Legiunile romane, fortele armate ale Imperiului Roman, erau considerate in Antichitate masinarii de razboi de neoprit. Insa in ciuda pregatirii militare si a disciplinei de fier, legiunile romane au fost infrante fara drept de apel. Cea mai zdrobitoare infrangere din istoria romanilor a fost cea in razboiul cu partii la Carrhae.
Formidabila armata a Imperiului Partilor si tacticile lor devastatoare au facut praf cea mai temuta armata a vremii.
Imperiul Part a controlat o zona imensa formata din Armenia, Mesopotamia, Iran ?i Afganistan intre anii 200 i.e.n – 200 e.n. Ei au fost al treilea imperiu persan.
Cum a inceput razboiul intre parti si romani? Batalia de la Carrhae
Romanii au fost condusi de Marcus Licinius Crassus, unul dintre cei mai bogati oameni din Roma si membru al primului Triumvirat (conducere a Imperiului Roman bazata pe trei lideri). Crassus a fost atras, ca multi altii, de bogatia partilor.
Dar partii erau condusi de Surena, un general din sud-estul Iranului.
In 56 i.e.n., Iulius Cezar i-a invitat pe Marcus Licinius Crassus si Gnaeus Pompeius Magnus la Luca in Galia Cisalpinei (Luca este orasul modern Lucca din Italia). Cezar a cerut sa se intalneasca pentru a-si repara relatia incordata. Aici au hotarat ce domenii sa guverneze:
- Cezar a obtinut Galia;
- Pompei a obtinut Spania;
- Crassus a primit Siria.
Crassus a fost incantat ca a primit Siria. Cea mai arzatoare dorinta a sa era sa faca campaniile lui Lucullus impotriva lui Tigranes si pe cea a lui Pompei impotriva lui Mitridates sa para mediocre. Si-a dorit sa ajunga pana in India si chiar mai departe.
Razboiul psihologic: maestrii deghizarii
Crassus, generalul roman, a ajuns in Siria cu:
- sapte legiuni (aproximativ 35.000 de soldati – infanterie grea)
- 4.000 de trupe auxiliare,
- 4.000 de calareti.
- 1.000 de calareti din Galia daruiti de Cezar, sub comanda fiului lui Crassus, Publius.
Pe masura ce Crassus a avansat, inamicul si-a facut aparitia. Crassus a dat ordin sa se opreasca si inamicii lor nu erau „nici atat de numerosi si nici atat de splendid inarmati cum se asteptasera”. Cu toate acestea, privirile pot fi inselatoare.
Ceea ce a vazut Crassus si armata sa a fost o mica armata de doar 1.000 de calareti care erau acoperiti cu piei. Forta principala a partilor era ascunsa in spatele randurilor din fata. In timp ce romanii urmareau cu curiozitate, Surena a dat ordinul si un sunet de tunet a iesit din cavaleria partiana. Multe tobe nevazute acoperite si clopote de arama urlau pe camp, facand sa vibreze armurile romane de metal, precum si inimile lor. Folosirea sunetului ca arma psihologica a manipulat comportamentul uman atat in armata romana, cat si in cea partiana. Cu alte cuvinte, echipa gazda a fost incurajata simtindu-se imbarbatata, in timp ce echipa aflata in deplasare si-a pierdut increderea rapid.
Plutarh, istoric roman, a mentionat ca inainte ca romanii sa-si fi dat seama ce se intampla, inamicul a renuntat brusc la acoperire. Insa pe legionarii romani devastati deja ii astepta alta surpriza.
Cavaleria grea din Partia, de la cuvantul grec “catafract” insemnand armura grea, a pornit spre ei in forta cu generalul Surena in frunte. In timp ce cavaleria galopa pe campie, isi lasau deghizarile si incepeau sa se vada casti si pieptarele aprinse ca focul, otelul lor stralucind puternic si luminos, cai lor fiind blindati cu placi de bronz si otel.
Cavaleria grea partiana a fost principala si cea mai importanta forta militara. Acesti cavaleri faceau parte din aristocratia care isi putea permite armura scumpa. In schimbul serviciului lor, acestia au cerut un grad mai mare de autonomie pentru a se guverna singuri.
Romanii, care nu vazusera niciodata cavalerie grea si cai blindati, erau infricosati, dar veteranii care au servit sub Lucullus sau Pompei au intalnit acest tip de cavalerie. Pe masura ce calaretii se apropiau, legionarii au inchis scuturile pentru a crea un zid continuu. Surena a observat repede ca linia romana era ferma si nu a atacat frontal, parand sa se eschiveze.
Arcasi calareti partieni
Asadar, ceea ce au vazut romanii a fost o cavalerie in retragere, insa nu si-au dat seama ca 10.000 de calareti arcasi partieni i-au inconjurat rapid. Din toate partile au inceput sa aterizeze sageti.
Crassus, uimit, a evaluat rapid situatia si a ordonat trupelor auxiliare usoare sa ii atace. Viteza si agilitatea calaretilor arcasi i-a distrus pe romani. Trupele auxiliare au fost invinse fiind nevoite sa se retraga rapid, prabusindu-se prin liniile romane.
Istoricii cred ca un arcas partian folosea circa 30 de sageti si putea elibera 8 pana la zece sageti pe minut in batalia de la Carrhae. In 2-3 minute si-ar fi terminat sagetile. Dar ganditi-va la 10.000 de arcasi ce trag continuu timp de 20 de minute. Asta ar insemna intre 1,6 si 2 milioane de sageti care i-au distrus pe romani.
