Femeile-pirat pe marile oceane: aveau un petic pe ochi si picior de lemn?

Reprezentantele sexului frumos care au optat de-a lungul istoriei pentru o viata aventuroasa pe mare, nu sunt protagonistele exclusive ale filmelor cu pirati, ci au existat si, in mod paradoxal, inca mai exista cu adevarat.

Desi termenul de „piraterie” ne invita in ziua de azi sa ne orientam mai degraba catre sectorul web, in realitate, activitatile de tip maritim care imbraca acest vesmant nu au disparut din peisaj nici chiar in vremurile moderne.

Femeile pirat: o viata aventuroasa pe mare, in straiele sexului frumos

Pirateria a fost socotita dintotdeauna o activitate ilegala, intreprinsa de marinarii care, fie de voie, fie de nevoie, si-au abandonat vechia meserie de navigatori sau pescari-comercianti, pentru a obtine castiguri mult mai rapide si mai consistente, pradand navele surprinse in larg.

Originile acestui mod de viata par sa fie inradacinate undeva in negura vremurilor, atunci cand oamenii au construit primele lor nave destinate sa parcurga distante mari pe valuri, dar documentele antice mentioneaza pentru intaia oara un astfel de eveniment pe mare abia in epoca grecilor si romanilor dinaintea primelor secole ale erei noastre.

Epoca de aur a pirateriei este considerata insa a fi cea cuprinsa in perioada 1650-1730, cand s-a dat startul colonizarii teritoriilor din Lumea Noua, iar navele pornite din Europa catre America Centrala musteau de hoti, talhari, sarlatani si prostituate, gata sa paraseasca in graba locurile de bastina unde ar fi fost oricum condamnati si sa ia cu asalt noi taramuri, nu neaparat pentru a incepe o viata cinstita.

Departe de a fi fragile si vulnerabile, femeile care au ales aceasta cale erau deseori mai lipsite de scrupule decat barbatii, mai nemiloase si mai insetate de prada decat intregul echipaj masculin, subjucat nu de putine ori, de personalitatea puternica si de caracterul lor darz, la care se adaugau si nurii bine exploatati, pentru a obtine un… „maxim de eficienta productiva”.

Desi in general se pare ca nu erau tocmai tinerele si nici pline de farmec, femeile-pirat sunt prezentate in productiile cinematografice moderne drept splendide reprezentante ale sexului frumos, seducatoare, parfumate si elegante cand era nevoie, dar nemiloase si insetate de adrenalina cand venea vorba de o talharie pe mare, abile manuitoare de spade, moschete si pumnale.

Potrivit manuscriselor de odinioara, pastrate in arhivele dedicate, femeile-pirat ale vremurilor de demult, nu ar fi fost capabile catusi de putin sa seduca o persoana de sex opus, daca nu pentru infatisarea lor neingrijita, cel putin pentru mirosul respingator.

Lasand la o parte insa aspectele de natura estetica, indrazneala si lipsa de scrupule a acestor frivole navigatoare, impuneau insa respect in randurile tovarasilor de talharii, cu care imparteau in mod egal prazile, bautura si aventura, inca din cele mai vechi timpuri.

Iata in cele ce urmeaza, cateva din cele mai elocvente exemple in acest context:

Femei sub faldurile stindardului cu cap de mort

Cand vorbim despre piraterie, nu prea ne duce gandul la femei-pirat. Se contureaza acel profil al unui pirat alcoolic, plin de tatuaje, cu un cercel in ureche, un picior de lemn si neaparat un papagal pe umar. Dar toate astea sunt doar clisee de la Hollywood sau din cartile lui Stevenson.

Adevarul este ca si femeile s-au ocupat de aceasta meserie, una dintre cele mai vechi din lume, alaturi de prostitutie. Si au facut-o ca la carte. De vita nobila

Teuta, regina ilirilor din Dalmatia Centrala sfideaza Roma

Teuta, regina ilirilor din Dalmatia Centrala (250-231 i.e.n.), isi conducea adesea supusii in expeditii pe mare, care aveau drept obiectiv pradarea navelor ce calatoreau spre coastele grecesti sau ale Cizmei, sfidand Roma antica si incheind aliante cu Epirusul si Acarnania, in detrimentul ostilor celei dintai.

In timpul primului razboi punico-roman, romanii cucerisera de putina vreme Cartagina si erau interesati sa-si extinda autoritatea in Marea Tireniana si in Mediterana Occidentala. Pentru a putea semna un acord in acest sens, trimisera doi ambasadori – Gaius si Lucius Coruncanio – in speranta deschiderii unui dialog cu neimblanzita regina.

