Prostitutia in antichitate, chiar cea mai veche meserie din lume

Cea mai veche meserie din lume – prostitutia – isi are originile etimologice in termenul latin Prostituere, a carui semnificatie este de a se auto-propune pentru un act sexual in schimbul unui avantaj material sau a unor favoruri.

Toate culturile lumii, fie ele antice sau moderne, au cunoscut aceasta indeletnicire de-a lungul istoriei, tratand-o cu mai mult sau mai putina „condescendenta”, in functie de particularitatile societatii respective si a modului in care era perceputa aceasta activitate practicata de femei si barbati, deopotriva.

 

Sex pe bani in antichitate – stabilimente deocheate

Cu sau fara acordul autoritatilor insa, orice epoca a avut parte de stabilimentele sale deocheate, dedicate sexului pe bani, de pe urma carora se obtineau venituri mai mari sau mai mici, in functie de raportul cerere-oferta, dar si de… calitatea serviciilor prestate si aspectului celor ce se prostituiau.

Factorii care contribuiau la un castig frumusel tineau de infatisare, curatenie si abilitatea de a atrage clientii, oferindu-le intr-o maniera cat mai agreabila cu putinta, ceea ce aveau nevoie in materie de sex si acordand totodata o atentie deosebita caracterului si pretentiilor fiecaruia in parte, pentru a fi in masura sa se incropeasca la iuteala o „oferta personalizata”, care sa se plieze perfect pe expectativele solicitantului.

Fara indoiala, prostituirea a fost nicicand o meserie usoara, daca e sa socotim varietatea pretentiilor in acest domeniu si exigenta de a manifesta un soi de psihologie aparte, menita sa lase spatiu libertatii sexuale absolute, fara a judeca excentricitatile de natura intima ale clientilor.

 

Casele de toleranta din vechime – repere istorice

Inca din secolul al XVIII-lea i.e.n., in Mesopotamia – mai exact in anticul regat al Babiloniei – existau reguli potrivit carora se recunostea necesitatea acceptarii unei forme de prostitutie considerate „sacre”, specifice indeosebi civilizatiei sumeriene.

Herodot si Tucidide mentionau in lucrarile lor faptul ca orice femeie babiloniana trebuia sa se prezinte cel putin odata in viata la sanctuarul din Militta dedicat zeitei Anahita (sau Nana – un soi de Afrodita locala), pentru a se darui unui strain in semn de ospitalitate.

Dar in intregul Orient Apropiat antic, in Mesopotamia, de-a lungul fluviilor Tigru si Eufrat, existau o multime de sanctuare sau temple cunoscute sub denumirea de „case ale cerului”, dedicate cu precadere divinitatilor iubirii – edificii in care prostitutia sacra era practicata ca o activitate obisnuita.

Prostitutia era o indeletnicire bine cunoscuta si in anticul Israel, desi era in mod tacit condamnata de legea ebraica – un numar semnificativ de adepti ai prostitutiei sacre ce se practica in templele placerii carnale era de sex barbatesc, la fel ca si in alte zone, precum Sardinia sau la nivelul unor culturi provenite din cea feniciana.

Sub influenta traditiilor feniciene, practica aceasta a fost preluata si de orasele portuare ale Marii Mediterane, extinzandu-se pana in Asia Mica, in Siria si in randurile etruscilor.

Herodot preciza in scrierile sale ca prostitutia babiloniana se desfasura in spatii considerate veritabile centre de atractie pentru toti calatorii lumii – activitate efervescenta care pali odata cu intrarea victorioasa a imparatului Constantin cel Mare pe teritoriul babilonian (secolul al IV-lea e.n.), doborand templele inchinate zeitatilor si depravarii si inlocuindu-le cu biserici crestinesti.

 

Informatii biblice despre prostitutia de odinioara

Biblia contine indicatii ce vizeaza acest subiect, furnizand informatii despre prostitutia practicata in vremurile stravechi: in „Geneza”, capitolul 38, este istorisita povestea lui Iuda, care-si confunda propria nora (avand fata acoperita cu un val), cu o prostituata de pe marginea drumului care ducea la Timna:

„Iuda a vazut-o si a luat-o drept curva, pentru ca îsi acoperise fata. S-a abatut la ea din drum si a zis: „Lasa-ma sa ma culc cu tine!” Caci n-a cunoscut-o ca era noru-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca sa te culci cu mine?” El a raspuns: „Am sa-ti trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zalog pâna îl vei trimite?”  El a raspuns: „Ce zalog sa-ti dau?” Ea a zis: „Inelul tau, lantul tau si toiagul pe care-l ai în mâna.” El i le-a dat.(…)”

Chiar daca in acest pasaj nu este vorba despre o veritabila prostituata, ci de o vaduva care avea propriile sale motive sa-l duca in eroare pe Iuda, se intelege ca prostitutia era practicata in acele vremuri, dupa regula negocierii ad-hoc.

