Armata mongolilor si Ginghis Han

Istoria omenirii a rezervat un loc aparte mongolilor in panoplia sa de evenimente, alocandu-le un destin zbuciumat, care a generat de-a lungul timpului, o multime de opinii contradictorii – fiind detestati, admirati, ridicati in slavi sau temuti dincolo de orice imaginatie.

 

Armata mongolilor – o perspectiva asiatica de razboi

Dincolo insa de ceea ce ne-a parvenit ca informatie certa din partea cronicarilor privind faimoasa civilizatie mongola de odinioara, un lucru nu poate fi tagaduit cu niciun chip: impresionantele realizari ale mongolilor in domeniul organizarii lor militare – chestiune care le-a permis sa creeze un imperiu maret si fascinant, cu o rapiditate iesita din comun.

De altfel, nu este catusi de putin surprinzator faptul ca in cronicile crestinilor si musulmanilor de odinioara, mongolii erau zugraviti in culori sumbre, ca drept hoarde salbatice de calareti cu apucaturi grosolane, proveniti dintr-un colt al lumii complet necivilizat.

Potrivit afirmatiilor scriitorului George Lane, desprinse din volumul intitulat „Day Life in the Mongol Empire” (2006),

„…din stepe indepartate si neospitaliere, sosira in valuri tumultoase, acei oameni cu ochi de migdale, scaparand din priviri flacari precum dragonii Tarii Soarelui Rasare, aducand cu ei zorii unei noi culturi – atat de stranie si de spectaculoasa, incat popoarele ce le-au iesit in cale fura paralizate de uimire…”.

 

Aspectul mongolilor – fir de tors pentru poeti si scriitori

Poetul persan Amir Khusrow, descria la randul sau intr-un mod nu tocmai delicat aspectul mongolilor in momentul in care a debutat marea lor invazie din secolul al XIII-lea, soldata cu spulberarea efectiva a principatelor slave estice si inaintarea masiva in teritoriul Regatului Ungar si Poloniei:

Piepturile lor pareau vopsite in alb si negru din pricina paduchilor care le stateau lipiti cu nemiluita pe corp, mari cat semintele de susan, iar pielea lor era atat de tabacita si de murdara, incat putea fi buna doar de incropit incaltari pentru porcari…”

Chiar daca poetul hiperboliza in buna masura aparitia acestor musafiri nepoftiti in zonele populate de slavi, istorici nepartinitori ce au accesat si cronicile neutre ale vremii, precum documentul intitulat „Historia Mongalorum”, apartinand misionarului si arhivescovului catolic  italian Giovanni da Pian del Carpine (1182-1252), dezvaluie caracteristici detaliate ale mongolilor:

Au ochii ingustati si taiati oblic, inchisi la culoare, mici si cu pleoapele cusute parca de sprancene, privirea patrunzatoare, pometii proeminenti deasupra falcilor puternice, parul negru si barba rara, motiv pentru care nu se tund; sunt potriviti de inaltime, au aproape toti talia ingusta si bratele parca mai lungi decat trunchiul…”.

Si Claudio Leonardi isi exprima nedumerirea cu privire la caracteristicile mongolilor in lucrarea sa intitulata „Storia dei mongoli” (1989):

„…se spune ca vedrea lor era atat de agera incat erau in masura sa distinga un inamic ascuns in tufisurile saracacioase ale stepei de la o distanta de 4 mile, fara sa-l confunde cu vreun animal salbatic…”.

In mod evident, exagerarile au fost impletite din abundenta cu informatiile reale, intrucat mongolii erau obisnuiti din frageda pruncie sa exploreze cu atentie imprejurimile, sa cunoasca terenul in detaliu pentru a identifica sursele de hrana, apa potabila si pasunile potrivite pentru cresterea si ingrijirea animalelor, antrenandu-se permanent in interpretarea cu acuratete a semnalelor naturii care vesteau vremea buna sau rea si in general, orice tip de conditii meteorologice.

 

Calareti direct din pantecul mamei

Mongolii nutreau convingerea ca fatul din pantecul mamei, indiferent de sex, trebuia familiarizat inca inainte de a se naste cu calul si cu calaritul, astfel incat una din cele mai importante sarcini ale femeilor era de a se ocupa cu toata seriozitatea de aceasta chestiune.

