Studiul Mitului din antichitate pana în zilele noastre
Istoria mitologiei
In acest eseu veti gasi un studiu istoric al istoriei mitologiei, studiul si analiza mitului. Eseul începe cu o scurta trecere în revista a mitologiei filosofice a filosofilor greci timpurii, apoi trece la o privire de ansamblu asupra diferitelor forme de mitologie alegorica care au dominat polemicile despre originea mitului pana la sfarsitul Renasterii europene, continua cu o examinare a modului în care s-a pus accent pe radacinile etnice care încep în secolul al XVII-lea, metodele lingvisticii comparative dezvoltate în diferite scoli de mitologie comparata a secolelor XVIII si XIX si se încheie cu un studiu al mitologiilor majore moderne, care au aparut atunci cand o varietate de discipline academice ca antropologia, lingvistica, literatura si psihologia au dezvoltat propriile analize despre mit.
Pana la sfarsitul acestui eseu trebuie sa întelegeti urmatoarele:
• Diferenta dintre mit si mitologie;
• Diferentele dintre formele mitologiilor alegorice;
• Ce este lingvistica comparata si ce relatia are cu mitologia comparativa;
• Ce diverse miscari nationaliste si etnice au de-a face cu analiza mitului;
• Preocuparile si metodele care disting abordari antropologice, lingvistice, literare, psihologice in privinta mitului.
Asa cum nu exista o definitie unica “corecta” pentru cuvantul “mit”, nu exista un singur mod “corect” de a-l studia si analiza. Fiecare forma de analiza genereaza intuitii, dar fiecare poate limita, sau, de asemenea, chiar denatura perceptia noastra asupra mitului ca o poveste. Acest eseu se încheie cu sugestia ca ne poate familiariza cu mitologiile de mai multe tipuri si cu metode pentru a citi mitul pe mai multe niveluri.
Ce este mitologia?
Scrierile lui Xenofan, Heraclit si Platon prezinta atat mituri rationale cat si discutii despre mituri traditionale, poetice. De fapt, inca de pe vremea lui Xenofan, doua fluxuri paralele s-au scurs de la izvoarele lor, în asa-numitul renascentism grec (c. 850-500 î.Hr.) pana în timpul nostru. Primul este traditia mitica în sine: fie ca este vorba de epopei, drame si poezii care contin miturile grecesti si romane, mai tarziu. Al doilea este conversatia în desfasurare cu privire la valoarea si sensul acestor povesti. În timp ce cuvintele mit si mitologie sunt adesea folosite alternativ, vom distinge între ele în aceasta clasa. De aceea, mitul va fi folosit atunci cand se refera la povesti în timp ce termenul mitologie va fi folosit atunci cand se refera la studiul si analiza acestora.
Acest eseu va demonstra ca întrebarile cu privire la valoarea de adevar si importanta culturala a miturilor au generat interpretari ingenioase si dispute aprinse înca de la momentul Xenofan si Heraclit. Pentru doua milenii si jumatate, concurenta între diferite scoli de mitologie a fost o lupta asupra chestiunilor de adevar ultim, convingeri religioase, teorie politica, identitate culturala, istorie verificabila si personalizari sociale. Mitul a fost diferit înteles ca revelatie a misterelor divine, ca stiinta primitiva si istorie defecta, ca filozofie rea, ca un cod care contine adevaruri ascunse de cei needucati, ca ADN-ul cultural determinat al identitatii unui popor, ca o resursa pentru a învata despre cultura popoarelor “primitive”, ca o fereastra în modul de functionare a mintii umane, si nu in ultimul rand ca o justificare pentru actele deplorabile de cruzime. Într-adevar, povestea mitologiei demonstreaza cu tarie ca exista mult mai mult în joc în studiul miturilor decat modul naiv prin care este tratat in prezent sau modul superstitios prin care a fost tratat in trecut.
Mitologia filosofica
Istoria mitologiei începe aici, cu primele examene critice ale metodelor si adevarul valorii de mit. Atat mitul cat si filozofia sunt preocupate de întrebari metafizice fundamentale despre originea si natura universului si a omului, dar filosofia este, de asemenea, extrem de interesata în metode consistente logice, rationale pentru a se ajunge la raspunsuri la aceste întrebari. Astfel, motivul pentru care Xenofan, Heraclit si Platon au respins miturile lui Homer si Hesiod ca minciuni si povesti stupide pentru oamenii simpli este ca nu se pot examina rational si logic. Crearea Cosmosului la Hesiod spre exemplu si a lui Zeus si zeilor din Olimp fie poate fi crezuta pe cuvant fara dovezi, fie poate fi supusa investigatiilor.
