Traditiile arhaice romanesti din diferite zone ale tarii cuprind o serie intreaga de obiceiuri iesite din comun, in cadrul carora se sarbatoreau odinioara praznice din cele mai ciudate, despre care generatiile noi stiu putine lucruri.
Cele mai ciudate sarbatori romanesti – de la Targul Tiganilor la Arderea Turcii si Ritualul Betiilor
Este vorba despre anumite ritualuri care-si au originile in timpuri stravechi – unele descinzand din bogata zestre a traditiilor dacice, altele purtand amprenta culturala a natiunilor conlocuitoare, fara a se inchide cercul doar cu acestea: romanii, grecii, turcii, tatarii si nomazii care au cutreierat odinioara meleagurile noastre, nu s-au zgarcit la randul lor in a dezvalui romanilor propriile traditii, unele din acestea bucurandu-se de ceva mai multa „priza la public” si reusind sa se strecoare in preferatele anumitor comunitati rurale la nivelul carora s-au manifestat.
Istoricii, etnologii si arheologii nu prididesc chiar si in zilele noastre, cu despicatul firului in patru pe marginea acestui argument, care se plaseaza intr-o zona incomoda pentru cultul bisericesc ortodox predominant din tara noastra, ce nu incurajeaza catusi de putin practicarea unor ritualuri stravechi, pagane si nerecunoscute de canoanele sfinte crestinesti.
Acest lucru nu-i impiedica insa pe romanii din anumite zone ale tarii sa-si continue traditiile cu pricina, indeosebi cele ce au darul de a inveseli comunitatea, oferindu-i un strop de sare si piper in plus, ca pentru a condimenta intr-o maniera ceva mai nonconformista, traiul de zi cu zi si rutina treburilor gospodaresti.
Romanii se mai delecteaza in anumite zone rurale si cu alte praznice bizare, iar cele mai ciudate sarbatori sunt:
- sarbatorirea Anului Nou Dacic
- Pastele Blajinilor
- Arderea Turcii
- Ritualul Betiilor,
- Iordanitul Fetelor,
- Cosmadinul,
- Filipii,
- sarbatoarea Cailor Sfantului Toader,
- Ziua Pestilor
- Macaveiul Ursilor
- Malanca de la Rugioasa
Nu putine sunt si asa-numitele „targuri” specifice unor zone, organizate cu prilejul sarbatoririi anumitor evenimente din vechime, precum:
- Nedeile,
- Targul Tiganilor,
- Targul de Fete de pe Muntele Gaina,
- Targul Cucului,
- Iarmarocurile
- Balciurile.
Colaci, turte, piftie si carnati – ospete de odinioara, inspirate din reprezentarile zoomorfice ale unor spirite
Mancarurile preferate ale romanilor isi au si ele originea in traditiile si ritualurile mostenite din cele mai vechi timpuri, unele din acestea bucurandu-se si in prezent de o popularitate fara margini, cum ar fi de pilda sacrificarea porcului de Craciun si prepararea colacilor, turtelor si cozonacilor – mai exact a mancarurilor rituale din faina de grau, menite sa omagieze spiritele bune, aducatoare de belsug si de roada bogata peste an.
Bucataria traditionala romaneasca este deosebit de incarcata in obiceiuri gastronomice specifice, care stau marturie pentru caracterul pasnic al poporului nostru, iubitor de pace, de natura si de roadele pamantului stramosesc, atat de generos in bucate alese, de la legume la fructe, si de la cereale, la miere, peste, si produse obtinute de la pasari si animale – practic nu lipseste nimic din larga gama culinara a romanului.
Un motiv temeinic pentru ca acesta sa-si puna la punct cu minutiozitate fiecare praznic in parte, in functie de perioada anului in care se sarbatoreste, legand cu maiestrie ospatul cu folclorul, ritualurile si legendele transmise din negurile timpurilor.
Inaintea de praznicele bisericesti introduse de traditiile crestine, pe meleagurile dacice existau insa si alte sarbatori cu prilejul carora oamenii se delectau cu bucate delicioase: dacii erau abili vanatori, dar si agriculori, cultivatori de vita de vie, crescatori de albine, pastori si pescari.
De la ospaturile lor nu lipseau turtele din cereale, mierea, verdeturile, lintea, ciupercile, carnea, branza, ouale si pestele, toate stropite din belsug cu vin si mied, dar si cu un soi de bere obtinuta din orz.
Ulterior, romanii-crestini au asociat fiecarei sarbatori religioase un anumit tip de alimentatie, in functie de ceea ce ingaduiau perceptele bisericesti – mancaruri de post in perioadele in care trupul si sufletul aveau nevoie de purificare si mancaruri de dulce in perioadele in care calendarul prevedea dezlegare pentru bucate de soi.