Gravida umbla mult calare si-si freca burta de crupa calului, ca bebelusul dinlauntru sau sa poata „face cunostinta” cu mirosul animalului si chiar cu sunetele pe care le scotea cand era spalat, curatat, mangaiat sau cand i se dadea de mancare.

Noul nascut era ridicat deasupra capului de bratele puternice ale tatalui sau direct din sa si era purtat in goana calului in jurul catunului, pentru a fi prezentat comunitatii noul membru, in chiotele si strigatele tuturor.

In primii sai trei ani de viata, micutul era instruit de mama sa in ale calariei, femeia legandu-si pruncul de trunchiul calului cu fase si franghii, astfel incat sa se tina strasnic pe spatele animalului, pentru ca dupa aceasta varsta, antrenamentele sa fie preluate de barbati, carora le revenea responsabilitatea de a spori abilitatile copilului in materie.

Indiferent ca erau fetite sau baieti, copiii erau instruiti in manuirea cutitelor si a arcului cu sageti, in tainele vanatorii si recunoasterii urmelor de animale si de oameni, dar mai cu seama in ingrijirea cailor, care reprezentau un bun de pret al comunitatii, deseori acestia valorand mai mult decat orice altceva intr-un schimb comercial sau de natura personala.

 

Arcul si sageata – cele mai de pret accesorii din recuzita mongolilor

La 14 ani, un adolòescent era considerat suficient de pregatit pentru a putea intra in randul participantilor la campaniile militare, fie pe post de gardian plasat de-a lungul rutelor de aprovizionare, fie ca supraveghetor la cai sau purtator de apa.

Indiferent de sarcinile ce-i reveneau, tanarul inrolat trebuia sa fie obisnuit sa doarma in sa, sa nu se opreasca din calarit pana ce calul nu dadea semne evidente de istovire, sa rabde de foame, frig, cald sau sete cu stoicism vreme indelungata si sa fie gata in orice moment sa dea piept cu inamicul.

Viata nomada nu era usoara nici pentru adulti, dar de la tineri se pretindea cu atat mai mult cu cat la varsta lor se presupunea ca sunt robusti, rezistenti, energici si agili, in timp ce un veteran incercat in numeroase confruntari armate putea sa prezinte anumite limitari functionale din pricina unor rani dobandite in lupta, vederea alterata sau deformari ale oaselor provocate de prea mult stat in sa.

Indiferent de varsta sau de sex insa, arcul si sageata constituiau fara indoiala, cele mai de pret accesorii din recuzita mongolilor, demonstrandu-se esentiale, atat in contextul utilizarii lor la vanatoare, cat si in timpul razboiului.

Mongolii erau tragatori de elita cu arcul, reusind sa tinteasca din sa, in goana calului, obiective aflate in deplasare, cu o precizie iesita din comun.

Nefiind prea mofturosi din fire, transformau in hrana aproape orice gen de vanat, uscand si afumand carnea si suplimentand ratiile cu lapte de iapa – o bogata sursa de vitamine si minerale, descrisa de Marco Polo ca drep

arma secreta a lui Ginghis Han, cu care mongolii reusesc vesnic sa vindece tot soiul de boli, rani si neajunsuri”.

 

Solutii extreme la vremuri de restriste

Mongolii preparau o bautura alcoolica pe baza de lapte de iapa fermentat, cu care se ameteau zdravan, pentru ca mai apoi sa organizeze ad-hoc intreceri de tras cu arcul din sa, dovedindu-si maiestria in materie pana si intr-un grad de betie avansat – o forma de antrenament care-i impiedica sa rateze inamicul indiferent cat ar fi baut, pe timp de zi sau de noapte.

Pe timpul indelungatelor campanii militare si in vremuri de restriste, cand vanatoarea era cu neputinta de practicat, mongolii isi sacrificau un cal sau un manz pentru a-si potoli foamea, dar aceasta era o solutie extrema: se prefera luarea de sange de la cal si nu uciderea lui.

Sangele de cal era deosebit de hranitor si luat in doze mici nu slabea prea mult animalul, dupa cum explica in scrierile sale acelasi comerciant venetian – Marco Polo – relatand in detaliu modul in care mongolii crestau pielea cailor pentru a le recolta sange pentru baut.