Un alt episod biblic, din Cartea lui Iosua, istoriseste modul in care o „desfranata” pe nume Rahab, faciliteaza intrarea spionilor israeliti in cetatea Ierihonului, ascunzandu-i de autoritatile locale in fuioarele de pe acoperisul propriului sau stabiliment.

Dupa cucerirea cetatii, femeia renunta la prostitutie, se converti la ebraism si se casatori cu un membru ales al comunitatii.

In „Apocalipsa”, Babilonul este definit asemenea unei „femei imbracate in purpura si stacojiu (…), pe fruntea careia sta scris: Babilonul cel mare, mama prostituatelor si uraciunilor pamantului”, desi o serie de istorici si apreciaza ca sensul termenului „prostituate” ar trebui interpretat in acest caz drept „idolatrie”.

Anumite pergamente antice sugereaza ca semnificatia numelui locului in care se practica prostitutia babiloniana s-ar fi asemanat mult cu un cuvant ebraic ce se traduce prin „liber” – fapt care ar indica pretul pe care barbatii locului ar fi trebuit sa-l plateasca pentru a-si recastiga libertatea: propriul trup, pe post de ofranda sexuala.

In Noul Testament insa, Iisus manifesta o atitudine miloasa fata de prostituate, tratandu-le cu un soi de ingaduinta aparte, ba chiar plasandu-le deseori inaintea celor ce se vor inghesui sa obtina un loc in Imparatia Cerurilor:

„Adevarat va spun ca vamesii si curvele merg inaintea voastra in Impara?ia lui Dumnezeu. Fiindca Ioan a venit la voi umbland in calea neprihanirii si nu l-ati crezut. Dar vamesii si curvele l-au crezut. Si, macar ca ati vazut lucrul acesta, nu v-ati cait in urma ca sa-l credeti”…

 

Prostitutia in Grecia si in Roma antica

Atat in Grecia, cat si in Roma antica, din punct de vedere istoric, s-ar putea afirma ca prostitutia se practica intr-o forma organizata: „cariera” unei prostituate putea demara inca din adolescenta, debutand cu schimbarea numelui si adoptand un soi de pseudonim cu sonoritati artistice, socotit mai potrivit pentru activitatea pe care urma sa o desfasoare.

In ciuda faptului ca practicarea acestei meserii era oarecum standardizata pentru toate prostituatele, situatia juridica a acestora era extrem de diferentiata – la nivelul caselor de toleranta se regaseau in mod obisnuit sclave, dar si femei libere angajate cu contract de catre patronul sau patroana locandei.

Cei ce detineau un astfel stabiliment se numeau „lenoni” si isi adjudecau rolul de protectori pentru prostituatele pe care le considerau „patrimoniu propriu”, ocupandu-se totodata cu comertul de femei sau barbati dedicati placerii carnale si achizitionand „new-entri” din randurile prizonierilor de razboi sau a femeilor rapite de talhari sau de pirati.

Existau insa si femei care practicau prostitutia in afara stabilimentelor dedicate – de regula acestea erau sclave ce si-au rascumparat intr-un fel sau altul libertatea sau chiar femei libere din nastere; totusi, lenonii reclutau de regula prostituatele din randurile claselor sociale joase, unde nu abundau modalitatile de castigare a hranei familiei.

Mai mult decat atat, deseori chiar si preotii recunosteau aceasta motivatie economica ce impunea responsabilitatea unei femei de pilda, pentru asigurarea celor de trebuinta familiei sale, atata vreme cat nu avea un barbat care sa-si asume aceasta sarcina.

Pretul unei prestatii putea varia destul de mult, in functie de locul in care se desfasura, de calitatea prostituatei, dar si de frecventa cu care se apela la serviciile unei anumite prostituate.

Astfel, in casele de toleranta, tariful nu era piperat, dar trebuia platit integral in avans, in timp ce „inchirierea” unei amante sau a unui amant pe termen lung putea sa coste destul de mult, pentru acest gen de servicii incheindu-se un veritabil contract gratie caruia clientul putea chiar sa-si asigure exclusivitatea.

Cele mai costisitoare prostituate erau asa-numitele „curtezane”, care primeau cadouri scumpe din partea clientilor lor fideli, bijuterii, aur sau chiar proprietati imobiliare importante, care le asigurau independenta financiara si un standard de viata lipsit de griji materiale, avand servitori si sclavi la dispozitie, asemenea celor mai bogate familii ale comunitatii.

Cele mai fascinante astfel de curtezane puteau sa „gestioneze” un portofoliu mai restrans de clienti, dar mult mai instariti, selectat in special din randurile bogatilor armatori, comercianti sau fiilor de bani gata.

Pentru a capata insa o reputatie in masura sa-i asigure succesul in plan profesional, curtezana trebuia nu numai sa aibe o infatisare fermecatoare, ci sa fie si foarte curata, ingrijita si bine imbracata, cu parul aranjat in coafuri sofisticate si trasaturile fetei bine puse in valoare de farduri aplicate cu maiestrie.

