Dansul mortii sau dansul cu moartea presupunea, in Evul Mediu, o anumita familiaritate cu aceasta. Celebrele dansuri macabre, care au influentat scriitori si pictori de-a lungul vremii, sunt unele din cele mai ciudate, evocatoare, sinistre si transformatoare viziuni pe care le-a dat umanitatea vreodata. In orice civilizatie sau religie te-ai fi nascut, nu e chiar asa usor si relaxant sa dansezi cu Moartea. Ideea de a ridiculiza moartea e prezenta chiar si in folclorul romanesc. Poate va aduceti aminte de acele povestiri in care moartea e trimisa sa caute ceva si nu se mai intoarce. Oamenii de la tara o fac proasta si credula tocmai in ideea de a o face suportabila. Doamna insotita de nelipsita-i coasa, Moartea, are intaietatea asupra domeniului sau. Si nu-i cade prea bine cand muritori de rand o batjocoresc in asemenea hal. Exista multe exemple in mitologiile lumii de astfel de dansuri, insa ele sunt rezultatul unor forte diferite.
Originea dansului mortilor
Originea dansului mortilor care face obiectul atator picturi in Elvetia, dateaza inca din Evul Mediu si a fost foarte raspandit multa vreme. Mai intai, in timpul carnavalului, puteau fi vazute masti care reprezentau moartea. Cei ce purtau asemenea masca aveau dreptul sa danseze cu orice persoana intalnita, luand-o de mana, in timp ce publicul se distra vazand groaza de pe chipurile celor obligati sa danseze cu moartea. Apoi, aceste masti avura ideea sa mearga in cimitire si sa danseze cinstind astfel memoria mortilor. Cu timpul, aceste dansuri au fost sanctificate devenind un exercitiu pios. Ele erau insotite de maxime evlavioase si au capatat numele de dansuri macabre sau dansuri ale infernului. Indata dupa aceea au aparut si desene ale acestor dansuri, pe care multimea le privea cu o respectuoasa credulitate. Preotii si-au imaginat ca acel care face legamant sa execute pictand un dans al mortilor ar putea, data fiind forta legamantului, sa se lepede de cele mai cumplite blesteme. Aceasta absurditate a fost crezuta si de atunci incolo s-a recurs mereu la un asemenea mijloc, mai cu seama in perioada epidemiilor de ciuma, foarte frecvente in acele timpuri.
Mai sus avem un dans al mortilor din Spania, orasul Verges unde de Pasti se organizeaza o adevarata parada a mortilor la miezul noptii. De obicei aceasta dureaza pana dimineata. Dupa defilarea costumatilor si coaselor, urmeaza oameni imbracati in schelete purtand urne de cenusa.
Dansul mortilor si Dansul sabatului in Romania
Deasemenea, in Romania, in comuna Nereju, se practica un dans traditional numit “Chiparusul” care pare a fi un soi de dans al mortii. Acest dans al mastilor era practicat la priveghi, dar s-a transformat intr-un obicei de Anul Nou. Transmis din generatie in generatie pana astazi, acest obicei apare inca din perioada precrestina. Doisprezece barbati (numar simbolic) cu masti din piei de animale sau lemn (reprezentand poate animalele) plangeau mortul. Dansatorii erau aranjati in sir legati de “lantul vietii”. Se sarea peste foc in timpul acestui “dans”, evident un moment de purificare al decedatului. Tot din aceasta cauza, defunctul era asociat cu pomul, axa verticala a lumii.
Celebrul “Dans al mortilor” pictat de Holbein a fost executat la Basel, in 1435, din ordinul conciliului intrunit in acest oras. El l-a executat in timpul unei epidemii de ciuma ce bantuia in tara, ceea ce nu a impiedicat ca mai multi parinti din conciliu sa piara de ciuma. Aceasta pictura, executata pe zidul unui cimitir, se mai vedea inca la Basel cu cativa ani in urma si nu lipseau deloc persoanele doritoare sa-l viziteze.