 

Barbat sau soldat – acelasi lucru pentru mongoli

In limba mongolilor nu exista un termen de sine statator cu semnificatia de „soldat” – un barbat era socotit in mod automat razboinic prin definitie, astfel incat nu era nevoie de un cuvant anume pentru a i se atribui aceasta calitate.

Chestiunea nu este catusi de putin surprinzatoare socotind faptul ca viata mongolilor era o continua lupta pentru supravietuire in conditii aspre, generand o cultura in care perioadele de pace nu se deosebeau prea mult de cele de razboi pentru comunitatea lor.

Potrivit afirmatiilor istoricului si omului politic persan Ata-Malik Juvaini (1226-1283), armata mongola prezenta un caracter eterogen, alcatuita fiind

din mic si mare laolalta, bogat sau sarac, de origini mai nobile sau simpli taranoi – cu totii devenind pe cat de spontan pe atat de firesc – luptatori, arcasi, lancieri sau pur si simplu cutitari letali, in functie de confruntarea la care luau parte, fara sa fie platiti, ci mai degraba contribuind ei insisi, dupa dorinta si dupa putinta, la bunastarea trupelor”.

Jaful si trecerea prin foc si sabie a asezarilor ce le ieseau in cale constituiau plata cea mai ravnita de mongoli, care-si imparteau prada intre ei dupa cum ii taia capul, fara a nutri ambitia de a acumula averi sau a pretinde venituri fixe pentru a lua parte la razboi.

Natura colectiva a acestui spirit agresiv a constituit una din caracteristicile cele mai de temut ale armatei mongole si ale culturilor nomade in general, din adancurile carora acestia si-au adjudecat sevele cele mai suculente ale conduitei de razboi.

Este aspectul care s-a reflectat pe deplin in intreaga perioada a marii invazii mongole de dupa anul 1227, cand succesorii lui Genghis Han au continuat sa cucereasca teritorii vaste atat catre China cat si in sanul Europei, zdrobind totul in calea lor, asemenea unui tavalug de nestavilit.

 

Efectivele armate ale mongolilor

Cea mai restransa unitate de lupta a mongolilor numara zece barbati si era cunoscuta sub denumirea de „arban”, aflandu-se sub conducerea unui „bagatur”.

Zece astfel de unitati alcatuiau o escadrilajagun”, in timp ce zece jaguni formau un regimentminghan” si zece minghani alcatuiau un „tumen”.

Armata mongolilor cuprindea 2-3 tumene comandate autonom de cate un lider propriu, avand baze individuale si structuri logistice distincte, lucru care le-a permis mongolilor sa lupte concomitent pe mai multe fronturi, cu aceeasi eficienta.

Nu erau permise transferurile razboinicilor dintr-un tumen in altul, astfel incat loialitatea acestora sa nu poata fi pusa la indoiala cu niciun chip, recunoscandu-se pe de alta parte, o unica autoritate generala in persoana Marelui Han.

Mobilitatea tactica a efectivelor mongole era demna de invidiat – rapiditatea cu care se deplasau era uimitoare in raport cu armatele rivale ale contemporanilor lor – ducandu-se astfel la bun sfarsit misiuni epuizante cu un minim de resurse, la mari distante fata de taberele centrale – lucru care le-a si facilitat de altfel, rasunatoarea izbanda in cutezatoarea lor expansiune, gratie careia au scris pagini de istorie in cartea de aur a omenirii.

 

 

Bibliografie:

  1. Leonardi, Claudio – „Storia dei mongoli”, 1989;
  2. Lane, George – „Day Life in the Mongol Empire”, 2006;
  3. Griekov, Boris Dmitrievic – „L’orda d’oro. Le conquiste militari dei Mongoli, l’invasione della Russia, la grande minaccia all’Europa Occidentale”, 2013;
  4. Peers, Chris – „Genghis Khan and the Mongol War Machine”, 2015;
  5. Pubblici, Lorenzo – „Dal Caucaso al Mar d’Azov: L’impatto dell’invasione mongola in Caucasia fra nomadismo e società sedentaria”, 2018.

 

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 1,168 times, 1 visits today)

2 thoughts on “Armata mongolilor si Ginghis Han”

  1. Pingback: TOP 10 Greseli istorice in Ghost of Tsushima | Mythologica.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.