Teuta il ucise insa pe Lucius si declara razboi romanilor, batalia avand loc in imediata vecinatate a Insulelor Paxos, unde fu infranta din pricina tradatorului comendant Demetrius din Faro, aspirant la tronul ilirilor.

Legenda spune ca Teuta se sinucise din pricina umilintei, iar putinele informatii care s-au pastrat peste timp despre caracterul sau, apar in scrierile lui Polybius, care o portretizeaza precum o regina „aspra, feroce si razboinica, in masura sa impuna respect piratilor-barbati”.

Alvida, regina suedezilor comanda primul echipaj compus exclusiv din femei-pirat

Alvida, regina suedezilor meridionali, a fost una din primele femei-pirat care a comandat o nava cu echipaj compus exclusiv din femei.

Este vorba despre un personaj extrem de controversat, intrucat documentele istorice contin informatii contradictorii in ceea ce priveste existenta sa (in secolul IX), dar legendele o asociaza vikingilor, istorisind refuzul sau dispretuitor pentru casatoria cu printul Alf de Danemarca si ambitia cu care-si inchega propria armata de femei-pirat care, asemenea ei, refuzara din start sa-si croiasca viata alaturi de un sot.

Sub comanda Alvidei, se dedicara talhariilor pe mare, dar intr-una din crancenele atacuri din Marea Baltica, fu nevoita sa se lupte cu insusi printul Alf, care-o infranse si, departe de a o umili, ii ceru din nou mana.

Legenda istoriseste ca Alvida accepta propunerea de data aceasta, deveni regina Danemarcei si se transforma intr-o „sotie model si abila sfatuitoare a regelui sau, care-si sustinu sotul in toate planurile sale de guvernare”.

Jane De Belleville, o frantuzoaica de vita nobila devine “Leoaica Marilor”

Jane De Belleville, o frantuzoaica de vita nobila, fiica Letitiei de Parthenay si a lui Maurice IV de Montaigu, se casatori in 1330 cu Olivier IV de Clisson, membru al uneia din cele mai influente familii de bretoni, dar ramase curand vaduva, regele Frantei acuzandu-i sotul de tradare si decapoitandu-l fara prea multe investigatii.

Convinsa de nevinovatia sotului, Jane isi vandu toate bunurile, isi cumpara trei corabii si-si angaja echipaje formate din barbati neinfricati, declarand razboi navelor franceze si compromitand grav comertul maritim al Frantei in jurul anului 1343.

Lua cu asalt fortareata de la Chateau-Thebaud, apartinand contelui Charles de Blois si arse din temelii asezari intregi de pe coastele franceze, fiind supranumita „Leoaica Marilor” – un apelativ cu atat mai rasunator cu cat e uimitor de scurt timpul in care si l-a dobandit, luand in calcul faptul ca a avut si sapte copii.

Muri in 1359, dupa patru casnicii si dupa ce se stabili la castelul Hennebont, in teritoriul aliatilor sai, puternica familie de Montfort.

Sayyda al-Hurra, „Corsarita Islamului” devine regina teutonilor

Sayyda al-Hurra, cunoscuta si sub denumirea de „Corsarita Islamului”, s-a nascut in jurul anului 1485, intr-o familie importanta – Banu Rashid, avand origini marocane si andaluze deopotriva si deveni regina teutonilor.

Intr-o traducere aproximativa insa, apelativul „Sayyda al-Hurra” inseamna „Nobila Doamna Libera” si indica o putere suverana si o vointa de neinfrant, fiind asociat mai multor femei importante cu astfel de origini.

Adevaratul nume al acestei eroine era Sitt al-Hurra Aisha (sau Fatima) bint Bani Rashid, al-Manzari, al-Wattasi (1485-1561) – prea lung si complicat pentru a se transmite integral peste veacuri, dar care a indicat una din cele mai importante figuri feminine ale lumii islamice occidentale in noua era.

Este vorba despre aliata celebrului pirat Barbarossa din Alger, care stapanea apele Mediteranei Orientale in 1520, impreuna cu care scufunda toate navele portugheze intalnite pe rutele maritime din zona, timp de 20 de ani.

Sayyda al-Hurra captura o multime de prizonieri pe care-i transforma in sclavi, fiind considerata „liderul indiscutabil al piratilor din apele mediteraneene occidentale”.