De atunci incolo dansurile macabre s-au inmultit la infinit, cei mai iscusiti artisti fiind chemati sa le ilustreze in manastiri si pe zidurile cimitirelor. Aceste picture, care costau foarte multi bani, atrageau multimea curiosilor, cheltuielile fiind recuperate din ofrandele depuse de acestia. Cu timpul, contributiile acestea devenira foarte bogate, consacrate fiind slujbelor pentru odihna mortilor. Calugarii laudau darnicia credinciosilor si, pentru a-i incuraja spunandu-le: “Sufletele celor din purgatoriu aud sunetul monezilor pe care le oferiti pentru ei si rad la zgomotul lor”.
In secolul al XIV-lea apare ciuma neagra in Europa. Rezultatul e devastator. Lumea intreaga innebuneste si arde. Europa e paralizata, cadavrele sunt atat de numeroase incat zac in strada. Venetia, apoi intregul bazin al Marii Mediterane. Triumful mortii. Nimeni nu poate fi mai presus. Papi, muncitori, copiii, nimeni nu este ferit.
In secolul al XV-lea aceste dansuri apar si in pictura, dar motivul e cunoscut in literatura secolelor precedente, in speta, in poeme. Primul dans macabru va fi reprezentat la Paris in 1424, pe peretele osuarului cimitirului Saints-Inocents. Tema e impresionanta pentru public si provocatoare pentru pictori care vor realiza numeroase replici. Nu doar in Franta ci si in alte tari europene. In 1440, pe peretele catedralei Saint-Paul din Londra va fi pictat primul dans macabru. Apoi in biserici din Lubeck si Dresda, din Viena. In secolul al XVII-lea, dansurile macabre ies din reprezentarile iconoclastice crestine.
Dansul sabatului
Dansul sabatului il innebuneste pe om, iar pe femei le face sa-si piarda pruncii. Fetele persane danseaza inca, in timpul sacrificiilor, ca la sabat, goale, in sunetul instrumentelor. Caci vrajitoarele care danseaza la aceste intruniri sunt complet dezbracate, ori numai intr-o camasa, avand agatat pe spate un motan, asa cum au marturisit multe dintre ele. Se pare ca vrajitoarele din Geneva invatau diferitele moduri de a dansa de la diavol. Aceste dansuri erau foarte dure, pentru ca se foloseau vergi si bête asemenea celor cu care sunt dresate animalele. Unei tinere diavolul ii daduse o varga de fier ce avea calitatea sa faca sa danseze persoanele atinse cu ea. In timpul procesului ea isi bate joc de judecatori, pretinzand ca nu au puterea s-o condamne, desi mai tarziu a devenit cuminte.
Diavolul danseaza cu vrajitoarele cele mai frumoase. El are chip de tap sau de alt animal. In timpul acesta se imperecheaza cu ele, incat se spunea ca nicio fata sau femeie care a fost la Sabat nu se mai intorcea acasa la fel de casta cum a plecat. In general, se danseaza in cerc, spate in spate, foarte rar singur, sau in doi. Exista trei figuri ale dansului. Prima se numeste figura tiganeasca, a doua seamana cu a dansatorilor de la tara, adica sarind mereu, intors cu spatele, iar in a treia dansatorii se aseaza unul langa altul, luandu-se de mana si, intr-o anumita cadenta, barbatii si femeile isi lovesc soldurile. Dansul este insotit de ritmul unei tamburine, de un flat, o vioara sau un alt instrument de percutie. Aceasta este singura muzica admisa la Sabat si cu toate acestea vrajitoarele pretind ca nu exista o muzica mai minunata. (Pierre de Rosteguy de Lancre sau Pierre de l’Ancre, Lord De Lancre (1553–1631), judecator in Bordeaux care a condus un proces imens al vrajitoarelor in Labourd in 1609).
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Pingback: Calaretul fara Cap | Mythologica.ro
3