Cum era viata romancelor in Evul Mediu? Violuri, rapiri, sclavie

Filmografia autohtona si straina, precum si o serie intreaga de volume inspirate din viata romaneasca medievala, au facilitat instalarea la nivel extins a unor convingeri potrivit carora femeia ar fi fost considerata mai mult un obiect de mobilier in Evul Mediu decat o fiinta umana.

In realitate insa, ca si in vremurile moderne, romancele din epoca medievala beneficiau de tratamente variate, in functie de pozitia lor sociala, avere, descendenta, protectia familiei, dota, de cat de bine aleasa era partida in vederea casatoriei si de multi alti fractori care pana si in ziua de azi par sa functioneze dupa reguli de cand lumea.

 

Cum traiau romancele in Evul Mediu?

Frumusetea, inteligenta si spiritul gospodaresc nu erau catusi de putin trecute cu vederea, dar nu constituiau calitati suficient de puternice pentru a asigura unei femei stabilitate economica si o viata lipsita de griji, sau un camin in care pacea si armonia sa domneasca netulburate, ba dimpotriva.

Nu de putine ori, frumusetea reprezenta un pericol in plus, starnind invidii, ocari, adulteruri, violuri si alte neplacute surprize, de pe urma carora femeile se puteau capatui cu o multime de probleme, iar eventuala inteligenta sclipitoare nu era vazuta tocmai cu ochi buni de clerici, boieri si alti membrii alesi ai societatii, intrucat ar fi eclipsat propriile lor pozitii, facandu-i de rusine.

Existau femei bogate si femei sarace, femei cinstite si femei viclene, frumoase si urate, ingamfate si modeste, in fine, la fel cum au existat de cand lumea si pamantul, femei de toate tipurile, de la codoase la gratioase si de la femei de casa si mame de femilii, la prostituate pentru toate buzunarele celor interesati.

Diferit era insa modul de raportare la acestea, in functie de locul pe care-l ocupau in societate, in targuri sau in mediul rural, in locul lor de bastina sau pe unde le purta viata pasii.

 

Cum descriau cronicarii straini viata romancelor in Evul Mediu?

Cronicarii si calatorii straini aflati in tranzit prin teritoriile romanesti medievale, consemnau in hrisoavele lor marturii despre modul de viata al localnicilor, indicand felul in care apareau romancele in ochii lor curiosi, de atenti observatori.

Brbatii de rand erau infatisati drept „haini, neinstruiti si rai de fire”, in timp ce barbatii de vaza sunt descrisi drep „ambitiosi, sireti, avari de bunurile altora si scoliti pe la curtile din strainataturi”; femeile simple erau socotite printre cele mai frumoase din Europa, iar cele instarite drept in mare parte

„alunecoase, usuratice si dornice sa scape din ograda ghiaurilor pe care-i aveau ca barbati, pentru a se zvarli in bratele streinilor, multe jupanese stricand familia pe data, din placeri de preacurvie”, dupa cum se mentiona in cronicile turcesti de odinioara.

Dar abuzurile care au caracterizat societatea medievala au marcat fara indoiala si teritoriile romanesti, strivind vointa de preacinstire a curatiei trupesti a fecioarelor, prin actele simbolico-umilitoare ale feudalilor, care-si impuneau pozitia dominanta prin pretinderea dreptului arhaic de privilegiu sexual asupra oricarei femei de pe pamanturile lor.

In Transilvania medievala, de pilda, potrivit scrierilor istoricului maghiar Marki Sandor, razboiul taranesc condus de Gheoghe Doja in 1514 ar fi izbucnit din pricina faptului ca

„grofii pot face orice, caci nimeni nu-i pedepseste (…). Nu cruta bunul renume al vaduvelor si fetelor, fiind inghesuitori la mirese. Sunt stricatori de casatorii si in general robi ai patimilor proprii”.

Chiar si femeile de vita nobile erau siluite in timpul anumitor domnii nefaste, precum cea a lui Mihnea cel Rau (1462-1510) de pilda, in conditiile in care acesta din urma isi pedepsea boierii potrivnici, umilind in acest chip femeile familiilor lor chiar dinaintea ochilor celor pe care-i socotea vinovati. 

Femeile, indiferent de statutul lor, nu aveau o viata usoara, fiind crescute cu unica speranta de a fi „date spre maritis bun”, aducator de bunastare in familie, asadar fiind considerate un mijloc de capatuiala si nu persoane a caror opinie ar conta ceva – situatie care se prelungea deseori chiar si dupa mult-asteptata casatorie.

