Marile epidemii care au lovit omenirea au acompaniat de-a lungul vremurilor importante pasaje istorice, favorizand decaderea anumitor civilizatii si dezvoltarea altora si impunand transformari colosale la nivel planetar.
Unul din primele fenomene de acest gen despre care se detin azi informatii atestate documentar a fost cel corelat febrei tifoide declansate in vremuri de mult apuse, in timpul razboiului peloponesiac (431 i.e.n. – 404 i.e.n.), supranumit „Ciuma Atenei”, care lovi naprasnic o mare parte din teritoriile mediteraneene orientale.
Boala a curmat vietile a circa 300 de mii de persoane, materializandu-se intr-unul din factorii determinanti care au condus la decaderea Greciei antice.
Ciuma sau pesta – un dusman nevazut care revenea cu incapatanare
Ulterior, la nivelul cronicilor datand din secolul al VI-lea, isi facu loc in peisaj „Morbul lui Iustinian” (541 e.n. – 542 e.n.) – un alt val de ciuma, de aceasta data bubonica, ce se abatu asupra Imperiului Bizantin (indeosebi asupra Constantinopolului).
Istoricul Procopius din Cezareea (490-560) mentiona in scrierile sale faptul ca boala ucidea circa 10 mii de persoane zilnic, desi specialistii apreciaza azi ca numarul real se apropia cam de jumatate, estimarile initiale fiind exagerate din pricina starii generale de ingrijorare.
Asemenea unui dusman nevazut, dar de o incapatanare fara margini, pesta reveni cu o violenta si mai mare in secolul al XIV-lea, adjudecandu-si un infricosator atribut, care o impuse pe Batranul Continent sub denumirea de „Moartea Neagra”.
La vremea respectiva, europenii platira o veritabila zeciuiala de suflete pana ce reusira sa iasa la liman din perioada intunecata a imbolnavirilor.
Ragazul de liniste fu insa de circa doua secole, pentru ca intre anii 1665-1666, se impuse pe firmament „Marea Ciuma din Londra”, urmata in 1738 de o alta „Mare Ciuma” si de un al cincilea val pandemic, in 1855.
Dar pentru a se afla in buna tovarasie, ciuma alterna cu alte doua epidemii cumplite – cea de holera si cea de variola – aceasta din urma fiind cunoscuta si sub numele de „boala democratica”, intrucat ucidea bogati si saraci deopotriva – un exemplu elocvent in acest sens fiind chiar Luigi al XV-lea al Frantei.
Cititi mai multe despre Mituri despre epidemia de coronavirus
Flagelul gripei spaniole
Dupa 1900, cand procesul de expansiune a populatiei la nivel global a inregistrat dinamici impresionante, alaturi de dezvoltarea pe scara exponentiala a mijloacelor de transport moderne, beneficiile indiscutabile ale accelerarii ritmurilor de viata au fost insotite si de aparitia unor noi virusi, in masura sa calatoreasca rapid dintr-o parte in alta a planetei.
Protagonista a acestui scenariu nou, pandemia cea mai cumplita, cu atat mai crancena cu cat s-a declansat in paralel cu cu Primul Razboi Mondial, a fost Gripa Spaniola.
Numele acesteia se datoreaza faptului ca cele dintai informatii referitoare la manifestarile sale specifice au sosit din gazetele spaniole – presa spaniola, nefiind implicata in marele conflict mondial, nu era supusa nici unui tip de cenzura.
Virusul a contagiat la vremea respectiva o jumatate de miliard de persoane, ucigand peste 25 de milioane (unele estimari sustin ca ar fi vorba de 50-100 de milioane de victime).
Calculele aproximative efectuate de specialisti au condus la concluzia ca moartea survenita in urma imbolnavirii de gripa spaniola secera circa 3-6% din populate.
Identificata pentru prima data in Kansas (SUA), in 1981, gripa spaniola a fost cauzata de un cep viral de tip H1N1.
