Vestile despre scandalurile sexuale romanesti in epoca Evului Mediu circulau cu o viteza uimitoare, considerand ca nu existau mijloacele de comunicare de care oamenii dispun in ziua de azi, ceea ce demonstreaza interesul major pe care-l starneau.
Din acest punct de vedere oamenii par sa nu se fi schimbat prea mult de-a lungul vremurilor, subiectele mai deocheate dand vesnic apa la moara flecarelilor, dar si transformandu-se adesea in veritabile arme informationale la dispozitia celor ce stiau sa teasa urzeli mestesugite spre a servi propriilor lor interese.
Scandaluri sexuale rasunatoare in Evul Mediu romanesc
Daca in randurile oamenilor simpli scandalurile legate de aventurile unuia sau altuia se stingeau la fel de rapid cum luau nastere, fie printr-o paruiala clarificanta, fie prin casatorie si/sau despagubirea partii vatamate, la nivelul familiilor instarite lucrurile stateau cu totul altfel.
Tradarea si legaturile amoroase discutabile nu lipseau catusi de putin din peisaj, dar aveau darul de a se transforma adesea in veritabile focuri de artificii, aruncand scantei chiar si dincolo de hotare, spre deliciul marilor puteri care iscodeau tot ce se intampla pe meleagurile celor trei mici tarisoare, asupra carora vesnic si-au disputat influenta.
In conditiile in care Biserica se straduia din rasputeri sa-si impuna canoanele in viata de zi cu zi a oricarei familii, implicandu-se cu sarguinta pana si in cele mai intime detalii ale sale, relatiile dubioase de la curte si din lumea boiereasca aveau darul de a crea agitatie si de a da fir de tors tuturor celor ce veneau in contact cu mediul respectiv, in care era cu neputinta sa se pastreze secretul cu privire la acest capitol.
Ca in orice societate si in Evul Mediu romanesc au existat femei deosebit de pioase, care si-au dedicat viata familiei si actelor de caritate, tot astfel dupa cum au existat usuraticele vremii, care se dadeau in vant dupa cochetarii si aventuri deocheate, ispitind cu nurii lor barbatii alesi de la curte sau din randurile strainilor ce poposeau cu treburi in casele lor boieresti.
Reguli aspre contra practicilor sexuale neagreate de Biserica
Romanii nevoiasi se straduiau din rasputeri sa respecte toate randuielile bisericesti si sa nu se abata de la regulile de impreunare acceptate prin traditie si prin prisma canoanelor crestine, daca nu dintr-o virtuoasa predispozitie, macar din pricina ca saracia si necazurile de tot soiul nu prea le dadeau ragaz pentru fantezii de natura sexuala.
Cei bogati in schimb, traind in lux si opulenta si satui de bine, nu se dadeau in laturi de la nimic – boieri sau chiar voievozi si domnitori – demonstrand slabiciuni din cele mai lumesti cu putinta, de la placerile carnale extraconjugale si pana la practici sexuale deviate – categorie in care era inclusa si homosexualitatea (sau sodomia).
Termenul de „homosexualitate” nu era utilizat in trecut, astfel incat „sodomia” includea actele sexuale savarsite intre partenerii de acelasi sex, indiferent ca erau practicate cu forta sau cu deplinul acord al partilor. De pilda, un rob putea fi sodomizat de stapanul sau, chiar daca actul in sine era socotit pacat mare si in mod teoretic ar fi trebuit sa fie pedepsit aspru, la fel ca si relatiile consensuale dintre doi barbati sau dintre doua femei.
Atata vreme cat canoanele bisericesti combateau cu vehementa orice practica sexuala iesita din normalitate, fiind ingaduit doar sexul „clasic” dintre un barbat casatorit si femeia sa, pravilele medievale consemneaza masurile drastice care ar fi trebuit sa fie aplicate in situatia in care ar fi fost dati in vileag cei ce pacatuiau facand sex oral sau anal, de pilda.
