Studierea istoriei in Romania – o misiune complicata?

Misiunea de a elabora un material despre istoria istoriei in Romania constituie cu adevarat o provocare, o sarcina complicata si spinoasa, tinand cont de impresionantul volum al publicatiilor destinate acestui argument, mai cu seama dupa cadrea tabuurilor ideologice comuniste.

Acest fenomen ce marcheaza o nepotolita sete de exprimare a specialistilor in materie, inregistrata dupa o perioada in care pumnul in gura a constituit o realitate obiectiva, este pana la urma absolut fireasca, atat din pricina fascinantiei fara argini pe care acest domeniu o exercita in mediile cele mai diverse, cat si din dorinta de a dezvalui publicului larg adevaruri trecute sub tacere pentru mult prea multa vreme.

Pe de alta parte, necesitatea de a efectua analize ale trecutului in scopul utilizarii lor la nivelul studiilor contemporane sau destinate proiectarii unor posibile profiluri istorice viitoare, constituie azi un element imperativ in multe alte domenii de activitate, de la sociologie la economie si finante si de la arheologie la medicina, trecand prin multe alte vaduri de interes corelat.

Studiul istoriei in Romania a cunoscut de-a lungul timpului perioade efervescente dar si sincope, letargii si nu in ultimul rand dinamici inselatoare, de pe urma carora au rezultat teorii din cele mai bizare, contradictorii si numai bune de indus in eroare subiectii dispusi sa plece urechea la fake in general.

„Sintezele aparute, pe epoci sau pe ansamblul duratei romanesti, atesta din plin aceasta situatie, a carei precaritate se va rasfrange inevitabil asupra noii etape, dupa 1989, cand exigenta unei alte viziuni asupra istoriei, mai aproape de realitate, a ajuns sa fie un imperativ”, afirma Alexandru Zub in materialul sau intitulat „Istoria istoriei: teorii, metode, cautari”(2001).

Un slalom vertiginos: de la inertie la recuperarea memoriei

Dupa cum afirma odinioara istoricul francez Francois Furet (1927-1997),

„…popoarele care ies din comunism par obsedate de negarea regimului in care au trait, chiar daca mostenesc de la el obiceiuri si moravuri…”.

Acest lucru s-a remarcat si la nivelul procesului de studiere a istoriei in Romania, unde nu de putine ori, autorii de specialitate au executat un veritabil slalom pintre pioletii inertiei pentru a izbuti sa contribuie la recuperarea memoriei.

Mai degraba, acele cateva sinteze juste care au tratat efectiv si perioada comunista din Romania, au fost publicate in strainatate, de catre autorii romani aflati in exil, precum Vlad Georgescu sau Octavian Barlea de pilda.

In rest, istoriografia in ansamblul sau s-a demonstrat preponderent saracacioasa in resurse, ineficienta, plina de ezitari si in concluzie cu adevarat sovaielnica de vreme ce si-au facut simtita prezenta mult prea putini specialisti in materie, dispusi sa accepte iesirea din matricea secventiala precedenta spre a se avanta catre orizontul unei sinteze bine structurate.

Aparitia studiilor noi, pe deplin documentate si elaborate cu profesionalism in spiritul respectarii adevarurilor istorice si conditiilor reale de desfasurare a evenimentelor ce au marcat evolutia poporului roman de-a lungul timpului se disting tocmai prin eforturile de necontestat in a tine pasul cu istoriografia occidentala, valorificand multe surse care nu fusesera admise in perioada precedenta.

Dacomania, dacopatia, tracopatia

Valurile „patologice” interpretative ale istoriei in numele unei ideologii cu valente puternic nationaliste n-au ezitat nici ele sa-si faca simtita prezenta – o alunecare pe acea panta periculoasa a asa-numitului „protocronism”, care nu numai ca nu aduce beneficii de niciun fel, ba chiar tinde sa inrautateasca si mai mult situatia atunci cand are drept esafodaj pretentii de anti-cenzura si de „eliminare a prejudecatilor”.

Desi in ultima perioada s-au publicat o serie intreaga de materiale ce-si propun sa inlature vesmintele opulente ale teoriilor dacomaniei, dacopatiei sau tracopatiei si sa prezinte publicului larg adevarata lor infatisare, curentul este mult mai vechi decat s-ar crede.

In Romania a debutat insa prin anii ’70, sub semnul unei aparente iluminari, care formula un avertisment clar referitor la tendintele de subordonare fata de Occident, propunand in celalalt taler al balantei o ideologie menita sa evidentieze profilul unic si de pionierat al culturii romanilor.

Dar dupa cum bine afirma un aforism din vremuri vechi, „drumul catre iad este pavat cu bune intentii” – adica exact ceea ce s-a petrecut si cu aceasta initiativa pe masura trecerii timpului.

Extremismul dacopat se inrudeste in realitate cu xenofobia, promovand acelasi gen de utopii si exagerari ce au reusit sa cucereasca naivii si frustratii in egala masura, transformandu-i in victime ale dezinformarii si convingandu-i ca Zamolxis ar fi fost… „invatatorul Europei”.

Dacopatii sustin azi teorii din cele mai iesite din comun, afirmand de pilda ca limba dacilor ar constitui de fapt originea oricarei alte limbi, sau ca dacii ar fi cucerit la un moment dat America si/sau Japonia, dar uitand sa aminteasca totusi in lucrarile lor ca Dacia a fost si continua sa fie cel mai performant automobil de pe Terra, ca sa nu mai vorbim de calitatea tutunului din pachetele de tigari care purtau odinioara acelasi nume…

Cei mai faimosi sustinatori contemporani ai dacomaniei sunt Iosif Constantin Dragan si Napoleon Savescu, autori ai unui volum dedicat controversatelor teze ce sustin idei care frizeaza absurdul, incadrate de altfel de George Pruteanu in categoria „nationalismului paranoic si sterp”.

