Va amintiti acei fauni, acei satiri, oameni-cornuti cu infatisare de tap care apar in Cronicile din Narnia sau din Labirintul lui Pan? Foarte multi s-au intrebat de unde provin aceste povesti, ce mituri se ascund in spatele lor. Faunus (la romani) sau Pan (la greci) era zeul padurilor, campurilor si campiilor, al sexualitatii. Din acele timpuri si pana la Hollywood a trecut ceva vreme. Scriitori crestini din vechime l-au identificat cu Lupercus si cu sarbatoare Lupercalia de pe 15 februarie. La romani erau cunoscute ca Faunalia. In Galia, Faunus era identificat cu celticul Dusios.
Zeu al cultelor pastorale din Arcadia, cu infatisare jumatate omeneasca, jumatate animala; barbos, cornut, paros, vioi, ager, iute si prefacut: exprima siretenia bestiala. Deasemenea el este zeul salbaticiei, al naturii rustice si al muzicii campenesti si este asociat fertilitatii si primaverii. Sta mereu la panda, atinand calea nimfelor si a betivilor tineri pe care-i asalteaza cu grosolanie; dar apetitul lui sexual nu cunoaste limite. Cele mai vechi relatari apar la Pindar si sunt legate de zeita Cybele si de Boetia. Este descris fie ca fiul lui Zeus de anumite mituri, fie ca cel al lui Hermes sau Dionissos.
Insa originea adevarata a lui Pan sta dincolo de timp, el este unul din spiritele naturii mult mai vechi decat zeii olimpieni. Vestit pentru puterile sale sexuale si pentru pasiunea pentru muzica si flautul sau. Numele sau Pan, care inseamna tot, i-a fost dat de zei nu numai pentru ca toti ii seamana, intr-o oarecare masura prin lacomia lor, ci si pentru ca incarneaza o tendinta proprie intregului Univers. Ar fi deci zeul Totului, indicand fara indoiala energia genezica a acestui Tot sau Totul lui Dumnezeu, sau Totul vietii.
De la numele sau vine acela al panicii, al terorii care se raspandeste in toata natura si in intreaga fiinta, al sentimentului pe care-l trezeste prezenta acestui zeu ce tulbura mintea si innebuneste simtirile.
Despuiat de aceasta senzualitate primara de nestavilit, va personifica mai tarziu Marele Tot, totul unei anumite fiinte. Filozofii neoplatonicieni si crestini vor intruchipa in el sinteza paganismului. Plutarh va aminti o legenda: voci misterioase, auzite de un navigator, anuntatu, in largul marii, moartea Marelui Pan. Aceasta inseamna fara indoiala moartea zeilor pagani incarnati in persoana lui, moarte pe care tanguirea marii o lasa sa se prevada in zorii unei ere noi, ce ingheata de groaza lumea greco-romana.
In secolele XVIII-XIX, Pan devine un adevarat simbol al miscarii romantice din vestul Europei si la fel in secolul XX pentru miscarea neopagana.
Expresia Pan, Marele Pan a murit a capatat sensul de a anunta sfarsitul unei societati. Umbrele eroilor se tanguiesc si infernul tremura; Pan a murit; societatea se destrama. Bogatul se refugiaza in egoismul sau si ascunde luminii zilei fructul coruptiei sale; servitorul necinstit si las conspira impotriva stapanului; omul legii, ce se indoieste de justitie, nu-i mai intelege maximele; preotul nu mai reuseste sa-i converteasca pe oameni, devine un seducator; suveranul a luat drept sceptru cheia de aur si poporul, cu sufletul prada disperarii si inteligenta intunecata, cugeta si tace. Pan a murit. Societatea a atins pragul de jos. (Proudhon).
Nu va par cunoscute aceste vremuri? Oare nu le traim? Si daca nu, oare nu se apropie ele? Pan reprezinta acel paganism curat, acel organic mod de a trai, acea viziune salbatica, necesara, vitala asupra vietii pe care crestinismul a rapit-o. Pan reprezinta acea energie primara, acel sens al naturii pe care mecanizarea societatii l-a alungat.
Identificarea cu Satan si neo-paganismul
Moartea lui Pan simbolizeaza sfarsitul institutiilor. Curioasa evolutie a unui simbol care trece de la dezlantuirea sexuala la o ordine sociala a carei disparitie intrezarita cufunda sufletul in disperare, pentru ca si-a pierdut energia vitala.
S-a mers atat de departe incat in ecranizarea recenta a trilogiei Cronicile din Narnia (scrisa de C. S. Lewis), adeptii religiei crestine si mai ales fanaticii au vazut in personajul lui Pan un simbol diabolic, un demon intunecat. De la preamarirea vietii, a vigorii sexuale si a primaverii, oamenii au ajuns sa creada ca acest zeu reprezinta pacatul si raul. Apologeti crestini si teologi ne arata ca aceste mituri si zei antici, deopotriva, reprezinta paganismul si raul. Insa Pan nu este decat adorarea naturii si a fortei ei brute, sexuale, energice.
C.S. Lewis sustinea ca intelegem mai corect ideea de bine si rau daca ne adancim in mituri. Dar mai ales daca le intelegem corect semnificatia. Fiinta umana insasi intelege si relationeaza prin mituri.
Bibliografie:
Eliade, Mircea (1982) A History of Religious Ideas Vol. 2. University of Chicago Press. § 205.
Edwin L. Brown, “The Lycidas of Theocritus Idyll 7″, Harvard Studies in Classical Philology, 1981:59–100.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
1
5