea ca în momentul dinaintea sacrificarii, zeul venerat va imprima în maruntaiele animalului semne relevate pentru decriptarea evenimentelor viitoare. În acest context Seneca spune în Probleme naturale: „Chiar sub secure, maruntaiele animalelor capata o anumita forma.”
Haruspexul (cel care detinea secretele acestei metode divinatorii) analiza inima, plamânii, splina, ficatul si rinichii. Se cautau anomalii cromatice, tumefieri, leziuni, proeminente sau forme anormale. Pentru a preveni semnele nefaste, practicantii putea oficia ceremonii pentru ameliorarea unor progostice negative. Daca viscerele primului animal aratau favorabil însemna ca sacrificiul a fost acceptat. În caz contrar se continua ciclul sacrificiilor pâna ce zeii transmiteau un mesaj favorabil, iar intestinele erau arse în cinstea lor. Fiind o forma divinatorie împrumutata, romanii apelau la etrusci, care aveau o experienta mult mai vasta. Astfel, haruspiciile erau inferioare auguriilor.
Tot în atributiile haruspexului intra si interpretarea fenomenelor telurice si celeste. Si aceste metode ii au originea în cultura etrusca. Plinius cel Batrân consemneaza în Istoria Naturala, ca regele taumaturg Persenna a putut abate fulgerul asupra unui monstru. Acest talent era specific etruscilor, însa este întâlnit si la haruspicii romani. De asemenea a fost tradus un calendar etrusc “Liber de ostentis et calendaria graeca omnia”, care explica semnificatiile tunetelor pentru fiecare zi a anului. Pe lânga fulgere, erau analizate si alte obiecte si fenomene celeste precum: eclipsa, meteoritii, comete, dar acestea nu se asociau nicidecum cu astrologia.
ASTROLOGIA IN ROMA ANTICA
Descoperita prima data în Etiopia si Mesopotamia, astrologia a avut partea de o migrare extinsa spre Egipt si Grecia. Acestea sunt centrele de influenta cele mai importante de unde cunostintele astrologice au patruns în imperiul roman. Parerile sunt extrem de împartite. De exemplu Plinius neaga importanta astrologiei, considerând vulgara informatia conform careia o stea poate influenta destinul unui om. Opinia sa este contradictorie, pentru ca mai apoi prezinta influenta lui Venus în nasterile animalelor, de asemenea recunostea influenta planetelor asupra bolilor si plantelor. Totusi astrologia este cultivata în imperiul roman, iar promotorul ei de baza este Ptolemeu. Apoi Galen include cunostintele astrologice în metodele medicinei, iar acesta îi mustra pe medicii care nu tin cont de influenta astrelor. Pentru Aristotel astrele erau reprezentari ale zeilor, fiinte cu o inteligenta superioara care vegheaza asupra existentei terestre.
Pentru a impune astrologia ca o stiinta superioara, Ptolemeu scrie Tetrabiblos sau Quadripatitum are este un reper al acelor vremuri. Cartea este apreciata atât de mintile luminate din Roma, cât mai ales de astrologii arabi. Ptolemeu vorbeste despre zodiac, planete, stele fixe, dar include si astrologie mundana si repere pentru viata sociala precum: copiii, averea, moartea etc. Abordeaza si aspecte meteorologice si analize ale evenimentelor majore precum eclipse si comete.
Cicero, Favorius si Sextus ataca preocuparile caldeenilor, dar nu se refera explicit la astrologia practicata în imperiu. Cel mai adesea scepticii nu ataca astrologia în sine, ci metodele utilizate în interpretarea cerurilor, însa erorile metodologice nu se puteau atribui decât începatorilor, nicidecum unor figuri emblematice precum Ptolemeu.
DIVINATIA NATURALA
Cea mai apreciata forma de divinatie este cea naturala. Aceasta reprezinta primirea informatiilor direct de la zei, fie prin persoane speciale pe care zeii le inspira, fie prin vis.
Cele care comunicau cu zeii se numeau sibile, acestea erau preotese, iar cele mai cunoscute erau cele alea lui Apollo. Prima este Sibylla din Erythrae care a trait înaintea razboiului troian, faima i-a fost adusa tocmai de descrierea detaliata a celebrului conflict. Erau doisprezece preotese ale lui Apollo, care cel mai adesea îsi exprimau profetiile prin versuri. Acestea erau posedate si de duhuri specifice (duhurile aerului, apei, focului etc), iar manifestarea lor era destul de violenta si zgomotoasa. Poate cea mai cunoscuta preoteasa era Pythia, care salasluia în templul ridicat în locul un Apollo a ucis sarpele urias. Pentru a primi inspiratie divina, Pythia îmbraca pielea animalului si astfel intra în contact cu zeul solar. Strabon descrie posedarea divina ca efect al unei emanatii telurice. O fecioara statea asezata pe trepied, iar aceasta emanatie o învaluia. În viziunea lui Homer, trepiedul reprezinta cele trei monede temporale: trecut – prezent – viitor.
