Va mai amintiti de copilarie? De basmele si povestile romanesti? Era pe vremuri o poveste cu zane, feti-frumosi si pitici, in care aparea un personaj numit Statu Palma-Barba-Cot. Un personaj negativ, desigur, care aparea ca un pitic mic de tot, cu o barba uriasa. Era, piticul acesta, mai ceva ca in povesti, pentru ca le stia, le facea si le desfacea pe toate. Dar piticii parca erau buni, nu-i asa? Ei bine, poate in Stapanul Inelelor sau in folclorul irlandez. La noi, la romani, Barba-Cot era cel mai al dracu personaj. O creatura mitologica fara seaman, mai presus ca zmeii, mai puternic ca eroii.

 

Statu-palma-barba-cot a devenit un pitic celebru prin povestile culese de Petre Ispirescu din folclorul popular. Sau de Ion Creanga in basmul cult Harap Alb. Acesta era un pitic, fiinta fabuloasa, rautacioasa din basmele romanesti, un personaj diabolic. Dar uneori se intampla sa aiba si o atitudine binevoitoare si salvatoare.

Montruosul pitic era cat o palma (exista povesti la aromani despre Palma-Om) si barba foarte lunga (variaza in functie de povesti de la 3 metri la peste 20 metri). Locuia in varful unui plop sau in copaci si cand se cobora incaleca pe o jumatate de iepure schiop, cutreierand lumea si ajungand chiar sub pamant (probabil o alta forma de a spune ca ajunge pana in lumea de dincolo).

 

Barba-Cot si Rumpelstilzchen

Conform Wiki,  Rumpelstilzchen e un personaj de poveste a Fratilor Grimm. Un omulet din poveste care a starnit multe controverse! Este oare un pitic? Un dwarf din mitologie? Insa poate fi si un demon, un elf sau chiar un pitic. Exista doar doua fiinte in intregul univers care si-au tinut numele secrete. Unul este Dumnezeu, al carui nume nu poate fi rostit. Celalalt este numele asupra caruia muritorii pot castiga putere. Acesta este Diavolul.

Rumpelstilzchen este asociat si cu un poltergeist sau un goblin.

Se pare ca exista chiar o controversa între folcloristi, filologi si alti specialisti cu privire la natura acestui personaj – este un spiridus, un pitic… sau chiar diavolul însusi, un personaj malefic, demonic. Dictionarul german-roman îl defineste ca “spiridus“. Si de aici asemanarea intre piticiii nostri.

 

Statu-Palma-Barba-Cot si Harap Alb de Ion Creanga

În “Povestea lui Harap-Alb” instrumentele magice sunt foarte variate: plante, obiecte ale fiintelor mitologice, substante fermecate.

Pentru a îndeplini ce-a de-a doua sarcina a Spanului, Sf. Duminica înzestrata cu puteri supranaturale, îi da lui Harap-Alb un obrazar si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot. Obrazarul este o masca magica ce se punea peste fetele mortilor. Masca are rolul de a-l proteja pe erou de raza ucigasa a cerbului. Fiind un obiect utilizat la înmormantari, puterea ucigasa a cerbului nu mai avea efect deoarece personajul era deja „mort”. Sabia, celalalt obiect fermecat utilizat de protagonistul basmului Povestea lui Harap-Alb , nu este una obisnuita, ci sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot, personaj mitologic ce are putere asupra lumii animalelor si detine cunostinte profetice. Oferindu-i arma sa fermecata, Sfanta Duminica îl înzestreaza pe erou cu puterea magica a acestuia. Instrumentul poate fi considerat si o arma rituala, asemenea celei din timpurile stravechi cu care se faceau sacrificiile.

Harap Alb trebuie sa vaneze cerbul mirific, împodobit cu pietre pretioase: „ Si cerbul acela este batut tot cu pietre pretioase, mult mai mari si mai frumoase decat acestea. Mai întai cica are una în frunte, de straluceste ca un soare. Dar nu se poate apropia nime de el, caci este solomonit si nici un fel de arma nu-l poate prinde…”. Datorita coarnelor sale care se schimba periodic, cerbul simbolizeaza atat arborele vietii cat si arborele primordial, întalnirea pe care mezinul o are cu aceste putand fi interpretata ca o noua trecere a acestuia prin moarte-înviere simbolica. Actiunea se petrece în padure, unde eroul, asemenea primului om, care primeste fructul din copacul cunoasterii binelui si raului de la animalul satanic; primeste de la Statu-PalmaBarba-Cot arma cu care va vana cerbul nazdravan. Astfel, drumul cosmic spre initiere este continuat, eroul fiind din ce în ce mai aproape de statutul de initiat si, alegoric, de cel de initiator. Se poate observa puternica asemanare a Satanei cu Statu-Palma-Barba-Cot, care îi da eroului masca si palosul cu care va vana cerbul ce poarta „ Soarele” între coarne.

