Ghid despre cum sa vanezi varcolaci: cu si fara luna plina

Ne-am invatat ca orice intrebare pe care o formulam sa-si gaseasca automat raspunsul pe net, in acel corn al abundentei informatiilor de orice fel, unde pana si vanatoarea de varcolaci isi afla manualul sau de instructiuni.

In ciuda tendintei de a socoti varcolacii drept creaturi fanteziste ale unor minti inzestrate cu imaginatie efervescenta, convingerea ca varcolacii exista cu adevarat si constituie o amenintare permanenta pentru oamenii obisnuiti, este adanc inradacinata in sufletele multora.

Un motiv intemeiat pentru ca Universul Web sa musteasca de continuturi ce ofera gratuit explicatii despre originea varcolacilor, dar si despre modul in care ar actiona acestia si cel in care ar putea fi distrusi.

 

La vanatoare de varcolaci – capcane pentru lupul cel rau

Mai mult decat atat: in afara listelor cu sfaturi despre ce sa faci si ce sa nu faci in cazul in care dai nas in nas (sau mai bine zis nas in bot) cu un varcolac, se regasesc o serie intreaga de materiale explicative pentru cei dispusi sa se aventureze intr-o misiune de vanatoare dedicata, care cuprind atat descrierea echipamentului necesar, cat si „codul de conduita” corespunzator.

Toate au un numitor comun ce consta in ideea ca varcolacii constituie intruchiparea raului, detin puteri supranaturale si sunt dificil de eliminat din peisaj.

Aceste caracteristici sunt des regsite in folclorul romanesc, in care exista convingerea ca varcolacii provin din copii nebotezati si deci neprotejati de ingerul pazitor pe care pruncii il primesc de la Dumnezeu in momentul incheierii ritualului botezarii, ca sa-i pazeasca, sa-i ajute si sa-i calauzeasca pe calea mantuirii.

Batranii din satele de munte, inca mai istorisesc cat de usor ii este diavolului sa rapeasca aceste suflete neprotejate si sa le inroleze in ostile sale de monstri – varcolaci, vampiri sau alte aratari inspaimantatoare, carora numai rostindu-le numele, ii impinge sa-si faca semnul crucii cu mare graba.

O alta varianta ar fi cea imprumutata din traditiile si legendele altor popoare si care sustine ca varcolacii sunt oameni care au savarsit fapte oribile, crime abominabile si/sau actiuni care necinstesc credinta in Sfanta Treime, alegand astfel calea raului prin liber arbitru si transformandu-se in unelte malefice ale diavolului.

Si intr-un caz si in celalalt, oamenii ce poarta acest stigmat isi schimba infatisarea, transformandu-se intr-o jivina asemanatoare lupului (de regula pe timp de noapte, dar nu neaparat), prezentand insa dimensiuni net superioare, o forta iesita din comun, ochi sangerosi si blana mult mai deasa si mai aspra decat a lupilor normali, ceea ce le asigura o rezistenta majora la impact sau la atacurile cu arme obisnuite.

Mit sau nu, este limpede ca pentru a vana o astfel de aratare ar fi nevoie pe de o parte de o motivatie extrem de puternica, iar pe de alta parte, de metode iesite din comun, ca sa nu mai vorbim de stropul de nebunie adaugat intr-un astfel de cocktail explozivo-adrenalinic.

 

Marturii tulburatoare despre varcolaci si modul in care pot fi distrusi

Intrand in detalii de acest gen, revine in mod obsesiv in minte ideea ca ar fi vorba despre o utopie si ca de fapt se irosesc resurse pretioase si energie creativa pentru o chestiune absurda, dar marturiile unor subiecti ce sustin cu tarie existenta varcolacilor printre noi nu sunt putine si ofera cu lux de amanunte, o perspectiva tulburatoare asupra unui subiect considerat de multe persoane optim doar pentru romane si productii cinematografice.

Executand un slalom printre obstacolele ce ivesc in calea vremii, folclorul si traditiile popoarelor reusesc sa transmita din generatie in generatie si informatii surprinzatoare despre evenimente reale organizate in trecut, cu scopul de a vana varcolaci, precum si despre tehnicile utilizate in acest context.