In plus, alaturi de aspectul fizic ireprosabil, conta la fel de mult abilitatea in „arta meretriciae”, adica a seductiei si placerilor carnale, insotite de o permanenta bunadispozitie, simt al umorului si comportament frivol-elegant, care sa incante peste masura clientii – zambetul pe buze nu era suficient pentru a ridica stacheta pretentiilor financiare.

 

Aspecte de natura juridica

In ceea ce priveste situatia juridica a prostituatelor din epoca antica, izvoarele istorice mentioneaza ca desi activitatea lor era in mod tacit acceptata in societate, nu era reglementata de legi clare.

Inlaturandu-se calificativele de „adulter” si de „viol” – cele ce desemnau delicte grave – prostitutia in sine, cunoscuta sub numele de „porneia”, nu constituia o incalcare a legilor in vigoare, dar acest lucru nu-i impiedica pe cetateni sa condamne la nivel social, categoria celor ce practicau o astfel de meserie.

Pe ultima treapta a desconsiderarii se aflau insa lenonii, echivalentii „pestilor” din zilele noastre,  care erau tratati cu dispret si judecati aspru in societate, desi multe persoane din randurile autoritatilor oficiale apelau la serviciile lor in diverse situatii.

In Roma antica, exista o categorie care oferea servicii sexuale inregistrata oficial sub denumirea de „meretrix”, reglementata de catre dispozitiile dreptului roman, care prevedeau inscrierea in registre speciale a persoanelor ce practicau aceasta meserie – barbati sau femei deopotriva, asa cum demonstreaza inscriptiile vechiului Pompei.

Romanii socoteau ca o economie infloritoare nu se poate lipsi de serviciile prostituatelor si ale amantilor, localurile in care acestia isi desfasurau activitatea constituind veritabile atractii turistice.

Disponibilitatea sexuala ambivalenta a romanilor, care nu judecau inclinatiile sexuale ale celor ce erau dispusi sa-si usureze portofelele in schimbul placerilor carnale, isi dobandise o faima care trecea dincolo de granitele vechiului Imperiu.

Intr-o alta ordine de idei, in Roma antica, anumite femei libere care savarseau fapte deosebit de grave, puteau fi condamnate sa devina sclave utilizate ca prostituate, cu drept de a fi vandute sau oferite la schimb in scopul exploatarii lor explicit sexuale.

Pe masura ce Imperiul se extindea, deveneau tot mai numerosi sclavii si prostituatele straini, cu aspect exotic si preturi accesibile, in timp ce femeile libertine romane manifestau o lejeritate amoroasa de divertisment, atata vreme cat nu se sarea parleazul in gradina adulterului, riscand pedepse strasnice.

Pana in secolul al IV-lea, o serie de localuri deocheate in care se practica prostitutia apartineau Statului Roman, fara vreo dezaprobare de natura morala fata de preferintele cetatenilor instariti de a intretine raporturi sexuale platite cu barbati sau cu femei.

 

Barbatii si prostitutia

Ei bine, de multe ori credem ca prostitutia, cel putin in lumea antica, era “dedicata” femeilor. Insa era practicata si de barbati.

In Grecia antica, orientarea sexuala avea un rol minor. Nimeni nu era definit de ea, iar normele sociale o vedeau ca pe o practica naturala. Nu era nevoie de acceptarea altora.

Prostitutia masculina era la fel de comuna ca si cea feminina. Insa erau si detalii legate de “pozitia dominanta”, aceasta fiind jucata de obicei de cei cu rang superior.

Barbatii se puteau oferi femeilor, nu si invers. Existau doua mari categorii de barbati-prostituati:

• tranos sau pornoi
• hetairikos

Prima categorie, tranos sau pornoi erau considerati inferiori si nedoriti. Isi vindeau corpurile doar pentru a supravietui si nu erau considerati cetateni. Deasemenea, ei erau si prizonieri de razboi. Societatea romana a adoptat acelasi set de principii, sprijinita chiar de cateva legi in acest sens.

Al doua categorie se numea hetairikos. Aceasta categorie semana cu cea a prostituatelor-femei de lux. Rolul lor era similar cu al escortelor de astazi. Acesti barbati erau temporar “adoptati” de cetateni de acelasi rang. Ei ofereau favoruri sexuala patronilor lor.

 

 

 

 

Bibliografie:

1. Herodot – „Storie” 1.199 – traducere de A.D. Godley, 1920;
2. Platon – „Simposio (dialogo)”, pagina 180;
3. McGinn, Thomas A. – „The Economy of Prostitution in the Roman World”, pag. 167-168, University of Michigan Press, 2004;
4. Biblia (Geneza, Capitolul 38) si Sfanta Evanghelie dupa Matei (21.31).
5. Martínez Fernández, Ángel, “Imágenes de las heteras y la prostitución femenina y masculina” Arqueología e Historia del Sexo