„Cela ce se va impreuna cu muierea sa sau cu parte barbateasca in alt chip decat cel cumui ingaduit de fire, ca pentru a da nastere la prunci vigurosi, moarte sa i se faca fara sovaiala, iar muierea care va merge la alta muiere ca de parte barbateasca, pentru ca sa se astimpere de pofta trupeasca, morte sa li se faca pe data la amandoua”, se mentiona in hrisoavele din Evul Mediu timpuriu, intarite de alfel si de pravilele intocmite in secolul al XVII-le a de catre Vasile Lupu.
In ciuda pedepselor cumplite care vizau si practicarea prostitutiei, codoasele si femeile care-si vindeau trupul nu lipseau din peisaj, riscand sa fie mutilate si condamnate la o moarte infioratoare, turnandu-li-se plumb incins pe gat, sau legadu-li-se un bolovan de gat pentru a fi aruncate fara mila intr-o apa adanca.
Desigur, aceste reguli se aplicau doar in lumea celor de rand, ca si cum acelasi gen de pacat, savarsit in odaile boieresti, ar fi avut o cu totul alta insemnatate.
Domnitori romani cu faima, impatimiti de placeri carnale
Istoria a daruit romanilor un numar insemnat de domnitori destoinici, dar viata privata a acestora nu a corespuns intotdeauna celor mai laudabile standarde morale, la curtile lor avand loc nu de putine ori, adevarate orgii, in cadrul carora nu-si refuzau absolut nici un fel de placere.
Boierii invatati cu huzururi importate de la turci, se dadeau in vant dupa desfraul cu roabele tiganci, dand frau liber oricaror porniri, chiar cu buna stiinta a jupaneselor-nevestele lor si zamislind prunci cu nemiluita – bastarzi ingaduiti ulterior in gospodarii si tratati cu ingaduinta, in mod tacit, de toata lumea.
La randul lor, voievozi sau domnitori de seama, precum Mircea cel Batran, Alexandru cel Bun sau Stefan cel Mare, au lasat in urma lor copii dobanditi atat din relatia conjugala cat si din afara casatoriei, renumiti fiind pentru nesecatul lor apetit sexual, dinaintea caruia nu scapau nici slujnice, nici fete si nici neveste de boieri, daca intrau in vizorul lor „la ceas de fierbinteala a trupului”.
Parte din acesti fii nelegitimi si-au disputat tronurile Moldovei sau Tarii Romanesti indelung, hartuindu-se reciproc intre ei pentru drepturile inscaunarii si chiar ucigandu-se unii pe altii fara a clipi din ochi, atunci cand li se oferi ocazia, pentru a-si inlatura definitiv rivalii.
Cronicile grecesti si slavone de demult mentioneaza insa si aspecte din cele mai neasteptate vizand comportamentul sexual al altor voievozi sau domnitori medievali pe meleagurile romanesti, dezvaluind apucaturile lor „blastamate” de dincolo de sala tronului.
Radu cel Frumos, despre care se cunostea ca fusese favoritul sultanului Mehmet al II-lea, chiar si casatorit fiind cu doamna Maria, nu renunta la desfraul cu barbati tineri placuti lui, dar si cu femei turcoaice, pe care le incuraja sa-i istruiasca fiica – Maria Voichita – in arta amorului, astfel incat sa nu-i poata rezista nici un barbat.
Se spune ca la indemnul acestuia, Maria Voichita, devenind ostateca lui Stefan cel Mare, ii suci mintile cu farmecele si siretlicurile deprise de la tiitoarele turcoaice ale tatalui sau, dedandu-se la desfrau chiar dinaintea sotiei lui Stefan, provocandu-l si determinandu-l sa-si strice casnicia si s-o ia pe ea de nevasta, ceea ce, de altfel, s-a si intamplat.
