Identificarea, culegerea si analiza aprofundata a folclorului romanesc reprezinta trei vectori esentiali pentru cercetarea culturii traditionale modelata de-a lungul vremurilor pe meleagurile noastre.
Istoria interesului manifestat pentru folclor a cunoscut in timp o evolutie marcata de diversificarea dinamicilor sociale si culturale deopotriva, ce au permis la un moment dat acordarea unei atentii sporite si acestui domeniu a carui existenta in trecut nu a fost catusi de putin luata in seama.
Dupa cum afirma Lajos Balazs in lucrarea sa intitulata „Folclor. Notiuni generale de folclor si poetica populara” (2003), „… Descoperirea culturii populare, in mod direct sau indirect, este o consecinta a descoperirii poporului in sine ca si categorie sociala…”.
De altfel, termenul de „folclor” apare abia pe la miezul secolului al XIX-lea, mai exact in anul 1846, gratie arheologului englez William John Thoms (1803-1885), care a avansat propunerea utilizarii unei noi terminologii specifice, apeland la o interpretare originala a asocierii cuvintelor „folk” (inteles precum curent popular) si „lore” (cunoastere colectiva sau intelepciune orientata catre un anumit subiect apartinand naturii traditionale).
Cu timpul, termenul de folclor a inglobat o mare varietate de semnificatii, dar carcateristica sa de baza a ramas asociata vesnic opozitiei fata de asa-numitele arte culte.
Interesul pentru folclor si debutul culegerilor de creatie populara
Ca prima manifestare a interesului pentru folclor, culegerile de creatie populara au debutat in maniera sovaielnica si intrucatva sub semnul prejudecatilor formulate referitor la caracterul societatii traditionale romanesti, din randurile carora nu lipseau analfabetismul, simplitatea excesiva sau conformismul.
Treptat insa, aceste pseudo-oprelisti si-au destramat in mod inevitabil tesatura, lasand tot mai mult spatiu activitatilor de preluare, prelucrare, interpretare si studiere aprofundata a creatiilor folcloristice autohtone, constientizandu-se faptul ca acestea constituie o nepretuita zestre culturala a neamului romanesc.
Primele actiuni de culegere a elementelor de folclor romanesc sunt plasate abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, motiv pentru care marturiile existentei culturii noastre populare pot fi regasite in surse de natura indirecta precum limba, cronicile, inscriptiile sau operele romanesti sau apartinand altor popoare.
Unul din cei mai importanti reprezentati ai segmentului culegatorilor de basme, snoave, proverbe si zicatori ale romanilor a fost Petre Ispirescu (1830-1887) – cel dintai culegator de altfel al jocurilor copilariei in formatele lor perfect reproduse.
Lui i-au rmat multi altii, precum Ion Pop Reteganu, Ovid Densusianu, Dimitrie Gusti, Constantin Brailoiu, Sabin Dragoi, Lucian Blaga sau Vasile Voiculescu, pentru a enumera doar cateva nume rasunatoare din aceasta categorie de importanti culegatori.
Pe de alta parte insa, in perioada de sufocare comunista, studierea folclorului a cunoscut noi forme limitative din pricina eliminarii fortate a legaturilor firesti dintre cultura populara autohtona si manifestarile traditionale religioase ale credintei romanilor.
Procesul de recuperare si valorizare succesiva a elementelor vechi apartinand folcloristicii poporului nostru a reusit insa sa se revitalizeze intr-o maniera remarcabila in ultima perioada, ajungand sa castige recunosterea la nivel international a originalitatii lor si rolul pe care l-au avut in imprimarea identitatii noastre culturale.
Interpretari in cercetarea folclorului romanesc
Spre deosebire de alte domenii ale cercetarii, atunci cand se abordeaza argumentul studierii folclorului, o analiza justa, acurata si complexa nu este cu putinta de realizat fara a apela la contributiile specialistilor din variate domenii de activitate, pornind de la istorici si arheologi si continuand cu etnologi, folcloristi, critici de specialitate si muzicologi cu experienta in acest camp deosebit.
