Indiana Jones: Regatul craniului de cristal este succesul de box-office care apare la 19 ani distanta de acel magnific ultim capitol al trilogiei create de Steven Spielberg si George Lucas. Aventura revine pe marile ecrane avandu-l drept protagonist pe indragitul Indiana Jones, arheologul cel mai faimos din intreaga istorie a cinematografiei.
Desigur, nu se putea apela la altcineva pentru interpretarea rolului lui Indy, astfel incat Harrison Ford a trebuit sa faca fata unor noi provocari trecut fiind de 60 de ani si avand alaturi o partenera pe masura: Cate Blanchett.
Scenariul a fost incredintat unui specialist in materie de succese garantate – David Koepp – deja aflat pe creasta valului cu pretioasele sale contributii la „Carlito’s Way” (1993) sau „Jurassic Park” (1993).
In ciuda incasarilor remarcabile inregistrate de „Indiana Jones si regatul craniului de cristal” (aproape 800 de milioane de dolari) si a criticilor moderat-pozitive, filmul a fost intampinat cu raceala de cea mai mare parte a pasionatilor genului.
Mai mult decat atat: a fost considerat capitolul cel mai slab al seriei create de cuplul Lucas-Spielberg si echipa lor, desi nu a ajuns totusi sa innabuse definitiv interesul si setea publicului de a face cunostinta cu noi aventuri ale lui Indy, astfel incat se intrezarea deja perspectiva crearii unui capitol 5.
Indiana Jones 4: Regatul craniului de cristal (2008)
Nici carisma protagonistului si nici intriga filmului nu au reusit sa parcurga drumul de succes al primelor trei capitole, inculpat pentru acest neajuns fiind scenariul haotic si pe alocuri confuz pana la a friza absurdul: scena care starni cele mai multe critici a fost cea in care te puteai ascunde de o bomba atomica in frigider.
Pe cat de aiurita ca idee, s-ar putea spune totusi ca se integreaza in canoanele specifice unei astfel de saga, intrucat in capitolele precedente avem de-a face cu scene cel putin la fel de fanteziste, daca nu chiar si mai elevate din punct de vedere al incredibilului, cum ar fi salvarea de la moarte prin sorbirea apei din cupa Sfantului Graal.
Problemele scenaristice par sa fie insa legate de amestecul nepotrivit al unor elemente imprumutate din mitologie cu cele stiintifico-fantastice si cu misterioase civilizatii extraterestre, trecand prin miezul unei teorii referitoare la aparitia geoglifelor din Nazca, prin labirintul socio-politic al Razboiului Rece si intorcandu-se in timp la presupusele relicve precolumbiene ale craniilor din cristal.
Un fel de talmes-balmes care plasa intr-un plan secundar tocmai ceea ce a fsot atat de apreciat in capitolele precedente: simplitatea, coerenta si caracterizarea personajelor.
Craniul de cristal – o sursa de inspiratie controversata
Istoria celor 13 cranii de cristal descoperite in locuri si momente diferite pe Terra este vehiculata de sute de ani, mai cu seama dupa 1927, cand aventurosul arheolog britanic Frederick Albert Mitchell-Hedges a descoperit in cadrul unei expeditii in Honduras, printre ruinele mayase din Lubaantum, un misterios craniu din cristal.
Initial denumit „Craniul Distrugerii”, a fost rebotezat dupa ceva vreme in „Craniul Iubirii”, dar descoperitorul sau ii dezvalui existenta abia in anii ’40, nu multa vreme dupa ce un alt craniu de cristal a fost scos la licitatie de catre colectionistul Sydney Burney in cadrul unei sesiuni ce avu loc la Casa Sotheby’s, in 1943.
Nu putini au fost cei ce au pus la indoiala adevarul declaratiilor lui Mitchell-Hedges, mai cu seama dupa ce cercetatoarea Jane Maclaren Wals a descoperit ca de fapt arheologul cumpara in mare taina pe piata neagra in anii ’40 un craniu de cristal.
Dar primele cranii de cristal aparura pe scena lumii cu mult inainte, mai exact in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea: British Museum detine unul din 1897 in timp ce Smithsonian Institut obtinu printr-o donatie din 1992 un altul.
Printre craniile de cristal detinute de persoane private, cel mai faimos ramase „Craniul Iubirii” al lui Mitchell-Hedges. Alte astfel de cranii renumite sunt „Max” si „Sha Na Ra”, apartinand sotilor Parks; Max fu descoperit in Guatemala in anii ’20, desi nici in acest caz nu se detine o documentatie care sa sustina afirmatia, in timp ce Sha Na Ra ar fi fost gasit in Mexic de Nick Nocerino, un personaj de televiziune autodeclarat „expert in cranii de cristal”.
Zeci de teorii pentru un craniu
Inca de la primele aparitii de acest gen, in jurul argumentului „craniu de cristal” au fost catalizate istorisiri, povesti si folclor care sugerau ca autenticul artefact ar fi „viu”, ar detine puteri miraculoase enigmatice, ar avea rolul de mentinere a civilizatiei umane pe Terra si chiar ca impreuma cu toate celelalte surori ale sale, ar putea genera un cataclism distrugator pentru pamanteni, motiv pentru care au fost raspandite in colturi diferite ale lumii de catre o civilizatie misterioasa, spre a nu se afla nicicand aliniate.
La polul opus se plaseaza teoriile scepticilor, care sustin ca ar fi vorba de simple fake-uri, asadar lipsite de orice valoare.
O alta ipoteza enuntata de catre autorii mai mult sau mai putin fantezisti sustine ca autenticele cranii (ce au fost replicate ulterior de afaceristi), ar fi fost faurite de catre locuitorii Atlantidei in vremuri stravechi.