 

De ce apare Piticul in basmele populare romanesti?

Basmul alatura cele doua generatii în care batranul si copilul sunt împreunati formand un întreg. Aceasta trasformare este foarte clara in cazul lui „Statu-Palma-Barba-Cot calare pe jumatate de iepure schiop” ce are înaltimea de o palma (asemenea unui copil), dar are barba de un cot (este batran); „calareste un iepure”(e sprinten), dar iepurele este doar jumatate, deci este neputiincios, neîntreg. Ne este descrisa doar jumatatea iepurelui care este schioapa, caci din doua labe a ramas doar una.

Personajul încaleca un iepure cu o singura labuta cu rol de talisman, ramas de pe urma virilitatii adultului, basmul ilustreaza o imagine completa a varstelor omului, punand accent pe începutul din copilarie si sfarsitul din batranete. Avem de-a face cu un personaj  nazdravan, care are puteri magice ce tin de viata si de moarte. Mereu înfometat, furios si cu ochi deochetori, el aminteste de copilul abia întarcat. Se lupta cu uriasii pe care îi învinge, dar este învins la randul sau de Fat-Frumos. Întalnim ambivalenta: este feroce dar neputincios, este de spaima dar si de ajutor, este un încurca-lume, dar rostuitor, la fel cum sunt si copiii si batranii pentru adult. Basmele romanesti privesc scopul si esenta lucrurilor de pe lumea aceasta si nu modul de realizare sau momentul initial.

 

Tartacot, piticul rau

Tartacot – sinonim uneori cu „Statu-Palma-Barba-Cot” – e piticul malefic al basmelor romanesti.

Cuvantul „tartor” poate sa explice numele lui Tartacot. Adica seful demonilor si al duhurilor rele în general. Astfel Tartacot este un spiridus pitic si rau în basme. Sensul poate fi legat de „fiinta bondoaca” sau „tartacuta”, o planta agatatoare. Deasemenea poate fi legat de “piticot” sau de variante folosite in folclorul romanesc precum “michiduta”.

Un posibil indiciu în legatura cu numele lui Tartacot e data de functia lui malefica: piticul provoaca un fel de rau metafizic la stomac, tratabil prin descantece:

În cartea „Mica Enciclopedie de Traditii Romanesti”, a profesorului Ion Ghinoiu, ni se explica: „Tartacot este un demon înfiorator, conducator al dracilor, numit popular Tartor, metamorfozat în pitic malefic. Cu barba de un cot, el vine grabit, «Prin lanuri, prin paduri/ Din copite sfaraind», si produce durerile de burta. În descantecul de izgonire a suferintei, se descrie printre altele înfatisarea lui fizica: «Fugi Tartacot/ Cu barba d’un cot./ Cu mainile/ Cat prajinile,/ Cu picioarele/ Cat raschitoarele,/ Cu ochii/ Cat caierele/ (…)»”. Deci, daca sunteti din Oltenia sau Muntenia si pe copilul dumneavoastra îl doare burtica… Tartacot e de vina! Ori îi dati pastile moderne… ori îi descantati cum se facea odata! Cale de mijloc nu prea exista!

Locuind într-un plop si patrunzand prin scorburi si pe sub pamant, Tartacot ar putea personifica fortele naturale care „gauresc”, care macina lumea – asemenea cariilor, viermilor si termitelor.

 

Barba-Cot, adversarul lui Fat-Frumos

Adversarii pe care îi înfrunta protagonistii basmului provin din doua domenii. Unii descind din lumea fantasticului, în primul rand cei cu înfatisare monstruoasa, cum ar fi balaurii sau zmeii.

Statu-Palma e o faptura hibrida ,alcatuita dupa tehnica contrastului dintre micimea lui si lungimea barbii, apoi dintre putinatatea lui si puterea de urias, întrucat îl poate rapune pe cel mai viteaz printr-o singura lovitura.

