Consideratii critice
In esenta sa, spiritismul face parte din randul miscarilor oculte, apropiindu-se mai mult de magie decat de religie. Ritualul magic pe care-l presupune apropie spiritismul de magia evocatoare, in cadrul careia fiinta supranaturala este chemata afara din mediul sau si convocata in acela al oamenilor. Tot la fel, mediumii spiritisti invoca spiritele celor morti spre a intra in contact cu cei ramasi in viata. In mare masura, spiritismul poate fi asimilat Samanismului, fiind o forma veritabila de neosamanism. Asa cum recunosc chiar unii reprezentanti ai spiritismului, samanismul nu este altceva decat o religie preponderent spiritista care accepta o post-existenta incontestabila a sufletului dupa moarte si care practica intrarea in contact cu rudele decedate, cu anumite spirite ale naturii etc. Mediumul in aceasta comunicare este samanul, care are o vocatie speciala in aceasta privinta. Se pare ca, din nefericire, neosamanismul reprezinta produsul-surogat cu cel mai larg consum de pe “piata spirituala”.
Pe de alta parte, spiritismul reprezinta o contramiscare in interiorul secularismului modern intrucat nevoile omului nu sunt satisfacatoare in aceasta lume, spiritismul incearca sa ofere o lume de dincolo, dominata de aceleasi motive ca si aceasta. Mesajul spiritist se constituie dintr-o combinatie de elemente seculariste si conceptii oculte. El a preluat si anumite elemente crestine, dar se afla intr-o contradictie indiscutabila cu invatatura biblica. De pilda, conceptia despre Dumnezeu este una deista. Acesta apare doar in ipostaza de creator al lumii si al spiritelor, ci nu si in aceea de Parinte, care poarta de grija creaturilor Sale si intervine in viata lor. Functia Sa de guvernare a transferat-o legilor de guvernare atribuite insasi creatiei Sale. Acestea actioneaza automat si garanteaza, in conceptia spiritista, atingerea scopului pe care Dumnezeu l-a prestabilit pentru creaturile Sale. Prin urmare, omul nu mai conlucreaza, in fapt, cu Dumnezeu, ci cu legile lui Dumnezeu. Prin aceasta, semnificatia biblica a credintei, ca incredere si daruire totala a omului in relatia sa cu un Dumnezeu viu, dispare totalmente. Nici nu mai poate fi vorba de vreo conceptie crestina despre pacat, pocainta sau iertare.
Considerand ca poate oferi omului mai multe detalii despre lumea spiritelor, despre existenta de dupa poarte, mai ales celor apropiati, spiritismul ar putea fi catalogat ca un fel de scientism religios, ca o “religie scientificata”. Totusi, desi recunoaste originile foarte vechi ale unei asemenea practici de comunicare cu cei morti, Sfanta Scriptura respinge categoric recursul la ea: “Sa nu se gaseasca la tine din aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicator, nici ghicitor sau vrajitor sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici dintre cei ce graiesc cu mortii” (Deuteronom 18,10-12; Levitic 20,6; 20,27; I Regi 28,7-20). Cel mai transant in aceasta privinta, insa, este profetul Isaia: “Si cand va vor zice: “intrebati pe cei ce cheama mortii si ghicitorii care soptesc si bolborosesc”, sa le raspundeti: “Nu se cuvine oare poporului sa alerge la Dumnezeul sau? Sa intrebe oare pe morti pentru soarta celor vii?”” (Isaia 8,19). In Noul Testament, Sfantul Apostol Ioan atrage si el atentia asupra necesitatii stringente a deosebirii duhurilor: “Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci ispititi duhurile, daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume” (I Ioan 4,1).
De asemenea, ca si alte invataturi oculte, spiritismul impartaseste o viziune evolutionista despre divinitate, incompatibila cu Revelatia. Dupa cum s-a putut observa, Mantuitorul Hristos nu este, in acceptiunea spiritista, decat un om superior, un “fiu al lui Dumnezeu” intre multi altii, un initiat, ba chiar un mediu spiritist, si nu Fiul lui Dumnezeu intrupat, Dumnezeu adevarat si Om adevarat.
O deosebire foarte importanta intre crestinism si spiritsm consta in faptul ca, in conceptia crestina, nu poate fi facuta nici pe departe o separatie totala intre Biserica luptatoare (a celor vii) si cea triumfatoare (a celor morti) pentru ca ambele se constituie in Trupul lui Hristos. Exista o comuniune clara in iubire, dar si in suferinta, a celor doua Biserici. Cu toate acestea, stabilirea unei relatii personale intre cele doua nu este ceva manipulabil. Exista o granita, o limita intre cele doua lumi. Atat cei decedati cat si cei vii traiesc in Domnul, in Hristos, dar legatura celor vii cu cei morti nu poate fi facuta de catre cei in viata prin tot felul de tehnici discutabile.
In fine, mai trebuie subliniat ca antropologia spiritista, prin conceptia ei trihotomica (trup, perispirit si spirit), prin accentuarea planului astral de existenta si promovarea doctrinei despre ciclul reincarnarilor, prin evolutia spirituala pana la starea divina, nu este compatibila cu invatatura crestina, care exclude orice desavarsire oculta prin propriile puteri. In plus, practicile spiritiste, prin caracterul lor ocult, au un efect negativ asupra omului, avand consecinte dintre cele mai imprevizibile, intre care depresii psihice si dereglari mentale.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
Pingback: Spiritismul, fantomele si oamenii de stiinta | Mythologica.ro