Lucrurile se complica si mai mult atunci cand acestia atribuie semnificatii, valori si particularitati simbolistice diferite acelorasi elemente, lansand interpretari care se contrazic sau idei ce nu converg catre acelasi punct de referinta.
Acest lucru se petrece uneori fie din cauza utilizarii unor surse diferite sau a unor titluri de referinta aflate in opozitie, fie pur si simplu din convingerea ca propria perspectiva e mai aproape de adevar decat cea a altora.
In alta ordine de idei, noile descoperiri arheologice si cercetarile efectuate in domenii corelate in perioada moderna, au avut darul de a deschide larg ferestrele pentru a permite patrunderea altor perspective de studiere in domeniul folcloristic.
Printre cele mai interesante abordari se numara de pilda asa-numita „teorie a paralelismului”, care ingaduie identificarea unor similitudini de natura formala sau structurala cu elemente din culturile popoarelor vicine sau proiectate in timp, pentru a realiza tablouri comparative cu mitologiile lumii antice.
Ar fi interesanta in acest context de pilda, aducerea in prim-plan a elaborarii teoriei apartinand folcloristului francez Arnold van Gennep, referitoare la o posibila „origine totemica” a anumitor segmente de folclor, argumentata gratie prezentei unui numar considerabil de plante si animale regasite in peisajul descriptiv al acestora (costume, basme, balade, etc).
Investigatiile care au utilizat reconstruirea arhetipurilor folcloristice prin analiza comparativa au condus asadar la stabilirea circuitelor de transmitere orala a anumitor elemente folcloristice si de distribuire geografica a variantelor acestora.
Mai mult decat atat, aceasta abordare tinde sa explice de ca in anumite zone de maxima intensitate se conserva perfect formele arhaice ale anumitor creatii orale.
Dar in ceea ce priveste folcloristica romaneasca, cercetarea actuala ii datoreaza multe din succesele sale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907), cel care a stabilit efectiv principiile clasificarii specifice plecand de la carcateristicile modului de exprimare si identificand cu precizie genul poetic al creatiilor orale – aforistic, narativ – dar si incadrand creatii unor perioade anume ale vietii omului, respectiv copilariei, maturitatii si batranetii.
Tipologia cercetarii in folcloristica
Dedicarea unei atentii speciale domeniului folcloristic a condus la crearea unor metode specifice de baza in procesul sau analitic, ce implica parcurgerea a trei pasi distinctivi fundamentali pentru atingerea obiectivelor:
-
Calea cercetarii nemijlocite – o metoda ce presupune ca punctul de plecare sa se afle in inima folclorului viu, impunand fara indoiala cercetarea de teren;
-
Calea cercetarii tipologiei – care implica o atenta clasificare si catalogare a materialelor culese potrivit sistemelor metodologice specifice;
-
Calea interpretarilor teoretice – cu referinta la faptele si informatiile acumulate, afectata in mod direct de natura complexitatii subiectului si nu in ultimul rand si de amplitudinea materialului cules.
„In folcloristica romaneasca, datorita unor ganditori ca Barbu Delavrancea, George Cosbuc, Lucian Blaga, Ceorge Calinescu si altora s-au conturat, s-au elaborat niste principii si metode de exegeza estetica adecvate folclorului”, afirma Lajos Balazs, subliniind faptul ca acestia au contribuit la implementarea anumitor „mutatii” in procesul criticii textelor, dar si in sistemele si principiile de catalogare si sistematizare asociate si respectiv in interpretarile teoretice.
Poate ca tocmai aceste elemente au condus uneori si la adaptari, la o discreta distantare fata de formatul autentic, in detrimentul respectarii cu fidelitate a reproducerii continutului si formei creatiei, sau cum afirma odinioara Lazar Saineanu (1859-1934), la abaterea de la „transcrierea exacta a rostirilor locale” – un aspect nu tocmai laudabil in contextul conservarii productiilor originale, autohtone.
Dar pe masura trecerii timpului, folcloristica s-a cimentat ca disciplina de sine statatoare impunandu-si principiile si metodologiile proprii, orientandu-se in mod decisiv catre cercetarea proiectata in ansamblul viatii, sub aspect cultural, spiritual si social, deopotriva.