Piticul din legenda devine astfel în basme Barba-Cot, adica un ins mare cat o palma, dar cu barba mult mai lunga, de un cot sau chiar de sapte coti (1 cot are 45 cm), o pocitanie care provoaca rasetele ascultatorilor de îndata ce apare în scena basmului, mai ales cand e aratat a fi încaltat “în gauoci de oua”.

Contrastul nu se opreste numai în zugravirea exteriorului, el e speculat si pe plan intern: pe cat e de mic, pe atat e de puternic, încat e în stare sa tranteasca la pamant niste hojmalai uriasi ca Sfarma-piatra si Stramba-lemne, sa le puna caldarea arzand pe piept si sa manance în aceasta pozitie toata mancarea gatita pentru ziua aceea. El e atat de tare, încat poate omorî pe viteazul care a rapus pe zmeii cei mai temuti, eliberandu-si surorile, numai pentru ca acesta nu i s-a ferit din drum, spunandu-I cu aroganta “tu esti mic”. Alteori, din faptura piticului creatorul basmului a confectionat un erou atat de mic, încat abia poate fi zarit cu ochiul: cat un bob de mei, care se poate ascunde oriunde, de unde actioneaza ca un om, starnind hohote de ras.

 

Cum apar piticii in folclorul romanesc? Michiduta, Neghinita si Petru Piparus

Piticii apar sporadic în folclorul romanesc. Legendele aproape nu-i cunosc. Au existat înainte vreme si oameni pitici. Cel mai mare era cat o donita. Un roman ajunge într-un sat de pitici si se culca. Piticii cred ca e un deal si încep sa-I sape, omul crede ca l-au întepat purecii. Caleasca cu caii lor o ia în mana. Ii cer sa-i ajute în razboiul cu alti pitici ce veneau cu corabiile. Romanul le sfarama corabiile la ma. La plecare, ia un pitic pe care îl vinde la un han, unde e asezat într-o firida sa fie vazut.

La minerii din Muntii Apuseni au fost semnalati niste pitici, “oameni micuti”, care aveau barbi lungi si erau îmbracati tocmai ca baiesii în haine de lana neagra. Lucrau si ei la mine, avand lampi si tarnacoape în maini, se cearta intre ei si se bat în lupte violente. Cu baiesii sunt însa extrem de prietenosi. “Cand sotia minerului aude la miezul noptii trei batai în usa, se scoala si plange, caci aceste batai vin de la oamenii micuti si anunta moartea barbatului ei”.

In basme, cel mai cunoscut pitic e rautaciosul Barba-Cot. De asemenea mai este cunoscut si piticul din basmul care poarta numiri diferite: Nan din Gavan, Prichiduta, Michiduta, Neghinita, Sdarca, Pitic tantariul, Ghemis, Sfredielus, Nuculita, Petru Piparus etc.

Prichiduta se ascunde în urechea boului de unde îl îndeamna la plug, iar din urechea oii o conduce la ascunzisul talharilor, de unde le fura toate bogatiile.

Nan din Gavan e cat o schioapa, se adaposteste sub o ciuperca si e înghitit de o vaca care ajunge intr-un lup si de aici ajunge iar acasa.

Neghinita e de-abia cat o neghina, dar mai are doi frati, unul de un cot, altul de o palma. Alt Neghinita este mai mic decat ghemul si este conceput de urechea unei feme ce-si dorea tare mult un copil. Tatal insa il vinde pentru bani si asa ajunge sa fie sfetnicul imparatului pentru ca ghicea gandurile oamenilor. Dar cand tipa in urechea imparatului este inecat in fantana.

Petru Piparus e mic cat un bob de mazare, iar Michiduta e un baiat obisnuit, dar se poate face cat o musca. Pitic tantariul este mare cat un cot si mananca tantari, dar se poate si tranforma intr-unul. Asa ajunge sa fure comoara hotilor si sa o omoare pe mama zmeilor.

Prichinduta este nascut din farmece se ascunde în urechea boilor, iar povestea lui este asemanatoare.

