Astazi este ziua lui Eminescu – 15 ianuarie – 169 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu si Ziua Culturii Nationale. In 2010 s-a votat un proiect de lege prin care ziua nasterii lui Eminescu a devenit si Ziua Culturii Nationale. Dar ce facem noi pentru Eminescu intr-o tara cu analfabeti functionali? O tara in care nici premierul nu este in stare sa se exprime corect si coerent?
Panoplia reprezentarilor mitologice eminesciene ofera fir de tors criticilor si analistilor literari de sute de ani, fara sa dea semne de oboseala, garantand imortalitatea unei opere devenita ea insasi mitologica, in cel mai rafinat si mai pretios sens al termenului. Asadar, stazi ne gandim la opera marelui Mihai Eminescu Eminovici si analizam temele si motivele ei.
Reprezentari mitologice eminesciene – abordari si semnificatii
Mihai Eminescu face parte din acea categorie restransa a magnificilor impletitori de cuvinte care s-au bucurat de-a lungul timpului de unanima aprciere a conationalilor sai, indiferent ca este vorba despre memorialisti, istorici, exegeti, critici sau de omul cel mai de rand, de indata ce a invatat sa scrie si sa citeasca.
Nu exista tema fundamentala in care poezia eminesciana sa nu fi excelat, imbratisand cu naturalete registrul filozofic, istoric si erotic, deopotriva, pentru a nu mai vorbi despre accesibilitatea unui taram literar de o profunzime fara margini, oferita cu o fenomenala simplitate orisicui.
Inepuizabilul mit eminescian prezinta insa o carcateristica unica, cuprinzand el insusi multiple abordari de mituri, carora poetul le-a conferit semnificatii deosebite, armonizandu-le pe portativul culturii noastre romanesti intr-un mod de o absoluta originalitate.
Poezie si mit – ce-l inspira indeosebi pe Eminescu
Eminescu era in masura sa transpuna absolut orice in versuri, transmitand cu abilitate mesaje din cele mai sofisticate in formule voit simplificate, pentru a se face inteles cu usurinta.
In opinia criticilor insa, pozia eminesciana prezinta un veritabil spatiu mitic, in care eroii se plaseaza intr-un cadru fundamental complet diferit de tot ceea ce lumea literara a cunoscut pana la el – o lume a celor vii si a celor morti, o lume in care trecutul se impleteste cu prezentul si cu viitorul, o lume a realitatii ingemanate cu visul, in egala masura.
Acesta este motivul pentru care abordarea miturilor nu constituia pentru marele nostru poet decat o provocare fireasca, pe fagasul careia a creat versuri de o neasemuita frumusete, innobilandu-le cu mestesugitul sau mod de exprimare:
- Mitul etnogenezei poporului nostru, in „Rugaciunea unui dac”, „Memento mori”, dar si in drama „Decebal”, mai putin cunoscuta publicului larg, unde dacismul literar-filozofic prezinta un caracter eroic peren, purtand amprenta motivelor si simbolurilor permanentei;
- Mitul existentei pastorale, in „Sara pe deal”, „Doina”, „Intunericul si poetul” sau „La Bucovina” – versuri considerate de critici drept cu adevarat „creatoare de limba literara romaneasca” si care pe drept cuvant sunt socotite de critici drept in masura sa „substituie mitul Mioritei”;
- Mitul geniului, in „Luceafarul”, „Glossa”, „Criticilor mei”, „Singuratate” – segment in care Eminescu abordeaza atat tema geniului suprem, demiurgic, cat si a celui regasit in ipostaze umane, vizionare, creative sau pur si simplu visatoare, visul exprimand o proiectie ipotetica a perfectiunii catre care nazuieste;
- Mitul dragostei si al perechii perfecte (mitul zburatorului), in „Atat de frageda...”, „Amor? O, ce amara fericire…”, „Ce e amorul?”, „Luceafarul”, „Calin (file din poveste)”, „Floare albastra”, „Pe langa plopii fara sot”, „Fat-Frumos din tei” – o constanta specifica poeziei eminesciene, asociata unei largi plaje de trairi intense, care marcheaza originala perspectiva a poetului asupra iubirii;
- Mitul vietii si mortii si al comprimarii timpului, in „Cu maine zilele-ti adaugi...”, „Dintre sute de catarge”, „La steaua” – raportarea fiintei umane la eternitate si la misterele de natura cosmogonica;
- Mitul armonizarii cu natura, in „Ce te legeni”, „Fiind baiet paduri cutreieram”, „Freamat de codru”, „La mijloc de codru des”, „Mai am un singur dor”, „Povestea teiului” sau „Povestea codrului”.