Teoria aceasta afirma ca atlantii stapaneau desavarsita arta a utilizarii cristalelor in multiple scopuri, inclusiv in obtinerea unei surse de energie impresionante.
Ba chiar mai mult decat atat: este avansata presupunerea ca la un moment dat, o astfel de activitate scapa de sub control intr-un fel sau altul, provocand o explozie de proportii uriase declansata in subteran, unde erau utilizate cu precadere puterile enigmatice ale cristalelor.
Acest lucru ar fi condus la scufundarea intregului continent in haurile cele mai profunde ale oceanului.
Inainte ca acest tragic eveniment sa fi avut loc, atlantii ar fi purtat in diferite colturi ale lumii pretioasele cranii, incredintandu-le acelor civilizatii precolumbiene pe care le socoteau demne de a le pastra cu sfintenie.
Totusi, odata cu disparitia acestora se pierdura fara urma si putinele indicatii despre cum ar putea fi utilizate, motiv pentru care astazi oamenii le socotesc doar simple relicve cu valoare cultural-arheologica.
Controversele atrasera interesul multor scriitori si realizatori de opere cinematografice, cuplul Lucas-Spielberg fiind la randul lor incredintati ca o astfel de sursa de inspiratie s-ar potrivi ca o manusa pe profilul aventuros al lui Indiana Jones.
Indiana Jones si fiorii discutabili ai Razboiului Rece
Actiunea se desfasoara in anul 1957, in plin Razboi Rece, cand o echipa de soldati sovietici, avand-o la carma pe perfida Irina Spalko (Cate Blanchett), penetreaza o super-misterioasa baza americana, cunoscuta de publicul larg si in prezent sub denumirea de „Aria 51”.
Alaturi de soldati se afla si Indiana Jones impreuna cu asociatul sau George McHale, pe care sovieticii intentioneaza sa-i foloseasca pentru a identifica adevarata ascunzatoare a unei casete ce continea un enigmatic craniu de cristal.
Potrivit legendelor, acest obiect realizat in vremuri ancestrale de catre anumiti reprezentanti ai unei civilizatii extraterestre, ce detineau tehnologii extrem de avansate, ar fi avut darul de a conferi posesorului sau cunostinte nelimitate si puteri cu totul si cu totul iesite din comun.
Intr-un slalom printre tradari, schimb de pumni si explozii nucleare, Indy reuseste din fericire sa fuga, hotarandu-se sa dispara fara urma, transferandu-se definitiv la Londra.
Nu rezista insa rugamintilor tanarului Mutt Williams (Shia LaBeouf) care-i cere ajutor pentru a-si regasi mama disparuta, o mai veche cunostinta a lui Indy, rapita dupa ce isi manifesta interesul in legatura cu disparitia profesorului Oxley (John Hurt) – la randul sau implicat in cautarea craniului de cristal.
Pentru Indìana Jones ia nastere in acest mod o noua aventura nebuneasca menita sa-l arunce dintr-un colt al altul al lumii, de-a lungul careia dobandeste informatii importante privitoare la trecutul indepartat al omenirii.
Diferenta dintre vechi si vintage
Nu putine au fost criticile care se abatura asupra realizatorilor acestui film: in timp ce Harrison Ford a fost iertat in buna masura, socotindu-se ca „face si el ce poate”, Steven Spielberg si George Lucas avura parte de o avalansa de nemultumiri exprimate intr-un mod nu tocmai delicat.
Publicatiile de specialitate au fost pline cu fraze de genul
„… Nu Harrison Ford este cel ce a imbatranit, ci Steven Spielberg si George Lucas” sau „Ford e vintage, in timp ce ei sunt vechi”, iar „Indiana Jones si regatul craniului de cristal” se capatui in final cu o usturatoare “Zmeura de Aur” pentru cea mai proasta continuare a unui film.
Criticate au fost si dialogurile, intriga, dinamica filmului si pana si excesiva utilizare a tehnicilor CGI (imagini generate cu ajutorul computerului), desi metodele folosite de cei doi au fost intens imprumutate si exploatate ulterior de multi alti concurenti in domeniu.
Una peste alta insa, „Indiana Jones si regatul craniului de cristal” a devenit un succes din punct de vedere financiar, depasind cu mult celelalte trei capitole ale seriei si a obtinut anumite aprecieri care nu pot fi trecute catusi de putin cu vederea: elogii pentru efecte vizuale, coloana sonora, interpretare si secvente de actiune.
Filmul s-a plasat pe locul trei in clasamentul celor mai de succes filme realizate in 2008 in SUA, plasandu-se imediat dupa „The Dark Knight” si „Iron Man”, dar al doilea film ca volum de incasari al anului la nivel international (dupa „The Dark Knight”, care a depasit un miliard de dolari).
Nostalgicii si cei ce nu au vazut inca filmul, ar putea sa considere aceste ultime aprecieri un motiv temeinic pentru a inlatura praful de pe el si a-l include (din nou) in lista personala de filme care nu trebuie ratate.
Bibliografie:
-
Borgmeier, Carsten – „Indiana Jones 4”, 1994;
-
Rollins, James – „Indiana Jones and yhe Kingdom of the Crystal Skull”, 2008;
-
Dorobantu, Mirela – „Indiana Jones si regatul craniului de cristal”, 2011;
-
Laist, Randy – „Excavating Indiana Jones: Essays on the Films and Franchise”, 2020;
-
Bonvecchio, Claudio – „La filosofia di Indiana Jones”, 2023.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.