Imparatul Piricot este mare cat “un copil de patru ani” si are o fata pe care o tine închisa,

 

Barba-Cot si Tei-Leganat sau basmul lui Dragan Cenusa

Statu-Palma-Barba-Cot este personajul caricatural si diabolic, e tipul sadicului care savureaza durerea provocata victimelor sale. Numele ce le poarta subliniaza disproportia dintre trupul minuscul si barba lunga:

  • “Tarta-cot-barba-d-un-cot, 0 starpitura de om cu barba de un cot, cu trup cu tot”
  • “Tartacot, barba d-un cot, calare p-o jumatate de iepure schiop”
  • “cu barba cat grapa, cu dintii cat grebla si cu ochii cat rotile de la plug, calare pe o jumatate de iepure”
  • “Omul cat cotul, cu barba cat cotul, pe un iepure schiop calare, cu capastrul de chiotoare, razimandu-se într-un pai de secara”
  • “un omut numai cat un prunc, cu o barba lunga de taraia dupa el”
  • “Titicot, cu barba d-un cot, încaltat în gauaci de oua”
  • “cel din lumea zmeilor cu o barba de 99 de stanjeni” (un stanjen variaza intre 1,89 si 2,3 metri)

 

El are locuinta pe taramul de jos, unde este chiar împaratul diavolilor, “faraonu cel mai mare”. Vine pe pamant la coliba lui Tei-Leganat si a tovarasilor lui ca sa le manînce bucatele. El e aratat ca o fiinta ce locuieste de preferinta în copaci, de unde spiona cand e gata mancarea, apoi pornea la atac. “Stati-cot se da jos d-acolo-i punea mana în varfu capului, îl trantea cu gura-n jos, se punea cu curu pe el si manca tot ce-a gatit ala”! Alteori, aparitia lui de slabanog e în contrast enorm cu forta lui herculeana. Vine ca un “mosneag: – Haaa! Haaa! Voinice: treci-ma pragu la tinda!” Cand Dragan Cenusa refuza sa-i împlineasca rugamintea, el trece singur pragurile tinzii si ale casei, apoi se dezlantuie: “He-he-hei! Cum are sa manance mosneagu carnea de la’ un voinic tanar de pe piept!” Dragan Cenusa îl culca însa la pamînt “si i-o pus cazanu pe chept s-o mancat carne de la dansu de pe chept” .. Apoi despica un carpen “care ba te cu crengile în naltu cerului” si îl vara cu barba si cu mainile în crapatura. Statu-palma smulge însa copacul din radacina si pleaca cu el în barba pe taramul de jos “si pe unde o mars, ca cum ar fi arat cu tractoriu, asa era o urma de mare!”. Dragan Cenusa îl urmareste si îl afla pe “înaltatu împarat” cu “un ochi i plange si unu-i rade, si cu o maneca suflecata si una ba” si sub pretextul ca vrea sa taie carpenul de la barba, îl decapiteaza. Capul lui e însa nazdravan, caci îl urmareste pe Tei-Leganat dupa ce l-a decapitat, “se trantea de toate ulucile, de toti pomii, sa dea de el”, abia dupa aceea moare de-a binelea.

Salcotea moare de frica lui Agheran, care îi taie apoi barba si o ia cu sine “pentru ca era facatoare de minuni”. Staticot este ranit de glont la lacul de lapte unde se scalda. “Barba-de-un-stat-cot, calare pe-un iepure schiop” are o maciuca miraculoasa care omoara la comanda, iar “alt Barba-de-un-stat-cot calare pe-un iepure schiop” are o rasnita în care este “atata oaste, cata frunza si iarba”. Baiatul cu morisca fermecata face schimb pe rand cu ei, apoi îi omoara, recuperandu-si obiectele schimbate.

Uneori, el este însa mai puternic decat voinicul care a rapus pe zmei. Mazaran Vasalica, în timp ce se întorcea acasa cu Mandra Lumii, îl întalneste pe Titicot care “vene pin mijlocu drumului” si nu-l fereste din cale. Piticul se infurie teribil si il omoara pe personajul pozitiv.

In chip exceptional, Statu-palma are atitudine amicala fata de oameni. Astfel, “Staticot palma-picior cu barba cat grapa, cu dintii cat grebla si cu ochii cat rotile de la plug, calare pe o jumatate de iepure” da fiului mai mic al împaratului Rosu un toiag cu care sa poata razbate prin negura deasa din lumea zmeilor In alt basm, Tartacot ajuta baiatului sa vare înapoi vitele ce iesisera din nuca fermecata, scotand “dintre firele barbii un bicisor numai cat degetul al mic si plezni de trei ori din el.

 

 

 

(Visited 62 times, 1 visits today)