Cu buna stiinta am plasat la urma mitul armonizarii cu natura, intrucat acesta constituie fara indoiala, un veritabil corn al abundentei din care a luat nastere un sir nesfarsit de expresii poetice eminesciene, regasite in intreaga sa opera, indiferent de subiectul abordat.
Codrul, teiul, apele si cerul constituiau pentru poet motive incarcate de conotatii paradisiace la care omul primeste acces printr-un miraculos proces de apartenenta la ceva mult mai mare decat el.
Eminescu socotea natura drept o entitate din care omul face parte asemenea unei prelungiri firesti si invers – cata vreme cititorul izbuteste sa se raporteze la acest gen de concept armonic aparte, taina poeziei eminesciente i se dezvaluie cu o delicatete desavarsita…
Semnificatii deosebite ale mitului eminescian
Majoritatea eroilor mitologici eminescieni sunt inzestrati cu puteri nemasurate asupra vietii si mortii, asupra timpului, luminii si intunericului, manifestand comportamente de o profunzime radicala, dramatica, frizand sacrul in cea mai pura forma a sa; dar si eroii neamului nostru sunt hiperbolizati intr-o maniera originala, care le confera o aura unica si indestructibila.
Transformand cu o desavarsita abilitate viziunea populara arhaica intr-un nou format filozofico-perceptiv, Eminescu impregneaza realul cu sideral, lasand larg poarta deschisa imaginarului si nazuintei de a atinge fie si macar pentru o farama de timp, armonia absolutului.
Limbajul sau a generat insa efecte de lunga durata nu numai in ceea ce priveste matricea stilistica, ci si in contextul realitatii romanesti si a perceptiei acesteia la nivel universal, prin intermediul a trei canale de propagare a unei noi unde identificative:
- destramarea tiparelor de anonimat arhaic;
- formularea si consolidarea unui concept coerent pentru originea si nationalitatea noastra;
- deschiderea spre o istorie de tip modern a unui popor in ascensiune.
Acestia constituie pilonii teoriei potrivit careia mitul eminescian a absorbit efectiv in constientul maselor, mitul Mioritei, alaturi de alte mituri populare, cu o naturalete fireasca, asa dupa cum se intampla cu unda masiva a unui ocean, in care se pierd micile valuri inspumate.
Eminescu si mitologia popoarelor antice
Universalitatea eminesciana se compune din doua mari segmente – unul reprezentat de proiectia identitatii romanesti in lume si altul de catre modul in care poetul abordeaza miturile popoarelor antice si culturile altor natiuni, in care a regasit cu usurinta prilej de oglindire a propriilor concepte filozofice si a eternei sale nazuinte catre perfectiune.
Interesul lui Eminescu pentru universalitate implica o arie culturala extrem de extinsa, de la taramul mitologiei grecesti si romane („Venere si madona” sau „Memento mori”), la cea a spiritualitatii indiene si la similaritatile cu anumite texte budiste („Oda (in metru antic)” sau „Mortua est!”).
„Eminescu este singurul poet european care a facut India nemuritoare in tara sa”, preciza scriitoarea indiana Amita Bhose in volumul sau intitulat „Eminescu si India”, subliniind astfel masura in care poetul a aprofundat cultura indiana, apropiindu-si versul de sensibilitatea si lirica aparte a unui popor cu o cultura atat de vasta si plina de culoare, incat intimideaza si azi multi autori europeni.
