Tara Ardealului, tinut romanesc socotit din vechime inima a civilizatiei dacice care a stapanit odinioara aceste meleaguri, pamant imbelsugat si generos, de o salbatica maretie, constituie o vatra stramoseasca deosebit de bogata in folclor, mituri, legende si traditii.
Aceasta zestre culturala nepretuita cuprinde o vasta paleta de nestemate ale identitatii si spiritualitatii romanesti, cu tot ceea ce defineste radacinile, credintele si felul de a fi al locuitorilor de pe aceste plaiuri.
Pline de duh, marturii istorice si valori traditionale autohtone, miturile, legendele si povestile ardelenilor pasesc deseori in taramul mirific al basmului, creand legaturi fermecate intre locurile de bastina ale oamenilor si universurile nebanuite ale unor entitati fantastice, ce-si intrepatrund existenta cu cea a muritorilor de rand.
Legende si povesti ardelenesti
Mai mult sau mai putin fanteziste, istorisirile ardelenilor cuceresc prin bogatia graiului si coloritul descrierilor, prin forta cu care deschid larg portile imaginatiei si prin darul lor de a lasa loc cugetarii dupa ce au fost impartasite semenilor, ca un dar destinat sa imbogateasca mintea si sufletul, deopotriva.
Ca orice demers menit sa conserve nealterat autenticul folclor romanesc, precum si valorile ce ne-au modelat devenirea ca neam si tara, cercetarea cu luare-aminte a cuprinzatorului bazin cultural ardelenesc invita la cautarea de raspunsuri cu multa emotie si sensibilitate.
Poate ca cel mai potrivit contur al acestor aspecte il traseaza istoricul, scriitorul si revolutionarul roman Nicolae Balcescu (1819-1852), in monumentala sa lucrare intitulata „Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul”, unde pamantul ardelenesc este zugravit ca fiind „tulburator ca frumusete si admirabil ca stiinta a compozitiei literare”.
Obiceiul ardelenilor de a cugeta indelung inainte de a-si exprima o opinie e pe cat de faimos, pe atat de prolific din punct de vedere folcloristic, generand o multime de basme si istorisiri ai caror protagonisti locali pierd o multime de oportunitati din pricina ritmului lor lent de a actiona.
Dar in realitate ardelenii sunt oameni destoinici, muncitori, onesti, foarte credinciosi si cu simtul umorului, „scumpi la vorba fara sa fie taciturni”, dupa cum spunea Nicolae Iorga.
Ardealul – tinut molcom al legendelor de odinioara
Insasi numele acestei regiuni este destul de controversat, in ciuda aparentei sale inrudiri cu termenul maghiar „Erdely” – ce ar avea semnificatia aproximativa de „taram impadurit”, de la „erdo” care inseamna „padure”.
Dar legenda istoriseste ca originile denumirii Ardealului s-ar afla inradacinate in timpuri stravechi, pe vremea cand peste aceste meleaguri stapanea regele gepid Ardaric (sec. Al V-lea e.n.) – cel ce a infrant hoardele hunilor, napustite asupra plaiurilor sale imbelsugate de rod, pentru a le cotropi si a le trece prin foc si sabie.
Mai mult decat atat: o serie intreaga de etimologi sustin teoria potrivit careia mitologia si epopeile unora din cele mai vechi culturi europene – cea elena si cea latina – i-ar indreptati sa afirme ca „Ardeal” ar deriva chiar din numele unei divinitati antice, fiu al zeului focului, Vulcan si al Aglaiei, care si-au numit odrasla „Ardal”.
Legenda lui Ardeal, fiul lui Vulcan, zeul fierar al mitologiei romane sau Hefaistos la greci
Ardal ar fi frant un ram din codrii verzi ai acestor meleaguri, faurind din el primul fluier, pe care-l darui oamenilor locului, tinand pentru sine un altul, mult mai sofisticat, pe care-l numi „flaut”.
Aceste instrumente i-ar fi inspirat pe stramosii geto-dacilor sa inventeze naiul, buciumul si cimpoiul – ale caror sunete minunate le-au marcat devenirea, nu numai ca accesorii muzicale, ci si ca mijloace de organizare si comunicare, buciumele fiind de pilda utilizate pentru a transmite la distanta veritabile mesaje de pace sau de razboi, de adunare sau instiintarea a celor de departe in legatura cu vreun eveniment de seama local.
In „Descrierea Eladei”, scriitorul si geograful antic grec Pausanias (sec. Al II-lea e.n.), istorisea cum fiul lui Vulcan, Ardal, ar fi pornit in drumetie impreuna cu ardalidele sale – zeitele insotitoare – strabatand tinuturile de dincolo de „Istros” – denumirea antica a fluviului Dunarea – si zidind un templu pentru frumoasele sale tocmai pe locul in care avea sa apara mai tarziu cetatea Troiei.
Istoria aminteste ca la celebrul razboi troian au luat parte, alaturi de ostile elene si o serie intreaga de triburi dalmate, ilire, trace si de geto-daci – acestia din urma fiind socotiti de Herodot in „Istorii”, drept „cei mai drepti dintre traci”.
Si in „Iliada” lui Homer se regasesc fragmente de lauda aduse firii cumpatate a traco-getilor, precum si calitatilor morale, fizice si vitejesti ale acestora.
In plus, marele poet antic descrie cu lux de amanunte in aceasta prima mare epopee a omenirii, decoratiunile ce se regaseau pe scutul faurit din aur si argint de catre Vulcan pentru eroul Ahile, infatisand cele sase fiice ale lui Zeus, cunoscute sub numele de „Hore”, dantuind cu multa gratie (cantul XVIII, v. 578-593) – acestea ar fi lasat cu limba de foc ca numele lor sa fie in veci asociat dansurilor traditionale de pe meleagurile ardelenesti, dand nastere astfel horei – jocul popular cel mai drag romanilor de pretutindeni.