Sotul era vesnic superior si pe deplin stapan asupra femeii sale, motiv pentru care n-o trata intotdeauna cu blandete, indeosebi pentru ca legile medievale romanesti ingaduiau „bataia fara vrasmasie” a nevestei, adica fara sa-i lase semne de vreun fel.

„Poate sa indirepteze si sa cearte barbatul pre muiare-s si inca sa o bata cand va fi cu vina, dupa deala ce va fi facut si atunce cu masura, sa nu o prea treaca, cu blandeate, iara nu cu vrajmasie”, se specifica in Pravila lui Vasile Lupu (1646).

 

Dimitrie Cantemir despre femeile din Moldova medievala

La cererea societatii academice din Berlin, in perioada 1714-1716, Dimitrie Cantemir (1676-1723) scria „Historia moldo-vlachica” – opera dedicata originilor romanilor din Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca, alocand un important spatiu descrierii traditiilor asociate normelor de conduita a femeii in fiecare din cele trei tari romanesti.

Dar in paginile impresionantului sau volum „Descrierea Moldovei”, acorda o atentie deosebita zugravirii vietii femeilor moldovence, infatisandu-le drept

„cumpatate, sfioase dara si mucalite si carele cu draga inima primesc streinii la masa, ospatandu-i dupa pohta si dupa putinta, cu pita si adapost, fara a-i diferi de cei ai casei aceleia, ci primindu-i in salasurile lor cu caldura, fie el cat de sarac”.

In perioada medievala insa, plaiurile moldovenesti erau deseori atacate de hoardele de tatari, care treceau prin foc si sabie tot ce le iesea in cale, ucigand barbatii si siluind femeile, apoi luand in sclavie tinerele pe care le socoteau „mai viguroase, bune de munci si de zamislit prunci sanatosi”.

Este remarcabil insa faptul ca Dimitrie Cantemir facea distinctie intre moldovencele de la ses si cele din zonele muntoase, insistand asupra diferentelor comportamentale ale acestora in functie de mediul geografic in care traiau: in opinia sa, cele de la ses erau mai supuse, mai blande si mai virtuoase, in timp ce muntencele erau mai nabadaioase, mai libertine si mai dificil de tinut in frau, dar curajoase si gata sa se repeada cu furie in apararea pamanturilor, alaturi de barbatii lor, cand navaleau tatarii.

Tot in „Descrierea Moldovei” regasim si detalii legate de modalitatile in care se pedepseau abaterile de la bunele moravuri in mediul rural, indeosebi referitoare la fetele care erau date in vileag in noaptea nuntii pentru ca si-ar fi pierdut fecioria dinaintea cununiei: acestea erau urcate intr-o caruta trasa de magari si plimbate pe ulitele satului toata noaptea, pentru a fi facute de ras.

 

Particularitati ale universului feminin din inalta societate romaneasca medievala

Boieroaicele si femeile de vita nobila din societatea medievala romaneasca se implicau deseori in urzelile si afacerile sotilor lor, nu numai cu simple sugestii, ci efectiv punandu-si la bataie nurii si farmecele pentru a dobandi informatii pretioase, privilegii sau pozitii insemnate la curtea domneasca, fara a se da in laturi de la coruptie, adulter sau uneltiri, in functie de interesele proprii.

Nu toate erau stiutoare de carte insa, ci doar cele pe care familiile lor le socoteau demne de instruire, intrucat scrisul, cititul si deprinderea limbilor straine constituiau chestiuni accesibile numai celor ce erau dispusi sa-si deschida larg baierele pungii pentru a plati profesori in acest scop – initiativa rezervata cu precadere copiilor de parte barbateasca.

Istoria medievala romanesca este bogata insa si in nume rasunatoare de doamne si domnite care si-au pus amprenta intr-un fel sau altul pe mediul social local, contemporan lor.

Majoritatea casatoriilor importante se realizau in functie de interesele politice si diplomatice ale momentului, dar chiar si asa, nu putine au fost casniciile domnitorilor romani in epoca medievala in sanul carora doamnele tarii s-au bucurat de respect, pretuire si iubire din partea sotului lor, a curtenilor si a supusilor.

Domnita Ruxandra de pilda (1538-1570), a fost principesa Moldovei si sotia lui Alexandru Lapusneanu si a ramas in istorie ca deosebit de pioasa, ctitorind lacasuri sfinte in tara si in strainatate, remarcandu-se prin actele sale de generozitate.

Doamna Clara (1330-1370), cea de-a doua sotie a voievodului Alexandru Nicolae Basarab, isi iubea sotul cu patima si era, la randul sau deosebit de pretuita de acesta, povestea lor de dragoste constituind izvor de inspiratie pentru romane, schite si opere dramaturgice. 