Cititi mai multe despre 10 MITURI SI STIRI FALSE DESPRE CORONAVIRUS
Virusuri ucigase de dupa Al Doilea Razboi Mondial
In 1957, teroarea epidemiei reveni in forta, odata cu asa-numita „gripa asiatica”, provocata de virusul A H2N2, izolat pentru prima data in China.
In acest caz s-a reusit insa punerea la punct in timp record a unei strategii de contrastare a contagierii, realizandu-se vaccinul salvator care facilita stoparea si ulterior stingerea completa a pandemiei, declarata invinsa in 1960. Intre timp insa, murira doua milioane de persoane.
Si tot din Asia, caracterizata de arii dens populate si cu o igiena discutabila – cel putin pana spre sfarsitul secolului trecut – in 1968 oamenii facura cunostinta si cu gripa din Hong Kong – gripa aviara H5N1, oarecum similara cu cea precedenta.
Odata intrata in noul mileniu, omenirea avu parte de o noua alarma globala, declansata in anul 2003, cand „SARS” batu la usa planetei sub forma unui „sindrom acut respirator sever” – o varianta de pneumonie aparuta in noiembrie 2002 in provincia chineza Guangdong, provocata de un coronavirus cu o perioada de incubatie de 10 zile.
Din noiembrie 2002 pana in iulie 2003, SARS ucise 916 persoane si fu clasificata drept epidemie si nu pandemie, transmitandu-se din Hong Kong in alte 37 de tari, cu rata de mortalitate de 8,5%.
SARS fu urmat de asa-numita „gripa porcina”, aparuta in 2009 gratie unui virus A H1N1, ce declansa o noua alarma din pricina vitezei de propagare a contagierii.
Panica generala se disipa insa curand, cand se stabili ca rata mortalitatii era inferioara celei asociate unei gripe „normale”.
Urma coronavirusul „MERS”, aparut in 2012, prezentand o serie de episoade epidemice, cu precadere in Orientul Mijlociu, cu un bilant de 2500 de cazuri si 858 de victime.
Covid-19 – cireasa de pe tort
Cu toate ca niciunul din virusurile vremurilor moderne nu a reusit pana acum sa egaleze pandemia cumplita din 1918, neputinta oamenilor de stiinta in fata imprevizibilitatii aparitiei acestora constituie un element negativ de netagaduit, care isi spune cuvantul.
Fata de rudele sale precedente, virusul care pare sa se demonstreze cireasa de pe tort pentru populatia globului si-a facut aparitia intr-un mod pe cat de inselator, pe atat de agresiv: Covid-19.
In decembrie 2019, in China, se semnala primul caz de infectare cu un coronavirus nou, ale carui forme de manifestare se concretizau in probleme respiratorii si febra, transmitandu-se cu rapiditate de la o persoana la alta.
Ulterior, s-a remarcat faptul ca in cazurile grave, infectia favorizeaza instalarea unei forme agresive de pneumonie, insuficienta renala si chiar moartea.
Deseori, persoanele contagiate raman asimptomatice, lucru care a contribuit la o raspandire impresionanta a cazurilor inregistrate la nivel global.
In 11 ianuarie 2020 a fost confirmat primul deces – victima fiind de nationalitate chineza, iar in 13 ianuarie, prima moarte in afara granitelor Chinei, respectiv in Thailanda.
La scurta vreme incepura sa fie semnalate cazuri in intreaga lume, determinand adoptarea unor masuri drastice din partea guvernelor multor tari afectate.
Numarul persoanelor contagiate prezinta o curba ascendenta impresionanta, astfel incat OMS declara oficial statusul de „pandemie” al bolii, cu numeroase focare de manifestare, pe mai toate meridianele lumii.