Profetiile acestor sibile au fost reunite în carti. Cartile sibile sunt o colectie de oracole care erau consultate în toate situatiile dificile. Pentru a observa importanta acestor oracole vom citi o întâmplare consemnata de Aulus Gellius: „Iata ce se spune în vechile anale despre cartile sibiline. O batrâna, straina si necunoscuta, a venit la regele Tarquinius Superbus aducând cu ea noua carti, despre care zicea ca contin oracole divine si ca vrea sa le vânda. Tarquinius întrebând cât costa, femeia a cerut o suma exagerat de mare. Regele, crezând ca batrâna si-a pierdut mintile din cauza vârstei, începu sa râda. Atunci ea aseza în fata lui o mica vatra cu jaratic si arse trei din cele noua carti si-l întreaba daca vrea sa cumpere cu acelasi pret pe celelalte. Dar Tarquinius, râzând din nou si mai tare, spune ca aceasta batrâna e cu adevarat nebuna. Femeia arunca îndata în foc alte trei carti si, cu acelasi calm, întreba din nou pe rege daca vrea sa le cumpere cu acelasi pret pe celelalte trei care mai ramasesera. Atunci Tarquinius devine serios si începe sa reflecteze si, întelegând ca aceasta statornicie si îndrazneala nu merita sa fie dispretuite, cumpara ultimele trei carti ramase cu acelasi pret care-i fusese cerut pentru toate cartile. Si e în afara de orice îndoiala ca aceasta femeie, dupa ce a plecat de la Tarquinius, n-a mai fost vazuta nicaieri dupa aceea. Cele trei carti, care au fost închise în sanctuarul unui templu, au fost numite sibiline, si ori de câte ori preotii trebuie sa întrebe zeii nemuritori despre afacerile statului, ei le consulta ca pe un oracol”.
Pe lânga inspiratia divina atribuita doar persoanelor alese, mai exista si posibilitatea visului, accesibil si celor care nu au abilitati oraculare. În timpul somnului sufletul nu mai este limitat de ratiune, iar astfel intra în legatura cu lumea zeilor de unde aduce informatia necesara. Heraclit considera ca adormitul patrunde în lumea sa interioara. Democrit este de parere ca visele au ca sursa anumite imagini de origine divina, iar cosmarul ia nastere din imaginile nocive. Pentru Platon, ficatul este depozitarul viselor si activeaza partea nerationala a individului. Artisotel alcatuieste doua lucrari: Despre vise si Despre divinatia în somn în care afirma ca visele nu sunt divine, ci ca sunt fenomene naturale, dar totusi, fiindca sufletul este cel care le emana, le atribuie acestora o nuanta divina. Apar si tratate de întelegere a viselor, unul dintre ele este scris de Artemidoros din Efes, intitulat Oneirokritikon.
Cicero ne prezinta un vis celebru în De divinatione: „Citim în Platon cum ca Socrate, pe când era la închisoare, i-a spus prietenului sau Criton: Voi muri peste trei zile, pentru ca am visat o femeie de o rara frumusete care mi-a rostit numele si a spus acest vers din Homer: tertia te Phthiae tempestas laeta locabit. Si istoria ne spune ca moartea s-a produs asa cum a prezis.”
Astfel se pare ca divinatia este un aspect vital al imperiului roman. Oare s-ar putea spune ca marile cuceriri si evolutia fara precedent a acestui imperiu se datoreze abilitatilor divinatorii? Oricum se observa ca aceste practici au început sa fie combatute cu argumente de catre filozofie. Epicur se opune total oricarui tip de divinatie, pledând pentru o abordarea mult mai stiintifica a vietii. Este de apreciat intentia si capacitatea romanilor de a uni credintele popoarelor cucerite, fiind un creuzet al culturii europene.
De mentionat este ca aceste practici sunt arhaice si în conformitate cu gândirea vremii, prezenta lor în societatea de astazi este incompatibila, având în vedere explicatiile stiintifice ale fenomenelor necunoscute în trecut. Divinatia si astrologia in Roma antica erau insa la ordinea zilei.
Bibliografie:
- Magia în istoria intelecuala a Europei – Lynn Thorndike, Herlad
2. Despre divivatie – Marcul Tullius Cicero, Polirom
3. Scoala de solomonie – Antoaneta Olteanu, Paidea
Trimis de Alexandru Paunescu pentru concursul Mythologica.ro
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
Pingback: Roma – origini si inceputuri | Mythologica.ro
Pingback: Educatia si sclavia in Roma antica | Mythologica.ro
Pingback: Religia in Roma antica si Imperiul Roman | Mythologica.ro
Pingback: Mitologia constelatiilor, cine a denumit stelele si influenta miturilor asupra astrologiei si horoscopului | Mythologica.ro