Doamna Maria Oltea (1405-1464), mama lui Stefan cel Mare, este una din cele mai faimoase figuri feminine din istoria romanilor, nu numai pentru ca l-a adus pe lume pe cel ce avea sa devina un stralucit domnitor al Moldovei, ci si pentru caracterul sau darz si autoritar, care impunea respect pana si dinaintea celor mai aprigi boieri, in ciuda faptului ca nu a fost casatorita oficial cu Bogdan al II-lea, dupa cum preciza Nicolae Iorga:

„…n-a fost sotie de domn, dar din iubirea ei cu un domn viteaz a dat nastere, intr-un ceas fericit, lui Stefan Voda cel Mare, mantuitorul”.

O alta prezenta feminina deosebit de importanta care a marcat viata lui Stefan cel Mare a fost si doamna Maria Voichita – cea de-a treia sotie a sa – despre care se spune ca era doar o copila in varsta de 16 ani cand i-a sucit mintile domnitorului Moldovei, cu frumusetea sa rapitoare. Maria Voichita i-a atras atentia lui Stefan cel Mare mai intai in calitate de ostateca in cetatea Sucevei, fiind fiica lui Radu cel Frumos – favoritul lui Mahomed al II-lea.

Firea pasionala a lui Stefan cel Mare il impinse s-o transforme pe data in amanta sa, in ciuda diferentei de varsta de 25 de ani, relatie care strica mariajul sau cu principesa bizantina Maria de Mangop, dupa cum preciza A.D. Xenopol in opera sa, „Istoria romanilor din Dacia Traiana” (1914):

„Aici se vede ca farmecul fiicei lui Radu prinse in lat simtirile lui Stefan care incepu a umbla dupa ea, bagand de seama ca fata-i facea ochi dulci chiar si dinaintea soatei sale, doamna Maria”.

Acestea sunt detalii consemnate in hrisoavele de demult, care intaresc convingerea ca moravurile si abaterile de la regulile oficiale prezentau si in Evul Mediu cam aceleasi dinamici din ziua de azi, in ciuda stradaniilor Bisericii de a controla pana si viata intima a enoriasilor sau a pedepselor fanteziste la care erau supuse adesea persoanele socotite vinovate.

 

Ce alte pericole le pandeau pe romance in Evul Mediu?

Natalitatea cunostea ritmuri frenetice in trecut, femeile fertile dand nastere de-a lungul vietii lor la un numar mult mai mare de copii decat in vremurile moderne – multi istorici sustin ca riscurile legate de nasterea in sine erau ridicate, deseori copilul murind la nastere si mama aflandu-se la randul sau in pericol de moarte.

Totusi, existau mame care aduceau pe lume si zece copii, nu fara suferinte, desigur, dar suficient de suportabile pentru a-si reveni pe deplin dupa nastere si a se bucura de ei pana la o varsta considerabila – lucru extrem de rar in ziua de azi.

Secretele bolilor carora nu li se cunosteau leacul si care faceau ravagii in randurile celor mai vulnerabili – batranii, femeile si copiii, au fost in mare parte descifrate cu timpul, gasindu-li-se tratamente adecvate, dar locul acestora a fost luat de alte tipuri de riscuri, specifice vremurilor moderne, cum ar fi de pilda patologiile corelate consumurilor de droguri.

In alta ordine de idei, medicina moderna si studiile aprofundate in materie, au demonstrat ca frecventa bolilor cu transmitere sexuala, raportata la valorile demografice corespunzatoare, nu a cunoscut variatii impresionante de-a lungul timpului, in ciuda tuturor metodelor moderne de informare, educare si tratare a argumentului, in scopul combaterii problemelor create de acestea.

Totusi, fenomenele dramatice, precum saracia, foametea, invaziile de insecte si razboaiele inregistrate in asa-numita Epoca Intunecata, au afectat grav populatia romaneasca in trecut, iar femeile erau printre cele dintai condamnate sa plateasca pentru acest lucru.

 

 

Bibliografie:

1. Dumitru-Snagov, I. – „Tarile Romane in secolul al XIV-lea”, 1979;
2. Nicole Iorga – „Studii asupra evului mediu romanesc”, 1984;
3. Papacostea, Serban – „Evul mediu romanesc: realitati politice si curente spirituale”, 2001;
4. Block, Gisela – „Femeia in istoria Europei: din Evul Mediu pana in zilele noastre”, 2002;
5. Solcan, Sarlota – „Femeile din Moldova, Transilvania si Tara Romaneasca”, 2005;
6. Oisteanu, Andrei – „Sexualitate si societate. Istorie, religie si literatura”, 2016.