Romanii si-au dat seama curand ca nu pot face nimic pentru a rasturna situatia. Daca ramaneau pe pozitii ar fi fost raniti sau ucisi. Daca ar fi contraatacat, ar fi suferit aceeasi soarta. Calaretii arcasi se retrageau si reuseau sa traga, de aici termenul de “sageata partiana”, de a trage din intoarcere.
Romanii credeau ca retragerea inamicului este un semn de infrangere. Asadar, i-au urmarit, insa si-au dat seama prea tarziu de greaseala strategica imensa. Moartea cadea din cer.
Singura speranta a lui Crassus a fost ca, atat timp cat ramaneau nemiscati in formatia lor protejata tip patrat, partienii vor ramane curand fara sageti. Iar atunci ar fi trebuit sa lupte.
Ei bine, nici asta nu s-a intamplat. Partii nu s-au aruncat in lupta nici la terminarea sagetilor. Spre uimirea romanilor, un “tren” format din camile partiene astepta sa-i aprovizioneze cu sageti proaspete. Surena s-a dovedit un maestru al organizarii folosind camile pentru a-si pastra arcasii pe front, mentinand presiune continua asupra romanilor.
Cum a fost distrusa armata romana?
Increderea lui Crassus se deteriora rapid. El a trimis un mesaj fiului sau Publius pentru a se alatura bataliei luand 1.300 de calareti, 500 de arcasi si opt cohorte din infanterie. Speranta lui Crassus era sa-i atraga pe unii dintre partieni departe de lupta, in timp ce incercau sa-i incercuiasca pe romani.
Inselandu-i pe romani, gandindu-se ca partii nu-l pot inconjura, fiul lui Crassus, Publius, a muscat momeala. Insa falsa retragere a partilor l-a atras in cursa. Partii asteptau ascunsi.
Partii au folosit astfel terenul in avantajul lor, iar romanii s-au panicat si s-au invalmasit. Publius a incercat sa refaca ordinea pe campul de lupta, dar era prea tarziu. Sagetile ghimpate i-au distrus, multi dintre romani avand o moarte agonizanta. Publius mai avea o singura sansa: sa atace direct cavaleria grea sperand sa le ucida generalul.
Armata romana impotriva cavaleriei grele
Publius a dat ordin sa atace cavaleria grea, insa legionarii romani nu se puteau misca. Asadar, i-a atacat cu cavaleria galica primita de la Cezar. Insa acesti calareti erau echipat usor si inarmati cu sulite. In curand, sulitele lor nu vor face fata impotriva cavaleriei grele.
Cavaleria galica a fost repede distrusa, iar Publius, ranit, s-a retras cu infanteria pe un teren mai inalt. Dar si asta s-a dovedit a fi o greseala.
Sagetile tot ii puteau ajunge. Ca un comandant roman, Publius a incercat sa-si ia viata, insa o sageata ii distrusese mana. I-a ordonat scutierului sau sa il strapunga cu arma sa. Partii au cucerit dealul, romanii ramasi predandu-se. Au luat 500 de prizonieri si capul lui Publius.
Generalul partilor evaluase bine situatia: daca il putea distruge pe fiul lui Crassus, intreaga armata romana ar fi fost demoralizata.
Infrangerea lui Crassus
Crassus incepuse sa-si dea seama in timpul luptei ca lucrurile s-ar putea termina extrem de prost. Pentru el si pentru fiul sau. Mesajele lui nu primisera raspuns.
Atunci a incercat sa mute legiunile ca sa vina in apararea fiului sau. Dar nu stia ca acesta era deja mort. Un al doilea val a lovit armata romana. De data aceasta, cavaleria grea avea in fata ei un cap in varful unei sulite: era capul lui Publius. Si asta a fost lovitura decisiva pentru Crassus.
Insa Crassus nu s-a pierdut cu firea si le-a tinut un discurs inflacarat si incurajator romanilor. El le-a vorbit despre gloria Romei, facand apel la bravura lor si la stramosii care au luptat. Insa foarte putini il ascultau cu entuziasm. Strigatele romanilor nu erau unele de razboi, ci unele slabe si nesigure. Batalia era pierduta.
Cu fiecare lovitura, cavaleria grea reusea sa patrunda tot mai mult in liniile romane. Iar asta a permis arcasilor sa isi concentreze tinta. Sagetile plouau continuu, iar cavaleria grea zdrobea trupele romane.
Noaptea a venit repede si generalul partilor Surena si Crassus au incercat sa negocieze pacea. Insa Crassus a fost ucis mai taziu. Gloria romanilor apunea.
Bibliografie
Boak, Arthur. O istorie a Romei pana in 565 d.Hr. ed. New York: Macmillan, 1955.
Brosius, Maria. Persanii: o introducere. Londra: Routledge, 2006.
Cary, Max si Howard Hayes Scullard. O istorie a Romei pana la domnia lui Constantin. Londra: Macmillan, 1995.
Dio Cocceianus, Cassius. Istoria romana a lui Dio, trans. E Cary, Biblioteca clasica Loeb, 9 vols. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1954.
Farrokh, Kaveh. Umbre in desert: Persia Antica in Razboi. Oxford: Osprey Publishing, 2007.
Plutarh. Moralia. Tradus de Frank Cole Babbitt. Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press, 1962.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
Pingback: Armata romana: mod de organizare si particularitati | Mythologica.ro