Mai nou, China a anuntat ca in ultimele zile inregistreaza un fenomen de diminuare a cazurilor de deces pe plan local, intrezarind asa numita „luminita de la capatul tunelului”, dupa ce a adoptat masuri impresionante de izolare a focarelor si de dezinfectare a tuturor zonelor destinate publicului – masuri care au declansat rapid la nivel general un raspuns prompt din partea populatiei, mult mai antrenata si mai receptiva la astfel de actiuni decat cea europeana.
Temerile specialistilor nu se ancoreaza doar in solul pericolului iminent al contaminarii, ci si in probabilitatea ca virusul sa inregistreze modificari si transformari ingrijoratoare, care ar face ca lucrurile sa scape definitiv de sub control.
Un alt factor la fel de stresant este legat de tendinta de exagerare a populatiei in raport cu masurile adoptate de autoritati, respectiv pericolul instalarii unei veritabile isterii care s-ar putea demonstra mai agresiva decat insasi boala in sine.
Dar tabloul cifrelor ofera o imagine mult mai clara asupra situatiei:
„Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) apreciaza ca circa 250.000 – 500.000 de persoane decedeaza anual din pricina a ceea ce numim colocvial ”Gripa”. Estimarea revizuita in 2017 demonstreaza insa o mortalitate cuprinsa intre valorile de 290.000 si 600.000 la nivel planetar. Valoarea medie ar fi asadar de circa 389.000 de victime anual (sursa WHO si NCBI). Procentajul ar corespunde unei valori de 2% ca mortalitate, comparativ cu 3-4%, cum se inregistreaza in cazul Covid-19”, scrie Dan Pavel in materialul sau intitulat „Coronavirus si moartea ratiunii”(2020).
Dar daca nici aceste cifre nu reusesc sa ofere o imagine pe deplin graitoare, autorul subliniaza ca „sansele de a muri intr-un accident rutier sunt de zeci de ori mai mari”…
Citeste mai multe despre MASURI DE PREVENTIE SI INFORMATII DE BAZA COVID-19
Pandemiile – de la provocare la oportunitate
Pandemiile si spaimele pe care le provoaca acestea constituie o provocare extrem de dificila pentru acea fragilitate pe care omul nu se prea da in vant sa si-o recunoasca.
Este evident faptul ca ar fi mult mai bine daca ar putea fi evitate, dar contin si o anumita doza de stimulent: o invitatie tacita la perceperea propriei capacitati de unire a fortelor pentru a face fata unei situatii de criza, pentru a lupta impotriva dusmanului nevazut care secera vieti si pentru a regasi drumul catre un nou inceput, catre o societate in care am avea prilejul sa ne demonstram mai atenti, mai sensibili la suferintele semenilor nostri si mai pregatiti pentru astfel de triste aventuri pe care viata ni le poate presara in cale.
De la provocare la oportunitate, o pandemie creeaza multiple scenarii cu care populatia lumii moderne a facut cunostinta mai degraba prin prisma universului cinematografic sau literar – pana nu demult, teoria potrivit careia un misterios virus letal ar putea decima civilizatia umana era socotita doar un argument demn de romanele „SF”.
Realitatea insa demonstreaza ca multe din situatiile imaginate de catre autorii genului se pot transforma in experiente personale, de pe urma carora nu se iese totdeauna castigatori, chiar si atunci cand nu provoaca neaparat somnul ratiunii sau al bunului simt elementar.
Bibliografie:
- Caduff, Carlo – „The Pandemic Pergaps: Dramatic Events in a Public Culture of Danger”, 2015;
- Quammen, David – „Spillover. L’evoluzione delle pandemie”, Ed. Italiana, 2017;
- Caduff, Carlo – „Warten auf die Pandemie: Ethnographie einer Katastrophe, die nie stattfand”, 2018;
- Colozzo, Marcello – „Modelli matematici di pandemie/epidemie”, 2020;
- Gulisano, Paolo – „Pandemie – dalla peste al coronavirus: storia, letteratura, medicina”, 2020.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
5
Pingback: Istoria vaccinului – mituri despre vaccinare | Mythologica.ro