Fapte reprobabile care scriu azi istoria in Romania

Fara a atinge catusi de putin argumentul deciziilor politice si/sau diplomatice de interes major in aceasta perioada, exista din pacate fapte reprobable care continua sa scrie in prezent istoria in Romania, legate fiind de anumite lovituri de gratie aplicate patrimoniului nostru cultural, prin furturi colosale de bunuri cu valoare inestimabila in contextul marturiilor ce atesta anumite caracteristici ale trecutului nostru istoric.

In aceeasi categorie nu se incadreaza insa numai disparitia fara urma a unor obiecte de podoaba din aur, monede antice si scuturi apartinand tezurului dacic, descoperite in diferite situri arheologice pe teritoriul tarii noastre, ci si multe alte repere valoroase pentru cultura autohtona – tablouri, obiecte de mobilier, obiecte de cult, icoane si alte nestemate extrem de pretioase in cele din urma pentru definirea identitatii poporului nostru.

Sustragerea si valorificarea ilegala a acestor bunuri de-a lungul anilor a avut loc in diferite etape, nu toate fiind mediatizate, cunoscand in mod paradoxal acelasi deznodamant dezarmant, cu recuperarea unei mici parti si… iertarea pacatelor celor ce le-au furat, in temeiul legii care prescrie raspunderea penala dupa scurgerea unui interval prea indelungat de la incuplarea lor.

Din nefericire, cea mai mare parte din bunurile care au luat drumul contrabandei sunt azi cu neputinta de regasit, vandute fiind pe piata neagra a antichitatilor si continuand sa scrie istorie doar prin aplicarea unei palme usturatoare pe obrazul autoritatilor din Romania.

Interesant este totusi acest aspect si din perspectiva „furtului modern”, executat pe fata, direct, organizat si ramas la fel de nepedepsit ca si cel al tezaurului romanesc sechestrat de rusi in trecut – un alt episod de scriere a istoriei prin fapte reprobabile, de pe urma caruia Roamnia a ramas tot cu buzele umflate.

Istoria predata in scoli – obiective impuse de Uniunea Europeana

Interesul manifestat de Consiliul Europei pentru procesul practicarii invatamantului la nivelul tarilor membre UE a inclus printre altele si un obiectiv remarcabil, ce vizeaza etapa de „dezvoltare durabila nr.4”, dispunand inca din anul 2020, infiintarea „Observatorului predarii istoriei in Europa”.

Este vorba asadar despre un instrument de monitorizare a felului in care se preda istoria in scoli, „in contextul cresterii populismului” si avand drept obiectiv combaterea tentativelor de manipulare utilizate in cadrul acestei abordari.

Intr-un comunicat oficial al organizatiei se precizeaza de altfel faptul ca

„in contextul populismului, o invatare a istoriri care sa favorizeze perspectiva multipla si gandirea critica este esentiala pentru dezvoltarea unei culturi a democratiei”.

Chiar daca Observatorul are rolul de a elabora materiale ce prezinta in exclusivitate un caracter informativ referior la modul in care este predata istoria in tarile UE, asadar si in Romania, fara a impune restrictii, reguli sau tipare, initiativa a avut darul de a stimula in buna masura procesul de predare a istoriei si in scolile noastre.

Asociatia Europeana a Profesorilor de istorie (EUROCLIO) s-a alaturat acestei initiative recomandand ca studierea istoriei in scoli sa se orienteze pe angrenarea elevilor in „studiul inovator si responsabil al istoriei si culturii civice”.

Dar daca analizarea istoriei prin prisma gandirii critice, folosind sursele primare si cu o abordare la temelia careia se plaseaza perspective multiple ar atrage aprecierea studentilor din punct de vedere al integrarii istoriei in alte domenii de studiu, cum ar fi de pilda stiintele sociale stimulandu-le flexibilitatea in general, in Romania exista particularitati istorice in masura sa complice aceasta misiune.

„…Dificultatile incep atunci cand se cer definite particularitatile Romaniei, cele ce deriva din evolutia istorica, din diversitatea regiunilor sale aflate in zona de intalnire a mai multor culturi si religii, a mai multor stiluri de viata si structuri de gandire…”, dupa cum subliniau Victor Neumann si Armin Heinen in lucrarea lor intitulata „Istoria Romaniei prin concepte: perspective alternative asupra limbajelor social-politice” (2016).

Revine doar specialistilor in materie misiunea de a elabora studii si lucrari menite sa confere ceva mai multa accesibilitate gandirii politice asociate diverselor perioade ale istoriei tarii noastre, dar si ideilor si mesajelor care le-au dominat.

„Gratie eforturilor conjugate ale istoricilor, lingvistilor si filozofilor si altor specialisti din domenii corelate, istoria a fost mult imbogatita, castigand noi pozitii in ierarhia stiintelor umaniste”, concluzionaeza autorii.

Bibliografie:

1. Georgescu, Titu – „Romania in istoria Europei”, 1997;
2. Pecican, Ovidiu – „Istoria de sub covor. Dezbateri istoriografice”, 2016;
3. Neumann, Victor & Heinen, Armin – „Istoria Romaniei prin concepte: perspective alternative asupra limbajelor social-politice”, 2016;
4. Keith, Hitchins – „Scurta istorie a Romaniei”, 2016;
5. Platon, Mircea – „Elitele si constiinta nationala”, 2022.