Ancheta rationala se confrunta cu aceeasi problema atunci cand încearca sa cantareasca în privinta chestiunii credintei. Oamenii, inclusiv filosofi, cred tot felul de lucruri care nu pot fi observate direct, masurate într-un laborator, sau chiar complet articulate. Oare aceasta lipsa de dovezi empirice dovedeste neaparat ca dragostea adevarata, viata pe alte planete, sau un Dumnezeu iubitor nu exista? Nu exista nicio modalitate de a dovedi sau infirma astfel de cereri folosind ancheta filosofica sau metoda stiintifica. În schimb, putem construi doar argumente bazate pe ceea ce orice persoana poate observa pentru el sau ea. Si a descoperi ceea ce constituie un argument rezonabil si o dovada logica a fost o parte importanta a ceea ce i-a preocupat pe filosofii greci timpurii.
Putem urmari definitiile moderne ale mitului ca “minciuni” sau “povesti de necrezut”, direct de la filozofii greci timpurii care au fost primii care au aplicat gandirea rationala si analiza logica la întrebari metafizice, povesti neverificabile care fac apel la entitati supranaturale si inspiratie divina.
Mitologii alegorice
O a doua dezvoltare care a aparut odata cu nasterea rationalismului grec este ceva ce multi au numit mitologie alegorica. Alegoria este o forma de metafora extinsa asupra unor obiecte, persoane, evenimente si se refera simbolic la semnificatiile în afara naratiunii în sine. Astfel, mitologia alegorica este un mod de a citi obiectele, persoanele si evenimentele descrise în mit ca simbolizand ceva dincolo de intriga povestii si sensul literal al cuvintelor sale. Din momentul primilor filosofi pana în secolul al XVII-lea, filosofi si invatati ai bisericii au interpretat miturile alegoric, în cautarea referintelor ascunse despre fenomene naturale, evenimente istorice, sau adevar filozofic sau religios.
Theagenes – “Alegoria Naturii” – Spre deosebire de contemporanii sai filosofici, filozoful grec Theagenes nu a respins miturile ca povesti stupide pentru oamenii simpli. Cu toate acestea, el a fost destul de rationalist pentru a fi deranjat de elementele lor supranaturale. Solutia lui a fost de a dezvolta un sistem de citire a miturilor alegorice, în scopul de a converti materialul mitic non-rational si supranatural în termeni rationali si naturali. Din pacate, niciuna dintre scrierile lui Theagenes nu a supravietuit, dar Kathleen Freeman, experta in pre-socratici, afirma ca el a interpretat ciocnirile între zei pe care Homer si Hesiod le-au desris ca razboaie între fortele elementare si fizice ale cosmosului. Astfel, focul este în razboi cu apa, caldura cu elementele reci si asa mai departe. El a asociat diversii zei olimpieni cu elementele. De exemplu, Apollo, Helios si Hefaistos reprezinta elementul foc, în timp ce Poseidon si Skamander reprezinta apa. Calitatile abstracte ca întelepciunea si dorinta au fost reprezentate de Athena si Afrodita. Theagenes a reinterpretat probabil in acelasi mod si Iliada. Scoala alegorica, atunci, nu neaga faptul ca miturile au o valoare de adevar, dar se presupune ca adevarurile sale sunt codificate în limbajul poetic, probabil pentru ca anticii nu aveau o cunoastere cu adevarat stiintifica a lucrarilor fizice ale cosmosului.
Euhemeros – “Alegoria istorica “ – La aproximativ un secol dupa Platon, Euhemeros a alaturat conversatiei cu privire la valoarea miturilor si importanta miturilor traditionale. Contributia sa deosebita la mitologie a fost numita alegorie istorica. Spre deosebire de mitologiile filosofice si Theaganes, Euhemeros presupune ca stramosii sai erau primitivi lipsiti de metoda stiintifica, principii filozofice, si sofisticarea cognitiva a lumii “moderne”. Prin urmare, el a motivat, ca anticii au exagerat faptele istorice ale persoanelor reale si evenimentelor si, pentru ca nu au avut acces la forme mai bune de cunostinte, au acceptat aceste povesti impodobite ca adevar.
În istoria sa sacra, Euhemeros a pretins ca a descoperit pe insula Panchia (undeva în largul coastei Arabiei), inscriptii, care au indicat ca Kronos si Zeus au fost la un moment dat in viata ca regi pamantesti. Pe baza acestei “dovezi” (în prezent, se crede ca au fost fabricate în scopul ilustrarii teoriei sale), Euhemeros a sustinut ca toate fiintele divine si semi-divine descrise în mituri au fost, la un moment dat, remarcabile dar cu toate acestea oameni obisnuiti ale caror fapte au devenit astfel romantate si idilizate in timp ce acestea au fost în cele din urma onorate ca zei. Pe scurt, Euhemeros a sustinut ca miturile nu au fost adevarate în sine, ci doar povesti fanteziste care contin urme conservate ale adevarului istoric.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5