„Deceurile” lui Hasdeu si povestile ardelenesti
Ioan Petriceicu Hasdeu numea basmele si istorisirile ardelenesti drept „fermecatoare deceuri”, facand aluzie la modul in care acestea incearca sa dea o explicatie pentru mai tot ce misuna sau exista pe plaiurile lor, atribuind intelsuri profunde vietii insasi si rosturilor acesteia.
Acolo unde natura a zamislit locuri cu un aspect ceva mai iesit din comun, batranii satelor scot la iuteala din traista lor cu povesti, balauri, grofi plini de cruzime, zgripturoaice, spirite ce bantuie tinuturi neimblanzite si transformari miraculoase ale unor oameni sau vietuitoare in stanci, izvoare, vai mai mici sau mai mari, movile, prapastii sau codrii tainici, care ascund multime de basme nerostite inca…
Este si cazul povestii „Balaurului Molau”, care ar fi vietuit in vremuri de demult in Tara Zarandului, unde, de lenes ce era, statea cat era ziulica de lunga toropit la soare, sforaind atat de tare incat facea sa tremure vazduhul, dezlantuind potop de tunete si fulgere asupra asezarilor bietilor oameni ce-si duceau traiul in aceste locuri.
Cand se trezea din somn, isi amintea ca ar fi cazul sa infulece ceva si inghitea pe data vitele satenilor cu nesat, fara ca cineva sa reuseasca sa-i vina de hac, asadar se sfatuira ce se sfatuira oamenii si pusera la cale un plan plin de siretenie – sa umple burdihanul matahalei pana cand o plezni.
Zis si facut: oamenii se impartira in doua tabere – una care cara de zor mancare dihaniei, iar alta care facea larma mare cu surle si trambite, ca sa nu cumva sa adoarma din nou balaurul tolanit pe burta.
Atat de mult infuleca Balaurul cel Molau, incat burtoiul i se umfla cumplit si dupa trei zile si trei nopti de ospat fara odihna, dihania plezni cu un vuiet groaznic, dandu-si ultima suflare.
Oamenilor nu le fu cu putinta sa mute din loc trupul lipsit de viata al balaurului, astfel incat il lasara pe locul in care statuse o viata intreaga tolanit, iar cu timpul, vanturile acoperira spinarea acestuia cu tarana, formand coamele de piatra aspra ce coboara din coasta Apusenilor pana la campie.
Mireasa din Garbova sau Julieta din Ardeal
Una din cele mai indragite legende locale, transformata cu timpul si in piesa de teatru, este cea a Miresei din Garbova, indragostita nebuneste de un fecior cinstit dar sarac, care nu era pe placul tatalui fetei – boier mare si cu stare, tocmai din pricina ca tanarul nu avea un sfant pus de-o parte.
Flacaul socoti ca e mai intelept sa-si ia lumea in cap, decat sa slujeasca la curtea boierului fara sanse de a castiga bunavointa acestuia pentru a-i da fata de sotie si-i promise dragei sale ca se va intoarce cand va aduna destule averi pentru a inmuia inima socrului.
Dar zilele treceau si fiica boierului se topea pe picioare de dor si necaz, cautand cu privirea de la rasarit la apus, cu nadejdea ca intr-o buna zi va zari chipul celui ce-i era drag, intors de pe meleaguri indepartate, asa dupa cum fagaduise.
Parintii fetei poruncira insa sa se pregateasca toate cele de trebuinta pentru a-si marita fata cu feciorul unui mosier instarit, astfel incat, tristetea acesteia deveni si mai apasatoare, istovind-o de puteri si facand sa-i izvorasca rauri de lacrimi din ochi.
Nimic nu-l putu indupleca pe tatal fetei sa renunte la socotelile sale, asa ca nunta fu pusa la cale dupa porunca acestuia, numai ca in ziua casatoriei, fata era atat de stinsa si de istovita, incat de indata ce pasi in biserica, se prabusi dinaintea altarului fara suflare.
Buchetul miresei se prefacu pe loc intr-o cruce de piatra care se vede si in ziua de azi in biserica de pe dealul Garbova, iar dinaintea lacasului, strajuieste o placa ce istoriseste intamplarea cu pricina, pentru a le aminti trecatorilor ca Ardealul are si el Julieta sa, rapusa din pricina dragostei neimplinite.
„Ardeal – inima de aur” – o expresie vie si plina de adevar, la propriu si la figurat
Nicolae Balceascu socotea ca Ardealul este „inima de aur a Daciei vesnice”, zamislind astfel o expresie ce s-a pastrat vie pana in zilele noastre, ca mijloc de zugravire a unei regiuni in care bogatiile pamantului sunt dublate de „inima de aur” a localnicilor acestuia.
Talcul acestor vorbe este adanc inradacinat in spiritualitatea romanilor de pe aceste plaiuri, impletind cu mestesug simbolul valorilor materiale ale locului cu cele ale bogatei lor zestre culturale si cu frumusetea de netagaduit a folclorului, basmelor si legendelor nascute intr-o zona in care feericul se simte la el acasa.
Bibliografie:
- Lehrer, Milton G. – „Ardealul pamant romanesc”, 1944;
- Reteganul, Ion Pop – „Povesti ardelenesti: basme, legende, snoave, traditii si povestiri”, 1986;
- Stanescu, Alexandru – „Basme si povesti din Scheii Brasovului si de pe alte plaiuri ardelene”, 2015;
- Darosi, Mircea – „Ardealul, inima Romaniei istorice”, in „Rasunetul” – cotidianul bistritenilor de oriunde, 2018.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5