Pregatiti-va topoarele; mergem la vanatoare cu vikingii!
Chiar ieri ce intrasem pe Uplay, platforma online a celor de la Ubisoft, sa vad ce as mai avea de jucat, dar nu mi-a atras nimic atentia. Parea doar o alta zi pe la Ubisoft, in care nu se intampla ceva special. Dar uita ca baietii o faceau chiar pe sub nasul meu; compania gazduia un livestream in care a fost creata imaginea de coperta a lui Assassin’s Creed Valhalla.
Ubisoft a anuntat oficial noul Assassin’s Creed. Acesta se va numi Assassin’s Creed Valhalla si nu Ragnarok asa cum au circulat zvonurile pana acum. Urmatorul joc in serie, al 5-lea in ordine cronologica, va fi setat in epoca vikingilor, dupa cum sugereaza si numele. Fanii Marvel, cei care au jucat God of War 2018 sau cunoscatorii si pasionatii de mitologie, stiu ca Valhalla este paradisul in mitologia nordica.
Dezvaluirea a avut loc intr-un livestream lung de 8 ore in care artistul Kode Abdo, cunoscut drept Bosslogic, a lucrat la imaginea de teaser in Photoshop. Motivele nordice sunt evidente: indivdul cu barba lunga impletita si toporul sau, deja emblematic datorita lui Kratos, barcile solide navigand printre ghetari sau razboinicii pictati pe fata inarmati scut si toporisca.
Imaginea sugereaza ca luptele navale, sistemul de combat din ultimele jocuri si, evident, elementele de stealth se vor intoarce.
Este destul de clar ce vom avea in Assassin’s Creed Valhalla:
- Arma principala este toporul; personajul are unul cu sigla asasinilor gravata pe lama.
- Sistemul de pasaroi personal ramane in picioare.
- Revin luptele navale care sper ca vor fi macar la fel de bune ca in Black Flag.
- Posibilitatea ca jocul sa aiba un sistem de anotimpuri; a se observa contrastul dintre cele doua imagini.
Mai stim deja ca lama ascunsa a Asasinilor se va intoarce si, foarte interesant, si folosirea scutului. Deasemenea, vom putea alege intre personaje.
In plus, cu siguranta vom vedea mai multe mituri ale civilizatiei vikinge prinzand viata. Ma gandesc ca vom putea lupta cu Jormungand, sarpele urias, cu lupul Fenrir, sau poate cu Gigantii din mitologia nordica.
Cum va fi Assassin’s Creed Valhalla?
Sincer, sunt incantat ca actiunea lui Assassin’s Creed Valhalla se petrece in vremea vikingilor. Dupa succesul serialului Vikings si dupa cel al jocului God of War, interesul pentru aceasta cultura a luat amploare. In plus, seria s-a indepartat atat de mult de la origini. Daca tot este sa facem jocuri de actiune, cred ca nordul Europei este o destinatie buna pentru asta; lupte navale, batalii la scara larga intre familiile de vikingi si tinuturile inghetate ar putea oferi seriei un refresh bine-meritat.
Mai mult, astazi vom putea vedea si primul trailer pentru noul titlu, tot pe livestream, de la ora 15:45.
La finalul livestream-ului, Ubisoft ne spune ca azi, 30 aprilie, 18:00 ora Romaniei, va fi lansat trailer-ul de world premiere.
Ultimul joc din serie a fost Assassin’s Creed: Odyssey, lansat in 2018, anul in care God of War a luat Game of the Year. Ma intorc mereu la GoW, pentru ca pare ca Ubisoft vrea sa extinda interesul pentru mitologia nordica exclusiva pana acum pe PlayStation.
De la AC: Origins in 2017, seria a avut loc in perioade antice: ascensiunea Cleopatrei (Dinastia Ptolemeica) in Origins, respectiv razboiul peloponesiac in Odyssey.
ASSASSIN’S CREED: RAGNAROK – TOT CE STIM PÂNA ACUM DESPRE ASSASSIN’S CREED 2020
Dupa ce am colindat prin toata mitologia greaca cu Asassins Creed Odyssey, noul joc se indreapta spre lumea mitologiei nordice. Cu totii stim ca Valhalla este insa legata de Ragnarok.