Potrivit documentelor pastrate in arhivele britanice de pilda, exista relatari referitoare la modul in care oamenii se inarmau pentru a infrunta o serie de amenintari magice sau supranaturale, printre care se numara si lupta cu lupii-varcolaci, considerati un pericol pe cat de real, pe atat de serios.

„Arsenalul” unui vanator iscusit de varcolaci al vremii respective, era alcatuit din doua categorii de instrumente:

• Instrumente pentru observatie, analiza si culegere de probe care demonstreaza prezenta si activitatea unui varcolac intr-o anumita zona;
• Instrumente pentru descoperirea, prinderea si eliminarea efectiva a varcolacilor.

Daca din prima categorie faceau parte o serie de accesorii firesti, precum lupa, carnetul si condeiul pentru notite, pulberea alba pentru definirea conturului urmelor labelor fiarei in cauza si/sau aparate de fotografiat mai mult sau mai putin rudimentare, in functie de epoca de referinta, cea de-a doua categorie era de-a dreptul spectaculoasa.

Aceasta continea la randul sau o multime de materiale considerate utile pe durata unei vanatori atat de periculoase, pornind de la plante socotite potrivnice fiintelor malefice precum usturoiul sau vascul, la substante cu efect tranchilizant, crucifixuri, apa sfintita, culegerea de rugaciuni speciale care ofera protectie impotriva unor astfel de aratari si nu in ultimul rand… pistolul cu gloante de argint.

Dar lista ar putea continua cu multe alte articole, precum cenusa din oase de animale ale padurii, ciuperci otravitoare, sticlute cu mercur, coaja de frasin, ierburi, arbalete cu sageti din argint si capcane pentru ursi, cu zimtii argintati la randul lor – dat fiind faptul ca argintul pare sa fie considerat unicul material ce ar fi putut avea un efect letal asupra varcolacilor.

In volumul „Indrumar pentru cei ce infrunta varcolacii”, datat 1869 si avand un autor necunoscut, pastrat in cadrul Muzeului London Dungeon din capitala britanica – cel mai faimos muzeu al ororilor medievale din lume – se precizeaza ca:

„argintul este unicul in masura sa doboare varcolacul, intrucat e metalul-simbol al rascumpararii biblice, insusi Iisus fiind vandut pe 30 de arginti de catre Iuda”.

Acelasi lucru este sustinut si in varianta moderna a recomandarilor celor ce se declara experti in materie, cum ar fi de pilda controversatul personaj Bill Schnoebelen (n.1949), socotit printre altele fost satanist, fost vampir, mason si membru al Ordinului Illuminatilor:

„…e foarte probabil sa existe cel putin un varcolac in orice metropola a lumii, dar exista chiar si grupuri de varcolaci in anumite locuri. E limpede ca numai glontul de argint ii poate ucide (…). Argintul se afla la baza chivotului legamentului, in timp ce lui Iuda i-au fost platiti 30 de arginti pentru a-l trada pe Iisus”.

Daca cele de mai sus vi se par lucruri desprinse parca dintr-un scenariu horror, ei bine poate ca a sosit momentul sa faceti cunostinta cu un caz ceva mai concret, din vremuri relativ recente:

 

Cazul Bill Ramsey – un tamplar cu o fiara inlauntru

Cele mai documentate cazuri de varcolaci veritabili din istorie s-au inregistrat in Anglia, unde se pare ca presa era ceva mai receptiva la astfel de evenimente si mai dispusa sa demareze investigatii serioase, pentru a surprinde imagini demne de luat in seama, cu ajutorul aparatelor de fotografiat ale vremii.

Primul caz de acest tip, publicat in paginile cotidianului The Sun, se refera la povestea unui tamplar pe nume Bill Ramsey, care manifesta inca din copilarie, odata implinita varsta de noua ani, transformari fizice, psihice si comportamentale radicale, determinand familia, prietenii si cunoscutii sa-l socoteasca infricosator de periculos in momentele sale de „criza”.