Asa dupa cum porcul se taie, potrivit traditiei romanilor, in Ajunul Craciunului, iar mielul se sacrifica de Pasti, pestele se mananca de Florii, iar branza, laptele si ouale sunt binevenite in zilele de „post bland”, cu dezlegare la astfel de mancaruri.
Traditiile actuale romanesti se raporteaza aproape in totalitate la cultul crestin, dar pe alocuri, oamenii inca mai practica obiceiuri care nu au nici in clin nici in maneca cu acesta, fara macar sa stie ca isi au originile in timpurile stravechi, cand dacii stapaneau aceste plaiuri, motivandu-si simplu gestul, cu aceeasi fraza dezarmanta : „asa am pomenit din batrani”.
Nedeile, targurile, iarmarocurile si balciurile
In cultura romaneasca actuala, nedeile sunt sarbatori asociate indeosebi asezarilor momarlanesti, dar nu putini sunt istoricii si muzeografii care sustin ideea ca in realitate ar fi vorba despre o traditie dacica ce cuprindea arii mult mai vaste ale tarii.
In opinia lui Romulus Vulcanescu, de pilda, nedeile ar constitui ritualuri ce implica „urcari pe multe pentru contact direct cu Cerul, precum si oficierea de rugaciuni”, inca din timpuri stravechi, cand dacii purcedeau spre platouri la solstitiu si echinoctiu, carinicind din buciume si tulnice rasaritul de soare.
Nu putine sunt asadar varfurile muntoase ale Carpatilor socotite sfinte de veacuri in legendele si mitologia poporului nostru si la fel de numeroase sunt si platourile muntoase la nivelul carora se organizeaza serbari populare – Parang, Ceahlau, Caraiman, Omul, Cozia sau Gaina, de pilda – veritabila „gura de rai” situata intre cer si pamant de cand lumea.
Nedeile au devenit cu timpul, veritabile leagane de sarbatoare, nu numai petreceri pastorale ale unei unice asezari, ci implicand sate si localitati invecinate, reunite spre a praznui cu joc si voie buna mari sarbatori crestinesti, la o zi sfanta, cu targuri populare, balciuri si iarmarocuri – prilej de cunoastere a semenilor veniti de departe, de intalnire pentru cei ce au legat deja fratii trainice si de schimburi intre comercianti.
Pregatirile se demarau chiar si cu zece zile inainte, cand in aer incepe sa pluteasca spiritul de sarbatoare – se procurau haine noi, incaltari, accesorii colorate – basmale, saluri, margele, palarii, braie si centuri cu ornamente traditionale, traiste brodate, legate cu panglici si snururi – flacaii se primeneau si fetele isi prindeau flori in cosite, pentru a incanta privirea celor dintai.
Tinerii nadajduiau sa-si gaseasca jumatatea la aceste sarbatori speciale, nedeile fiind considerate pe drept cuvant, petreceri cu carcater marital, asa dupa cum demonstreaza una din cele mai faimoase astfel de evenimente culturale pastrate pana in zilele noastre – Targul de pe Muntele Gaina.
In prezent, valoarea simbolica a acestor manifestari a fost inlocuita in buna parte de… retelele de socializare, strategiile de marketing si platformele de comert online.
Odinioara insa, sarbatorile de acest gen erau asteptate cu multa emotie si nerabdare, pe de o parte gratie entuziasmului tinerilor, iar pe de alta parte, din pricina nadejdii incheierii unor afaceri prospere din partea celor ce urmareau acest scop venind la iarmaroc.
Cum se organizau si cum functionau iarmarocurile
Iarmarocurile constituiau prilej de schimb de marfuri de orice fel si loc de vanzare-cumparare deopotriva, iar organizarea lor avea loc cu cel putin o saptamana inainte de data evenimentului, pentru a prinde locurile strategice in inima targului si a spori astfel marja de profit.
La iarmaroc eru insa preponderente afacerile cu animale si produse obtinute de pe urma acestora, spre deosebire de targurile si balciurile alese pentru comertul cu marfuri „neinsufletite”, de toate categoriile.
Oamenii veneau de la mari distante pentru a-si procura o pereche de boi falnici, cai, oi, vaci sau pasari, dar nu de putine ori afacerile se impleteau cu simpatia, taranii mai instariti preferand sa se incuscreasca intre ei, profitand de ocazie si prezentandu-si odraslele sub pretextul incheierii unei afaceri de natura gospodareasca.