Zvonurile despre acest joc au existat inca de la inceputul anului 2019.
Desi zvonurile existau de ceva vreme, primavara anului trecut a adus primele indicii palpabile conform carora urmatorul joc al seriei Assassin’s Creed ar urma sa se petreaca in epoca vikingilor, in teritoriile nordice ale Europei.
Mai exact, utilizatorii au descoperit mesaje ascunse de producatori in Tom Clancy’s The Division 2: in Potomac Event Center din Washington D.C. se regasesc numeroase postere in care isi face aparitia un razboinic viking (sau zeu nordic?) ce poarta un Apple of Eden, unul dintre artefactele binecunoscute fanilor seriei Assassin’s Creed.
Inainte de lansarea jocului, sa ne scufundam in ceea ce stim, ce nu stim si ce am dori sa vedem de la revenirea lui Ubisoft la franciza sa emblematica.
Zvonurile despre Assassin’s Creed Valhalla
In urma cu cateva luni au mai aparut si alte zvonuri. In principal, faptul ca jocul va fi setat la inceputul anilor 1000 si urmeaza povestea unui viking din Danemarca. Jocul va petrece ore intregi in Danemarca, purtandu-ne pe urmele vikingilor din sudul Suediei, Norvegiei, dar si parti din Irlanda si Anglia. Aparent, jocul va avea lor in timpul invaziei norvegiene si va contine figuri istorice ale epocii precum regele irlandez Brian Boru.
Cu toate acestea, in luna februarie a aparut un alt zvon, de data aceasta mult mai dezvoltat, cu o potentiala data de lansare in 29 septembrie 2020 si includerea unui nou sistem in care ar putea intra 4 jucatori online in acelasi timp. Aparent, vei juca ca un personaj numit Jora si vei conduce o trupa de vikingi. Lama ascunsa se va intoarce, razboaie masive vor avea loc in timp real, iar locatiile noi vor include York, Londra, Paris si Kiev. De asemenea, zvonurile sustin ca jocul va fi lansat pe PC, Xbox One, Xbox Series X, PS4 si PS5.
Sa nu uitam ca aceste scurgeri de informatii si zvonuri au devenit reale in anumite cazuri. Aveti in descriere si linkurile spre jocurile AC Origins si AC Odyssey. Asa ca ar trebui sa le verificati. De remarcat este ca in octombrie 2019, Ubisoft a amanat lansarea unor jocuri pentru perioada aprilie 2020 – aprilie 2021. Asta inseamna ca AC Valhalla s-ar putea concretiza destul de curand. Noi speram sa se intample in toamna acestui an asa cum s-a intamplat si cu ultimele 2 jocuri AC prezentate in cadrul conferintei E3. Daca Ubisoft va astepta lansarea noilor console PS5 si Xbox Series X plus epidemia vom ajunge sa ne jucam AC Valhalla deabia in 2021.
Pana atunci aveti rabdare si puteti juca oricand variantele mai vechi. Sau poate God of War ca sa nu ramaneti repetenti la mitologie nordica. Eu va asigur ca veti trece clasa daca sunteti atenti la lectiile ce vor urma! Da, Mythologica va promite clipuri originale si unice saptamanal cu si despre mitologie nordica pentru a pregati lansarea jocului. Doar n-o sa va las eu repetenti, nu?
Ce am vrea sa vedem in noul AC?
Pai in primul rand eu mi-as dori sa revedem o parte din vechile jocuri AC. De ce? Pentru ca acelea au fost cele mai bune in ceea ce priveste povestea si construirea epocilor istorice. Asadar, as dori sa revad grija pentru detalii, arhitectura, vestimentatie.