Cu putin inainte de Sarbatoarea Craciunului anului 1983, Bill se transforma intr-un soi de varcolat dezlantuit chiar in fata echipei de medici si a personalului sanitar din cadrul spitalului din Southend (Essex), unde cauta ajutor disperat pentru starea de rau care simtea ca il cuprinde treptat, fara un motiv anume.

Personalul spitalului solicita la randul sau sprijinul politiei pentru a imobiliza strania jivina agresiva din fata lor, dar agentii reusira sa-i puna catusele abia dupa administrarea unei doze masive de tranchilizant, socati de aspectul mainilor transformate in gheare, a umerilor incovoiati in mod nefiresc si a maxilarelor dezvelite care lasau sa se vada coltii fiorosi ai unei fapturi inspaimantatoare, dotata cu o forta extraordinara.

Cazul a cutremurat lumea medicala, specialistii declarandu-se neputinciosi la capitolul stabilirii unui diagnostic precis si osciland cu stanjeneala intre a declara ca Bill este suferind de licantropie sau a-l considera pur si simplu „posedat”, dupa cum relateaza presa vremii.

Odata trecut efectul tranchilizantului, Bill isi reveni la normal si accepta din toata inima sa fie supus tuturor examenelor necesare pentru a descoperi ce i se intampla – pacientul fu tinut sub observatie o vreme si colabora in totalitate cu personalul medical, dar analizele si examinarile amanuntite ale specialistilor nu relevara nimic in neregula.

Bill iesi din spital cu speranta ca lucrurile se vor linisti cu timpul, dar reveni dupa doi ani la aceeasi sectie a structurii, cand un episod similar avu loc, fiind imobilizat de patru agenti de politie dupa o lupta crancena, unul din politisti sfarsind la randul sau in sala de operatie, din pricina ranilor provocate de Bill-varcolacul.

Dupa aceasta intamplare, Bill fu sfatuit sa se interneze intr-o institutie specializata in boli mintale, mult mai bine inzestrata cu instrumentar specific, in masura sa asigure izolarea pacientului intr-o incapere speciala, astfel incat sa nu-si faca rau nici sie insusi, nici celor din jur.

Satul de injectiile cu substante tranchilizante, dar si ingrijorat de probabilitatea ca odata inregistrat in arhivele unei astfel de institutii reputatia sa profesionala ar avea de suferit grav, Bill refuza internarea, acceptand in schimb sa fie vizitat de doi specialisti americani in materie de „Demonologie”: Ed si Lorraine Warren.

Povestea lui Bill fu preluata de posturile de televiziune engleze, iar cei doi analisti il convinsera sa le faca o vizita in Connecticut, unde il supusera unui ritual de exorcism condus de reverendul Robert McKenna. Intreaga istorie fu sponsorizata de faimoasa revista saptamanala americana People si pe toata durata desfasurarii ritualului de exorcizare, o camera video instalata special, inregistra procedura de la cap la coada.

Bill se comporta asemenea unui veritabil posedat, transformandu-se in bestie pe durata ritualului de exorcizare rostit in latina si incercand sa scape de preotul care o executa, asemenea unui animal incoltit, dar lucrurile decursera conform asteptarilor si Bill isi reveni treptat, sleit de puteri, dar cu infatisarea sa normala, dupa ce fu „eliberat de demonul care-i salasuia in suflet”.

Ultima data cand Bill Ramsey aparu in public fu in anul 1992, cu un interviu acordat posturilor de televiziune britanice, declarand ca se simte bine si ca nu mai reprezinta un pericol pentru familia sa si nici pentru sine insusi.

La intrebarea „ce soi de creatura a fost Bill, varcolac, licantrop, demonizat sau toate trei la un loc?”, nimeni nu a reusit insa sa formuleze un raspuns suficient de clar pana in ziua de azi.

 

Bonus: iata cum puteti vana un varcolac in jocul Witcher 3: Vanatoarea salbatica

 

Bibliografie:

1. Autor necunoscut – „Guideline for those who affront werewolves”, 1869, London Dungeon Museum;
2. Schnoebelen, Bill – „An Interview with an Ex-Vampire”, vol.8 – Cap. „About Werewolves”, 2013;
3. Christian, Charles – „Werewolf Hunting – In Search of Legends, and Busting Folklore Myths”, 2016;