Cei Patru Calareti sau cei Patru Vestitori ai Apocalipsei apar prima oara in ultima carte a Noului Testament, numita Cartea Revelatiilor lui Iisus Hristos catre Sfantul Ioan Evanghelistul. Pasajele ne vorbesc despre o carte in mana dreapta a lui Dumnezeu care are sapte sigilii. Mielul Domnului sau Leul Iudeei, Iisus Hristos, o deschide si le rupe pe primele patru, fapt care ii aduce pe pamant pe cei patru calareti: alb, rosu, negru si pal, anume Cucerirea, Razboiul, Foametea si Moartea. Ei aduc Judecata de Apoi si vor abate plagile lor asupra intregii omenirii.
Cei Patru Calareti ai Apocalipsei
Calaretul pe Cal Alb – Victoria
“Cucerirea” e cel care calareste Calul Alb, primul sigiliu rupt, prima creatura, si el ii spune lui Ioan Evanghelistul cu voce de tunet: “Vino”. Cel care vorbeste are un arc si o coroana care i-au fost date sa cucereasca si sa supuna.
In Bilbia de la Ierusalim numele lui este “Victorie”. Calaretul a mai fost numit si “Pestilence”.
Irineu, un teolog influent din secolul al II-lea a fost printre primii care l-au interpretat ca Hristos insusi, iar calul alb reprezinta raspandirea cu succes a evangheliilor. Teologii au sustinut aceasta ipoteza, mai ales prin prisma imaginii lui Hristos calare pe un cal alb, Cuvantul lui Dumnezeu in Revelatii. Dar aceasta poate fi o viziune gresita, caci Evangheliile prevestesc Apocalipsa.
Calaretul pe cal alb ar mai putea reprezenta Duhul Sfant. Deasemenea, alte interpretari bazate pe istoria comparata a religiilor il vad pe calaret pe “calea cea dreapta” ca in Mahabharata. Aici, Zeul Krishna calarea un cal alb.
Boala infectioasa, in special ciuma, Pestilence, este reprezentarea principala a Calaretului Alb. Apare inca din anii 1906 la evrei. Interpretarea este neclara: ” Li s-a dat putere peste o patrime din pamant sa ucida cu sabia, prin foame, ciuma si prin animalele salbatice ale pamantului”.
Vicente Blasco Ibáñez, in nuvela sa din 1916, The Four Horsemen of the Apocalypse (filmata in 1921 si in 1962), vorbeste despre arcul sau si sagetile sale otrvite, infectate cu toate bolile.
Calaretul alb este vazut si ca principiu al raului, insusi Antihristul sau reprezentarea falsilor profeti. Deasemenea, cucerirea poate fi a sufletelor, a mintilor si inimilor oamenilor, nu neaparat o cucerire prin varsare de sange. Se pomeneste ca cineva i-a dat coroana si puterea, deci a fost investit de catre altul.
Calaretul pe cal rosu – Razboiul
Calaretului Razboiului i s-a dat puterea de a lua pacea de pamant, aducand vrajba intre oameni astfel incat ei sa se ucida intre ei. O imensa sabie i-a fost data lui si sigiliul al doilea a fost rupt.
Pregatiti de razboi si de macel, acest calaret se va abate cu furie asupra omenirii. Culoarea sugereaza varsarea de sange, iar sabia ridicata reprezinta o declaratie de razboi, intrarea in batalie.
Al Doilea Calaret poate reprezenta razboiul civil, spre deosebire de primul Calaret care reprezinta razboiul de cucerire. Teologii au vorbit si despre persecutarea crestinilor aici.
Calaretul pe cal negru – Foametea
Al Treilea Calaret, Foametea, este descris pe un cal negru. Este singurul care vorbeste si reprezinta ruperea celui de-al treilea sigiliu. El are o cumpana in mana fiind Legiuitorul.
Painea este mult mai pretioasa asadar, decat uleiul sau vinul.
Calaretul pe cal galbui
Al patrulea sigiliu, al Patrulea Calaret are numele Moartea si Hades ii urmeaza. I-a fost data autoritate peste ultima patrime a pamantului. Cunoscut ca si “Calaretul Palid”, Moartea este singurul calaret care primeste nume. El nu poarta nicio arma, dar alte descrieri il prezinta cu o sabie sau cu o coasa.
Culoarea calului poate fi galbuie spre verde sau palida, reflectand culoarea unui cadavru.
Profetii si Apocalipse legate de Cei Patru Calareti ai Apocalipsei
Unii teologi crestini vad in sosirea celor Patru Calareti ca o profetie despre Sfarsitul Lumii. Ei sunt primele sigilii rupte catre Judecata de Apoi.
Interpretarea istorica a lui E.B. Elliott concluzioneaza ca sigiliile sunt evenimente petrecute in timpul lui Ioan din Patmos. Ele fac referire directa la caderea si declinul Imperiului Roman. Triumful, dezvoltarea lumii romane, cuceririle, urmate de declin, decaderea imperiului sunt metaforizate prin cei Patru Calareti. Alte elemente istorice pot face referire la primele secole de crestinism. Spre exemplu, in 92 d.Hr, politica imparatului roman Domitian a dus la foamente in provincii.
Picturile lui Albrecht Dürer, sugereaza “jocul” Calaretilor impreuna. Protestantii din ziua de astazi, cred ca Profetiile fac referire la evenimentele contemporane. Calaretul Rosu este Comunismul, Calul Alb reprezinta Catolicismul, Calul Negru este simbolul Capitalismului, iar cel Verde este Islamul.
Altii vad in cei patru calareti ingeri ca Mihail, Gabriel, Raphael si Uriel, asociati adesea cu cele patru puncte cardinale.
Cartea lui Zaharia face si ea referire la Cei Patru Calareti ai Apocalipsei care imprastie teroare pe Pamant.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
4.5
5