Un alt lucru dupa care tanjesc ar fi furtul. Da, imi place sa fur. Faceam asta si ca rogue in World of Warcraft. Glumeam! Dar e bine uneori sa ai posibilitatea de a jefui un trecator. Desigur, in stilul Robin Hood, luam de la bogati si dam la saraci! In vechile jocuri AC existau cateva mecanici foarte interesante. In ultimele accentul s-a mutat pe lupta. Insa primele iti dadeau o senzatie de asasin platit, mereu in umbra. Astazi te poti lupta cu ditamai tarnacopul in vazul tuturor, ucigand cu sange rece toate garzile in piata publica si tot nu se prinde nimeni. Inainte era nevoie de furisare, coordonare, rabdare si skill. Trebuia sa stapanesti arta de a fi Asasin, membru al Crezului, o intreaga identitate s-ar zice. Misiunile in acest sens erau si ele interesante si mult mai provocatoare. La fel ca si includerea lor in firul povestii.
Un alt element pe care mi-as dori sa-l revad ar fi concentrarea pe explorarea taramurilor necunoscute. Daca AC Valhalla se va concentra pe Europa de nord din timpul vikingilor, ar fi minunat sa putea vedea parti ale lumii la care nu ne-am gandit pana acum. Exista zvonuri ca regatul Northumbriei, York si Mercia vor aparea in noul joc. Fanii serialului Vikingii sau The Last Kingdom stiu despre ce vorbesc.
In aceste zone exista o multime de mituri interesante – nu numai despre vikingi. Civilizatiile din jurul vikingilor sunt si ele la fel de interesante. As vrea sa vedem povesti si mituri din mitologia celtica si din cea irlandeza.
Adica de data asta nu voi mai alerga ca un nebun in lung si in lat ci imi voi acorda timp sa explorez, sa vad lumea, sa inteleg obiceiurile, sa devin cu adevarat VIKING. Vreau sa jefuiesc ca la carte! Haideti cu mine, vikingi mitologi!
Cum a influentat cultura si mitologia vikinga jocurile de astazi?
Cultura si mitologia vikinga au devenit foarte importante si influente in ultima perioada. Mai ales in industriile cinematografiei si jocurilor. Filme seriale precum Vikingii au ajuns deja renumite. La fel si jocuri cu si despre vikingi precum God of War, jocul For Honor de la Ubisoft, jocul Elder Scrolls Online.
Deasemenea, exista si multe alte jocuri inspirate de aceasta mitologie:
- Smite
- Expeditions: Viking
- Hellblade: Senuas Sacrifice
- Bad North
- Jotun
- The Banner Saga Trilogy
- Skyrim
- Volgarr the Viking
- Northgard
- Viking Squad
****
Update
Jocul va fi lansat in perioada octombrie-noiembrie 2020 si poate fi deja achizitionat in magazinul Uplay.
Toata lumea cred ca este de acord ca arata super. Mai mult de atat, 14 studiouri Ubisoft din lumea intreaga lucreaza alaturi de studioul principal din Montreal, Canada. Deasemenea, ce ma face sa sper in faptul ca jocul va iesi mai bine decat cele precedente, este ca la el lucreaza acelasi om care a stat in spatele Assassin’s Creed Black Flag si Assassin’s Creed Origins.
Astazi va voi prezenta in exclusivitate cele mai noi informatii despre joc. In plus, vom vedea cateva screenshoturi unice si vom intelege noul sistem de lupta. Sunt foarte multe de discutat asa ca haideti sa incepem.
In primul rand personajul principal se va numi Elvor. Desi va exista o versiune masculina si una feminina intre care vom putea alege, povestea va fi a unui singur personaj. Vom putea si personaliza aceasta versiune dupa cum dorim: aici este vorba despre coafura, barba, tatuaje, imbracaminte, vopsea de razboi, semne distinctive etc. Raidurile, dezvoltarea asezarilor, constructiile si aliantele politice vor fi cheia jocului.
Sistemul de lupta se va schimba si el asa cum vom vedea in continuare. Vom putea sa folosim 2 arme in acelasi timp, chiar si doua scuturi. Da, scutul se intoarce. In plus, vor fi introduse tot felul de arme noi precum buzduganul, ciocanul de lupta si alte arme caracteristice vikingilor. In plus fiecare piesa de echipament va fi unica, deci nu vor exista mai mule versiuni ale ei. Piesele vor fi upgradate si personalizate.