In practica insa, potrivit studiilor efectuate de sociologul Fatima Mernisii, Sayyda al-Hurra nu a pus nicicand piciorul pe puntea unei corabii, ci incredinta fara drept de apel, sarcini precise corsarilor sai de incredere, care nu-i ieseau din cuvant cu niciun chip.

Atacurile ordonate de Sayyda incetara insa brusc in 1542, dupa 30 de ani de guvernare, in urma loviturii de stat pusa la cale de ginerele sau, care o detrona si o priva de toate titlurile si bunurile, izoland-o la Chefchaouen, unde trai in exil inca 20 de ani.

Grace O’Malley, „Regina Marii din Conamara”, revolutionara irlandeza

Grace O’Malley, cunoscuta si sub numele de „Regina Marii din Conamara”, a fost o revolutionara irlandeze din secolul al XVI-lea, care se opuse din rasputeri dominatiei engleze.

Fiica lui Owen Dubhdarra O’Malley – seful clanului ce controla o buna parte din regiunea baronatului de Murrisk, la sud-vest de comitatul Mayo – ramase vaduva la varsta de 20 de ani si prelua comanda flotei la carma careia se aflase sotul sau, cu care a avut trei copii.

Ataca porturile irlandeze controlate de guvernatorii englezi, dar si de alte clanuri irlandeze si-si adjudeca fara drept de apel Castelul de Joyces (in prezent castelul Hen din Lough Corrib).

Coroana engleza avu mult de suferit de pe urma atacurilor sale pe mare, dar si incursiunilor efectuate pe uscat: potrivit unei istorisiri transmise peste veacuri, regina Grace stia sa impuna respect – in 1576, anuntandu-si o vizita de curtoazie la baronului castelului din Dublin, fu refuzata pe motiv ca baronul ia cina cu familia; drept lectie, neinfricata rebela rapi fiul mostenitor si nu-l elibera pana ce nu obtinu promisiunea baronului de a mentine vesnic portile deschise vizitatorilor neasteptati si in plus, de a adauga un loc la masa pe durata oricarei cine. Acordul a fost mentinut cu sfintenie pana in zilele noastre, familiile St. Lawrence –proprietare ale Howth Castel, continuand traditia si la ora actuala.

Curajul si personalitatea puternica a Reginei Grace servi drept sursa de inspiratie pentru numeroase carti, filme si chiar spectacole muzicale:

• nuvela „The Pirate Queen: the story of Grace O’Malley, an Irish pirate”, semnata de Alan Gold,
• romanul „Grania. She-King of Irish Seas”, de Morgan Llywelyn,
• cartea pentru copii „The Pirate Queen”
• un musical cu acelasi nume, produs de Alain Boublil, Claude-Michael Schonberg, Richard Maltby Jr. Si John Dempsey.

Sangeroasa Maria Lindsey

Sangeroasa Maria Lindsey, nascuta in secolul al XVIII-lea la Plymouth, in Anglia, a devenit talharita a marilor cand l-a cunoscut pe nemilosul capitan Eric Cobham, care exercita asupra ei o fascinatie stranie, din pricina actiunilor sale pline de cruzime. Casatoria lor a dublat potentialul asasin al echipajului pornit spre America si a inghetat sangele in vine celor ce i-au cunoscut reputatia: potrivit istorisirilor, „omorurile nu constituiau doar o chestiune de afaceri, ci o veritabila placere”.

Cei doi soti Cobham acumulara averi nemasurate si decisera sa se retraga din afacerea piratereasca dupa ani de sangeroase atacuri pe mare – se retrasera in Franta pentru a-si cheltui linistiti bogatiile, dar in timp ce Eric deveni un judecator respectabil, Maria Lindsey muri efectiv de plictiseala, deprimata si dezgustata de viata mult prea linistita pentru gusturile ei, lipsita de aventura, sare si piper. Se sinucise aruncandu-se in mare de pe o stanca.

Cele doua femei-pirat din Caraibe: Anne Bonny si Mary Read

Cele doua femei-pirat din Caraibe: Anne Bonny si Mary Read, devenite cele mai faimoase talharite de pe mare, sunt descrise in tratatul asupra pirateriei publicat in 1724 de catre capitanul Charles Johnson  – „A general history of the robberies and murders of the most notorius pirates”, drept doua „baietoaice nelegiuite, inarmate si periculoase, care cauta galceava si situatii scandaloase cu orice pret, de pe urma carora ies vesnic in avantaj”.