Petru Cercel, fratele vitreg al lui Mihai Viteazul, pe numele real Petru al II-lea Patrascu, era la randul sau faimos pentru a fi facut parte din grupul favoritilor „Les Mignons” (dragutii) lui Henric al III-lea din dinastia Valois, care-l rasfata cu tot felul de daruri de pret in schimbul favorurilor sexuale. Cercelul care i-a atras si supranumele de „Petru Cercel”, i-ar fi fost daruit cu mare emfaza chiar de catre suveranul francez, extaziat de placerile pe care i le oferise acest tanar atragator, ce urca ulterior pe tronul Tarii Romanesti, intre 1583 si 1585.
Si Ilias Rares, cel dintai fiu al lui Petru Rares, se inconjura de sfatuitori turci si ducea o viata desfranata, preacurvind cu turcoaice si baieti tineri, deopotriva, inscriind pagini scandaloase in cronicile lui Grigore Ureche:
„… domn nepriceput, din afara se vedea pom inflorit, iar dinlauntru lac imputit, ca avandu langa sine sfetnici tineri turci, cu cari ziua petrecea si sa dezmierda, iar noaptea cu turcoaice curvind, din obiceele crestinesti s-a indepartat, intru rusinea si necinstirea numelui si trebilor tarii si mahniciunea boierilor destoinici”.
Mihnea Voda cel Rau, fiul lui Vlad Tepes, necinstea fetele si nevestele boierilor pe care-i socotea potrivnici, chiar dinaintea ochilor lor, pentru a-i pedepsi pentru greselile savarsite in vazul lumii, umilindu-i si nepasandu-i ca siluirea era condamnata de Biserica si de legile oficiale ale tarii.
Pana si Mihai Viteazul a fost implicat intr-o istorie amoroasa scandalizanta: relatia sa extraconjugala cu jupaneasa Velica, frumoasa sotie a boierului Fabio Genga, dadea apa la moara gurilor rele, care sustineau ca domnitorul era strunit in frau de amanta sa, dupa cum se precizeaza si in raportul imperial inaintat catre Rudolf al II-lea in 15 martie 1600:
„Afacerile tarii le are in mana o jupaneasa romanca, maritata cu Fabio Genga. Cu aceasta Domnul se tine in stiinta tuturora si pana intr-atata incat a poruncit sub pedeapsa de moarte sotului ei sa nu aiba a face cu dansa”.
Dinaintea unor ctitorii importante si a unor fapte marete inscrise cu litere de aur in istoria neamului nostru, povestile scandaloase ale unor voievozi sau domnitori romani au trecut insa intr-un plan secundar, lasand loc pretuirii pentru cele savarsite spre binele tarii.
Cronicile din vechime consemneaza totusi marturiile contemporanilor lor cu privire la amanuntele picante de dincolo de sala tronului, care le-au presarat viata si cu povesti sentimentale mai mult sau mai putin pasionale si care le-au influentat negresit comportamentul in anumite circumstante, cu urmari din cele mai neasteptate – de la iubiri arzatoare la mostenitori neplanificati si de la casnicii destramate la acte de tradare la care nu s-ar fi asteptat.
Bibliografie:
- Nicolae Iorga – „Studii asupra evului mediu romanesc”, 1984;
- Cosma, Ghizela, Magyari-Vincze, Eniko & Pecican, Ovidiu – „Prezente feminine: studii despre femei in Romania”, 2002;
- Spinei, Victor, Teicu, Dumitru & Candea, Ionel – „Romanii in Europa medievala: intre Orientul bizantin si Occidentul latin”, 2008;
- Oisteanu, Andrei – „Sexualitate si societate: istorie, religie si literatura”, 2016.
Fire optimista si tenace, sensibila si puternica, osciland intre lumini si umbre, calatoresc pe drumuri nebatute de altii, cu indrazneala, dar si cu sovaiala copilareasca, ratacindu-ma si regasind drumul bun prin hatisurile vietii, nazuind mereu la mai bine si mai frumos, asemenea oricarui perfectionist constient ca perfectiunea nu se poate atinge vreodata
5
Pingback: Cat de ortodocsi si de religiosi erau domnitorii romani? | Mythologica.ro