Cel mai important lucru pe care nu l-am vazut pomenit nicaieri este outfit-ul de Asasin si celebra gluga. Nu am vazut nicaieri vreo gluga. Se pare insa ca va exista si aceasta costumatie in joc, dar ne vom revedea si cu mult indragitul furisat pe strazi sau in timpul misiunilor. Inamicii nostri vor fi si ei foarte personalizati si foarte diferiti: banditi, alte clanuri de vikingi, alte factiuni speciale supriza. Acesti inamici vor aparea foarte schimbati, asa ca nu ne vom plictisi de aceiasi mercenari si vanatori de recompense ca in ASSASSIN’S CREED Odyssey.
ASSASSIN’S CREED VALHALLA – Cum poti deveni un legendar viking pus pe jafuri?
Assassin’s Creed Valhalla ne va arata un univers cu totul nou, cel putin in gaming. Este primul joc desfasurat in Anglia secolului al IX-lea. Erau vremuri tulburi de Ev Mediu. O vreme cand regi razboinici si jefuitori vikingi isi disputau drepturile. Este vremea cuceriri vikinge.
Vom juca in pielea lui Elvor, un jefuitor viking neinfricat si ne vom conduce clanul razboinic spre victorie. Scopul este cautarea unei noi case in Anglia. Dar aceasta tara este distrusa de lupte, incaiereri, razboaie civile si nesiguranta. Lorzii mai mici si regii mai mari se lupta pentru fiecare bucata de pamant, iar Anglia este divizata in regate. Pentru cei care sunt familiarizati cu serialul Vikingii vorbim aici de Angliile de Est, Northumbria, Mercia si Wessex.
Va continua si conflictul intre Asasini si Templieri in forma Celor Ascunsi. Elvor ii va intalni pe Cei Ascunsi la inceputul jocului si va primi celebra Lama Ascunsa.
Assassin’s Creed Valhalla ne va da voie sa luptam si sa cucerim, sa jefuim si sa pradam dupa pofta inimii. Vom lupta pentru glorie, mitologi vikingi, intr-un tinut nou, brutal si misterios.
Fiecare decizie pe care o vom lua in Assassin’s Creed Valhalla va avea efecte indelungate si acestea se vor vedea pe tot cuprinsul jocului, afectand intreaga noastra lume. Dar nu totul trebuie rezolvat cu violenta. Vom putea fi diplomati, caci intelepciunea este uneori mai eficienta decat o sabie de otel. Poate nu chiar ca lama ascunsa. Dar vom face totul pentru a ne proteja clanul si a gasi un camin sigur. Vom reusi sa inclinam balanta puterii in Anglia si sa ne extindem influenta. Vom folosi orice mijloace pentru a atrage prieteni. Fiecare alianta politica pe care o construim, fiecare strategie de lupta, fiecare decizie sau dialog va cantari greu in calatoria noastra. Va trebui sa alegem intre scopurile personale si cele ale comunitatii.
Asadar jocul se va baza, ca si in Odyssey, pe acelasi sistem de alegeri sau optiuni. Pana acum ele au fost de genul Ucide sau Lasa-l sa traiasca, Negociaza, etc.
Dar nu vei putea fi un viking adevarat fara a participa la raiduri si jafuri pe coasta Angliei. In Assassin’s Creed Valhalla vei putea participa la atacuri surpriza cu ajutorul drakkarelor nordice, jefuind teritoriile inamicilor pentru resursele atat de ravnite si pretuite. Deasemenea, Ubisoft ne spune in comunicatul oficial ca vom putea lansa atacuri masive impotriva fortaretelor saxonilor rivali. Raidurile acestea vor fi mult mai pline de actiune si mult mai brutale decat tot ce am vazut pana acum in universal Assassin’s Creed.
Ubisoft va implementa in acest sens un nou sistem de lupta mult mai distrugator si visceral. Practic, vei putea anihila, dezmembra sau decapita inamicii. Iar intoarcerea Hidden Blade, Lama Ascunsa, face totul mult mai palpitant. Desi este greu sa-ti imaginezi un ditamai vikingul furisandu-se pe varfuri prin tufisuri ca sa-i bage un cutit in gat unei garzi.