Relatia dintre cele doua era mai mult decat o prietenie stransa, bazata pe interese comune – documentele vremii mentioneaza in termeni „galanti” ca Anne si Mary erau amante si impreuna reusira sa-si construiasca o reputatie teribila, atacand vasele flotei regale utilizand o strategie originala: Anne flirta cu capitanul, convingandu-l sa-i permita urcarea la bord unde, profitand de neatentia echipajului, sabota tunurile si droga capitanul cu vin, in timp ce Mary profita de ocazie pentru a-si lansa atacul in ziua imediat urmatoare.

Cele doua fura prinse de capitanul Jonathan Barnet in vecinatatea insulelor jamaicane, dar scapara de pedeapsa capitala declarandu-se insarcinate – potrivit legii la vremea respectiva, inainte de a fi spanzurate, femeile insarcinate aveau dreptul sa dea nastere pruncilor purtati in pantec.

Mary muri insa de febra tifoida in temnita, in timp ce despre Anne se pierdu orice urma sau informatie in masura sa-i dezvaluie sfarsitul – numele sau disparu in mod misterios din registrele oficiale, ceea ce nu o impiedica sa devina ulterior un personaj celebru al culturii populare engleze.

Si chinezii au avut parte de piratii lor-femei: Ching Shih

Si chinezii au avut parte de piratii lor-femei: Ching Shih era initial o prostituata intr-un orasel portuar de pe coasta meridionala a Chinei continentale, dar in 1801 se indragosti de temutul pirat Cheng Yi, impreuna cu care reusi sa incheie aliante cu alte flote de pirati, formand astfel cea mai puternica armata de raufacatori de pe marile Chinei – „Red Flag Fleet”.

In 1807, capitanul Cheng isi pierdu viata in timpul unei taifun salbatic, iar vaduva sa prelua comanda flotei, demonstrandu-se chiar mai intreprinzatoare si mai periculoasa in ale pirateriei decat faimosul sau sot.

In anul 2003, Ermanno Olmi se inspira din viata tumultoasa a acestui personaj feminin, realizand filmul intitulat „Cantand in spatele paravanului”, iar in filmul „Piratii din Caraibe”, influenta Mistress Ching – una din cei Noua Lorzi – fu inspirata din figura sa legendara.

Femeile-pirat din istorie: o lista incarcata de nume

Lista femeilor-pirat care au inspaimantat marile si oceanele de-a lungul istoriei sub stindardul cu cap de mort este insa lunga – potrivit documentelor existente, aceasta cuprinde nume sonore care au trait o astfel de viata aventuroasa, reunite in arhivele franceze ale Muzeului Culturii din Paris, intr-un catalog ce cuprinde un intreg capitol dedicat.

Partea cea mai interesanta insa, consta in faptul ca acest catalog a fost completat ulterior cu piratese ale epocii moderne, pana in anul 1950, care constituie ultima inregistrare ce mentioneaza moartea talharitei chineze a marilor asiatice, Huang P’ei-mei:

Desi lista se incheie in 1950, chiar si in zilele noastre pirateria pe mari si oceane functioneaza inca si reuneste la nivelul echipajelor de raufacatori, femei si barbati deopotriva.

Bibliografie:

1. Johnson, Charles – „A general history of the robberies and murders of the most notorius pirates”, 1724;
2. Sharp, Anne Wallace – „Daring Pirate Woman”, 2002;
3. Talco – Alice, Arduino – „Le Donne Pirata nella Storia”, 2017;
4. Duncombe, Laura Sook – „Pirate Women: The Princesses, Prostitutes, and Privateers Who Ruled the Seven Seas”, 2017.

• Author Details
• Author Posts
• Biography

Catalin Stanculescu

Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica

catalin.stanculescu@mythologica.ro

0727787662

Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

• 

  “Fata din Egtved” – Adolescenta din epoca bronzului care stia sa impresioneze

  By Catalin Stanculescu

  November 18, 2024
• 

  Temple si culte la traci, obiceiuri funerare si sacrificii

  By Catalin Stanculescu

  September 21, 2024
• 

  Religia in epoca bronzului in Europa si pe teritoriul actual al Romaniei

  By Catalin Stanculescu

  July 19, 2024
• 

  Tracii, barbarii care au uimit lumea antica

  By Catalin Stanculescu

  June 15, 2024
• 

  Cum era lumea tracilor?

  By Catalin Stanculescu

  May 13, 2024

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.