Batutul palmei constituia adesea un soi de promisiune ceva mai cuprinzatoare in aceste cazuri, iar tinerii incepeau sa se frecventeze sub obladuirea parintilor, pana ce potrivit datinilor, se stabileau toate cele necesare nuntii si intemeierii unei noi familii.
Mult mai spectaculos si mai condimentat era si este inca socotit celebrul „Targ al Tiganilor”, manifestare care reuneste azi romii chiar si la nivel international, incluzand festivaluri gastronomice, cantece si jocuri specifice, incuscriri si cumetrii, prezentari de mestesuguri si porturi traditionale etniei si nu numai.
Lautarii asigura atmosfera propice instalarii bunei dispozitii generale, iar gratarele incinse deschid apetitul celor prezenti, indemnandu-i la degustari cu carnati, mici si vrabioare, stropite din belsug cu vin rosu, uneori intrecand chiar masura si scapand de sub control temperamentele efervescente ale participantilor.
Betia Rituala si Arderea Turcii – bizare sau nu, obiceiuri inca practicate
Desi sunt mai putin cunoscute publicului larg, anumite ritualuri din vechime, precum „Betia Rituala” sau „Arderea Turcii”, se mai practica si azi in anumite zone ale tarii.
Betia Rituala constituie un obicei stravechi, asociat inceputului anului agrar, respectiv pe data de 9 martie, cand taranii se intalnesc pentru a ciocni 44 de pahare de vin rosu „puterea ursului”, in cinstea echinoctiului, convinsi fiind ca licoarea astfel ingerata se transforma in sange curat si putere de munca.
„Daca cineva nu putea sa bea cele 44 de pahare, era obligat cel putin sa guste vinul, sau in cazuri speciale, sa fie stropit cu el”, mentioneaza coordonatorul Atlasului Etnografic Roman in lucrarea sa intutulata „Popasuri etnografice romanesti” (1981).
Arderea Turcii in schimb este o sarbatoare cunoscuta si sub denumirea populara de „Belitul Turcii” – specifica anumitor comunitati ardelenesti, unde se practica inca la nivelul cetelor de colindatori de Craciun. Este vorba totusi de un ritual ce-asi are originea in cultul stravechi al venerarii unei zeitati taurine, finalizata cu omorarea simbolica a Turcii, prin lovituri de bate si incendierea salasului acesteia, insotit de un veritabil „ospat funerar”.
Aprinderea focului de tabara se realizeaza la miezul noptii de 26 spre 26 decembrie, dupa executarea dansului ritual in jurul vetrei, aruncandu-se in flacari masca Turcii si paiele pe care au dormit colondatorii, marcandu-se astfel inceputul unei perioade de prosperitate si belsug.
Un alt obicei practicat din vechime este reprezentat de „Pastele Blajinilor” – reprezentari mitice ale omului primordial, asociate ritualurilor strabunilor nostri, celebrate de regula dupa doua saptamani de la Pastele Ortodox, in ziua de luni (dupa Duminica Tomii).
„Blajinii” aveau un aspect aparte, potrivit traditiilor populare, mici de statura si parosi, umbland fara vesminte si procreand o data pe an cu femeile lor, apoi izolandu-se „la hotarul dintre doua lumi”.
„Sunt credinciosi, buni la suflet, blanzi si intelepti, incapabili de a face rau, duc o viata austera, cu posturi severe (…). De Pastele Blajinilor (sau Pastele Mortilor), credinciosii depun ofrande pe morminte, bocesc mortii, impart pomeni si intind mese la iesirea din cimitir, langa Biserica sau in camp”, scrie Ion Ghinoiu.
Mai vechi sau mai noi, obiceiurile romanilor condimenteaza viata de zi cu zi din zonele preponderent rurale, atragand azi turisti de pe mai toate meridianele lumii, etnografi si istorici, deopotriva, legati de acelasi entuziasm pentru traditiile localnicilor si spiritul sarbatoresc al acestora.
Bibliografie:
- Seitan, Gheorghe – „Ritualuri dacice pastrate – Malanca de la Ruginoasa – un ritual antic, dedicat zeului get al razboiului”;
- Eliade, Mircea – „De la Zamolxis la Genghis-Han”, Humanitas, editia 1995;
- Ghinoiu, Ion – „Panteonul romanesc: dictionar”, 2001;
- Isfanoni, Doina – „Interferente dintre magic si estetic in recuzita obiceiurilor traditionale romanesti din ciclul vietii”, 2002.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
Pingback: Mituri, legende si povesti din Oltenia si Muntenia: giganti, haiduci si fecioare de imparat | Mythologica.ro
0.5