Protagonistii vor incerca sa scape din Norvegia care este coplesita de un razboi fara sfarsit, iar tara ramane fara resurse. Daca spera sa supravietuiasca, vor trebui sa-si construiasca un camin in teritoriile ostile din Anglia. Iar aici va trebui sa fii cel care isi intretine clanul. Va fi nevoie de constructii, fierari, dar va trebui sa si recrutezi membri noi pentru a-ti creste puterea. Probabil aici va fi introdus un nou sistem asemanator cu cel din jocurile de strategie. Asezarile vor functiona ca baza de plecare. Asalturile asupra fortificatiilor saxone vor si ele un punct important. Le-am vazut deja in trailer si probabil sunt legate de firul povestii.
Veti putea gasi jocul pe platforma Ubisoft in formatele deja cunoscute: pentru PC, Xbox one si Seria X, Playstation 4 si 5 si Stadia de la Google. Practic vor exista trei variante, trei editii ale jocului. Cea Gold vine cu jocul de baza si season pass. The Ultimate Edition include in plus continut exclusiv personalizat, adica un pack Berserker cu armura, drakkar si rune care iti pot upgrada echipamentul. De aici ne putem da seama si ce se va intampla in noul joc. La final, Editia de Colectie are si o statueta foarte bine executata a versiunii feminine, o versiune mica a celei masculine, un CD de colectie cu muzica din joc, litografii executate exclusiv pentru joc si o cutie de coletie. Acestea vor fi disponibile doar pe magazinul Uplay.
Jocul va avea desigur talente si abilitati noi. In plus, vei putea sa iti dezvolti propria comunitate. Echipamentul va avea durabilitate ca intr-un RPG normal, adica nu mai poti sa incasezi lovituri la nesfarsit. Probabil asta va face jocul mai greu si mai real. Deasemenea, zonele nu vor mai fi inchise in functie de nivel, asa ca vei putea calatori in lumea intreaga daca te tine pielea. Aici vei putea alege intre mai multe feluri de a juca.
Daca esti un fan al modului stealth asasin, asa ca mine, atunci lucrurile se vor imbunatati vizibil. Eroul principal va putea capata abilitatea de a se acoperi cu namol, zapada sau se va putea ascunde in functie de mediul natural. Vor fi introduse noi mecanici de joc in acest sens. Putem presupune de aici si ca va exista un sistem de anotimpuri.
O noutate interesanta este si introducerea unui sistem de reputatie pe factiuni. Asta va determina felul in care personajele vor putea fi recunoscute de alte factiuni in functie de hainele pe care le poarta. Anumite questuri si locatii vor fi strict legate de acest sistem. Asadar si aici vorbim de un nivel mai mare al personalizarii.
Alte mecanici despre care avem doar zvonuri descriu anumite asezari aflate pe harta la care va fi adaugata o optiune de cucerire. In final vom putea folosi aceste noi avanposturi pentru comert si resurse. Viziunea lui Odin va inlocui vederea pasaroiului de pana acum in Origins si Odyssey.
ASSASSIN’S CREED VALHALLA – istoria din spatele legendei vikinge
Jocul a fost inspirat de istoria secolului al IX-lea din Anglia jefuita de vikingi. In acele vremuri, triburile nordice paraseau Scandinavia si navigau tot mai frecvent in inima regatelor Angliei. Il intalnim in prim plan si pe Alfred de Wessex, personaj istoric, cunoscut si ca Alfred cel Mare.
Cei de la Ubisoft ne spun ca s-au referit la termenul “vikingi” in sensul de clasa de elita a societatii nordice. Un anumit grup din cultura nordica din care faceau parte comercianti destoinici, exploratori neinfricati, intemeietori de asezari, dar si invadatori si jefuitori. In consecinta, imaginea acestor vikingi va fi mult mai complexa decat credeam.