Pozitia folclorului in contextul vietii contemporane
Dupa cum afirma Mihai Pop, in perioada moderna, folclorul a imprumutat in buna masura caracteristicile „bunurilor de consum supuse capriciilor si tendintelor modei”, distonand cu reproducerea de folclor traditional vechi.
„Reproducerea folclorului tradional se face insa artizanal de catre cei ce provin din medii folclorice si profesional de catre cei ce vor de pilda sa cante cantece populare dar sunt outsideri”, sustine Lajos Balazs.
Totusi, nu poate fi ignorat interesul sporit manifestat in ultima perioada de intreaga comunitate a Batranului Continent pentru folclor si cultura populara in general, ca de altfel pe toate celelalte meridiane ale lumii.
In acest context intervin fara indoiala azi si interesele de marketing si publicitate, constientizandu-se in mod clar ca spectacolele si evenimentele asociate acestora au un enorm potential de a reprezenta imaginea nationala prin cultura folclorica autohtona.
Importanta proceselor de colectare si studiere a folclorului in sine devine cu atat mai acuta azi cu cat, asa dupa cum afirma Dorina Paicu in lucrarea sa intitulata
„Un concept metodologic de culegere si interpretare de catre elevi a textelor folclorice” (2020), „…in orice cultura, orala sau scrisa, arhaica sau moderna, literatura populara reprezinta aportul didactic afectiv, efectiv si activ prin care sunt transmise generatiilor viitoare valorile de baza”.
Cunoasterea artistic-etetica asociata valorilor creatiei populare reprezinta in viata contemporana o componenta vie a potentialului cultural al generatiilor tinere, stimulandu-le participarea afectiv-intelectuala la procesele de identificare si conservare a nestematelor folclorice ale poporului nostru, cu pasiunea si entuziasmul specific dragostei pentru frumos, manifestata inca din zorii formarii sale.
Mai mult decat atat: procesele de explorare a unui domeniu atat de vast si de bogat in repere de o valoare artistica deosebita contribuie la dezvoltarea competentelor de comunicare cultural-artistica, dar si a capacitatii de argumentare si gandire critica in contextul abordarii folcloristicii autohtone nu numai ca subiect de studiu, ci si ca izvor de inspiratie, deopotriva.
De altfel, in opinia Dorinei Paicu,
„…realizarea fondului aperceptiv (prin studiere, receptare, valorificare) ii doteaza pe cei tineri cu capacitatea de elaborare a propriilor criterii de apreciere a artei populare”.
Nu poate fi pus in discutie totodata nici impactul pe care l-a avut si il are si in prezent folclorul asupra manifestarilor culturale moderne si a creatiilor literare culte, intrucat, asa cum afirma odinioara istoricul si criticul literar Dumitru Micu, „folclorul literar fertilizeaza literatura”.
La randul sau, Lajos Balazs, afirma cu o hotarare de nezdruncinat ca
„…literatura romana culta e patrunsa de spiritul creatiei populare, de palpitul acesteia pana in cele mai intime resorturi…”, subliniind de altfel si faptul ca tocmai „prin interpretarea unor situatii de basm si de balada s-a creat capodopera poeziei eminesciene „Luceafarul””.
Bibliografie:
- Chitimia, Ion Constantin – „Folclorul romanesc in perspectiva comparata”, 1971;
- Datcu, Iordan & Stroescu, Sabina-Cornelia – „Dictionarul folcloristilor: folclorul literar romanesc”, 1979;
- Pop, Mihai, Constantinescu, Nicolae & Dobre, Alexandru – „Folclorul romanesc: Teorie si metoda”, 1998;
- Pop, Mihai – „Folclor literar romanesc”, 1990;
- Caianu, Mihai – „Studii si culegeri de folclor romanesc”, 1999;
- Mamulea, Mona – „Teme filozofice in cultura populara romaneasca”, 2015.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
Folclorul românesc este o resursa culturala bogata si diversa, care merita sa fie studiata si valorificata într-un mod cât mai adecvat.