La randul sau, George Popa, in disertatia sa referitoare la „Eminescu intre autohtonie si universalitate”, analiza cu o deosebita acuratete, modul in care Eminescu se raporta la mitologia Greciei antice:
„o lume ideala, pierduta astazi fara intoarcere, idealitate ce consta dintr-o transfigurare mitica a vietii si o exprimare poetica. Pentru locuitorii vechii Elade miticul si poeticul nu erau doar formule estetice teoretice, ci reprezentau modul lor efectiv de viata”.
In intreaga opera eminesciana, mitul se regaseste asemenea unei punti intre real si fictiune, o reprezentare poetica a unei vietii apartinand timpurilor imemorabile, „prelucrata” si transpusa intr-o miraculoasa matrice actuala.
Nota profetica a operei eminesciene
Un aspect mai putin analizat de critici in contextul operei eminesciene este reprezentat de notele profetice ale acesteia, respectiv de caracterul anticipativ al anumitor concepte sustinute de marele nostru poet intr-un lung sir de afirmatii surprinzator de aplicabile in momentul actual.
Eminescu definea intr-un mod extrem de limpede modernitatea, intr-o formula perfect asortata la contextul zilelor noastre:
„Frenezie si dezgust, dezgust si frenezie, iata schimbarile perpetui din sufletul modern”.
In publicistica eminesciana se regaseste de altfel un termen profetic deosebit de expresiv, imprumutat la nesfarsit in ambientul media contemporan: „pornocratie” – o sintagma ce reusea asadar sa ingemaneze politicianismul cu depravarea si cu alte aspecte negative ale activitatilor spirituale, asa dupa cum azi intalnim, mult prea frecvent din pacate, in dinamicile politice si sociale actuale.
O similara nota profetica se regaseste si in contextul miturilor abordate de Eminescu asemenea unor instrumente magice de proiectare pe frontispiciul propriului moment a unor imagini apartinand unui viitor intuit cu o claritate de-a dreptul dezarmanta:
„E apus de zeitate si-asfintire de idei./ Nimeni soarele n-opreste sa apuie-n murgul serii,/ Nimeni Dumnezeu s-apuie de pe cerul cugetarii” („Memento mori”), indicand un veac in care „Dumnezeu moare in constiinta oamenilor din Europa” – asa dupa cum sustinea si Nietzsche in 1882, in volumul sau intitulat „Stiinta vesela”.
Cu aceeasi nota dramatica, „Mememnto mori” aduce in prim-plan un alt punct interogativ ce ar putea fi introdus cu usurinta in contextul actual:
„Stim de nu traim o lume ce pe nesimtite cade?/ Poate ca in vai de caos ne-am pierdut de mult… de mult”.
Tulburatoarea idee ca opera eminesciana are darul de a se „expanda” in timp si in spatiu deopotriva, asemenea unui element bizar, ale carui taine raman neintelese pentru ochiul critic al analistilor si al muritorilor de rand in egala masura, indreptateste fuziunea reprezentarilor mitologice ale acesteia intr-un mit gigantic, de necontestat – cel al geniului eminescian, vizionar si sublim, asemenea celei mai spectaculoase eliberari spirituale romanesti din toate timpurile.
Si pentru a sfarsi aceasta modesta pledoarie inchinata unei desavarsite personalitati literare a neamului nostru, ce poate fi mai potrivit decat „cheia sol” a „Luceafarului” – atat de profunda si de elocventa totodata, ca alegorie autoportretistica fara egal:
„Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece,
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.”…
Bibliografie:
- Maiorescu, Titu – „Critice”, editia 1973;
- Vulcanescu, Romulus – „Mitologie romana”, 1985;
- Tatomirescu, Ion Pachia – „Dictionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei…”, 2003;
- Boia, Lucian – „Mihai Eminescu, romanul absolut. Facerea si desfacerea unui mit”, 2015.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
5