Epoca medievala va fi foarte bine documentata, dupa cum relateaza creatorii jocului. Istoria acestei perioade este intr-adevar una fascinanta si foarte promitatoare. S-a numit Evul Mediu Intunecat tocmai pentru ca nu avem foarte multe informatii precise despre aceasta perioda. Spre exemplu, exista mai multe relatari istorice de incredere din Egiptul antic sau Grecia antica. Evul Mediu a fost o perioada de tranzitie si tranformare. Lumea Romei antice disparea, iar era medievala adevarata inca nu sosise. Este o zona interesanta de reconstruire a lumii occidentale, de analizare a valorilor, refacere a statelor faramitate si a natiunilor destramate. Este o perioada in care culturile se vor amesteca. Nu este insa doar o perioada de conflicte ci si una intensa din punct de vedere cultural. Iar vikingii au jucat un rol esential in reconstruirea lumii prin schimburi si comert. Dar si in remodelarea ei.
Creatorii jocului au folosit descoperirile arheologice dar si cronicile scrise pentru a crea o imagine cat mai elocventa si precisa. Pentru ca vikingii nu au lasat foarte multe scrise despre ei insisi, a trebuit sa foloseasca textele saxonilor. Iar acestea sunt in mare parte negative. Ii numesc pe vikingi demoni si le ofera cea mai proasta reputatie.
In acele vremuri, Anglia era o societate multietnica. Desi era dominata de anglo-saxoni, existau aici si britoni, descendenti ai Romei antice, dar si alte etnii. Era un pamant bogat in comparatie cu Scandinavia rece si inghetata. Dintre toate regatele din Anglia acelei perioade, Wessexul era cel mai important. Iar figura istorica a lui Alfred cel Mare era cea mai semnificativa. El este un personaj important in istoria Angliei. Cand vikingii au inceput sa invadeze Anglia si sa se stabileasca aici, toate regatele anglo-saxone au inceput sa cada, unul dupa altul. Singurul care a supravietuit a fost Wessexul. Alfred a reusit sa respinga invazia vikinga si chiar a reusit sa puna bazele Angliei moderne.
Un alt detaliu foarte interesant despre care vorbesc creatorii de la Ubisoft este felul in care luptau vikingii. Informatiile istorice pe care le-au cules ne arata ca luptele in vremea vikingilor erau foarte sangeroase si crude. Cercetarile arata ca vikingii erau razboinici foarte versatili reusind sa foloseasca impotriva adversarilor chiar propriile arme. Mai mult, au reusit sa faca din celebrele scuturi o adevarata arma. Si asta se va vedea si in Assassin’s Creed Valhalla.
Vikingii vor fi foarte bine reprezentati si prin religie si mitologie. De fapt, acesta este si motivul principal pentru care am fost atat de atras de joc. Am vazut deja in prezentarea oficiala cateva ritualuri vikinge care include cel putin un zeu – anume Odin, tatal zeilor in mitologia nordica. El apare atat ca statuie, dar si ca viziune in fata eroului principal.
Zeii, miturile si ritualurile erau o parte foarte importanta in cultura vikingilor. Ele jucau un rol vital in viata de zi cu zi a nordicilor, prin ceremonii, credinte si interpretari. Existau superstitii si credinte in diferite semne, precum aparitia unui corb pe care il vedem in trailer. Corbii erau simbolul lui Odin. Vedem aceste influente in povestile lor populare si in faimoasele saga vikinge scrise. Societatea vikinga, ritualul si mitologia din spatele lui sunt o parte fundamentala a lumii din Assassin’s Creed Valhalla.
Exista si o mare diferenta intre ceea ce percepem astazi despre vikingi si cum erau ei de fapt. Societatea nordica din acele timpuri era insa si foarte evoluata. Femeile aveau drepturi nemaivazute pana atunci in societatile pe care le jefuiau. Deasemenea, desi sursele arheologice nu ne arata asta foarte clar, este posibil sa fi existat si femei razboinice. Totul era o parte din felul in care vedeau vikingii lumea. Saga si miturile nordice sunt pline de femei razboinice. Femeile si barbatii erau egali formidabili in lupta.
Pe 7 mai vom avea si primele scene filmate in joc.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
Pingback: Baldur, zeul luminii care invie si lupta impotriva intunericului | Mythologica.ro
Pingback: TOP 10 greseli istorice in Assassin’s Creed Valhalla | Mythologica.ro